31 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 Bucuria în Dumnezeu nu este râsul, cântatul, dansatul, chefuitul, petrecerile, chiotele. Bucu­ria în Dumnezeu este o stare lăuntrică. „Este tresărirea sufletului”, spune Sfântul Vasile cel Mare (P.G. 31, 225 B). Bucuria în Dumnezeu este satisfacția interioară, dulceața sufletului, blân­dețea, liniștea, cucernicia și bucuria mulțumitoare și uitarea celor urâte și toate acestea la un loc. Este, după Sfântul Ioan Gură de Aur, „deplinătatea lucrurilor” (P.G. 56,97).

Această bucurie nu stă doar în manifestări exterioare. Nu pentru că nu ar putea avea și astfel de manifestări, precum zâmbetul, aerul de sărbătoare etc., dar nu stă numai în acestea. Poate exista și fără acestea, chiar dacă, după Sfânta Scriptură „inima veselă înseninează fața, care-i strălucește de bucurie” (Pilde 15, 13).

.

Este însă posibil ca fața să nu exprime bucu­ria pe care o are sufletul. Fața scăldată de la­crimi poate să fie, însă inima omului să se bucure. De asemenea, este posibil ca omul să fie îndurerat, dar în adâncul său să se bucure

30 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 Eu, care sunt botezată, noi, care în Sfânta Biserică am primit „ungerea cu undelemnul bucuriei” (aşa zicem la Botez) şi am primit şi „Duhul cel ceresc”, avem tot ce ne trebuie ca să fim bucuroşi. Toată bucuria este în mine, în inima mea. În inima mea este Mântuitorul, în inima mea este Duhul Sfânt. Noi toţi creştinii ortodocşi am primit Duhul Sfânt prin Taina Mirungerii şi este per¬sonal şi întreg în noi. Darul este întreg. Pentru noi, totul este desăvârşit, totul este deplin în noi şi, totuşi, noi nu suntem bucuroşi, pentru că noi nu suntem în noi, pentru că noi suntem în afara noastră Părinţii spun că pentru a ne putea bucura de bucuria noastră, trebuie să intrăm în cămara Iui Dumnezeu care este in noi să intrăm în cămara inimii. Aceasta este arta de a fi bucuros, drumul calea de la mintea mea la inima mea. Noi toţi căutăm, prin rugăciune, să ne unim mintea cu inima, dar pentru aceasta trebuie să lucrăm şi asupra minţii. Dacă vom băga o minte atât de împrăştiată în inimă, nu vom face altceva decât să agităm şi mai tare apele inimii. De aceea, trebuie întâi o curăţie în inimă. Când ştim că vine Părintele cu Crăciunul în casa noastră, ne grăbim să terminăm curăţenia. De ce? Ca să-l putem primi cu bucurie. Deci, dacă pentru Părintele de la noi din parohie trebuie să facem eforturi ca să-l primim pregătiţi, cu atât mai mult pentru Dumnezeu Duhul Sfânt va trebui să facem eforturi de a ne aduna, de a ne curăţi, ca să ne întâlnim cu El.

Patriarhul Daniel – Predică la Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama

Taina iertării păcatelor

 

1 Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. 2 Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! 3 Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. 4 Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? 5 Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? 6 Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. 7 Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. 8 Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. ( Matei 9,1-8 )

1. Taina iertării păcatelor. Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Accentul teologic în această istorisire mateiană este însă nu atât asupra minunii vindecării trupești, ci asupra unei alte mari minuri de care dă seama această întâmplare, anume minunea (și taina) iertării păcatelor.

Şi în textul paralel de la Marcu (2,1-12) este vorba de iertarea păcatelor şi minunea vindecării acelui om paralizat vine ca o dovadă că „putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ” (v. 10). Totuşi, în Evanghelia a doua accentul cade mai ales pe minunea vindecării trupeşti. De aceea, la Marcu, ne sunt date detalii cu privire la modul cum a ajuns slăbănogul în faţa lui Iisus, lăsat fiind printr-o spărtură făcută în acoperiş de cei patru inşi care-l purtau (v. 3-4). La fel de impresionantă este ieşirea din scenă a celui vindecat: „Şi s-a sculat îndată şi, luân­du‑şi patul, a ieşit înaintea tuturor” (v. 12a). Iar cei prezenţi, sunt marcaţi, în mod evident, de minu­nea vindecării tru­peşti: toţi „erau uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată” (v. 12b).

Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum (Despre rugaciune)

 

Sfantul Luca al Crimeei

„Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.

Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!

Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.

Sfântul Grigorie Palama și Ortodoxia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preasfânta Biserică Ortodoxă nu a aşezat fără un scop foarte adânc, tocmai la începutul Sfintelor Păresimi, Duminica Ortodoxiei şi pe Sfântul Grigorie Palama. Prin aceste două sărbători vrea să ne amintească de două poziţii fundamentale şi de două ţeluri urmărite în creştinism: ortodoxia credinţei şi sfinţenia vieţii, pe de o parte, iar pe de altă parte legătura inseparabilă dintre teologie şi sfinţenie, dintre dogmă şi Viaţă. Aşa încât să fie cu neputinţă existenţa teologiei fără sfinţenie şi a dogmaticii fără Viaţă.

Pentru ca cineva să se considere pe sine teolog, fiind însă lipsit de experienţe duhovniceşti personale şi descoperiri, are nevoie de o neruşinare prisositoare. Dacă apelăm la „istoria” teologiei ortodoxe nu vom vedea altceva decât sfinţeni drept caracteristică a reprezentanţilor acestei teologii.

Prietenie şi lumină - Duminica a II-a din Post. A Sf. Grigorie Palama

 Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Şapte zile după prăznu­irea vederii în icoană, Biserica a rânduit praz­nic luminii. Luminii celei necreate şi luminii care umple şi ea, de bucurie, toate.

Evanghelia Duminicii (Marcu, 2, 1-2) ne aduce, cu timpul şi locul, în Capernaum, unde nişte prieteni aleg o cale lipsită de orice fel de „subţirimi“ omeneşti, pentru ca prietenul lor să nu fie lipsit de vindecare: sparg acoperişul. Vă amintiţi când am vorbit despre Zaheu că alege o cale cel puţin spectaculară pentru a intra în istoria mântuirii: se urcă în sicomor. Iată acum altul care, coborât pe funiile prieteniei dinaintea lui Hristos, aruncă o lumină cu totul nouă asupra firii umane. Domnul se arată din nou impresionabil. La gesturi de o măreţie smerită. La gesturi atât de fireşti, încât lumea a uitat să le mai facă. Un omenesc desluşit prin iertarea dumnezeiască a păcatelor.

Teologia Sf. Grigorie Palama : Invitaţie la trăirea comorilor cereşti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dumnezeu-Treimea este Viaţă. Fiind Viaţă, toţi suntem chemaţi să ne împărtăşim din Aceasta. Orice formă de a-L înţelege altfel pe Dumnezeu decât ca Viaţă se soldează cu eşecul soteriologic al omului. Dacă este Viaţă, sigur este şi Taină. Viaţă şi Taină, două realităţi intrinseci ale (în)dumnezeirii. Poticnirea omului în faţa acestor două realităţi rezidă în modul cum îngemănează, articulează, din punct de vedere teologic şi experienţial, punctul de sudură dintre acestea. Extremele pot surveni cu multă uşurinţă: fie este numai Viaţă, deci dezvelire totală în faţa omului, adică imanentism gratuit, fie este numai Taină, închizând, în acest fel, pe Dumnezeu în cuşca de cleştar a transcendenţei.

Riscul divorţului dintre Viaţă şi Taină este catastrofal, mai ales din perspectiva gnoseologică a Teologiei. Desprins de Taină, Dumnezeu devine o realitate care este supusă disecării conceptelor şi raţionamentelor. Cu alte cuvinte, transformarea Lui într-o simplă piruetă a minţii şi, prin urmare, o realitate înăbuşită de abstract. Despuiat de Viaţă, Dumnezeu devine o realitate iluzorie, o pură convenţie a celor care şi-au propus să-l exileze în transcendenţă, transformându-L într-un Act pur. Amfilohie Radovic esenţializează riscurile acestui divorţ dintre Viaţă şi Taină: „Un Dumnezeu abstract nu diferă mult de un Dumnezeu „mort”. Dimpotrivă, este „înaintemergătorul” Acestuia” (Amfilohie Radovici).

29 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Părinţii noştri vor să fie copiii lor totdeauna mulţumiţi, bucuroşi, recunoscători şi mulţumitori pentru toată osteneala şi jertfa lor. Şi când văd că pruncii lor sunt trişti, nemulţumitori şi supăraţi, atunci le este greu.

Asemenea şi Tatăl nostru cel ceresc: ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva. Este ca atunci când o mamă îi face copilului toată voia, iar el este mereu nemulţumit şi îi reproşează.

Aşa şi Domnul are necazuri cu noi. În loc să fim recunoscători şi mulţumitori Domnului, noi adeseori arătăm mulţumirea în cuvinte, iar inima ne este goală. Bucuria este cea mai mare mulţumire adusă lui Dumnezeu, căci El ne-a smuls din mâhniri şi păcate.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 161)

28 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

De când a căzut omul în păcat există nu doar o diferență, ci o adevărată vrăjmășie între plăcere și bucurie, izvorâtă din vrăjmășia dintre „trup și duh”.

La început, spun Sfinții Părinți, bucuria era simțirea minții aflate în comuniune cu Dumnezeu, resimțită de trup ca plăcere duhovnicească. Bucuria este o trăire a duhului, dimensiunea cea mai înaltă a sufletului, resimțită și de celelalte puteri ale sale, precum și de trup. În trup e resimțită ca plăcere. Așa era, și izvorul ei era mintea omului, duhul lui, conectate la Dumnezeu, izvorul Vieții și al Bucuriei. Acolo este „vena” prin care curge bucuria de Dumnezeu și pacea de la Dumnezeu.

În clipa în care noi ne-am rupt de Dumnezeu și duhul omului s-a întors către puterile sufletești și cele sufletești către cele trupești, plăcerea a căzut în simțuri. Că s-a uitat Eva și a văzut că e plăcut la vedere. Atunci a apărut această putere a sufletului, necunoscută până atunci omului ‒ plăcerea simțurilor. Și Bunul Dumnezeu a adus imediat atunci în om, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, durerea. Durerea care pune limită plăcerii, împiedicând-o să-l ucidă pe om. Pentru că plăcerea este împotriva firii.

27 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Sfântul Apostol Pavel vorbește de mărimea sau limita ispitelor, dar putem aplica și în cazul suferinței și al necazurilor, precizând că suferințele și încercările nu sunt date peste măsură, peste puterea omului. Sfântul Isaac Sirul spune că Dumnezeu nu permite ca omul să aibă încercări pe măsura lui, pentru a putea purta greutatea lor. Același lucru îl precizează și Ava Dorotei, precizând că Dumnezeu nu voiește să vină asupra noastră vreun lucru peste puterea noastră, ba mai mult, prin răbdarea noastră, Dumnezeu slăbește greutățile și ne dă alinare. Această limită a suferinței este raportată în funcție de credința fiecăruia, dar și de faptul că suferința este dată spre izbăvirea omului de suferință. Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe cei care văd că suferințele se înmulțesc să nu-și piardă curajul, ci să arate o priveghere mai mare. Dumnezeu îngăduie să devină suferințele mai mari, ca să alunge nepăsarea și să trezească din nepăsare. Prin urmare, omul devine mult mai cuprins de duhul rugăciunii, mai doritor de milostenie, mai înfrânat la pântece, atunci când toate cele neimportante, cele lumești, sunt îndepărtate. Suferințele pentru suflet sunt asemănate, alegoric, cu focul pentru aur. Este de la sine înțeles că un foc mai puternic purifică aurul mai repede, însă această putere a focului este întotdeauna reglată de bijutier.

26 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 La finalul Rugăciunii Domnești „Tatăl nostru” cerem Bunului Dumnezeu să ne ierte păcatele „precum și noi iertăm greșiților noștri”. Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne învață prin această rugăciune că putem primi iertarea de la Tatăl ceresc dacă știm la rândul nostru să-i iertăm pe cei care ne greșesc. E o condiționare normală dacă ne gândim cum putem fi iertați de Dumnezeu, pe care nu-L vedem, dacă nu suntem în stare să-i iertăm pe semenii noștri, care ne-au greșit și pe care-i vedem. Nu putem doar să cerem iertare fără să oferim și noi iertare. Tocmai în modul cum știm să iertăm stau cheia iertării noastre de către Dumnezeu și dobândirea mântuirii. Pentru un creștin, iertarea este cale către Rai. El știe că iertând urmează cuvântul lui Hristos și este pe drumul către dobân­direa vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Nu poți cere iertare dacă nu ierți. Acest lucru îl învă­țăm din Pilda celui ce datora zece mii de talanți (Matei 18, 23-35), rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. 

25 martie - Lumina zilnică din Scripturi

În Sfânta Scriptură avem două modalități de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativă sau tipică, în Vechiul Testament, și alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament.

În Vechiul Testament se face mențiune despre femei care au avut o însemnătate specială în istoria mântuirii, până la venirea lui Mesia. Astfel, Eva primește făgăduința izbânzii asupra diavolului ispititor metamorfozat în șarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui popor nou, a poporului ales și chiar a mai multor popoare (Facere 17, 15-16); Rebeca și Rahila erau modele de mame devotate și soții credincioase, harnice și ospitaliere, și-au sprijinit fiii lor și i-au ajutat cu sfatul lor (Facere 27, 5-17 și 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecători 4, 17-22) și Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 și 27-28) și Estera (Estera, 5, 1-7, 3-6) au arătat evlavie deosebită, iubire nețărmurită pentru poporul ales și pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume. 

Binecuvântare de ziua Bunei Vestiri

 

În decursul istoriei, omenirea a primit multe vești însemnate, dar cea mai frumoasă şi mai importantă veste pe care a primit-o vreodată, este cea pe care a primit-o prin Fecioara Maria de la Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil,  și care ne aduce aminte de marea iubire a lui Dumnezeu pentru omenirea căzută în păcat.

La Buna Vestire sărbătorim taina minunată a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în pântecele Preacuratei Fecioare Maria, taină prin care Dumnezeu Cuvântul, Cel deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Se coboară pe pământ şi Se face Om, pentru ca pe om să-l vindece de păcat şi de moarte şi să-i dăruiască viaţă veşnică.

Acest eveniment este „începutul mântuirii noastre”. Acum a fost schimbat cursul omenirii şi s-a împărţit istoria în două: înainte de Hristos şi după Hristos.

Valoarea Acatistului Bunei Vestiri

de Pr. Stefan Anagnostopoulos

Bucură-te, Mireasă nenuntită! Și iarăși și de multe ori: Bucură-te, Mireasă nenuntită!

Așa cum știți, iubiți credincioși, așa cum vedeți, în Postul Mare și în fiecare Vineri, în Biserica noastră se cântă Acatistul Bunei Vestiri. Acatistul este una din cele mai frumoase slujbe și, totodată, una din cele mai înălțătoare rugăciuni. Acatistul este legat totdeauna cu Pavecernița Mică.

În Postul Mare când citim Pavecernița Mare, Luni, Marți, Miercuri și Joi nu se citește Acatistul. Se cântă însă în fiecare Vineri, iar Sâmbăta și Duminica se citește împreună cu Pavecernița Mică. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri nu se spune în Săptămâna Mare și nici în Săptămâna Luminată. În tot timpul anului el este legat obligatoriu cu Pavecernița Mică. Cine citește Acatistul Bunei Vestiri în fiecare zi seara, chiar și la amiază sau dimineața, va primi mult ajutor de la Maica Domnului.

Teologia Maicii Domnului la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ține și dezvoltă aducând în actualitate linia  Sfinților Părinți, linie ce a fost cândva uitată, căci după căderea Bizanțului, teologii ortodocși frecventând școlile din  Apus, au intrat mulți dintre ei sub influența scolasticii. Așa se face că întâlnim mai puțin înțelegerea anterioară a tainei Preacuratei și a rolului ei pentru umanitate. De aceea, întreaga învățătură Mariologică s-a dezvoltat și din nevoia de a răspunde provocărilor și deviațiilor gândirii apusene. Trebuie scoasă în evidență, importanța majoră pe care o acordă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Mariologiei profund ortodoxe, având ca puncte de plecare Teotokia și Pururea Fecioria Maicii Domnului, dar mai ales legătura dintre Maica Domnului și Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat și relația dintre umanitate și Maica Domnului ca Mijlocitoare.

Părintele Arsenie Boca, predică la Buna-Vestire

„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.

[…] Această naştere a lui Dumnezeu în făptura sa e de fapt o renaştere a omului, – proces care a fost anunţat, pregătit şi care a evoluat logic în istorie. Aceasta însemnează cuvintele:„La plinirea vremii”.

Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinţă ca Tatăl omului să se facă Fiul omului. Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de-atunci se face mistic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc de sus a doua oară. Deci când sufletul, când făptura noastră întreagă se face curată, când ajungem pe căile ascezei şi ale iubirii, la starea de fecioară, se întâmplă şi pentru noi plinirea vremii, a naşterii lui Iisus în făptura noastră.

Credinţa noastră nu este zadarnică

 (Sf. Luca al Crimeei – “La porţile Postului Mare. Predici la Triod”)

„Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte”. Acum s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Proroc Isaia: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: „Cu noi este Dumnezeu”.

De ce spunea acest sfânt proroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „cu noi este Dumnezeu”.

Bunavestire – Cuvântul Sf. Teodor Studitul

Fraţilor şi părinţilor, iată cu ajutorul lui Dumnezeu a sosit preacinstitul şi preaslăvitul praznic al Bunei Vestiri, care este cel dintâi între praznicile împărăteşti. Avem datoria să-l prăznuim, nu oricum se va întâmpla, cum fac cei neînvăţaţi şi fără evlavie, ci cu evlavie multă, cu înţelegere şi cu multă luare aminte la puterea tainei, care este aceasta: Fiul lui Dumnezeu bine a voit să fie Fiu al omului şi, spre mijlocirea şi lucrarea acestei taine negrăite, a fost primit de Prea Sfânta Fecioară, S-a sălăşluit în ea, din ea S-a zidit şi S-a făcut prea curatul Său trup, şi S-a făcut om deplin.

Pentru ce? Pentru ca să răscumpere pe om din blestemul legii, precum este scris, ca să ne facă pe noi fiii lui Dumnezeu, să nu mai fim robii diavolului, ci slobozi; nici pătimaşi şi spurcaţi, ci fără de patimă şi curaţi; nici iubitori de trup ca să umblăm în voile trupului, ci după duh, ca nişte prieteni şi fii ai lui Dumnezeu. Căci voia trupului este moarte, iar voia sufletului este viaţă, şi este moarte voia trupului, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu. Aceasta este tâlcuirea tainei şi pricina praznicului. Drept aceea trebuie şi noi să prăznuim duhovniceşte şi duhovniceşte să vieţuim în dreptate şi cuviinţă, în dragoste şi blândeţe, în pace şi îndelungă răbdare, în bunătăţi şi în Duhul Sfânt, ca să nu defăimăm întruparea Domnului. 

Evanghelia Arhanghelului Gavriil

Soarele se oglindeşte în apă cea limpede şi cerul în inima curată.

Dumnezeu Duhul Sfânt are multe sălaşuri în această lume întinsă, dar inima neprihănită a omului este locaşul în care Îi este cel mai bine-plăcut să Se sălăşluiască. Acesta este adevăratul Lui sălaş; toate celelalte sunt numai locuri în care Îşi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodată pustie. Întotdeauna este plină cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se află în inimă este prin sine legat de curăţia ei.

Era o vreme când inima omului era plină numai cu Dumnezeu – o oglindă a frumuseţii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme când totul se afla într-adevăr, în mâna lui Dumnezeu, în afară de primejdii; dar când omul, în nebunia lui, a luat lucrurile în mâinile sale, multe fiare sălbatice au atacat inima omului; şi de aici a venit în lăuntru robia inimii omului şi, în afară, ceea ce se înţelege ca istorie a omenirii.

24 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” /Mat. 5:8/

1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută în lumea văzută; vede lumea nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.

2. Roagă-l pe Dumnezeu să îţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune în această lume materială, pe care până acum ai privit-o numai cu ochii fără inimă.

3. Inimă curată zideşte, Doamne, întru mine! – aşa se ruga prorocul şi psalmistul Davíd. Şi tu aşa să te rogi; înnoieşte şi iar înnoieşte această rugăciune, şi Dumnezeu îţi va dărui inimă curată şi văzătoare, şi vei vedea înţelesul tuturor lucrurilor şi întâmplărilor, şi vei cunoaşte înţelesul ascuns al fiecărui lucru zidit din această lume.

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2024

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române, 

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți frați și surori în Domnul,

Dumnezeiasca Scriptură ne învață că Sfânta noastră Biserică este „trupul lui Hristos, plinirea Celui ce plinește toate întru toți” (Efeseni 1, 23). Biserica, având cap pe Mân­tuitorul Iisus Hristos (Efeseni 1, 22), continuă în lume, prin prezența Duhului Sfânt, lucrarea mântuitoare a lui Hristos, propovăduind cuvântul Lui, împăr­tășind harul dumnezeiesc, conducând spre Împărăția lui Dumnezeu pe toți cei care cred, se botează în numele Sfintei Treimi și Îi urmează Lui.

DUMINICA ORTODOXIEI – predica Sf. ierarh Ioan Maximovici

 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă).

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.

Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi,cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”.

SUB POMUL ORTODOXIEI

Duminica I din Post (Ioan 1, 44-52)

„Te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 51)

Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia?

Ortodoxia este întocmai precum aurul curat. Precum aurul e scos din cuptor şi ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, aşa şi Ortodoxia noastră: este aur care a ieşit din cuptoarele cele duhovniceşti. Iar cuptoarele cele duhovniceşti sunt Sinoadele Ecumenice şi Locale. Aşadar, Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului. Ortodoxia este soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus.

Dacă am fi putut, iubiţii mei, să înţelegem ce este Ortodoxia, am fi iubit-o ca pe mama noastră. Ochii noştri s-ar fi umplut de lacrimi astăzi. Am fi ţinut sfintele icoane, am fi zis din inima noastră „Doamne, miluieşte”, şi am fi mulţumit lui Dumnezeu, deoarece nu ne-am născut în vreo altă ţară, ci ne-am născut în această patrie, în Elada, care miresmuieşte a Ortodoxie; deoarece ne-am născut din părinţi ortodocşi. De aceea cântăm: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?…” (Psalmul 76, 14).

Fiii Ortodoxiei au arătat mereu curaj şi vitejie în faţa oricărui fel de samavolnicie

 Părintele Efrem Athonitul

Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei.

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.

Toţi aceştia, de la Sfântul ierarh Policarp, care a fost, după cum ştiţi, ucenicul apostolilor, şi până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XIX-lea, cu înţelepciunea şi sfinţenia lor, cu jertfele şi nevoinţele pe care le-au îndurat, ne-au înmânat preţioasa moştenire a credinţei şi vieţii drepte, comoara tradiţiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunări binecuvântate formate din membri ai Bisericii lui Hristos veniţi din toată lumea. Atunci purtătorii de Dumnezeu părinţi, “înzestraţi cu toţii cu ştiinţa sufletului şi Duhul dumnezeiesc“, au discutat despre marile probleme care îl preocupă pe omul duhovnicesc, şi au aşezat postamentul, temelia civilizaţiei duhovniceşti.

Crezul şi tăria Ortodoxiei– Preot Ilarion V. Felea

Ce este ortodoxia? Care sunt temeiurile sau bazele credinţei noastre creştine? Care sunt stâlpii crezului nostru şi ale mărturisirii noastre? Care sunt tăriile credinţei ortodoxe?

Ortodoxia, iubiţi creştini, este calea dreaptă, cea mai scurtă dintre om şi Dumnezeu. Orthos (cuvânt grecesc) înseamnă drept; doxa (iarăşi cuvânt grecesc) înseamnă slavă sau mărire. După ştiinţă, linia dreaptă este calea cea mai scurtă, dintre două puncte. Ortodoxia este calea dreaptă, cea mai scurtă, dintre două fiinţe, dintre om şi Dumnezeu. Aceasta este religia noastră. De aceea ne numim creştini „ortodocşi”, adică „dreptcredincioşi”, „dreptmăritori” sau „dreptslăvitori”. Religia aceasta, calea aceasta, credinţa aceasta este adâncă, cât sufletul omului şi înaltă, cât cerul….

Care sunt stâlpii crezului nostru, temeiurile sau bazele credinţei noastre, spre deosebire de alte confesiuni şi secte; sau mai pe scurt, care sunt tăriile de stâncă ale ortodoxiei?

Ortodoxia, „credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia” – Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

 

Evanghelia de la Ioan 1,43-51

43 A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. 44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45 Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. 46 Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. 47 Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. 48 Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. 49 Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. 50 Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. 51 Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

1. „A găsit pe Filip” (In 1,43). Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoașterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mi”. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca Natanael să-L fi cunoscut (v. 47-48).

Eu cred, tu crezi, noi credem… Duminica I din Post – a Ortodoxiei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Duminica aceasta, numită a Ortodoxiei, ţine într-însa taina lui „Vino şi vezi!“ (Ioan 1, 46). Altfel, cum ne-o spune cântarea liturgică, taina vederii lui Dumnezeu: pe de o parte în realitatea icoanei, iar, pe de alta, la fel de importantă, în conţinutul de credinţă al mărturisirii. Căci nu oricine rosteşte cu buzele „sunt ortodox“ se încadrează în taina cea vie a Ortodoxiei. Deşi, în text, prăznuirea este dedicată icoanei ca loc al sălăşluirii slavei lui Dumnezeu, Tabor ce ţine în sine slava Învierii dinainte de Înviere, trebuie să nu uităm că, în fapt, icoana, adoptarea şi susţinerea învăţăturii de credinţă cu privire la ea (la Sinodul VII Ecumenic, Niceea, 787) însumează toată teologia patristică: dumnezeirea Fiului şi a Duhului Sfânt, fecioria Maicii Domnului, realitatea Întrupării şi a Învierii şi toate celelalte care alcătuiesc, până astăzi, şira spinării şi mărturisirea pe care Ortodoxia o dă lumii creştine, cu nuanţele ei (catolice, protestante sau neoprotestante). Este, aşadar, prăznuită biruinţa icoanei împotriva idolilor, a dogmei creştine (ca învăţătură de credinţă) asupra dogmatismului relativ al părerilor partinic-omeneşti.

23 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” /Gal. 4:6/

1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu sântem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că sântem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.

2. De ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit un astfel de post aspru? Fără îndoială, pentru ca să ne întoarcem mintea de la toate măruntele griji zilnice şi să cugetăm la ceea ce e de căpătâi şi cu adevărat contează. Ca să ne amintim obârşia noastră şi adevărata noastră cale şi adevărata noastră patrie.

3. Ştii tu, fiul meu, de ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit postul? Negreşit, pentru a ne aminti că măcar de sântem făcuţi din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci şi pe el a trebuit cineva să-l zidească. Ca să ne amintim de cerul care îl purtăm în noi, în această coajă trupească şi pământească. Şi să putem despărţi în noi cele cereşti de cele pământeşti, şi cele veşnice de cele stricăcioase, şi cele netrecătoare de cele trecătoare, şi pe călător de maşina călătorului.

22 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: Din prisosinţa inimii grăieşte gura. /Mat. 12:34/ Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sânt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.

21 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, maibine fii mereu în frica Domnului.” - Pilde 23:17

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?

2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.

3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?

20 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” /Pilde 4:23/

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.

3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

19 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!

18 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

“Nu M-ai cãuta dacã nu M-ai fi gãsit!”

Textul evanghelic de astãzi ne aminteste însã nu numai de acuza lui Sartre ci si de o altã celebrã spusã a filozofului, francez si el, Blaise Pascal. Acesta, precursor al existentialismului, nu ateu ci profund crestin, pune în gura Mântuitorului care se adreseazã necredinciosului dornic sã creadã însã neizbutind sã-si împlineascã dorinta, necutezând a face pasul hotãrâtor, un rãspuns cu totul neasteptat: “nu M-ai cãuta dacã nu M-ai fi gãsit!” Rãspuns si el teribil, paradoxal, tainic si ametitor. Sã cauti ceea ceea ce ai si gãsit! Sã însemne cãutarea ta, strãdania ta, angoasa ta nimic altceva decât dovada inutilitãtii întregii tale frãmântãri – ba si a orbirii tale – de vreme ce L-ai gãsit pe Cel cãutat! (Dar si ce bucurie: drahma era în buzunar, oaia zisã pierdutã nu fusese decât o gresealã de numãrãtoare!)

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE ÎN PERIOADA POSTULUI SFINTELOR PAŞTI

 PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN POST DE LUNI PÂNĂ VINERI (în fiecare zi)   

ORA 19.00  –  DENIE/CANONUL CEL MARE A SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL  
   
MIERCURI
ORA 19.00 – PAVECERNIŢA MARE/ DENIE

VINERI
ORA   8.30 – SFÂNTA LITURGHIE A DARURILOR MAI ÎNAINTE SFINŢITE
ORA 19.00 – PAVECERNIŢA MARE/ DENIE
                                                                                                                                
 SÂMBĂTA
 ORA   8.30 - SFÂNTA LITURGHIE
 ORA 10.00 – POMENIREA MORŢILOR (PARASTASE)
 ORA 18.00 – VECERNIA

DUMINICA, PRAZNICE ÎMPĂRĂTEŞTI ŞI SĂRBĂTORI
ORA   8.30 – UTRENIA
ORA   9.45 – SFÂNTA LITURGHIE
ORA 18.00 – VECERNIA        

AJUNUL SĂRBĂTORILOR ŞI AL PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEŞTI
ORA 18.00 – VECERNIA/ACATISTUL SĂRBĂTORII    

                                                              
ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN POST (de luni până miercuri)
ORA 19.00 -  DENIE/CANONUL CEL MARE A SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL

SFÂNTA ŞI MAREA JOI 
ORA    8.30 – ADUCEREA SFINTELOR PAŞTI LA BISERICĂ ŞI SFÂNTA  LITURGHIE  
ORA  19.00   - DENIA CELOR 12 EVANGHELII

VINEREA MARE
ORA 19.00 - DENIE/PROHODUL DOMNULUI

*   *   *

PROGRAMUL SFINTELOR MASLURI ÎN PERIOADA  POSTULUI MARE

17 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 Lucrarea faptele noastre este numită „semănare”, la fel îndoită, una în omul cel dinafară, şi alta, în omul cel dinlăuntru, iar roadele acestora se văd, la fel, diferite. Cel ce va semăna în trup va secera din trup stricăciune, iar cel ce va semăna în duh va secera viaţă veşnică.

Semănarea omului celui dinafară şi secerişul în veacul de acum este de trei feluri: de desfrânare trupească, de desfrânare a ochilor şi de mândrie lumească. Dacă omul cel lăuntric nu se învaţă din legea lui Dumnezeu şi nu se hrăneşte, nici nu se întăreşte prin lectură şi rugăciune, atunci este biruit de omul cel dinafară şi lucrează pentru acesta.

Postul este ofrandă a iubirii omului faţă de Dumnezeu

 Predică la Duminica lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)

„Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6, 21).

Astăzi Biserica noastră se află în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză. Evanghelia acestei Duminici ne arată că postul este ofrandă a iubirii omului față de Dumnezeu.

Deși Evanghelia aceasta este scurtă, ea este plină de înțelesuri duhovnicești foarte folositoare pentru perioada în care ne pregătim să intrăm și anume pentru Postul Sfintelor Paști sau Postul cel Mare, deoarece începând de mâine, de luni, intrăm în Postul Sfintelor Paști, care durează șase săptămâni, la care se adaugă apoi Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.

1. În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea greșelilor semenilor noștri este esențială pentru ca și noi să primim iertare de la Dumnezeu. „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, zice Domnul, va ierta și vouă Tatăl vostru cel ceresc. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei, 14-15). Aici vedem că iertarea greșelilor semenilor noștri este cea dintâi condiție pentru a intra în acest urcuș interior spre Înviere care este Postul Sfintelor Paști.