"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

vineri, 30 august 2019

Lecţia inimii

(Duminica a 11-a după Rusalii – Matei XVIII, 23-35)

 Pilda Duminicii acesteia, a XI-a după Rusalii, numită şi a „datornicului nemilostiv“ m-a dus cu gândul la o pagină din Cuviosul Paisie Aghioritul, pe care am citit-o în zilele trecute: „...Hristos nu spune: «Dacă te roagă cineva să mergi o milă, tu să mergi două», ci spune: «Dacă te sileşte cineva să mergi o milă, mergi două» (Mt 5, 41). Şi nu spune: «Dacă îţi cere haina, dă-i şi cămaşa», ci: «Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa» (Mt 5, 40). (...) ...dacă cineva pune în lucrare spusa din Scriptură şi dacă-l sileşte unul să meargă o milă, merge şi mai departe, după aceea lucrează Hristos şi se schimbă duhovniceşte şi celălalt care l-a silit şi-şi face probleme de conştiinţă. «Măi, ia te uită, îşi spune el, eu        l-am silit să meargă o milă, iar el a mers mai departe! Câtă bunătate!» Dacă şi Hristos ar fi avut logica (...) omenească pe care o au astăzi mulţi oameni duhovniceşti, nu ar fi lăsat Tronul Său cel ceresc ca să Se coboare pe pământ să Se chinuiască şi să fie răstignit de noi, oamenii cei vrednici de plâns. Însă înlăuntrul acestei nereuşite a Lui, văzută omeneşte, era ascunsă mântuirea tuturor oamenilor. Dar ce a tras ca să ne mântuiască!...“ (Cuv. Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, III, Nevoinţă duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Buc., 2003, p. 118-119).

Iertarea împărtăşită - Duminica a XI-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 18,23-35
 
23 De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. 24 Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. 25 Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. 26 Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. 27 Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 28 Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. 29 Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 30 Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. 31 Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. 33 Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? 34 Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. 35 Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.

 1. Cuvântarea bisericească (Mt 18). Evanghelia acestei Duminici cuprinde ultima parte a ceea ce se numeşte Cuvântarea despre viaţa comunitară sau Cuvântarea biseri­cească (Mt, cap. 18). Este vorba de penultima din cele cinci cuvântări în care apare oarecum sistematizată învăţătura Mântuito­rului în Evan­ghelia de la Matei. Ca şi celelalte, şi această a patra cuvântare, plasată la sfârşitul activităţii lui Iisus în Galileea, are o introducere (18,1) şi o încheiere (19,1). Este vorba, cum se arată în introducere, de o cuvântare adresată ucenicilor. Ţinând seama însă de sensul cuvântului la Matei, „ucenici” sunt nu numai Cei Doisprezece, ci toţi membrii Bisericii; creştinul comu­ni­tăţii mateiene se recunoştea în aceşti „ucenici”, cum se cuvine să ne recunoaştem şi noi, astăzi, silindu-ne să primim şi să trăim în mod concret aceste minunate învăţături ale Mântuitorului.

miercuri, 28 august 2019

„S-A DAT CAP DE SFANT PE TRUP DE DESFRANATA” – Pr. Ciprian Negreanu


“[…] Întorcându-ne acum la această întâmplare zguduitoare – zguduitoare de ce? Pentru că, în general, Sf. Ioan Botezătorul închipuie sau preînchipuie conştiinţa noastră. Toţi avem un Sfant Ioan Botezătorul în mintea şi în inima noastră, conştiinţa care ne vorbeşte și ne spune, aşa cum acela striga şi spunea: Nu-ţi este permis să iei pe femeia fratelui tău! – care încă nu murise. Si le striga fără ruşine, fără frică, de faţă cu tot poporul.

Sf. Ioan Botezătorul și misiunea sa

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime.

Cât de puțin în vremea sa a fost prețuit și înțeles Ioan Botezãtorul!

Cât de puțin în vremea sa a fost prețuit și înțeles Ioan Botezãtorul! Acest mare sol și mare trimes al lui Dumnezeu! Cât de puțin au fost înțeleși și prețuiți marii trimeși ai lui Dumnezeu în neamul și în vremea lor, pânã astãzi de cãtre oamenii cei la care duceau solia lor aleasã și mare! Așa a fost totdeauna dar nu va fi așa pe totdeauna.

Vestind Adevãrul veșnic într-o formã nouã potrivit vremii noi pe care o trãiesc oamenii, trimișii Domnului nu vor fi niciodatã, nici înțeleși și nici primiți de semenii lor, care trãiesc mereu privind spre trecut. Oamenilor le place mereu ceea ce este vechi, ceea ce este cãlduț, adicã ceea ce este comod. Iar trimeșii lui Dumnezeu osândesc chiar asta.

Sf. Teofan Zăvorâtul: cuvant la taierea capului Sf. Ioan Botezatorul

Prin toată viaţa sa, de la început până la sfârşit,
Sfântul Înainte-Mergător le dă tuturor lecţii bune[1]

Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui. Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui.Acum prăznuim Tăierea capului Înainte-Mergătorului Ioan – sfârşitul şi cununa vieţii lui. Să străbatem, deci, cu pomenirea această viaţă începând de la zămislire şi până la moarte, aşa încât prin aceasta să împlinim datoria cinstirii lui pline de evlavie şi totodată să dăm fiecăruia putinţa de a lua din viaţa lui cele de priinţă şi trebuinţă, ca să tragă învăţătură şi să-i urmeze.

duminică, 25 august 2019

PREDICA LA DUMINICA A X-A DUPĂ RUSALII

Iubiţi credincioşi, iată deschidem Sfânta Evanghelie iară şi iară, pentru a ne întâlni încă o dată, şi în Duminica aceasta, cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu lecţia pe care El a rânduit-o pentru noi, oameni de la finele veacului, tocmai pentru a moşteni veacul ce va să vie. Evanghelia de astăzi, care cu-prinde vindecarea lunaticului, se găseşte în Evanghelia de la Matei, la capitolul 17, versetele 14-23. Să luăm aminte!

„Şi, mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, câzându-I în genunchi şi zicând: «Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece». Iar Iisus, răspunzând, a zis: «O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.»

Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis deosebi: «De ce noi n-am putut să-l scoatem?»

Predică la duminica a X-a după Rusalii – a vindecării lunaticului

† Sfântul Nicolae Velimirovici
 
Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceată sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere, în cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Aruncaţi din cer în tărâmul de sub cer pentru nelegiuita lor încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit şi au săvârşit o nouă fărădelege: amăgindu-l pe om, l-au tras în căderea lor.

sâmbătă, 17 august 2019

Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri


Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri, din mal în mal se face Cale,
lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale.

Când Tu-mi cobori Iisuse, tot Cerul este-al meu,
lumina Feţei Tale mă mângâie mereu.

Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele,
tot praful meu sărută urma şi talpa Ta călcând pe ele.

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,22-34

22 Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. 23 Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. 24 Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. 25 Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.  26 Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. 27 Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! 28 Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. 29 El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. 30 Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! 31 Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? 32 Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. 33 Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. 34 Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

 1. O primă minune: Iisus umblă pe apă. După prima înmulţire a pâinilor, Mântuitorul a săvârşit alte două mari minuni asupra naturii, despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici. Anume, minunea umblării pe mare şi cea a unei noi potoliri a furtunii pe mare (cf. Mt 8,23-27).

Umblarea lui Hristos pe mare

Se încrucișează în Sfânta Evanghelie de astăzi cele mai diferite stări sufletești: FRICA de valurile învolburate ; SPAIMA în fața vântului, care " era împotrivă "; ADMIRAȚIA pentru figura lui Hristos, care venea pe apă, spre corabie; ÎNCREDEREA în glasul și chemarea Lui; LINIȘTEA când s-a potolit vântul și s-a îmblînzit marea.
 
Relatarea din acea noapte, de pe Marea Galileii, este o realitate continuă de pe marea vieții sufletești a fiecărui  creștin. Mereu se ridică FRICA din străfundurile vechiului Adam , care este în noi și se împletește cu o SPAIMĂ, în fața năvălirii ispitelor și necazurilor din afară, făcând noi oameni deprezivi și anxiosi.
 
Cum și cu ce le vom  putea stăpâni și învinge noi cei  de astăzi ?

APOSTOLII ÎN FURTUNĂ

Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria aposto­lilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”... Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat.

Despre două furtuni ne spun Evangheliile că le-au avut apostolii în călătoria lor cu corabia. Una e aceasta, din evanghelia de dumi­nică, iar cealaltă e la Matei 8, 23-27, unde se spune că Iisus adormise în timpul furtunii şi apostolii L-au trezit, plini de spaimă.

sâmbătă, 10 august 2019

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor). Predica IPS Irineu Pop-Bistrițeanul

Dacă Trupul lui Iisus nu s-ar frânge și Sângele Lui nu ar curge, zilele noastre ca umbra s-ar pleca și noi ca iarba ne-am usca. Domnul ne spune: „De nu veți mânca Trupul Meu și de nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață întru voi” (In. 6, 53).

Dreptmăritori creștini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârșind minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, prin care a potolit foamea mulțimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat și s-au săturat cinci mii de bărbați, afară de femei și copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coșuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Înmulţirea pâinilor şi-a peştilor – o lecţie de învăţat pentru creştinii de azi şi dintotdeauna

Motto: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat
(Ioan 6, 26)

Aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis: „Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare”. Iisus însă le-a răspuns: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”. Iar ei i-au răspuns: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Şi El a zis: „Aduceţi-Mi-le aici”.

marți, 6 august 2019

Omilie la Adormirea Maicii Domnului – Sfântul Neofit Zăvorâtul

Al aceluiași Neofit monahul și zăvorâtul
Cuvânt la Preacurata Adormire a Preasfintei Stăpânei noastre
 Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria
Binecuvintează, părinte,

1. Vrând eu să laud, prealăudată, preasfânta ta adormire cea mai presus de cinste, învrednicește-mă de iertare și dăruiește-mi cuvânt potrivit, ceea ce ai zămislit și născut în chip de negrăit pe Cuvântul cel negrăit și la El ai plecat astăzi în chip nepovestit și ți-ai dat duhul tău cel cu totul fără de prihană în mâinile Lui, ale Celui Care a binevoit în chip străin să fie ținut în sfintele tale brațe ca un Prunc. Căci cel ce vrea să te laude pe tine are cu adevărat nevoie de dumnezeiesc cuvânt care să răsune până la margini și de ochi înțelegători care să poată să vadă înălțimea ta, curată de Dumnezeu fericită, și de o limbă de înger care să poată să laude minunile tale în chip mai presus de fire.

2. Dar eu deși le am pe cele potrivnice acestora, nu sufăr să tac. Și deși eu adeseori pe mine însumi m-am mustrat ca să tac, nu m-am liniștit, ci iarăși gândul necăjindu-mă, a biruit și, cerându-mi cu îndrăzneală să spun cele mai presus de mine, m-a convins. Și acum că m-a convins, pun înainte mijlocitoare bunătatea ta fără de pată, pentru ca o picătură din lumina curăției tale să stropească inima mea și harul dumnezeiesc al sfintei adormirii tale să trezească mintea mea și astfel să văd limpede și să vorbesc cu folos cele ale tale, de la tine și pentru tine, preanevinovată.

luni, 5 august 2019

Omilie la Adormirea Maicii Domnului

Să înceteze cuvintele neînvățate și trăsnite ale ereticilor. Să se închidă buzele lor nedrepte. Să se bucure și să se veselească de tine toți cei ce te caută pe tine[1], Născătoare de Dumnezeu și să zică pururea: Mărit să fie Domnul[2] de cei ce iubesc să mărească după datorie numele tău, fiindcă gura creștinilor va cugeta dreptatea ta[3] și fecioria toată ziua lauda[4] sfințeniei nașterii tale. Că văzut-au săracii[5] bogăția bunătății lui Dumnezeu[6] care a venit prin tine. Au văzut și au zis:  De mila Domnului plin este pământul[7]. Căutat-au păcătoșii prin tine pe Dumnezeu și s-au mântuit. Au zis și aceștia: De nu ne-ar fi ajutat nouă Cel întrupat din Fecioară, puțin de nu s-ar fi sălășluit în iadul[8] atotdevorator al morții cufundările sufletelor noastre. Puternic pentru mântuire este ajutorul tău, Născătoare de Dumnezeu,  și nu au nevoie de un alt mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Căci tu ești adevărata Maică a vieții. Tu ești aluatul plămădirii din nou a lui Adam. Tu ești izbăvirea ocărilor Evei. Aceea e maica țărânii, tu maica luminii. Aceea maica stricăciunii, tu, pântecele nestricăciunii. Aceea sălășluire în moarte, tu, mutare din moarte. Aceea picotire a pleoapelor, tu slava neadormită a ochilor priveghetori. Fiii aceleia, întristare.

duminică, 4 august 2019

Predică la Duminica a VII-a după Rusalii – a vindecării a doi orbi și un mut

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. (Matei 9, 27-35)
 
Un lac fără apă mai poate fi numit lac? Nu;  e mai degrabă un crater uscat. Un om fără Dumnezeu mai poate fi numit om? Nu; e mai degrabă un mormânt. După cum apa e tot ce-i mai de seamă dintr-un lac, tot așa Dumnezeu în om. 

Dacă sufletul omului ar fi cu totul deschis către Dumnezeu (și acest lucru presupune închiderea către lume), omul acela s-ar întoarce la încântarea primordială a vederii lui Dumnezeu.  Credința înseamnă, mai înainte de toate, amintirea acelei pierdute primordiale vederi a lui Dumnezeu, amintire rămasă întipărită în conștiință. 

sâmbătă, 3 august 2019

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este prăznuită pe 21 mai și 7 octombrie.
 
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a fost pictată și adusă la Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite de icoană apare în anul 1524.

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este renumită pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov. Această icoană a protejat orașul și mănăstirea atunci când oamenii au mers și s-au rugat înaintea acestei Sfinte Icoane. Prima dată icoana a apărat orașul în 1581, în timpul asediului Pskovului de către regele polonez Ștefan Báthory (prăznuită pe 21 mai). Icoana a protejat orașul și mănăstirea în 1812 în timpul invaziei lui Napoleon (prăznuită pe 7 octombrie).

vineri, 2 august 2019

15 gânduri duhovniceşti despre Maica Domnului

1. Căci aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită – Teofan al Niceei;

2. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? – Sfântul Grigorie Palama;

3. Femeia trebuie preţuită, să ştiți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii – Părintele Arsenie Papacioc;