"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

vineri, 31 iulie 2020

Ceva despre postul cel adevărat



„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi nu fiţi trişti, ca făţarnicii, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor postindu-se; grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Iar tu, postindu-te, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Celui ce este întru ascuns. Şi Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la Arătare. Nu vă adunaţi vouă comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci vă adunaţi vouă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră.
(Matei 6, 14-21) 
 
În evanghelia de azi, ne învaţă Mântuitorul cum trebuie să postim. În legătură cu această evanghelie, vom spune şi noi unele învăţături despre post.

Despre mântuirea sufletului se vorbeşte mult şi în multe feluri. De altfel, taina mântuirii este simplă. Greşeala lui Adam a lăsat în noi otrava păcatului; a lăsat pe „omul cel vechi”, firea cea veche. Domnul Iisus a venit să nimicească această otravă; a venit să omoare în noi pe „omul cel vechi”, firea cea veche, ca să trăim în „omul cel nou”, în „omul cel duhovnicesc” (cf. I Cor 2, 14). Prin Jertfa Crucii Sale, Domnul Iisus ne-a dat puterea „să murim faţă de păcat” (Rom 6, 2).

Moartea Maicii Domnului a fost trecere

După rânduiala dumnezeiască, Fecioara Maria, născându-se asemenea tuturor oamenilor, avea să primească moartea la fel ca și ei, spre mângâierea lor, urmând legile firii, ca și ei să treacă fără teamă prin aceleași porți prin care a trecut împărăteasa cerurilor. Sfântul Ioan Damaschin scrie:

„De vreme ce Rodul Cel necuprins al acesteia, prin Care cerul s-a făcut, a luat îngropare de bunăvoie ca un mort, cum să nu sufere îngropare ceea ce a născut neștiind de nuntă? Trebuia, așadar, ca aceea care avea în alcătuirea sa și pământ să se întoarcă în patria sa – pământul – și astfel să se mute la cer, luând din pământ ceea ce a fost dăruit pământului, odată cu așezarea trupului ei în mormânt, adică viața cea cu totul curată. Trebuia ca, asemenea aurului în cuptor, să lepede grosimea cea pământească și lipsită de strălucire a piericiunii, ca astfel trupul cel făcut curat și nestricăcios în topitoarea morții, strălucind întru splendoarea nestricăciunii, să învieze din mormânt.”

Predica tacuta a Maicii Domnului

În Sfânta Scriptură, locul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pare mai degrabă unul modest, totuși statura Ei duhovnicească atinge culmi cerești.

Textul evanghelic în care este prezentată nunta din Cana Galileei, ne dezvăluie faptul că Sfânta Fecioară este „primul apostol” care Îl propovăduiește pe Iisus Hristos ca Dumnezeu.

Cuvântul Ei, către slujitori, sintetizează întregul său „mesaj” teologic: „Faceți orice vă va spune (Hristos)” (In. 2, 5).

Cine nu ar dori să urmeze Maicii Domnului pe calea virtuților sfinte, să fie părtaș la darurile Fiului lui Dumnezeu, prin care suntem mântuiți?

Să ne întoarcem ochii sufletului spre Sfânta Fecioara Maria și să învățăm din predica ei smerită, fără cuvinte și din viața ei trăită în totală discreție, nu în umbră, ci în lumina iubirii nețărmurite pentru Iisus Hristos și pentru toți oamenii.

joi, 30 iulie 2020

Postul - Randuieli de viata crestina – Sfantul Serafim de Sarov

Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti, mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc…

“Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.”

De ce (nu) postim?

Civilizaţia materialistă a strâmbat înţelegerea postului

Civilizaţia noastră materialistă şi iubitoare de plăceri a strâmbat această înţelegere. Mi-aduc iarăşi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh şi un părinte duhovnicesc, care stăruia asupra marii necesităţi a postului pentru viaţa creştină. „Preacuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile!

Mi-aduc aminte din copilărie, cu câtă evlavie era ţinut postul atunci! Nu se făcea excepţie de la post, nici pentru caz de boală, nici pentru cei mici, toţi îl ţineam cu severitate. Sfântul şi Marele Post al Păresimilor era aşteptat ca un mare eveniment.

Erau vase anume păstrate pentru Postul Mare. Şi cu câtă primeneală sufletească ajungeam la Sfintele Paşti! „Se poate să nu ţii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru păcatele noastre şi noi să nu postim? Mare păcat să calci rânduială postului!” Aşa gândeau creştinii ortodocşi de altădată.

Postul Adormirii Maicii Domnului



„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.“

Aceasta este cea mai cunoscută rugăciune adresată Maicii Domnului, cântată la mai toate slujbele din biseri-că, şi nelipsită din canonul zilnic de rugăciune al credincioşilor. Spre bucuria tuturor, clerici şi mireni vor repeta cuvintele acestui imn de slavă cu şi mai multă râvnă în zilele Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), care ne-a fost rânduit spre aducerea aminte a virtuţiilor alese ale Sfintei Fecioare, „rugătoare caldă pentru toţi creştinii“.

„Al doilea Paşti“

Perioada premergătoare praznicului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, din ziua de 15 august, durează două săptămâni. Postul Adormirii Maicii Domnului sau, popular, Postul Sântămăriei, este considerat de ortodocşii greci un „al doilea Paşti“, fiind mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.

Postul Adormirii Maicii Domnului începe în data de 31 iulie

Postul Adormirii Maicii Domnului va începe anul acesta miercuri, 31 iulie 2020, şi nu la 1 august ca în alţi ani. 

De regulă, se lasă sec în 31 iulie şi postul începe la 1 august, însă conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea (cum se întâmplă anul acesta) se lasă sec cu o zi mai înainte.

„De asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin” se precizează în Liturgica Generală semnată de Pr. Prof. Ene Braniște.

Însă, anul acesta sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cade într-o zi de joi, deci postul se încheie în ajun, în 14 august.

Cum să „lăsăm sec” pentru Postul Adormirii Maicii Domnului?

Deși cuvântul „sec” din sintagma „lăsatul secului” este înțeles ca fiind sinonim cu ideea de uscat sau lipsit de grăsime, liturgistul Badea Cireșanu afirmă că acesta provine, mai degrabă, din deformarea expresiei „lăsatul seculului”, în care „seculul” este chiar secolul, adică veacul, timpul secular, lumesc. Astfel, pe lângă postul alimentar, cu bucate uscate, suntem chemați să lăsăm viața seculară și preocupările noastre lumești.
Sfântul Ioan Gură de Aur, într-una din scrierile sale, spunea că atunci când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte:
Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci. Nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti. Petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului”.

duminică, 26 iulie 2020

Carantina, Autoizolarea și Depresia

 

 Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

După cum se vede, a dat peste români – că nu a fost destul până acum, în istorie, o stare anapoda –carantina! Este o stare specială, când trebuie să stăm în casă, după ce ne-am infectat cu anumite boli care bântuie, din când în când, România, dar și pe cei care vin din afara țării, aducând tot felul de reptile microscopice, așa cum este coronavirusul, care a umplut meridianele și paralelele Pământului. Fiecare infectare are istoria ei, cauze și pricini diferite – după vremuri, stări sociale și oameni.

Dacă vii din afara țării, unde ai luat contact cu cei bolnavi și dacă te deplasezi, revenind acasă, în România, s-a rânduit ca să ai grijă. Să recunoști starea de fapt, să declari curat și fără ascunzișuri și să primești statutul de încarantinat timp de 14 zile! Bine că nu sunt mai multe, 140 sau 1400 de zile. Doar 14 zile trec ca ziua de ieri. Sunt zile puține de precauție, dar urmează o izbăvire mai rapidă.

VOI, CEI ORBI




Voi, cei orbi
(căci orb e-acela ce trăieşte-n fapte rele),
voi, ce-a cugetului haină
v-aţi pătat cu-a urii vină,
dacă vreţi al vostru suflet
să vi-l izbăviţi de ele,
o, veniţi,
Iisus de-a pururi la toţi orbii dă lumină!
Iar voi, cei la care Domnul
cu lumina Lui cea mare,
luminând al vostru suflet,
viaţa v-a făcut senină,
fiţi şi voi lumină celor
care-alunecă-n pierzare,
cu lumina voastră calea
le-arătaţi către lumină!
Iar voi, cei ce-n lume ardeţi
cu o flacără aprinsă,
luminând cărarea celor
care-n noaptea grea suspină,
arătaţi la cei orbi drumul
spre lumina cea nestinsă,
Jertfa Golgotei – lumina
ce dă tuturor lumină!

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Hristos Theanthropos – cheia Scripturii.


PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Evanghelia de la Matei 9,27-35 şi de la Ioan 17,1-13

9 27 Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. 28 După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! 2. Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! 30 Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. 31 Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. 32 Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. 33 Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. 34 Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. 35 Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

17 1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. 2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 4 Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. 5 Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. 6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. 7 Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; 8 pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. 10 Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. 11 Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. 12 Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

 1. „Cine este Acesta?” De două mii de ani, oamenii nu încetează a se întreba cu privire la identi­tatea precisă a Mântuitorului lumii. „Cine este, oare, Acesta?” – se întrebau contemporanii Săi (Mc 4,31), uimiţi în faţa minunilor pe care El le făcea. „Cine este Acesta?” – se întreabă oamenii până astăzi, cu o presimţire adeseori nelămu­rită că de răspunsul la această întrebare atârnă însuşi desti­nul lor veşnic.

Iisus vindecă doi orbi


Evanghelia aceasta ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi. Astfel de orbi care cerşesc pe la poduri sau pe lângă drumuri sunt şi azi şi datori suntem cu toţii să-i miluim. Dar, în afară de aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic. Desfrânatul, de asemenea, este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară, rând pe rând, sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beţivul este şi el un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească. Despre acest fel de orbi zicea Psalmistul: „că ochi au şi nu văd…“. Aţi văzut cum pe cei orbi îi duc alţii de mână sau de bâtă, unde ei nici nu ştiu. Întocmai aşa îi poartă patimile şi păcatele pe oamenii cei stăpâniţi de ele.

Suntem datori să răbdăm

Meditații la apostolul din Duminica a 7-a după Rusalii
– Romani 15, 1-7 –
 
1. Noi care suntem tari suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.

Credinciosul trăieşte numai prin răbdare… Cât răbdăm, atâta trăim prin credinţă, atâta trăim din dragoste, atâta trăim în nădejde. Toată viaţa Mântuitorului nostru a fost o viaţă de răbdare. Toată istoria Bisericii şi a Bibliei este o istorie de jertfă, de luptă şi de muncă duse cu răbdare. De la începutul ei şi până astăzi. Şi aşa se vede că trebuie să fie până la sfârşit.

Viaţa însăşi, în toată desfăşurarea ei, ne cere zilnic şi în toate privinţele răbdare şi îndelungă răbdare fiecăruia şi tuturor. Fără răbdare nu poţi nici în familie, nici în afară de ea. Nici în iubire, nici în credinţă. Nici între oameni, nici în afară de ei.

sâmbătă, 18 iulie 2020

Tâlcuirea Evangheliei duminicii a VI-a după Rusalii

Sfântul Teofan Zăvorâtul
 
Domnul iartă păcatele slăbănogului. Acesta ar fi fost un prilej de bucurie; dar mintea vicleană a cărturarilor învăţaţi spune: „Omul acesta huleşte”. Chiar şi după ce a urmat minunea vindecării slăbănogului, întărind acest adevăr mângâietor pentru noi, că „putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele”, poporul a dat slavă lui Dumnezeu, dar despre cărturari nu se spune nimic, pesemne fiindcă şi în faţa minunii urzeau oarecare întrebări viclene. Mintea lipsită de credinţă e o uneltitoare: naşte întruna bănuieli viclene şi urzeşte hule asupra tuturor lucrurilor privitoare la credinţă. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederată; dar când aceasta i se dă, îndatorând-o să se plece credinţei, nu se ruşinează să se dea în lături, tâlcuind strâmb lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu.

De douã ori vindecat…

– Predicã la Duminica a 6-a dupã Rusalii (Matei 9, 1-8) –

Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum este relatată de trei Sfinţi Evanghelişti: Mt 9, 1-8; Mc 2, 1-12 şi Lc 5, 17-26. Doi dintre ei, Marcu şi Luca, expun episodul imediat după momentul vindecării unui lepros, deci înaintea intrării Mântuitorului în ţinutul Gherghesenilor, pe când Sf. Ev. Matei relatează minunea după momentul izgonirii Mântuitorului din acel ţinut, evanghelie a duminicii trecute.

Mântuitorul a revelat oamenilor trei puteri nebănuite: asupra naturii, asupra demonilor şi asupra păcatului şi a bolii. Minunea adusă în – Predicã la Duminica a 6-a dupã Rusalii (Matei 9, 1-8) – De douã ori vindecat… diavolul între noi (dracul aleargă tot în galop unde se ceartă soţii). Când ne-a trebuit ceva, ne-am rugat; când am avut ceva întristare, ne-am sculat şi noaptea la rugăciune… şi Domnul ne-a ascultat şi a făcut minuni în casa noastră. Şi în sporul mâinilor noastre”… («Citiri şi tâlcuiri din Biblie», Ed. O. D., Sibiu – 2003, pg. 184-185) Într-o seară, m-am pus la masă să scriu un articol pentru «Lumina Satelor». După-amiaza întreagă mă tot gândisem despre ce tru ei; când ei ar fi trebuit să se roage mai stăruitor şi mai aprins, ei nu mai aveau nici îndemnul, nici puterea, nici gândul, nici liniştea rugăciunii vii.

Avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat…



Cuvânt la Apostolul din Duminica a 6-a după Rusalii (Rom12, 6-14; Tit 3, 8-15 )

Suntem în plină şcoală a Harului. Viaţa în Hristos se construieşte din generaţie în generaţie, Biserica neavând un punct final al educării sufletului nostru întru Împărăţia lui Dumnezeu. Dintre darurile primite pentru a rezista în şcoala Duhului, cea mai de preţ este înţelegerea planului lui Dumnezeu. În raport cu acesta, căutăm să plinim voia lui Dumnezeu, pe cât ne este cu putinţă. De aceea una dintre cele mai frumoase rugăciuni de bucurie a omului duhovnicesc este cea pe care ne-a dăruit- o Fericitul Ieronim Grecul: „Eu voiesc să voiesc voia Domnului”.

Tema aceasta este foarte des întâlnită la Sfântul Pavel. E un bun pedagog în Hristos, am spune astăzi. Dar cine mai are nevoie de Hristos azi în ecuaţia educării sale? Uneori, nici creştinii. Ce ne spune el? Mai întâi că jertfim trupurile noastre ca pe o jertfă vie, sfântă şi bineplăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1). Ne arată că omul este fiinţă educabilă în Hristos numai trup şi suflet. Când o latură a alcătuirii umane lipseşte, educaţia se dezechilibrează. Porunca de a nu ne potrivi ăstui veac, ci să schimbăm prin înnoirea minţii (Romani 12, 2) cere de la sine şi conlucrarea cu harul, despre care el ne spune că articulează mădularele Bisericii.

Ceva despre boli și încercări

Duminica a 6-a după Rusalii – Ev. Matei 9, 1-8
 
Această Evanghelie vine la rând – cu mici deosebiri – de trei ori peste an. La fiecare Evanghelie, am dat un tâlc separat. Se potriveşte aici şi tâlcuirea pe care am dat-o la Evanghelia cu bolnavul de la lacul Vitezda. În tâlcul acela am vorbit pe larg despre bolile noastre cele sufleteşti şi despre doctorul sufletelor noastre.

La Evanghelia din Duminica aceasta, vom vorbi acum despre bolile cele trupeşti, despre scopul şi rosturile ce le au în viaţa noastră bolile şi încercările.

Vom spune îndată, la început, că bolile trupeşti sunt totdeauna în legătură cu viaţa noastră cea sufletească… sunt întotdeauna în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Orice boală, orice încercare îşi are un rost al ei, iar acest rost este în mâinile Domnului. Văzute prin lumina aceasta, bolile cele trupeşti s-ar putea împărţi în trei clase: ele ne vin ca o pedeapsă pentru păcate; ele ne vin să ne trezească din păcat şi ca un ajutor să putem ieşi din păcat; ele vin să ne apere de păcat şi să ne întărească sufletul. Le vom cerceta pe rând.

duminică, 12 iulie 2020

Fuga de Dumnezeu și atracția pãcatului

„…Domnul Dumnezeu a  sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe” (Facere 2, 8-10). 

„Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Facere 2, 15).

A ceasta era starea omului înainte de a săvârşi primul păcat, cel al neascultării, după care a fost dat afară din Rai. Atracţia spre păcat a dus la decăderea omului, stare care este descrisă atât de sugestiv în Evanghelia vindecării demonizatului (sau demonizaţilor) din ţinutul Gadarenilor.

Împreună, pericopa evanghelică de la Matei şi pericopele paralele din Evangheliile de la Marcu şi de la Luca fac o descriere cutremurătoare a decăderii fiinţei umane atunci când aceasta este stăpânită de duhurile cele rele ale întunericului. Este vorba despre un bărbat din cetatea Gadara care avea demon (demoni), de care era stăpânit de mulţi ani. De multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia şi îşi avea locuinţa în morminte şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile şi obezile le sfărâma şi nimeni nu putea să-l potolească. Era mânat de demon în pustie şi, neîncetat, noaptea şi ziua, era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.

sâmbătă, 4 iulie 2020

Iubirea lui Hristos trezește în păgâni credință milostivă

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Duminica a IV-a după Rusalii. (Vindecarea slugii sutașului)
Matei 8, 5-13.

Evanghelia Duminicii a IV-a după Rusalii ne relatează cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat în Capernaum pe servitorul unui sutaș sau centurion roman. Această minune este plină de înțelesuri duhovnicești, având un caracter profund caritativ sau filantropic și în același timp un caracter misionar. Vindecarea unui om bolnav de alt neam decât evreu și de altă religie decât cea iudaică are un caracter misionar simbolic, și anume ea prevestește faptul că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos va fi propovăduită în tot Imperiul Roman, și la toate popoarele pentru că Dumnezeu iubește pe toți oamenii. Mântuitorul Iisus Hristos arată acum ucenicilor Săi că poate descoperi credință puternică și în alte popoare decât în poporul evreu.

Sutașul reînchipuie diferitele etnii care vor crede în Hristos

Mântuitorul Iisus Hristos, văzând credința mare a sutașului, zice: ‘Adevărat zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor’ (Matei 8, 11). Această profeție a Mântuitorului Iisus Hristos nu se va împlini cândva, într-un viitor îndepărtat, ci începe a se împlini chiar acum, când Mântuitorul laudă credința sutașului roman.

Roadele care rodesc moartea

Pr. Constantin NECULA

Cuvânt la Apostolul din Duminica a 4-a după Rusalii (Rom 6, 18-23)

Cine s-ar fi gândit că este atât de actual un Apostol? Aşa mi-au spus elevii unui liceu când le-am citit cuvântul din Apostolul Duminicii acesteia. Le-am adus aminte că robia la dreptate este cea mai onorantă robie. E cea care te apropie, te hrăneşte, te desăvârşeşte în Adevăr. Este robia aceea în numele căreia ajungem robii lui Hristos. Dulcea robie la Dumnezeu. Au făcut ochii mari şi mi-au spus că toate robiile sunt rele, urâte, umilitoare. Şi le-am adus aminte de Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 8, 5-13). Un sutaş, adică unul pus de stăpânirea romană peste o sută de oameni cu mii de nevoi şi sute de mii de gânduri, cere Domnului Hristos să-i vindece sluga. Probabil ordonanţa. Adică cea mai apropiată şi cea mai alergată, chinuită, în fond, dintre slugi. Şi le-am adus aminte cum omul stăpânirii romane, deloc bine primit în conştiinţa iudeilor fie ei din Capernaum, ori Ierusalim ori de oriunde în Ţara Sfântă a vremii lui Iisus, se vădeşte a fi un om smerit, cu dorinţă de bine către slujitorul său. Se afla dinaintea lui Ebed-Iahve, Robul lui Dumnezeu.

Virtuţile sutaşului – virtuţile noastre

Pr. Teofil Părăian

Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Mc. 8, 5-13

„Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”

Prea Cuvioase părinte stareţ, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, Prin cele ce s-au citit din Sfânta Evanghelie la această Liturghie, ne-am întâlnit cu o altă minune şi cu un om minunat: cu o minune şi cu un om de care şi Domnul Hristos s-a minunat. Este vorba de vindecarea servitorului unui sutaş din Capernaum, aceasta este minunea pe care Domnul Hristos a făcut-o de la depărtare, şi este vorba de omul minunat, omul de care s-a minunat Domnul Hristos, sutaşul din Capernaum.

Pentru noi este un om cunoscut, citim despre el în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 8, şi în Sfânta Evanghelie de la Luca, capitolul 7. Ne întâlnim cu el de câte ori citim aceste texte din Sfânta Evanghelie şi ar fi bine să luăm aminte de omul minunat, de omul de care s-a minunat Domnul Iisus Hristos ca să fim şi noi ca el: cu credinţă, nădejde, iubire şi smerenie. Acestea sunt patru virtuţi pe care sigur le-a avut sutaşul din Capernaum şi pe care trebuie să le aibă toţi creştinii – sutaşul din Capernaum încă nu era creştin – şi pe care le au toţi sfinţii: credinţă, nădejde, iubire şi smerenie.