"Iarta-ma"

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 44 (206), 27 - 31 iulie, 2016

Predică la Vindecarea Slabanogului

 Sf. Nicolae Velimirovici

Patru oameni purtau pe o rudenie de-a lor sau pe un prieten, care era bolnav de paralizie - ducându-l pe patul său, el fiind foarte slab şi lipsit de ajutor. Ei au încercat fără să izbutească, să străbată prin mulţimea deasă de oameni, pentru a ajunge lângă Domnul şi, neizbutind, s-au urcat pe acoperişul casei, l-au desfăcut şi, cu osteneală multă, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul şi l-au aşezat la picioarele Vindecătorului făcător de minuni. Aceasta era măsura credinţei lor în Hristos.

Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!

Vindecarea lor și vindecarea noastră

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

De fiecare dată când recitim vindecările pe care Domnul Hristos le dăruiește firii umane pentru a-i reconstrui încrederea, pare că sunt departe tare. Astăzi auzim de boli, pandemii ori moarte ca și cum totul ar fi pierdut. Deranjații de creștinism, ca să nu-i mai numim dușmani, aduc ca argument al inexistenței lui Dumnezeu tocmai aceste valuri de tzunami legat de boală și moarte. Or, Mântuitorul nu vindecă doar oameni ori organe ale unor oameni. El vindecă Omul, comunitate umană, iar Capernaumul e una dintre astfel de locații preferate; mentalitatea umană – și ce răbdare a avut cu fariseii și cărturarii. Pentru că tocmai pentru aceasta a venit! Să dăruiască vindecarea ca arvună Învierii.

Taina iertării păcatelor

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a VI-a după Rusalii Evanghelia de la Matei 9,1-8  

¹ Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. ² Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! ³ Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. ⁴ Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? ⁵ Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? ⁶ Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. ⁷ Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. ⁸ Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Vindecarea slabanogului din Capernaum - Arhim. Nectarie - Stareţul Mănăstirii Radu Vodă

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 43 (205), 21 - 26 iulie, 2016

„Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor” (Luca 8:26)

S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului.
       Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea că evreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus. În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi sunt demonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică. Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin peşteri, locuia în morminte în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nu îndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut.  Citeşte în continuare »

Pr. Vasile Mihoc - despre demonizati

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 42 (205), 15 - 20 iulie, 2016

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 41 (204), 08 - 14 iulie, 2016

Despre paza minţii şi despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu

De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)

Iubiţi credincioşi,

Auzim pe Mîntuitorul zicînd: Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cît mai mult? (Matei 6, 23). Să înţelegem că această lumină este mintea noastră, căci după mulţi Sfinţi Părinţi mintea este ochiul sufletului. Cînd mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată aşezarea şi simţurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare şi povăţuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cît mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea şi prea lesne se pleacă la păcate.

Cînd cîrmaciul corabiei sau al unui mijloc de călătorie se îmbată şi se întunecă la minte, atunci cei ce sînt în corabie, în avion sau în orice maşină cu care călătorim sînt în primejdie de moarte. Tot aşa cînd mintea noastră este întunecată de păcate şi de pofte, sufletul nostru este pururea în primejdie să moară prin păcat. Dacă ochiul sufletului nostru, adică mintea va fi curată şi fără răutate, atunci şi aşezările şi lucrările trupului şi ale sufletului nostru vor fi luminate şi bine plăcute lui Dumnezeu. De aceea sfinţii au avut mare grijă să fie treji şi veghetori cu mintea în toată vremea, păzind-o curată de păcate şi de răutate. Citeşte în continuare »

PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DUPĂ RUSALII

Duminica a III-a după Pogorârea Sfântului Duh. Din Evanghelia de la Matei 6, 22-33:

 „Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipsi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi manca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 40 (203), 01 - 07 iulie, 2016

ACATISTUL TUTUROR SFINŢILOR ROMÂNI

Ziua prăznuirii: Duminica a 2-a dupa Rusalii

Condaculul întâi :
Celor ce din neamul nostru s-au învrednicit a dobândi, prin nevoinţele şi sângele lor, darul sfinţeniei, fiind astfel slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, acestora şi noi, ca unora ce pururea mijlocesc înaintea tronului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, să le strigăm cu bucurie: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Icosul întâi :
Începutul mântuirii neamului nostru s-a arătat a fi cel dintâi chemat dintre Apostoli, slăvitul Andrei. Că el din bezna neştiinţei scoţându-ne, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei de viaţă făcătoare. Cântăm, aşadar, lui, şi tuturor celor ce i-au urmat în credinţă, unele ca acestea:

Ucenici ai lui Hristos

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a II-a după Rusalii a Sfinţilor români)
Evanghelia de la Matei 4,18–23

¹⁸ Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. ¹⁹ Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. ²⁰ Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. ²¹ Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. ²² Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. ²³ Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.

„Veniți după Mine…” Răspunsul românesc

Pr. Constantin Necula

E mai mult decât un îndemn. Cei care conduceau oștiri strigau: Înainte! și, nu de puține ori, ședeau la cald, în zone protejate. Prin Hristos, Cel Care a biruit lumea, cei care vor să conducă se pun dinaintea oștirii, cheamă oștirea după ei, iar, de e voia lui Dumnezeu, ei sunt cei dintâi căzuți. Așa se naște chemarea la Hristos, asemeni unei chemări la Nuntă cerească, la martiriu și mărturisire. De aceea este nevoie de prezența Duhului Sfânt, pentru a întări inima mărturisitoare a creștinului, pentru a nu o lăsa cuprinsă de lâncezeală și  formalism. Chemarea Mântuitorului, adresată Apostolilor (Matei 4, 18-22) este urmată, îndată, de lăsarea tuturor celorlalte îndeletniciri și a oricăror griji pentru ziua de mâine. Sunt gesturi de o naivitate incredibilă pentru lumea de astăzi, în care job-ul, cariera, intresele de familie sau de grup sunt puse dinaintea interesului pentru Împărăția cerurilor. Apostolii n-au inima omului modern, decât în conformația ei anatomică. Duhovnicește ard altfel, încă înainte de a-i chema Domnul. Văzând adâncul lor de oameni inimoși, Hristos îi face părtași chemării.

Ale Tale dintru ale Tale… Duminica Sfinţilor Români

Împodobită-i astăzi or­to­doxia românească. În multe chipuri şi cu alese veşminte. Căci deşi Praznicul Rusaliilor a trecut, roada Rusaliilor în mijlocul neamului nostru astăzi prăznuim. Se deschide cerul de deasupra României şi-n alcătuire de duh se-arată Raiul împodobit şi cu râvnă românească. Şi cu dragoste şi cu credinţă şi cu nădejde, rostuite şi rostite pe dulcele grai românesc. Şi-n faţa dezagre­gă­­­­rii de-acum a româ­nismului prin falsă euro­penizare parcă nimic n-ar fi mai de preţ decât reaşezarea în rân­du­iala Liturghiei româneşti dinaintea Altarului ceresc.

Neam de sate şi preoţi – cum spunea Nicolae Iorga – românii îşi ţin astăzi hramul cu sfinţii lor. Mulţi, mulţi şi mare parte neştiuţi. Pentru că, dacă în timp, canonizări mai vechi (1956) sau mai noi (ultimele, chiar în 2003, Sf. Vasile de la Poiana Mărului sau Theodosie II al Moldovei) au pus oarece rânduială în sinaxar, n-au epuizat nici pe departe „norul de martori“, care au făcut ca România să reziste veacurilor în alcă­tuirea ei de pământ şi mai ales aceea de „cer ortodox“.