Predica IPS Augustin la sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.


Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe. Şi la aceasta voi încerca să vă dau un scurt răspuns. 

* * *

Patria Sfântului Gheorghe este Asia Mică. S-a născut în părţile Cezareei şi a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! În Asia Mică, o singură Cununie exista, una, nu mai multe. Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh.

SUB POMUL ORTODOXIEI

Duminica I din Post (Ioan 1, 44-52)

„Te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 51)

Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia?

Ortodoxia este întocmai precum aurul curat. Precum aurul e scos din cuptor şi ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, aşa şi Ortodoxia noastră: este aur care a ieşit din cuptoarele cele duhovniceşti. Iar cuptoarele cele duhovniceşti sunt Sinoadele Ecumenice şi Locale. Aşadar, Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului. Ortodoxia este soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus.

Dacă am fi putut, iubiţii mei, să înţelegem ce este Ortodoxia, am fi iubit-o ca pe mama noastră. Ochii noştri s-ar fi umplut de lacrimi astăzi. Am fi ţinut sfintele icoane, am fi zis din inima noastră „Doamne, miluieşte”, şi am fi mulţumit lui Dumnezeu, deoarece nu ne-am născut în vreo altă ţară, ci ne-am născut în această patrie, în Elada, care miresmuieşte a Ortodoxie; deoarece ne-am născut din părinţi ortodocşi. De aceea cântăm: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?…” (Psalmul 76, 14).

Predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai

Mâine, iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.

Biserica ne cheamă să ne nevoim. Avem vrăjmaşi. Iar cei mai mari vrăjmaşi ai noştri sunt trei: primul este trupul cu dorinţele lui rele, al doilea este lumea cu spaimele şi farmecele ei, iar al treilea este satana, care – cum zice Apostolul Petru –  „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).

Aşadar, suntem chemaţi la un război duhovnicesc. Şi precum soldaţii au arme, aşa şi noi, soldaţii lui Hristos, trebuie să fim înarmaţi cu armele pe care Apostolul Pavel le numeşte astăzi „armele luminii” (Romani 13, 12). Iar armele pe care ni le recomandă Sfânta noastră Biserică în această perioadă sunt patru.

Curăţeşte-ne, Doamne, de lepra nemulţumirii (Duminica vindecării celor 10 leproşi)

 Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe. Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!  Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.  Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?  Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?  Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

  “…Aşadar, zece de astfel leproşi, care trăiau izolaţi şi deznădăjduiţi, când L-au văzut de departe pe Hristos trecând pe drumul public şi mergând într-un sat, imediat, toţi împreună au început să strige şi să-I ceară ajutor. Strigau: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13).

Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi.

Iubiţii mei, voi încerca să tâlcuiesc în cuvinte simple acest cuvânt al Evangheliei, cu nădejdea că există urechi gata să primească sămânţa cea cerească.

Ce înseamnă aceste cuvinte? Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi. Şi dacă tu Îl mărturiseşti, te va mărturisi şi El înaintea Tatălui Său celui Ceresc; altfel şi El se va lepăda de tine.

Când a spus aceste cuvinte Hristos? Le-a spus apostolilor Săi mai înainte de a-i trimite la propovăduire. Lăsaţi mrejele, a spus, şi mergeţi pretutindeni să propovăduiţi Evanghelia. Vă vor izgoni, veţi suferi chinuri, veţi fi ca nişte oi în mijlocul lupilor…

Ia închipuiţi-vă doisprezece mieluşei într-o haită de lupi!

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SOBORUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Ieri, iubiţii mei, s-a încheiat Dodekaimeronul, care ţine de la Naşterea lui Hristos până la Bobotează, exceptând Ajunul Bobotezei. După Dodekaimeron, prima sărbătoare care urmează este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi.

Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.

***

S-a născut prin minune, din părinţi bătrâni, Zaharia şi Elisabeta, care era stearpă. Pe cât e cu putinţă ca dintr-o piatră să răsară o floare, tot aşa era cu putinţă ca din cele dinlăuntru ale Elisabetei să se nască prunc. Embrion încă, el a săltat în pântecele maicii lui, când ea a primit-o pe cea asemenea însărcinată, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De atunci era sfinţit. Precum unii sunt Iude, copii ai blestemului, din pântecele maicii lor, aşa alţii sunt binecuvântaţi din scutecele lor.

Timpul si vesnicia - predica la anul nou a IPS Augustin

 

Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Imaginaţi-vă, aşadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce ameţitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până şi ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veţi întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil şi nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranţă că va veni o clipă, în care pasărea va lua şi ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veşnicia însă nu se sfârşeşte niciodată. O, veşnicie!

Predica Mitropolitului Augustin de Florina, la pomenirea Sfântului Apostol Andrei

Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.

Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, în Calcedon şi în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Tesalia şi în Grecia până la Herson. De la Herson s-a întors în Bizanţ şi după ce l-a hirotonit acolo episcop pe Stahie, a venit în Peloponez. În Patras a fost arestat de către antipatul Egheat care l-a răstignit cu capul în jos.

Acesta a fost sfârşitul Sfântului. Dar care a fost începutul? Astăzi se citeşte acea pericopă evanghelică care vorbeşte despre prima întâlnire a Apostolului cu Hristos (vezi Ioan 1, 35-52).

Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre.

Predică a Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina

la Duminica a XXVI – a după Rusalii (Luca 12, 16-21; 14, 35)

„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Predica la Duminica a XXV-a după Rusalii: drumul iubirii

(Luca 10, 25-37)

„I-a zis deci Iisus: Mergi, de fă şi tu asemenea” (Luca 10, 37)

Două, iubiţii mei creştini, două sunt drumurile. Al treilea nu există. Unul este drumul lui Dumnezeu şi altul este drumul diavolului. Fiecare om este liber să aleagă unul din cele două. Pe drumul lui Dumnezeu ne cheamă conştiinţa noastră, legea nescrisă – dar ne cheamă şi legea scrisă, legea lui Dumnezeu, Sfânta şi sfinţita Evanghelie. Domnul nostru ne cheamă astăzi – nu aţi auzit? – „Mergi de fă şi tu asemenea”, mergi şi fă ceea ce a făcut acela (Luca 10, 37). Care „acela”? Bunul samarinean. Dar oare cine se ascunde în spatele acestui bun samarinean, care este propus drept pildă de urmare?

Lazarii – Predica la pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar – IPS Augustin

 

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

Predica la DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII:
„Era un sărac pe nume Lazăr…”  (Luca 16, 20)

Iubiţii mei, este cunoscută pilda pe care am auzit-o în Evanghelia din Duminica de astăzi… Să explicăm toată Evanghelia de astăzi? Ne-ar trebui mult timp. De aceea, din toate imaginile pe care le prezintă pilda, vom explica doar una. Vom vedea, cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

***

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.

Omul caută unitatea între popoare, naţiuni, familii şi nu o găseşte.

Iubiţii mei, pământul nu este unica noastră locuinţă, ci a fost hotărât de Dumnezeu ca locuinţă temporară a noastră. Patria veşnică şi unica noastră locuinţă sunt cerurile. Pentru pământul acesta, care atât de mult ne ţine alipiţi cu plăcerile şi cu distracţiile lui, cu comorile şi cu desfătările lui, va veni o zi în care va fi distrus. Pentru că este materie şi materia este stricăcioasă. S-a făcut în timp şi orice lucru creat în timp are şi sfârşit. Aşadar, va suna şi pentru pământ ultimul ceas. Aceasta o confirmă şi ştiinţa. Dar mai mult decât ştiinţa o confirmă cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, care numeşte sfârşitul lumii „sfârşitul veacului” (Matei 13, 39; 24, 3; 28, 20; Evrei 9, 26). Despre sfârşitul lumii vorbesc profeţii, şi mai ales Daniil şi Isaia, vorbesc foarte clar Domnul, Apostolii, Apocalipsa.

* * *

E o realitate faptul că pământul va fi distrus. Dar mai înainte de sfârşitul veacului se vor petrece aşa-numitele „semne ale vremurilor” (Matei 16, 3). Care sunt aceste semne? Le-a explicat Domnul: Vor fi „foamete”, „boli” (neputinţe din cauza cărora oamenii vor muri ca muştele), „cutremure pe alocuri”, „un necaz mare, cum nu a mai fost de la începutul lumii” şi, în sfârşit, soarele şi luna se vor întuneca, stelele vor cădea şi „puterile cerurilor se vor clătina” (Matei 24, 7, 21, 29; Luca 21, 11). Cine ar fi crezut acestea, dacă nu le-ar fi zis gura Domnului nostru Iisus Hristos?

Ea a ales pocăinţa, noi ce alegem…

Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui Hristos e vie şi lucrează. Pentru că nimeni nu luptă împotriva morţilor. Luptă împotriva celor vii. Biserica deci se menţine, e vie, împărăţeşte şi triumfă în lume.

De ce? Am spus: pentru că nu este o ficţiune omenească, nu au confecţionat-o oamenii, ci este o instituţie dumnezeiască. Este – ca să vorbim mai simplu – un copac pe care nu l-a sădit vreo mână omenească; l-a sădit însuşi Dumnezeu, Sfânta Treime. De aceea, toţi demonii iadului, de toate culorile şi  nuanţele, nu pot să o dezrădăcineze.

Biserica este necesară. Cât de necesară este? Ca pâinea pe care o mâncăm zi de zi, ca razele soarelui care ne luminează şi ne încălzesc, ca aerul pe care-l respirăm în fiecare clipă. Poţi să trăieşti fără aer? Poţi să trăieşti fără soare? Poţi să trăieşti fără pâine? Tot aşa, nu poţi să trăieşti fără Biserică, fără Dumnezeu. 

Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi.

 Iubiţii mei, voi încerca să tâlcuiesc în cuvinte simple acest cuvânt al Evangheliei, cu nădejdea că există urechi gata să primească sămânţa cea cerească.

Ce înseamnă aceste cuvinte? Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi. Şi dacă tu Îl mărturiseşti, te va mărturisi şi El înaintea Tatălui Său celui Ceresc; altfel şi El se va lepăda de tine.

Când a spus aceste cuvinte Hristos? Le-a spus apostolilor Săi mai înainte de a-i trimite la propovăduire. Lăsaţi mrejele, a spus, şi mergeţi pretutindeni să propovăduiţi Evanghelia. Vă vor izgoni, veţi suferi chinuri, veţi fi ca nişte oi în mijlocul lupilor…

Ia închipuiţi-vă doisprezece mieluşei într-o haită de lupi! Cine va învinge? Şi totuşi, mieluşeii aceştia nu doar că i-au învins pe lupi, dar şi pe lupi i-au făcut miei! Cum s-a întâmplat asta? Apostolii nu aveau arme. Unica lor armă a fost cuvântul. Au propovăduit şi L-au mărturisit pe Hristos înaintea tuturor. Mărturisire a credinţei! Datorie şi obligaţie a oricărui creştin. Apostolul Petru s-a temut şi s-a lepădat de Hristos. Nu am, zice, nici o legătură cu El. De frică s-a lepădat, dar atunci când a cântat cocoşul, s-a pocăit, a plâns şi apoi L-a mărturisit continuu. Aşadar, să-L mărturisim şi noi pe Hristos ca şi apostolii. Să nu ţinem credinţa noastră ascunsă în inima noastră. Sunt creştin, zici. Din ce voi înţelege însă că eşti creştin? Dacă Îl mărturiseşti pe Hristos. Unde să-L mărturisesc? “Înaintea oamenilor” (Matei 10,32). Mai precis în trei situaţii:

De ce lipsesti de la Biserica?

 „Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta”(Luca 13,10)

Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus într-o sinagogă. Sâmbăta, evreii o ţin ca zi de închinare a lui Dumnezeu. În această zi este interzisă munca. Porunca Decalogului spune: „Şase zile din săptămână pentru muncă, dar sâmbăta trebuie să fie închinată slujirii lui Dumnezeu” (Ieşire 20, 9-10). Iudeii respectau cu stricteţe această poruncă. Oricine încălca porunca şi lucra în zi de sâmbătă, era pedepsit cu o aspră pedeapsă. Un evreu, menţionează istoria Vechiului Testament, care a îndrăznit în zi de sâmbătă să iasă afară din cetate şi să se ducă în munte şi să taie lemne, a fost judecat pentru încălcarea poruncii şi condamnat la moarte. S-au adunat evreii, au luat pietre, le-au aruncat asupra lui şi l-au omorât (vezi Numeri 15, 32-36). Pietrele pe care le-au aruncat, au fost atât de multe, încât au alcătuit un mic deal. Oricine trecea apoi pe acolo avea să-şi amintească de pedepsirea omului care a dispreţuit porunca lui Dumnezeu şi a lucrat în zi de sâmbătă. Şi nu doar în anii de demult, dar chiar şi astăzi evreii respectă cu stricteţe ca zi nelucrătoare sâmbăta. Dacă vă duceţi astăzi în Israel, veţi vedea că sâmbăta pe drumuri nu este nicio mişcare. Oamenii nu călătoresc, nu aleargă maşini. Cine îndrăzneşte fără absolută nevoie să-şi ia maşina şi să călătorească pe drumurile publice, este considerat apostat şi provoacă dezaprobarea generală. Nu-l opreşte poliţia, îl opresc cetăţenii. Există însă şi cazuri în care indignarea evreilor pentru călcătorii poruncii este atât de mare, încât nu numai că opresc maşina, dar îi dau şi foc şi o ard. Doar maşina poliţiei şi maşina care transportă medici şi bolnavi la spitale este permis să circule în zi de sâmbătă.

„Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?”(Luca 18,18)

Iubiţii mei, Evanghelia de astăzi spune că un om vine la Hristos. Este tânăr (vezi Matei 19, 22), este sănătos, este „bogat”, este chiar „dregător” (Luca 18, 23, 18). Patru bunuri de care atât se mai minunează oamenii, adunate într-o singură persoană. Ce altceva vroia? Sănătate avea, tânăr era, bogăţie avea, dregătorie avea. Cu toate acestea, nu era mulţumit. Înăuntrul său ceva îl preocupa şi o întrebare îi veni pe buze : „Ce să fac? …”.

Aduceţi-vă aminte! Aceeaşi întrebare am auzit-o şi din gura unui alt bogat, a bogatului nebun (vezi Luca 12,17), întrebare pe care şi-o pun şi mulţi dintre bogaţii de astăzi, deoarece şi aceştia se îngrijesc de bogăţia pământească. Dar întrebarea „Ce să fac?” a bogatului din Evanghelia de astăzi se deosebeşte mult de a celorlalţi. Aceia se neliniştesc pentru lucrurile mici şi lipsite de importanţă. Acesta se interesează şi întreabă de ceva mare. Dorinţa lui era viaţa cea veşnică.

Viaţa veşnică, iad şi rai!… Ce sunt acestea? Poate că unii domni moderni vor spune: Auzi colo, „viaţă veşnică”, cuvinte ale celor proşti!… Şi totuşi, iubiţii mei, viaţa veşnică există. Există? Dar aveţi dovezi? Desigur că avem. Care dovezi? Nu vom face aici o conferinţă filosofică, istorică sau psihologică. Vom spune pe scurt următoarele.

CRUCEA – „NEBUNIE” ŞI „PUTERE”

Fraţilor, „cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18).

Sărbătoare a crucii, iubiţii mei. Prăznuim acel eveniment istoric când Sfânta Elena s-a dus la Sfintele Locuri, a săpat adânc în locul Căpăţânii şi a aflat Cinstita Cruce, şi pentru că astăzi Cinstita Cruce a fost înălţată în timp ce mii de oameni se rugau şi spuneau „Doamne, miluieşte!”.

Despre cruce vorbeşte astăzi Evanghelia, despre cruce şi Apostolul. Dar Apostolul ne spune ceva foarte ciudat şi asupra acestui lucru vreau acum să fiţi atenţi.

***

„Cuvântul crucii”, zice, adică propovăduirea despre cruce pentru unii este „nebunie”, iar pentru alţii este „înţelepciune şi putere” (I Corinteni 1,18). Ciudat cuvânt. Acelaşi lucru este şi dulce şi acru? Cum se poate asta? Cuvântul despre cruce sau va fi nebunie şi nu înţelepciune, sau va fi înţelepciune şi nu nebunie. Şi: sau va fi neputinţă şi nu putere, sau va fi putere şi nu neputinţă. Şi cu toate acestea aceste două lucruri opuse coincid în crucea Domnului. Oare care să fie cauza acestor părute antiteze?

Dumnezeu te iubeste!

 

Predica la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci

„Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”(Ioan 3, 16)

Înălţarea Cinstitei Cruci este în mijlocul lunii septembrie. Duminica de astăzi se numeşte „înainte de Înălţare” şi următoarea „după Înălţare”. Catavasiile sunt „Cruce însemnând Moise…”, Apostolul şi Evanghelia fac referire la Cruce.

***

Ce ne spune Evanghelia? „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer” (Ioan 3, 13). Ba – ne vor spune necredincioşii – astăzi ştiinţa a avansat, privirile tuturor sunt întoarse spre spaţiu; cum spune Evanghelia că nimeni nu s-a suit în cer? Aici ştiinţa contrazice religia… Ce răspundem?

Nu cunoaşteţi Scripturile. Când Evanghelia zice „cer”, nu se referă la acest cer fizic, în care s-a suit proorocul Ilie. Dincolo de acest cer, dincolo de Soare, de Lună, de stele şi de galaxii, există un alt cer, duhovnicesc, supranatural, nevăzut. Din acest motiv, Scriptura zice undeva „Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor” (Psalmul 148, 4). Şi, de aceea, zice despre Apostolul Pavel că a fost răpit „până la al treilea cer”( II Corinteni 12, 2). Există deci şi un cer mai înalt, în care este adorat Dumnezeu. „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem…” (Dumnezeiasca Liturghie). Despre acest cer, în care nu există nimic pământesc, ci locuieşte Sfânta Treime şi duhurile cele nematerialnice, vorbeşte Hristos când zice: ”Nimeni nu s-a suit în cer”.

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la DUMINICA LUCRATORILOR VIEI

„Un om oarecare stăpân al casei sale a sădit vie…” (Matei 21, 33)

Veniţi, iubiţilor, veniţi să vă arăt o vie aleasă. N-a fost aşa dintru început. A fost un loc necultivat. A fost un ogor înţelenit. Era plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini şi de şerpi. Nimeni nu avusese grijă de el. Nimeni nu luase aminte la el. Dar cineva a luat aminte la el. Ştia că sub pietre şi spini se ascunde un pământ ales şi că atunci când acesta avea să fie eliberat de acestea, va putea să devină o vie aleasă. A cumpărat deci acest loc înţelenit şi a început să-l lucreze. A aprins un foc, a ars spinii, a scos pietrele, l-a curăţat de ierburile sălbatice, l-a săpat adânc, a adus viţă de vie şi a sădit-o. L-a îngrădit cu gard din toate părţile, ca să nu poată intra hoţii şi animalele. A săpat un teasc. A construit un turn, unde să stea străjerii, şi de-acolo, ca dintr-un post de observaţie, să urmărească ce se întâmplă în toată via şi dincolo de ea. Omul acesta îşi iubea via şi se îngrijea de toate ale ei. Voia să fie o vie unică. O vie exemplară. A încredinţat-o lucrătorilor, iar el a plecat şi s-a dus departe.

ASCULTARE FAŢĂ DE VOIA LUI DUMNEZEU

 „Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!”

(Matei 17, 5)

Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.