"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

luni, 31 decembrie 2012

Gânduri la sfârşit de an


Anul 2012 avea să fie anul în care tinerii rânduiţi de Dumnezeu a-şi îndrepta paşii spre Sf. noastră Biserică şi slujitorii ei au început lucrarea îngerească de a-L lăuda pe Domnul prin cântecele lor, împreună cu cei vechi în zile.
Mai mult a durat până când s-au adunat şi au comunicat. Privindu-i Dumnezaeu
s-a îndurat şi numai gânduri bune El le-a dat iar dumneavoastră, creştinii adevăraţi a-ţi devenit cu mult mai luminaţi, „Cuvântul ortodox” în lume a plecat.
            Analizând acum un an care s-a încheiat, doar lucruri bune noi am constatat, şase copii spre tabăra creştină la Caraiman s-au îndreptat, zeci de copii la cateheze, cu dascălii s-au adunat, concursul pentru Sf. Nicolae l-au gustat şi la final  cu toţi ne-am bucurat, căci premii şi diplome privirile le-au înseninat şi sufletele lor le-au luminat.
            În lume prin Biserică au intrat şi s-au încreştinat 27 de prunci, care s-au Botezat, 15 noi familii s-au întemeiat şi-n Taina Sf. Cununii credinţă şi-au jurat, iar dintre noi spre veşnicie 48 de oameni au plecat.
            Luna decembrie nu s-a dezis nici ea, doi prunci prin apa Sf. Botez s-au încreştinat, Căpuşan Dragoş Ştefan şi Covaci Darius Adrian. În schimb spre Dumnezeu s-au îndreptat alţi patru oameni care ne-au solicitat cu rugăciuni să-i însoţim spre drumul veşniciei: Savel Maria, Endörfer Katarina Costin Rozalia şi Oprean Maria.
            Pentru toate lui Dumnezeu îi mulţumim.

Pr. Gabriel Valeriu Basa

vineri, 28 decembrie 2012

Pruncul Iisus – transfiguratorul suferinţei


G U R I E, prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Devei şi al Hunedoarei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Dreptmăritorilor creştini: caldă îmbrăţişare cu prilejul Crăciunului, sfântă binecuvântare pentru a se bucura de Pruncul Hristos, Cel născut în iesle!

Iubiţi credincioşi,

Trăim într-o lume în care adeseori durerea este ignorată; doar omul duhovnicesc devine sensibil la problema durerii; oamenii neduhovniceşti nu au ochi pentru a vedea imensa durere revărsată în lume împrejurul lor; ei nu-i văd nici pe oamenii care suferă; ei defilează prin lume tacticos şi ţanţoşi fără a-şi opri privirea asupra celor care suferă, ca şi când suferinzii nici n-ar exista. În „societatea succesului” de astăzi aproape nimeni nu-şi mai pleacă privirea spre suferinzi. Existenţa lor neagă ideologia dominantă a societăţii: convingerea eronată că poţi fi fericit prin tine însuţi şi contra celorlalţi. Pentru a fi fericit – se consideră – n-ai nevoie de ceilalţi, n-ai nevoie de dragoste: poţi fi fericit etalându-ţi doar reuşitele. N-ai nevoie de comuniune, n-ai nevoie de energia dragostei. Ceilalţi trebuie doar să te admire, iar nu să te iubească. N-ai nevoie de iubirea nimănui pentru a fi împlinit. Această ideologie dominantă în societatea noastră este explicit anti-creştină; ea are nevoie, pentru a se impune, de inimi împietrite. Unor astfel de inimi li se adresează Domnul Hristos în cartea Apocalipsei: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3,1).

joi, 27 decembrie 2012

Înomenirea lui Dumnezeu şi îndumnezeirea omului


„Cercetatu-ne-ai pe noi de sus, Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor; şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevărul: că din Fecioară S-a născut Domnul.” (Luminânda Crăciunului)

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Sărbătoarea Naşterii Domnului este început al praznicelor şi maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, căci ea e urmată cronologic de toate celelalte sărbători împărăteşti, adică de Bobotează, de Schimbarea la Faţă, de Sfintele Pătimiri, de Învierea Domnului, de Înălţarea la cer şi de Pogorârea Sfântului Duh. Aceste sărbători sunt unite între ele, căci prin ele noi suntem chemaţi să participăm tainic la toate actele vieţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi să trecem prin tot ceea ce a trecut umanitatea Lui, pentru a deveni, astfel, şi noi fraţi ai Săi şi fii ai Tatălui ceresc. Aşadar, toate sărbătorile vorbesc despre una şi aceeaşi viaţă a Fiului lui Dumnezeu întrupat, iar noi le serbăm separat doar pentru a putea aprofunda fiecare moment al acestei vieţi a lui Hristos. Sfânta Liturghie ne oferă şansa şi unica bucurie de a trăi perpetuu, prin ea, toate aceste evenimente sfinte şi sfinţitoare ale vieţii Mântuitorului. Astfel, în fiecare an, Crăciunul, Paştele, Înălţarea şi Cincizecimea sunt mereu noi, mereu pline de aceeaşi bucurie negrăită, care nu vine de la noi, ci de la Cel care S-a întrupat pentru noi, S-a jertfit pentru noi din iubire şi Care nu încetează a ne cuprinde în iubirea Sa nemărginită, la fiecare Sfântă Liturghie.

miercuri, 26 decembrie 2012

Egoismul produce moartea vieţii spirituale, iubirea şi dărnicia aduc împlinire


„Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S‐a făcut om.” (Crezul ortodox)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S‐a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. „Această mântuire au căutat‐o cu stăruinţă şi au cercetat‐o cu de‐amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la noi” (I Petru 1, 10).

duminică, 23 decembrie 2012

Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului


”După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul.” ( Evrei 1: 1-2)           

În înţelepciunea Sa, Dumnezeu a prevăzut dintru început căderea omului. De aceea El a stabilit mai dinainte planul pentru mântuirea oamenilor din robia păcatului şi a morţii. Dumnezeu ştia că omul o dată căzut în prăpastia pierzării nu se va putea ridica singur, prin propriile puteri ci trebuia ajutat de o putere mai presus de el, adică de Dumnezeu. De aceea El a făgăduit primilor oameni un mântuitor încă din clipa căderii lor spunând: ”Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.”(Fac. 3:15)  
                                                                                                                                               Nădejdea venirii unui izbăvitor a fost ca un fir de aur care străbate întreaga istorie a poporului evreu. Aşa se face că în preajma Naşterii Domnului mulţi aşteptau mântuirea în Ierusalim, ca dreptul Simeon, proorociţa Ana şi păstorii care s-au mirat de vestea auzită de la îngeri şi au alergat îndată şi s-au închinat Pruncului de curând născut.        

Cuvant ortodox - Anul I, Nr. 12 , 17 - 24 Decembrie, 2012

duminică, 16 decembrie 2012

Cronică parohială


Intraţi pe calea străduinţelor de a ne abţine de la tot ceea ce poate să ne facă rău, adică pe calea postului, ne străduim să ne pregătim cum se cuvine pentru a reuşi să ne bucurăm cu adevărat în ziua cea mare a Naşterii Domnului.

Sosirea în lume a aceluia care avea să aducă mântuirea lumii, aşteptată cu nerăbdare de generaţii întregi de oameni, aceasta a adus momentul manifestării acelei bucurii de nestăpânit, care s-a făcut cunoscută prin glasul îngerilor şi al oamenilor.

În acest context parohia noastră a demarat, prin repetiţiile făcute de membrii corului bisericii noastre pregătirea pentru a duce cum se cuvine vestea Naşterii lui Iisus prin  concertul de colinzi care se va desfăşura în biserica noastră în data de 23 decembrie, imediat după Sfânta Liturghie.

Cuvant ortodox - Anul I, Nr. 11 , 10 - 16 Decembrie, 2012

duminică, 18 noiembrie 2012

A început Postul Nașterii Mântuitorului


Suntem în Postul Crăciunului, adică al celor șase săptămâni rânduite de Biserica noastră drept timp de pregătire pentru întâmpinarea cu creștinească cuviință a celui ce Se va naște în Betleemul Iudeii.

Prin post înțelegem reținere, în mod voluntar de la anumite mâncăruri și băuturi, pe o anumită perioadă de timp, dar ca sa fie complet și adevărat, postul presupune și încetarea de a mai face fapte rele, străduința de a nu mai păcătui, având ca scop refacerea și îmbunătățirea vieții sufletești.

În Vechiul Testament, ca şi în Noul Testament, întâlnim texte privind postul şi importanţa lui pentru viaţa duhovnicească. A postit Moise pentru a fi vrednic de primirea celor zece porunci (cf. Ies. 24:18 și Deut. 9:1-10), a postit proorocul Ilie, după care a primit puterea de a deschide și închide stăvilarele cerului pentru a veni ploaie pe pământ, a postit Proorocul Daniel și cei trei tineri duși în Babilon, refuzând să mănânce la masa regelui, preferând bucate de legume (cf. Deut. Cap. 1). A postit Însuși Mântuitorul (cf. Mt. 4:2; Lc. 4:2; Mc. 1:13) și tot El, a aprobat și postul Sf. Ion Botezătorul (cf. Mt.11:18). Au postit ucenicii Sf. Ioan Botezătorul (cf. Mt: 9.14), au postit Sf. Apostoli și ucenicii lor (cf.Fa.14:23; Fa. 13:2-3).  Ei au rânduit atunci postul pentru creștinii de atunci, ca apoi marii sfinți Părinți ai Bisericii să fixeze posturile pe care le avem până azi.       

"Cuvânt ortodox" - Anul I, Nr. 7 - Cuvant ortodox - Numar special - concurs - etapa III - a

Cuvant ortodox - Anul I, Nr. 7 , 12 - 18, Noiembrie, 2012

duminică, 4 noiembrie 2012

CONCURSUL ”SFÂNTUL NICOLAE PRIETENUL COPIILOR”


PAROHIA
 ,,ADORMIREA MAICII DOMNULUI” 
 SIMERIA
ORGANIZEAZĂ CONCURSUL
”SFÂNTUL NICOLAE PRIETENUL COPIILOR”

Coordonatori:
Preot paroh, Gabriel Valeriu Basa
Prof. de religie, Nicolae Daniel Ungureanu
Prof. de religie, Alin Gheorghe Suciu
Sorin Micuțiu și  Ioan Bogdan Tomoiagă

 Motto: „Lăsaţi copiii să vină la Mine,căci a unora  ca aceştia este Împărăţia Cerurilor” (Matei XIX, 14)

Concursul  ,, SFÂNTUL NICOLAE PRIETENUL COPIILOR” se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite, pentru disciplina  Religie din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial.
Participarea este opţională și individuală.
Concursul se desfășoară în perioada 05 noiembrie  –  02 decembrie 2012.

"Cuvânt ortodox" - Anul I, Nr. 5 - Cuvant ortodox - Numar special - concurs - etapa I - a

marți, 2 octombrie 2012

Cuvânt la început de drum


Aflați în fața atâtor minuni care ne înconjoară și copleșesc firea noastră umană, asemenea ca și acelora care au fost de față la minunea săvârșită de Mântuitorul asupra tânărului din Nain, nu socotim nimic mai potrivit decât a mărturisi și noi împreună cu psalmistul “mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.

Întâmplările trecutului, consemnate de părintele Nistor Socaciu, în cronica versificată alcătuită și prezentul în care rodul muncii acelora care au fost împlinitori ai misiunii lui Hristos se împletește cu năzuințele tinerei generații au determinat apariția publicației noastre parohiale: CUVÂNT ORTODOX.
Misiunea sa se va împlini în măsura în care va reuși să lumineze sufletele și cugetele acelora în rândul cărora va pătrunde, cu strălucitoarele și nepieritoarele nestemate ale învățăturii dreptei  credințe. Scoaterea la lumină a acestora va fi  posibilă în măsura în care entuziasmul și bucuria izvorâte din elanul bunului început vor fi alimentate de dragostea, credința și nădejdea în Atotputernicul Dumnezeu, care va ști să lucreze la revitalizarea întregului nostru neam, încât să ajungem să descoperim împreună calea spre mântuire.

luni, 1 octombrie 2012

Leacuri din bătrâni, rezultate extraordinare cred ca ne e util.

O MINA, UTILA DE INFORMATIE !
APĂSAŢI PE LINKUL CE VĂ INTERESEAZĂ !! . Apa de argint este un dezinfectant . Berea ca medicament . Cafeaua - intre dependenta si profilaxia cancerului la intestin . Calitatile terapeutice ale uleiului de ricin . Ce afectiuni, cum se trateaza acestea cu miere si cum poate fi depistata mierea falsificata . Cinci pasi pentru o viata mai fericita .Cine sint medicii din paduri . Comprese, cataplasme si unguente folosite in artroza . Compresele . Cristalul de cuart. Cum am scapat de friguri . Cum ne aparam impotriva insectelor, meduzelor si serpilor . Cum sa ne folosim de miere ca sa fim sanatosi . Cum sa scapam de tuse . Cum sa scapati de durerea provocata de intepaturi . Cum tratam arsurile, precum si diverse taieturi si rani . Din gradina cu sanatate - ce recomanda medicina populara in caz de alergie . Din proprietatile cristalelor . Doi plasturi miraculosi pentru sanatatea dumneavoastra . Drojdia de bere si efectele ei terapeutice . Durerile de dinti - masuri profilactice . Exercitii fizice pentru combaterea inflamatiilor alergice ale mucoasei nazale . Exercitii pentru imbunatatirea vederii . Filozofia si practica risului . Formula fericirii familiale . Forta tamaduitoare a sarii de bucatarie . Inainte de a te increde in altii, ai incredere in tine! . Laptele e o sursa de energie si de nutrimenti . Leacuri populare in caz de otita . Leacuri si terapii naturale . Leacuri si terapii pentru tratamentul unor afectiuni . Masajul cu ajutorul ventuzelor . Masajul talpilor prin metoda spinilor din branturi. Medicamente hormonale naturale . Medicina populara si bolile de inima . Mirodenii care va fac bine . Molustele - un medicament extrem de benefic, dar putin cunoscut . Niste radacini subtiri, albicioase . O viata sanatoasa inseamna bucuria de a trai . Oxid de zinc si glicerina pentru fracturi . Pentru a nu fi bolnavi, sa nu ne reprimam sentimentele . Pisica - animalul meu preferat . Produsele lactate si efectele lor asupra sanatatii noastre . Protectia noastra, mediul si comportamentul . Puterea tamaduitoare a mineralelor . Remedii din plante si alimente comune .Remedii naturale contra greturilor . Remedii naturale contra insomniei . Remedii naturale impotriva febrei . Remedii naturale pentru artrita . Remedii naturale pentru inlaturarea durerilor . Remedii naturiste contra indigestiei .Remedii naturiste pentru alcoolism . Remedii naturiste pentru durerea de cap . Remedii pentru astenia de primavara . Remedii pentru combaterea transpiratiei .Remedii sigure in intoxicatii cu diverse produse . Remedii traditionale, usor de preparat in casa . Retete cu miere pentru bolile cailor respiratorii . Retete de sanatate .Retete diverse cu miere . Reumatismul sau inflamarea tesutului conjunctiv . Sa meditam mergind . Sarea inlocuieste alte remedii . Scapati de alergii in mod natural . Schimbarea stilului de viata va amelioreaza sanatatea .Sfaturi pentru o inima sanatoasa . Sfaturi practice naturiste . Tetraciclina - antibioticul descoperit in mumiile egiptene . Polipii la stomac se trateaza cu frunze de rostopasca . Infuzie din muguri de mesteacan pentru afectiunile cailor urinare si ale rinichilor . Metode populare pentru a scapa de viermii intestinali . Tenul gras, transpiratia si decoctul de scoarta de stejar . Infuzie de galbenele si iarba-mare pentru afectiunile hepatice .Leacuri populare impotriva arsurilor la stomac . Decoctul din frunze de varza imbunatateste vederea . Eczemele se trateaza cu ulei de catina si macese . Retete populare impotriva gripei . Bai cu miere impotriva tulburarilor sistemului nervos . Artrita si varicele se trateaza cu miere si usturoi . Tulburarile de metabolism se regleaza cu infuzie de roinita . Diabetul zaharat se trateaza cu decoct de cicoare . Retete populare impotriva alcoolismului .Amestecuri de plante pentru calmarea durerilor menstruale . Mugurii de pin - recomandati in astmul bronsic .Seminte de marar si muguri de hamei pentru a scapa de insomnie . Sucuri de legume pentru vindecarea gastritei .Proprietatile terapeutice ale gutuilor . Gutui proaspete impotriva intoxicatiilor medicamentoase . Decoct de galbenele pentru a scapa de ameteli . Tratarea gripei cu decoct de coacaze negre . Amestecuri cu miere impotriva afectiunilor rinichilor si cailor urinare . Folosirea propolisului in cazurile de prostata . Decoct de ovaz pentru afectiunile gastro-intestinale . Germenii de griu trateaza problemele ochilor . Masti cu faina de ovaz pentru tenul gras sau uscat . Aluatul din faina de secara trateaza radiculita . Florile si frunzele de anghinare - recomandate in ateroscleroza . Scapati de viermii intestinali cu seminte de dovleac . Afectiunile gastro-intestinale si sucul de varza. Aburii de ceapa vindeca guturaiul . Decoctul de usturoi - recomandat impotriva infectiilor . Sucul de aloe cu miere si unt trateaza bronsita . Comprese cu infuzie de coada-soricelului pentru inflamarile pielii . Urzica - indicata in cazul bolilor de rinichi . Comprese cu spirt si piper pentru tratarea poliartritei . Radacinile de tataneasca trateaza fracturile . Bai cu cimbru in tulburarile metabolice . Florile de tei - un bun mijloc sudorific . Sucul de podbal vindeca ranile cu puroi . Infuzie de urzica impotriva eruptiilor cutanate . Mugurii de tuia si pietrele la rinichi . Germenii de griu mentin o sanatate de fier . Tratarea diferitelor afectiuni cu ajutorul plantelor din gradina . Amestecul de plante care trateaza diareea . Radacinile de angelica imbunatatesc digestia . Pietrele la rinichi se elimina cu suc de morcovi si castraveti . Leacuri populare pentru incontinenta urinara . Infuzie de rozmarin salbatic impotriva varicelor. Decoct din radacini de zmeura impotriva astmului bronsic . Nalba mare va scapa de durerile de dinti . Durerile de stomac se calmeaza cu afine . Tratamente naturiste impotriva gripei . Dizenteria se trateaza cu suc de aloe . Sfecla rosie in terapia cancerului . Troscotul si afectiunile rinichilor . Paducelul - recomandat impotriva afectiunilor inimii .Hrisca si iaurtul trateaza diabetul zaharat . Iarba-mare - recomandata in cazul digestiei proaste . Uleiul de menta neutralizeaza aciditatea sucului gastric . Hemoragiile pot fi oprite cu patlagina . Bai cu scoarta de salcie pentru tratarea varicelor . Tataneasa trateaza afectiunile pulmonare . Valeriana va scapa de durerile de cap . Sucul de ridiche neagra trateaza afectiunile ficatului . Infuzie de macese pentru bolile de rinichi . Retete populare pentru tratarea gripei . Infuzie de salata verde impotriva hipertensiunii . Afectiunile cailor biliare si infuzia de salvie .Paducelul previne ateroscleroza . Plantele recomandate in timpul sarcinii . Tinctura de tataneasa impotriva tusei cronice . Ceapa previne aparitia ridurilor . Obezitatea se trateaza cu plante medicinale . Gargara cu infuzie de soc impotriva anghinei . Gastrita cronica si infuzia din frunze de salata . Decoct de valeriana impotriva hipertensiunii arteriale . Hemoroizii se trateaza cu decoct de sunatoare . Mierea - medicament universal . Bolile de piele se vindeca cu radacini de brusture . Leacuri populare pentru tratarea diareii . Bai cu plante pentru durerile reumatice .Astmul bronsic si florile de boz negru . Fructele de paducel va scapa de nevroze . Gargara cu obligeana impotriva inflamarii mucoasei bucale si a gingiilor . Plantele medicinale recomandate impotriva obezitatii . Caderea parului si infuzia de catina . Decoctul din frunze de merisor trateaza pietrele la rinichi . Valeriana va scapa de migrena si insomnie . Florile de luminarica au proprietati expectorante . Decoct din seminte de in impotriva constipatiei .Traista ciobanului - recomandata in bolile de ficat . Sfecla fiarta are proprietati diuretice . Sucurile de legume trateaza hipertensiunea arteriala . Sucul de varza - indicat impotriva gastritei . Sucul de ceapa cu miere calmeaza accesele de astm bronsic . Macesul - indicat impotriva reumatismului si pietrelor la rinichi . Remedii populare impotriva racelii . Tecile de fasole trateaza diabetul si pancreatita cronica . Flori de musetel si miere pentru colita cronica . Retete pe baza de plante pentru tratarea laringitei . Mierea - un bun remediu pentru orice tip de ten .Levantica - recomandata impotriva astmului si bronsitei . Neurastenia se trateaza cu zmeura si miere . Iarba-mare si florile de tei au proprietati expectorante . Eczemele se vindeca cu ajutorul cartofului . Mierea - recomandata in gastrita cronica . Suc de sfecla si morcov pentru tratarea hipertensiunii . Comprese cu varza si sfecla impotriva mastitei . Plantele folosite in afectiuni ginecologice . Dovleacul si castravetii nu sint recomandati celor care alapteaza . Anemia se trateaza cu sucuri de legume . Scapati de insomnie cu radacini de valeriana . Sucul de lamiie si bicarbonatul de sodiu - recomandate in obezitate . Amestecurile de plante care trateaza anemia . Florile si fructele de paducel va scapa de iritare nervoasa . Incontinenta nocturna a urinei si frunzele de merisor . Sucul de aloe vindeca arsurile . Floarea-soarelui trateaza malaria . Retete pentru intarirea si stimularea cresterii parului .Afectiunile inflamatorii ale faringelui se trateaza cu miere si aloe . Rozmarinul salbatic si aloele calmeaza durerile gastrice . Afectiunile ale cailor biliare si plantele care le trateaza . Decoct de merisor impotriva artritei . Amestecuri de plante care va scapa de gastrita . Miere si untura de porc impotriva insomniei . Inhalatii pentru bronsita acuta si cronica . Reumatismul se trateaza cu radacini de brusture . Sucul de aloe vindeca ranile cu puroi .




National Meteorological Administration Mail Server