Capătul drumului

 

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Dacă aruncăm o privire panoramică asupra istoriei universale, vom observa că, încă de la început, omenirea a fost atrasă mai puţin de dimensiunea pozitivă a existenţei şi mai mult de cea negativă.

Primii oameni, Adam şi Eva, au avut de ales între binecuvântare şi blestem; l-au preferat pe ultimul.

Această preferinţă s-a perpetuat de-a lungul veacurilor, atât la eroii de pe scenă, cât şi la spectatori.

În vremea noastră, programele de televiziune se întocmesc în funcţie de preferinţele spectatorilor. Micile ecrane oferă din abundenţă lupte sângeroase, scene de cruzime, bătăi, violuri, crime, dezastre naturale sau provocate. Uneori, astfel de emisiuni au efecte sociale; într-o pivniţă, un copil şi-a ucis prietenul izbindu-i capul de perete; întrebat de ce a făcut-o, a răspuns că aşa a văzut el la televizor... Până şi programele presupuse a fi instructive, cum sunt cele referitoare la viaţa animalelor sălbatice, cad în acelaşi păcat; scenele de tandreţe maternă sunt rarităţi, în timp ce ni se oferă scene cu fiare care se sfâşie între ele.

Învierea a început în iad

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Se îngâna ziua cu noaptea când Maria Magdalena, probabil cu puţin înaintea celorlalte sfinte femei, a găsit piatra răsturnată de pe mormântul Domnului. Înspăimântată, mironosiţa aleargă în cetate şi le spune ucenicilor ce a văzut. Petru şi Ioan se reped într-un suflet către grădină, urmaţi îndeaproape de aceeaşi Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge întâiul, dar, tânăr fiind, nu îndrăzneşte să intre în mormântul din peretele de piatră decât însoţit de Petru care, mai vârstnic, îl ajunge gâfâind. Cutremurătorul adevăr le stă în faţă: Domnul nu este acolo! În cugetul lor foarte omenesc, aceasta înseamnă că trupul Învăţătorului a fost sustras de necunoscuţi, pentru pricini de neînţeles. Cu această tulburare se întorc în cetate.

Icoana e scrierea lui Dumnezeu

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Sărbătoarea de astăzi e trecută în calendar sub numele de „Duminica Ortodoxiei” şi a fost aşezată în ziua de 11 martie 843, adică acum 1. 154 de ani, când în Biserica Răsăritului a fost reaşezată închinarea la sfintele icoane. Cuvântul „ortodoxie” înseamnă „dreaptă mărire”, „dreaptă credinţă”, „dreaptă închinare” lui Dumnezeu. De ce „dreaptă”? Pentru că poate fi şi una strâmbă. E bine să ştiţi că oamenii, în general, se împart în credincioşi şi necredincioşi. Lăsându-i la o parte pe necredincioşi, cei credincioşi se împart, la rândul lor, în două categorii: binecredincioşi şi răucredincioşi. Binecredincioşii sau ortodocşii sunt aceia care păstrează, fără nici o ştirbire sau adăugire, credinţa cea dreaptă, aşa cum le-a fost ea lăsată de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi cum li s-a transmis de-a lungul secolelor prin Sfinţii Apostoli şi prin Sfinţii Părinţi; sunt aceia care se împărtăşesc de harul Sfântului Duh prin cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii şi a căror închinare este expresia dreptei lor credinţe. Răucredincioşii sunt aceia care, deşi se pretind şi se mărturisesc creştini, au strâmbat adevărurile de credinţă şi practică o falsă închinare, pe potriva rătăcirii lor.

Biserica din icoane

 Iubiţii mei fii sufleteşti,

Această primă Duminică din Postul Mare se numeşte „a Ortodoxiei” sau „a Dreptei Credinţe”. „Ortodox” înseamnă „dreptmăritor”, adică închinătorul care-L preamăreşte pe Dumnezeu şi I se roagă potrivit dreptei credinţe pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat-o prin Sfinţii Săi Apostoli şi prin Sfinţii Părinţi ai Bisericii. „Ortodox” este un cuvânt grecesc, venit de la Bizanţ, după cum tot grecesc este şi cuvântul „catolic”, care înseamnă „general”, „universal”, „obştesc”, „sobornicesc”, adică rânduiala care ţine comunităţile creştine laolaltă într-o singură, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.

Biruinţa frumuseţii lui Dumnezeu

   

Iubiţii noştri fii sufleteşti,

Potrivit Sfintei Tradiţii, icoanele fac parte din învăţătura şi practica Bisericii Creştine, iar, potrivit documentelor, ele se aflau pe pereţii catacombelor în secolul I şi în următoarele două, când creştinii, persecutaţi de stăpânirea lumească păgână şi neputând să se roage la lumina zilei, o făceau în adăposturi subterane.

Odată cu Edictul din anul 313, când împăratul Constantin cel Mare – devenit apoi sfânt împreună cu maica sa, Elena – le-a dat creştinilor libertatea de a-şi manifesta credinţa şi cultul, aceştia au ridicat sute şi mii de biserici, pe care le-au împodobit cu picturi murale, dintre care unele se păstrează până astăzi. Aşa s-a dezvoltat arta iconografică bizantină, a Bisericii Răsăritului, care a cunoscut un nou avânt în secolul al VI-lea, sub împăratul Justinian, şi a continuat să înflorească încă două sute de ani, dăruindu-le închinătorilor adevărate monumente de frumuseţe sacră.

ÎPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica a 18-a după Rusalii - Pescuirea minunată

 "Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El." (Luca 5, 1-11)

ÎPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica Umblării pe mare - Potolirea furtunii

Predica Bartolomeu Anania la Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir

Fiţi apostolii lui Iisus Hristos! O simplă mărturisire!

 Vindecarea demonizatului

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei credincioşi, avem multe de învăţat din pericopa evanghelică de astăzi (…). Ei bine, în vecinătatea cetăţii Gadara se găsea un demonizat. V-am vorbit şi altă dată despre această teribilă boală care nu se vindecă prin doctori, ci se vindecă numai prin putere dumnezeiască. A fi cineva posedat de demon înseamnă practic a fi depersonalizat. Atunci când demonizatul vorbeşte, nu mai vorbeşte el pentru că şi-a pierdut personalitatea, ci vorbeşte demonul sau demonii - ca în cazul de faţă - care sunt în el. Este chinuit; în mare măsură nu-şi dă seama de starea în care se găseşte (…). Iisus nu se găseşte la prima vindecare. Repet, această boală nu se vindecă decât prin putere dumnezeiască, iar Iisus prin această vindecare îşi demonstra puterea dumnezeiască. Era un act de binefacere şi, în acelaşi timp, un act de învăţătură pentru ca oamenii să devină conştienţi de Cel ce este El.

Predică la Pilda lucrătorilor celor răi - Mitropolit Bartolomeu Anania (2009)

16 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 „CRED CĂ CEA MAI MARE SUFERINȚĂ A NOASTRĂ, A OAMENILOR, ESTE DE A NE SUPORTA UNII PE ALȚII ”

Eram tânăr, și mă aflam odată în redacția revistei Gândirea, care era condusă de marele profesor de teologie și scriitor, poet NICHIFOR CRAINIC.

Am avut o conversație cu el – el profesor universitar, eu atunci un începător – și în cursul acestei conversații mi-a spus o vorbă:

 „EU CRED CĂ CEA MAI MARE SUFERINȚĂ A NOASTRĂ, A OAMENILOR ESTE ACEEA DE A NE SUPORTA UNII PE ALȚII ”, nu am făcut nici un comentariu, dar mintea mea tânără a înregistrat această vorbă de care aveam să-mi aduc aminte de mai multe ori în viața mea... 

Altă dată mă găseam într-o adunare destul de numeroasă, era o masă festivă și au avut loc niște schimburi de replici în versuri, niște epigrame, între mine și cineva care mă provocase la acest schimb, săgețile încrucișate unul asupra celuilalt, și s-a întâmplat ca eu să recoltez un succes mai mare și să am mai multe aplauze din partea auditoriului.

22 Iulie - Sfatul Sfinților Părinți

 Într-o rugăciune au importanță formulele fixe (acatiste, paraclise)?

Desigur că fiecare rugăciune are o formulă. Chiar și rugăciunea cea mai scurtă, Rugăciunea lui Iisus, numită și rugăciunea inimii, sau a minții, sau rugăciunea minții în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” are această formă. Da, este o formulă adoptată din vechime, din veacurile primare creștine și care este rostită în practica isihastă, fiind vorba despre o rugăciune continuă, atât în stare de veghe, cât și în stare de somn. Dar aceasta presupune o practică îndelungată și controlată. Așa încât, desigur că rugăciunea este alcătuită și din cuvinte. Cuvintele pot să fie imperfecte, dar într-o rugăciune fiecare cuvânt are un rost al lui și o lucrare a lui. E cuvântul care nu se mai reduce la filologie, ci care devine teologie, adică vorbire despre Dumnezeu sau cu Dumnezeu.

9 Februarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Viaţa te aruncă şi în sus, te aruncă şi în jos. 

Te aruncă şi în fundul prăpastiei, te poate urca şi în vârful muntelui. 

E bine ca ajuns în fundul prăpastiei să nu disperi, iar ajuns în vârful muntelui să nu ameţeşti.

Primejdia din vârful muntelui este incomparabil mai mare decât aceea din fundul prăpastiei. 

În fundul prăpastiei, în disperare, vei găsi resursele unei noi speranţe că te vei salva, dar dacă în vârful muntelui ai ameţit, nu urmează decât prăbuşirea. 

Iar prăbuşirea poate să fie uneori definitivă, să nu te mai poţi ridica…

I.P.S. Bartolomeu Anania

Fiul risipitor - Mitropolit Bartolomeu Anania

Care este cea mai nenorocită stare in care s-ar afla un om?

“Cineva a fost întrebat odată: care este cea mai nenorocită stare in care s-ar afla un om? Răspunsul a fost: singurătatea.

Intr-adevăr, mulţi fac experienţa singurătăţii, a lipsei de prieteni, a dezinteresului celor din jurul lor, şi aceasta fac ca mulţi să-si piardă sensul existenţei, să-si piardă gustul vieţii. Există în jurul nostru mulţi factori care promovează singurătatea, printre aceştia un loc important ocupându-l indiferenţa unuia faţă de celălalt. Indiferenţa si dezinteresul. Câţi nu zic: Nu mă interesează vecinul. Ce treabă am eu cu aproapele meu? Am fost eu pus să fiu paznicul aproapelui meu, paznicul fratelui meu? Aduceţi-vă aminte, cei care mai citiţi în Sfânta Scriptură, că acesta a fost răspunsul dat de Cain în faţa lui Dumnezeu, după ce îl omorâse pe fratele său Abel: „Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?” (Facere 4, 9).

Un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, dar un An Nou într-un revelion fără sfârşit…

 ÎPS Bartolomeu Anania,
ultima Pastorală

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.

Predică – Mitropolitul BARTOLOMEU ANANIA – Botezul Domnului (Boboteaza) – ARĂTAREA DOMNULUI (Epifania)

Predică la Duminica a 10-a după Rusalii

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei, avem mai multe cazuri rostite în Sfintele Evanghelii de vindecări ale demonizaţilor de către Domnul nostru Iisus Hristos, mai târziu şi de către ucenicii Săi. Această demonizare a fost o realitate în vremea veche, dar din păcate este şi în vremea noastră. Pentru că diavolul are libertatea de a-şi face mendrele prin lume pentru ca Dumnezeu să ne încerce prin el. Nu să ne pedepsească! Ci să ne încerce şi să ne călească pentru viaţa de aici şi pentru viaţa de dincolo. (…) Să ştiţi că şi necazurile când vin au un rol pedagogic. Odată în Ierusalim s-a dărâmat un turn şi i-au omorât pe oamenii care treceau pe sub el. Şi ucenicii l-au întrebat pe Iisus: “Învăţătorule, oare aceia care au murit sub prăbuşirea turnului au fost ei mai răi decât ceilalţi locuitori ai Ierusalimului?” Şi le-a răspuns: “Nu! N-au fost mai răi! Dar s-a făcut aşa cu cei puţini, pentru ca cei mulţi să ia aminte şi să fie treji”. Aşadar, din orice pe lumea aceasta căpătăm câte o lecţie.

Demonizările se fac şi astăzi. Nu este vorba de exorcisme. Este vorba de viaţa socială. E un duh rău care bântuie în toată Europa şi în toată lumea. Ştim asta din tot ceea ce citim, din ceea ce vedem, din ceea ce ascultăm. Războaie, răzmeriţe, răscoale, nelinişte, tensiuni între popoare şi între indivizi, calamitatea terorismului care este ceva absolut nou în istorie. Şi să nu-mi spună şefii de popoare că terorismul nu va schimba nimic din viaţa lor! Schimbă! A şi început să schimbe mentalităţile. Pe vremea comunismului ne suspicionam unii pe alţii ca nu cumva cel care stă în faţa mea să fie un turnător la securitate. Acum, în deplină libertate, am ajuns să ne temem de vecinul care călătoreşte cu noi în acelaşi avion sau în acelaşi autobuz. Noi nu ştim dacă este încins cu bombe.

Fiul risipitor

Mitropolit Bartolomeu Anania (2006)

Multumire si recunostinta - Mitropolit Bartolomeu Anania (2008)