"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

luni, 30 decembrie 2019

Hristos unește timpul cu veșnicia şi binecuvintează trecerea anilor

În noaptea de Anul Nou, citim Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că El a primit numele de Iisus la opt zile după naştere, când a fost tăiat împrejur, eveniment sărbătorit de Biserică la 1 ianuarie în fiecare an. Totodată, ne rugăm Domnului Iisus Hristos la trecerea dintre ani, veacuri şi milenii, pentru că „Dumnezeu L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile” (Evrei 1, 2), dar şi pentru că „Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este același” (Evrei 13, 8). De aceea, omul unit cu Hristos prin rugăciune simte că trecerea anilor vieţii pământeşti este un „paşte etapizat” către viaţa cerească, este scară către eternitate.

Prin rugăciunea din noaptea Anului Nou, adică Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani, am adus mulţumire pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră în anul care s-a încheiat, 2014, şi ne-am rugat Lui să binecuvinteze cununa anului ce a sosit[1]. Pentru un creştin ortodox, cel mai folositor mod de petrecere a nopții dintre ani este în primul rând acela al rugăciunii de mulţumire, adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale cunoscute şi necunoscute care s-au revărsat asupra lui şi de cerere a ajutorului Său pentru viitorul an.

Predica Parintelui Cleopa la Sfintul Ierarh Vasile cel Mare

Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc
înţelepciunea şi stăpînirea de sine
(Pilde 1, 7) 

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, la începutul Anului Nou, prăznuim pe Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre cei mai vestiţi păstori ai Bisericii şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos.
Acest mare ierarh este un adevărat stîlp al dreptei credinţe, numit de Sfîntul Grigorie Teologul "împăratul cuvintelor duhovniceşti", "Ochiul Bisericii" şi "Gura de foc a Duhului Sfînt". O adevărată icoană a păstorilor de suflete care a strălucit în lume, atît prin înţelepciunea cuvintelor, cît mai ales prin puterea faptelor, prin numărul minunilor sale şi prin tăria Duhului Sfînt, care ardea în inima lui. Apoi cu trăirea sa cea mai presus de om, s-a făcut ca un fulger al luminii. Toate sinoadele Sfinţilor Părinţi, atît ecumenice cît şi locale, ce s-au ţinut în diferite vremuri, au ţinut cont de autoritatea canoanelor sale. Toţi Sfinţii Părinţi l-au cinstit şi toţi binecredincioşii creştini de pretutindenea sărbătoresc cu mare evlavie pînă în ziua de azi numele lui. El a fost şi este ochiul şi dreptarul duhovnicesc al Bisericii lui Hristos şi pildă vrednică de urmat pentru toţi ierarhii ei.

Sfantul Teofan Zavoratul: Modul crestinesc de a intampina ANUL NOU

Aduceţi-vă aminte cum aţi întâmpinat mulţi dintre voi anul cel nou, şi acum judecaţi singuri, cu sânge rece, dacă seamană asta cu ceva cât de cât creştinesc! Să jucaţi carţi până la miezul nopţii ori să pălăvrăgiţi despre toate fleacurile, iar la miezul nopţii, la hotarul dintre anul vechi şi anul cel nou, să luaţi paharele şi să vă învârtiţi – ce înseamnă asta?

Ce noimă e aici? Dumnezeu, Stăpânul vremii şi al vieţii noastre, ne-a dat să încheiem un an şi să intrăm în altul. În această clipă de trecere ce se cuvine oare ? Să ne înălţăm mâinile către cer şi să dăm mulţumită Domnului pentru milele Sale cele trecute şi să-L rugăm să prelungească bunăvoirea Sa şi pe viitor.

(Sfântul Teofan Zăvoratul, Predici, Editura Sophia, Bucureşti, 2009)

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul – Sa ne amintim ca Hristos locuieste in noi si suntem purtatori de Dumnezeu

ANUL NOU

Astăzi, 1 ianuarie, începe noul an. Se spune că luna ianuarie își trage numele de la zeul Ianus. Oamenii îl iubeau atât de mult pe acest zeu, încât au vrut să-l facă nemuritor și să-i afierosească prima lună din an. I-au făcut și statui, în care îl reprezentau cu două capete: unul de bătrân și altul de tânăr. Cel bătrân binecuvânta anul trecut, iar cel tânăr aducea noul an. Alteori, îl înfățișau ținând o cheie cu care încuia anul care a trecut și deschidea ușa celui nou. Alteori, purta în mâini numărul „trei sute șaizeci și cinci”, scris cu litere grecești, exprimând numărul zilelor anului, ca și cum ar spune că acest zeu stăpânește anii și veacurile, conduce inimile și pașii noștri de-a lungul anilor.

Dar zeul Ianus nu există. Cel care a făcut cerul și pământul și ne-a adus la viață, El ține în mâinile Sale anii și vremile, tot El, și astăzi, ne-a pus în albia anului nou. El este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Care a venit în lume ca să ne dea bucuria Dumnezeirii Lui.

Cuvânt la Anul Nou

Sf. Ioan Gra de Aur
din “Predici la duminici si sarbatori”

(1 ianuarie)
 
Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

TIMPUL ŞI VEŞNICIA

Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Imaginaţi-vă, aşadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce ameţitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până şi ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veţi întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil şi nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranţă că va veni o clipă, în care pasărea va lua şi ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veşnicia însă nu se sfârşeşte niciodată. O, veşnicie!

duminică, 29 decembrie 2019

Cuvânt la Duminica după Naşterea Domnului – Fuga în Egipt

Crucea lui Iisus începe odată cu Naşterea Sa. Între ai Săi a venit şi ai Săi îl aşteptau cu mâna pe sabie. Toţi copiii din Betleem până la doi ani au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa cei mai nevinovaţi – copiii – naşterea lui Iisus între ei. Ei au fost – spune Predania Bisericii – 14 mii de prunci. Crima aceasta, unică în istoria omenirii, a fost prevestită cu 7 veacuri în urmă – “Plângere şi tânguire în Rama…” (Ieremia 31, 15).

Providenţa o luase înaintea răutăţii omeneşti. Iosif a fost înştiinţat de îngerul Domnului în vis despre planul ucigaş al lui Irod, motiv pentru care trebuia să se scoale, să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt şi să stea acolo până ce va fi vestit din nou ce are să facă.

Predica la Duminica dupa Nasterea Domnului - Pr Cleopa Ilie

Iubiti credinciosi,

Dumnezeiasca Evanghelie de azi ne vorbeste de visul Sfantului si dreptului Iosif si de porunca ingerului lui Dumnezeu care i S-a aratat si i-a zis: Sculindu-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pina ce iti voi spune tie (Matei 2, 13). Aceasta m-a indemnat sa vorbim astazi despre visuri si vedenii si despre deosebirea lor. Trebuie sa stim ca visurile sint deosebite. Ca sint visuri de la Dumnezeu, sint si de la diavoli, sint visuri de la fire si de alte multe pricini. Si daca le-am crede asa repede, fara sa stim deosebirea lor, usor ne putem rataci.

miercuri, 25 decembrie 2019

LA MULȚI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI



         Vă dorim ca Nașterea Domnului să vă aducă în suflet multă lumină și căldura sufletească!
 În lumina acestor gânduri vă îndemnăm pe toți: să încercăm să găsim un loc bun în pustiul din Betlehem. Un loc unde Îl vedem și Îl înțelegem pe Domnul. Un loc, de unde putem să-l urmăm fără rezerve,  un loc bun lângă iesle, un loc care să ne aducă bucurie, pace și mulțumire.
 Să ne încredințăm luminii și harului divin al Mântuitorului. Să fim mai aproape unii de alții,

 Cu prilejul sărbătorii Anului Nou, a Sf. Vasile,  a Bobotezei și a Sf. Ioan Botezătorul, adresăm tuturor membrilor parohiei noastre și nu numai calde urări de succes, sănătate, realizări profesionale şi personale din cele mai frumoase. 
Fie ca bucuria și liniștea să vă însoțească pe tot parcursul anului ce va urma. 
Vă dorim o atmosferă plăcută alături de cei dragi, iar noul an să vă aducă în casă  mângâierea lui Hristos.
Felicitându-vă cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului dar și a Anului Nou, vă dorim prin rugăciune să vă aflaţi neclintiţi în pace şi în bucurie duhovnicească, conform cuvântului apostolului Pavel: ”Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt” (Rom. 15:13).
Cu profundă considerațiie,                    
 Preoții slujitori, Consiliul parohial, Comitetul parohial și Redacția foii parohiale " Cuvânt Ortodox "


Cuvânt la Naşterea Domnului – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!

Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească.

Pr. Sofian Bughiu - Predica la Dumnica dinaintea nasterea Domnului.

Prăznuim astăzi Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos - numită şiDuminica Sfinţilor Strămoşi. Pentru aceea s-a şi citit astăzi – de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei – despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al treilea al Evangheliei sale, Sfântul Evanghelist Luca.

Niciun istoric din lume, scriind despre neamul vreunui om mare, nu a mers atât de mult în trecut, printre strămoşi, căutând pe cel dintâi dintre strămoşi, aşa cum au procedat cei doi evanghelişti, Matei şi Luca, atunci când au scris despre neamul lui Iisus Hristos, despre sfântul lui neam, despre care Proorocul Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 3, 8).

luni, 23 decembrie 2019

Părintele Sofian: „Cum aşteptăm noi Crăciunul?”

Prăznuim astăzi Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos - numită şi Duminica Sfinţilor Strămoşi. Pentru aceea s-a şi citit astăzi - de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei - despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al treilea al Evangheliei sale, Sfântul Evanghelist Luca.
Niciun istoric din lume, scriind despre neamul vreunui om mare, nu a mers atât de mult în trecut, printre strămoşi, căutând pe cel dintâi dintre strămoşi, aşa cum au procedat cei doi evanghelişti, Matei şi Luca, atunci când au scris despre neamul lui Iisus Hristos, despre sfântul lui neam, despre care Proorocul Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 3, 8).

Genealogia Mântuitorului

Duminica dinaintea Naşterii Domnului
(a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)
Evanghelia de la Matei 1,1-25

 1. O mărturisire de credință

 de la Matei începe cu o genealogie a Mântuitorului, pe care am auzit-o ca prima parte a Evangheliei acestei Duminici (Mt 1,1-17). O altă genealogie ne-o dă Sfântul Luca (3,23-38). Dacă genealogia mateiană este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup.

Auzind această înşirare de nume, poate că ne-am întrebat: De ce a socotit necesar evanghelistul să-şi înceapă astfel Evanghelia? Ce ne poate revela această genealogie despre Hristos şi despre mântuirea noastră prin El?
Privind însă mai îndea­proape textul mateian, ne dăm seama cât de bogat este răspunsul la aceste întrebări. Căci, într-adevăr, prin a­ceastă genealogie, evan­ghelistul găseşte mijlocul să ne transmită adevăruri fundamentale despre Cel de Care va fi vorba în întreaga sa Evanghelie.

PREDICĂ LA DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI

Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica dinaintea Naşterii Domnului şi lectura Evangheliei de astăzi este făcută după întâiul capitol al Evangheliei de la Matei, în întregime. Iată ce ne zice acest capitol:

„Cartea neamului lui Iisus, fiul lui David, fiul lui Avraam.
Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii săi; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Avram;
Avram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason, Naason a născut pe Salmon;
Salmon a născut pe Booz dn Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei;
Iesei a născut pe David regele; regele David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;
Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;

sâmbătă, 14 decembrie 2019

Când Dumnezeu te cheamă la Cină…

Se simte că se apropie Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Duminica aceasta devine definitorie pentru a gândi asupra Întrupării Domnului Hristos. Pe de  o parte, avem prăznuirea Sfinților Strămoși. Pe de alta, o chemare la cină (Luca 14, 16-24). În Duminica ce vine vom asculta Cartea Neamului Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 1, 1-25). Insistența  aceasta pe genealogie, pe rădăcina umană a Întrupării, ține, vizibil, de voința lui Dumnezeu de a nu-L socoti pe Fiul Său, Unul Născut, un accident genetic, o frângere de sens uman. Insistența pe genealogia Sa descoperă sufletelor noastre Întruparea, fondul uman, împărătesc și rabinic deopotrivă, din care Hristos Domnul Și-a luat firea umană. Cine crede în întâmplare e momentul să învețe, prin taina lecturii acesteia din Scriptură, că nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator, face parte din lucrarea purtării de grijă asupra lumii pe care Dumnezeu o poartă de la Facere asupra noastră. Și încă ceva. Ne arată, vorba Părintelui Nicolae Steinhardt și a lui Petre Țuțea, că Hristos nu are buletin de Focșani, adică are un timp și un loc al nașterii Sale, fără de care profețiile ce-L priveau nu s-ar fi împlinit în persoana Sa. Atenție dar, Hristos nu admite naționalisme obscure și detruncheri din duhul Scripturii.

Fraţilor! Suntem chemaţi cu toţii! Nimeni nu e uitat!

Sf. Ignatie Briancianinov
 
Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pre mulţi (Lc. 14, 16).

Iubiţi fraţi! Astăzi, Evanghelia ne istoriseşte despre un om necunoscut care a dat un ospăţ măreţ, la care au fost chemaţi numeroşi oaspeţi. După aceea, Evanghelia stăruie asupra unui fapt ciudat: la masă au luat parte nu cei chemaţi la început, ci cu totul alţii. Strălucitul ospăţ a fost dat seara, şi ca atare este numit Cină Mare. “Seară” numim cele din urmă ceasuri ale zilei, dinainte de venirea nopţii.
Istorisirea despre Marea Cină este o pildă prin care Domnul nostru Iisus Hristos a zugrăvit în culori vii Împărăţia lui Dumnezeu, pe care Tatăl Ceresc a gătit-o de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34) pentru aleşii Săi – a zugrăvit-o arătând şi cum a fost primită buna vestire despre această Împărăţie de către omenirea care a fost chemată la ea.

La masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine! Uşa e încă deschisă.

Ev. Luca XIV, 16-24
 
Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi.

Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti.

Sensul creştin al Vechiului Testament

 PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Evanghelia de la Luca 14,16-24
16 Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; 17 şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. 18 Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. 19 Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. 20 Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. 21 Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. 22 Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. 23 Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, 24 căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

1. O istorie a mântuirii. Evanghelia acestei Duminici cuprinde pilda despre cina cea mare. Am tâlcuit textul paralel de la Matei (22,1 şi urm.), cu pilda nunţii fiului de împărat, în predica la Duminica a XIV-a după Rusalii. Deoarece însă această Duminică este închinată Sfinţilor Strămoşi după Trup ai Mântuitorului, aducân­du‑ne astfel aminte de îndelungata istorie a pregătirii mântuirii, vom vorbi despre această temă și despre perspectiva creștină asupra Vechiului Testament.

PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a fă-cut cină mare şi a chemat pe mulţi.
Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata!
Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa.
Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea (Lc 14, 16-24).

„UN OM A FĂCUT CINĂ MARE”…

(Lc 14, 16-24).
 
În Evanghelia de duminică, Iisus a spus o pildă. Omul din Evanghelie care a făcut cină închipuie pe Dumnezeu. Iar „cina cea mare” înseamnă mântuirea şi fericirea noastră veşnică. În vremile acelea, Iisus a spus pilda ca o mustrare pentru iudei, căci pe ei i-a chemat mai întâi Evanghelia la mântuire, dar ei n-au voit „să intre”; şi atunci au fost chemaţi cei „orbi, şchiopi”, adică păgânii care n-aveau nici o lumină şi nici o cunoştinţă despre Dumnezeul cel adevărat. Dar pilda din Evanghelia de duminică se potriveşte nu numai pentru mustrarea iu­deilor, ci se potriveşte şi pentru noi şi datoriile noastre sufleteşti. Dumnezeu cheamă şi astăzi pe toţi oamenii la cina cea mire a mântuirii şi fericirii veşnice. Dar nu toţi, ci numai puţini ascultă che­marea Domnului Dumnezeu. Ca şi pe chemaţii din Evanghelie, aşa şi pe creştinii de astăzi îi opreşte şi îi departă de la cina mântuirii alergările şi grijile averilor, lăcomia avuţilor şi poftele cele rele şi neînfrânate. Evanghelia de duminică este oglinda vremurilor noastre, pentru câ parcă niciodată n-au fost atât de mulţi oameni cari să-şi uite atât de mult grija şi grijile sufletului ca astăzi.

miercuri, 27 noiembrie 2019

30 de ani de la cereasca mutare a CUVIOSULUI PĂRINTE ARSENIE BOCA

Arhim. Andrei Coroian

Despre rolul Părintelui Arsenie Boca în renașterea spirituală filocalică a poporului român și mormântul său cel izvorâtor de har de la Prislop

Părintele Arsenie Boca a fost o personalitate duhovnicească și harismatică unică, în istoria Țării și Bisericii noastre. A fost un monah cuvios și un preot cu viață sfântă, care a avut parte de multe persecuții și suferințe nedrepte, pentru care nu s-a plâns și n-a protestat niciodată, reușind mereu să le transfigureze. A fost dăruit de Dumnezeu, potrivit unei proprii mărturisiri, Bisericii şi neamului nostru, la rugăciunea sfinților Martiri și Mucenici Brâncoveni, în vremurile grele ale ateismului comunist, spre a arăta acestui popor, prin faptă şi prin cuvânt, frumuseţea sfinţeniei vieţuirii creştine, cât şi pentru a mărturisi dumnezeirea Logosului întrupat, Dătătorul vieţii şi al sfinţeniei.

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Bogații și împărăția lui Dumnezeu

Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginţi. Pe toți îi urăşte, şi pe săraci şi pe bogaţi; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, şi pe bogaţi de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu ştie ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar şi cea mai importantă, dacă nu-i aduce câştig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-şi mărească fie şi cu puţin bogăţia.

Tânărul cel bogat - Predică la Duminica a XII - a după Rusalii

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui şi zicându-I: Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul: Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: "Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.
Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii prezintă întâlnirea dintre un tânăr bogat şi Mântuitorul Iisus Hristos, evidenţiind o mulţime de învăţături duhovniceşti pentru viaţa noastră creştină. Tânărul bogat din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei reprezintă pe omul care, deşi are o situaţie materială bună, deşi este corect din punct de vedere moral şi religios, caută totuşi ceva mai mult decât poate să-i ofere avuţia materială.

miercuri, 20 noiembrie 2019

Maica Domnului – icoana vie a Bisericii

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
(Luca 10, 37-42, 11, 27-28)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Și răspunzând Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești însă un singur lucru trebuie; iar Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt. Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc.

Sfânta Evanghelie din această zi este rânduită de Biserică a fi citită la fiecare sărbătoare de pomenire a Maicii Domnului. În calendarul Bisericii noastre, la sărbătoarea Intrării în Biserică (Templu) a Maicii Domnului, se citește aceeași Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca ca și la celelalte sărbători ale Maicii Domnului.

joi, 14 noiembrie 2019

Postul, darul libertății...

Pornim pe calea Postului la vremea când, de-ar fi să credem tradiției, magii plecau din ținuturile lor să împlinească închinarea dinaintea Pruncului Mântuitor. Urmând Stelei celei luminoase, au adus dinaintea Celui Ce Este Lumina daruri de smirnă, tămâie și aur. Dar, mai ales, s-au adus pe ei, cu bune și rele. Pe ei și toată știința lor, și toată rezistența fragilei firi umane dinaintea provocării celei mai importante din viața unui om: căutarea lui Dumnezeu! Prea rar, parcă, vedem realitatea aceasta în postirea noastră. Prea ades, legați de regimuri alimentare, de opriri și dezlegări, atenți la cele din afară, uităm că taina Împărăției se împlinește prin adâncirea lucrării cu sine, prin înfruptarea din darul deplin al Nașterii Mântuitorului: libertatea de a te bucura de Dumnezeu.

Lasatul secului pentru Postul Nasterii Domnului

Părintele Arsenie Papacioc

„Cum am mai spus, după mine, Nasterea Domnului este cel mai mare eveniment al crestinătăţii: căci Dumnezeu s-a coborât în trup omenesc spre a mântui omenirea. Iisus Hristos ne-a încredinţat că suntem veşnici, nu în materie, ci în duh. Şi ca sufletele noastre au porţile Raiului deschise, doar să ne ostenim să ajungem până la ele. 

Prin post, rugăciune, nevoinţă, faptă bună… 

Dragii mei, nu e puţin lucru să ai sentimentul veşniciei în tine… 

Postul Crăciunului nu trebuie falsificat

Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 14 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 13 noiembrie.
Durata Postului Craciunului a fost stabilita in anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, tinut sub presedintia patriarhului Luca Hrisoveghi. Facem precizarea ca la inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile – unii tineau un post aspru, altii mai usor, iar unele persoane posteau numai sapte zile, in vreme ce altii sase saptamani.
Postul Craciunului nu trebuie falsificat

Şapte luări-aminte la început de post

Frumos ar fi ca tot mai mulţi creştini să treacă de la postul de bucate la cel de ferire de păcate, de la postul trupesc la cel duhovnicesc.
Pentru a ajunge să postim cu adevărat trebuie să fim tot mai conştienţi de faptul ce reprezintă de fapt postul:
1.Postul ne pune în cale acele trepte care duc la curățarea de păcate şi la o naştere, înviere întru Hristos. Să postim pe parcursul tuturor zilelor orânduite de Biserică, pentru a călca pe toate treptele, dar nu, după cum cred unii, după prima să păşim imediat pe ultima.

Când postim, să postim și de la păcate!

Încercaţi să vă gândiţi că acela care posteşte devine propriul stăpân. Cine nu posteşte, nu se poate stăpâni pe sine, nu se poate controla. Şi atunci zicem că postul începe cu postul de mâncare. Postul de mâncare conduce la postul de păcate. Dacă îmi puteţi arăta un singur om care poate posti de păcate, fără postul de mâncare... putem vorbi.

El nu reuşeşte. Poate că are inimă bună, poate că încearcă, dar nu poate. Aşa s-a întâmplat de-a lungul timpului şi aşa rămâne în veci.

(Preot Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 221)

Să nu uităm că postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu.

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte

Muntele Athos... un pământ cu bună-mireasmă, umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește, iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.

– Binecuvintează părinte!

– Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!

vineri, 8 noiembrie 2019

Fă-te aproapele semenului tău!

Duminica a XXV-a după Rusalii
Evanghelia de la Luca 10,25-37
25 Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? 26 Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? 27Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 28 Iar El i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi. 29 Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? 30 Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. 31 Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. 32 De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. 33 Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, 34 şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. 35 Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. 36 Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? 37 Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.
1. Cele două porunci asemenea. 

Predica Părintelui Teofil la Parabola samarineanului milostiv

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

Săracul Lazăr şi bogatul anonim

Prof. Univ. Vasile Gordon

Părinţii Bisericii au rânduit a se citi în această duminică la Sfânta Liturghie Evanghelia, în care este relatată pilda cu „Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr“.

Să încercăm un scurt comentariu, pe care să-l legăm de contextul vieţii noastre de azi. Pentru a ne fi mai uşor să intrăm în , trebuie, totuşi, să reamintim partea de început a pildei: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, pe nume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi ar fi poftit să se sature dintre cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui…“.

Nu averea l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci necredinţa lui.

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr – Ev. Luca XVI, 19-31
 
Ce vrea să ne înveţe evanghelia aceasta? Nu cumva să credeţi că ne-ar învăţa evanghelia că toţi bogaţii trec în iad şi toţi săracii dobândesc raiul (sunt şi între săraci atâţia beţivani, suduitori şi prăpădiţi).

Nu avuţia l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci l-a trecut inima lui cea rea şi împietrită.

Bogatul din evanghelie este pus înaintea noastră ca învăţătură să băgăm de seamă că avuţia, dacă apucă a ne stăpâni ea pe noi, se face o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi ai alergărilor trecătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, ai beţiilor şi plăcerilor.

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL


Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul.

Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Lazarii – Predica la pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar – IPS Augustin


MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA
 
Predica la DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII:

„Era un sărac pe nume Lazăr…”  (Luca 16, 20)
Iubiţii mei, este cunoscută pilda pe care am auzit-o în Evanghelia din Duminica de astăzi… Să explicăm toată Evanghelia de astăzi? Ne-ar trebui mult timp. De aceea, din toate imaginile pe care le prezintă pilda, vom explica doar una. Vom vedea, cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

***

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.

duminică, 27 octombrie 2019

Părintele Teofil Părăian – Predică la Învierea fiicei lui Iair – Credința în învierea morților

Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”
 
Iubiți credincioși,

Cuvintele acestea, „Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”, sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit în legătură cu învierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite către Iair, care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos și I-a spus că are o fiică bolnavă pe moarte și L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boală.

DUMNEZEUL MINUNILOR – Evanghelia din Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

(Luca 8, 41-56)


Evanghelia acestei Duminici ne istoriseşte două mari minuni ale Mântuitorului: vindecarea femeii cuscurgere de sânge şi învierea fiicei lui Iair. În primul caz, femeia încercase toate posibilităţile omeneşti de vindecare. Boala era ­veche de 12 ani, iar Evanghelia de la Marcu notează că „multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău” (Mc. 5, 26). Cât despre fiica lui Iair, dacă până era „pe moarte” (Lc. 8, 42) tatăl spera ca Învăţătorul din Nazaret s-o mai poată scăpa, după ce murise, toţi socoteau că nu se mai poate face nimic. Cel care venise să-i anunţe lui Iair moartea copilei ţine chiar să exprime acest gând: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul” (Lc. 8, 49; cf. Mc. 5, 45).

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaşte se află în Bucureşti (27 octombrie)

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzînd că toate ale lumii sînt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întîi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup cînd, intrînd în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mîna lui Dumnezeu.

Cuvânt la Sfântul Dimitrie Basarabov - Pr. Prof. Ene Branişte

„Lăudaţi pre Domnul întru Sfinţii Lui”

Prăznuim astăzi pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale cărui sfinte moaşte odihnesc aici, în Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfânt? Când şi cum a trăit? Ce fapte de seamă a făcut, pentru a fi cinstit astăzi de milioanele de credincioşi de pe întinsul ţării noastre şi al Bulgariei vecine? Răspunsul îl vom avea dacă vom asculta istoria vieţii lui, din care vom desprinde şi învăţătura cea de folos pentru sufletele noastre.

De mult, acum vreo șase-șapte sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie. Era fiul unor părinţi sărmani, dar încă de mic strălucea prin smerenia, curăţia sufletească, nevinovăţia, bunătatea şi blândeţea lui. Crescând cu anii, s-a făcut păzitor de vite: păzea pe câmp vitele satului, ducându-le la păşune. În liniştea câmpului, pe malurile înverzite ale râului Lom, care curgea pe acolo, tânărul Dimitrie se gândea des la Dumnezeu, Făcătorul a toate, şi la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica în biserica satului. Avea un suflet blând, delicat şi plin de gingaşe simţiri.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Întru tine, părinte, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuri­tor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, cuvioase părinte Dimitrie, duhul tău.
(troparul sfântului, glasul al 8‑lea)

Troparul sfântului pe care îl prăznuim astăzi şi în general al sfinţilor cuvioşi este de foarte mare folos duhovnicesc, prin el descoperim cine au fost aceşti oameni care s‑au afierosit total lui Dumnezeu. 

Am să vă rostesc prima frază, la care aş vrea să medităm împreună în aceste momente. „Întru tine, părinte, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip, căci luând crucea, ai urmat lui Hristos”. Aceasta este prima parte a troparului şi după aceea ni se spun toate nevoinţele pe care le‑a făcut monahul respectiv şi pentru care Dumnezeu l‑a slăvit şi în virtutea acestei slăviri, noi ne rugăm şi spunem: „Sfinte părinte Dimitrie, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!”

sâmbătă, 26 octombrie 2019

Pilda Sfantului Mare Mucenic Dimitrie si rezistenta crestina in fata provocarilor vrajmasului

DILEMA SFANTULUI DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

“Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”. Incurajat de aceste cuvinte ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, tanarul Nestor (asemenea lui David ce odinioara l-a “dovedit” pe uriasul Goliat) avea sa-l ucida pe Lie, un gladiator de neam vandal, inalt, puternic si infricosator la chip, “plin de duhuri necurate”, care omorase multi crestini in timpul jocurilor din cetatea Tesalonicului, organizate in onoarea victoriei imparatului pagan Maximian Galeriu (284-311) asupra scitilor. In timpul unor asemenea lupte, Nestor, rugandu-se lui Dumnezeu prin cuvintele “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!”, avea sa-l omoare pe Lie. Acest episod, releva dilema Sf. Dimitrie: daca nu l-ar fi binecuvantat pe Nestor, “goliatul” Lie ar fi omorat in continuare si mai multi crestini, care, astfel, ar fi devenit martiri; binecuvantandu-l pe Nestor, inseamna ca, prin moartea lui “goliatul” Lie, cel ucis de Nestor, Sf. Dimitrie salva viata acestor oameni.
Dilema Sfantului Dimitrie constituie una din cheile care ne permit sa intelegem atitudinea crestina in fata agresiunii raului.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul De Mir

Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.
Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor –, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni. A fost ispitit cu tot felul de funcţii lumeşti, dar în vremea aceea prigoana împotriva creştinilor era pornită şi cine-şi asuma creştinismul îşi asuma moartea, căci dorinţa de a-L mărturisi pe Hristos era echivalentă atunci cu dorinţa de a muri pentru Hristos. Nu s-a ascuns nici o clipă Sfântul Dimitrie, cum n-aveau s-o facă niciodată marii mucenici ai Bisericii.

sâmbătă, 19 octombrie 2019

„Există oameni mai nenorociți ca demonizații, și anume cei care săvârșesc păcatul și nu se pocăiesc…” Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

Deoarece mulți nu sunt capabili să sesizeze mânia diavolului împotriva lor din atacurile aceluia împotriva sufletului și din conlucrarea cu păcatul, Dumnezeu a îngăduit să existe și demonizați în trup, încât să aflăm de la aceștia toți cât de înfricoșătoare este starea sufletului care l-a lăsat pe diavol să se sălășluiască în el prin fapte viclene.

Domnul, din dragostea sa nemăsurată, plecat cerurile și S-a pogorât pe pământ ca să elibereze sufletele noastre de tirania diavolului, a alungat demonii și din cei demonizați după trup, ca să arate că El este Cel Care-i alungă și din sufletele noastre și ne dăruiește libertatea veșnică.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIII-a după Rusalii

Exprimarea recunoștinței – lucrare misionară

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Lc. 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileii. Și ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Și văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele?

Iisus Hristos, izbăvitorul de demoni

Avem un Dumnezeu deranjant pentru aliații diavolului și pentru diavol ca atare. La două mii de ani de la minunea povestită nouă de evanghelistul Luca (Luca 8, 26-39), despre care nu trebuie să uităm că era medic, suficienții mediocrității în cunoaștere ne vorbesc despre cum astfel de povești sperie copiii. Și trebuie evitate din cultura lor. Ori transformate în opționale ore de religie, ca istorie a cugetării umane. Aș fi de acord cu ei, dacă diavolul ar fi o poveste. O găselniță și atât. Evanghelia aceasta – și nu este singura – ne arată că nu e chiar cum propovăduiesc dumnealor. Un medic de talia Sfântului Luca nu putea greși diagnosticul.

Că prima minciuna a diavolului este aceea că nu există pare să fi uitat toată lumea. Dar să nu-l vezi cum diluează toate adevărurile, cum eludează dreptatea, cum manipulează și resoarbe în găselnițele sale energii umane, transformându-le în rebuturi sufletești, trebuie să fii orb.

vineri, 18 octombrie 2019

DEMONISM SI SECULARITATE

Fie că a fost vorba de ţinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizaţi, textul evanghelic al zilei (apare în trei variante la Matei 8, 28-34; Marcu 5, l-l9; Luca 8, 26-39) evocă, socotesc, cinci idei fundamentale.

Prima:
 
Sufletul unui om face mai mult decât o turmă de porci, fie ea de două mii de capete. De nespus mai mare valoare este mântuirea unui om decât orice valoare materială, oricât de însemnată.

Unii şi-au pus întrebarea: de ce oare a îngăduit Hristos demonilor să intre în porci? Oare n-a prevăzut că animalele se vor arunca în apa lacului şi vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere şi nu S-a arătat nepăsător de paguba pricinuită locuitorilor?

PREDICA LA DUMINICA A XXIII-A DUPĂ RUSALII

Din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, din capitolul 8, de la versetul 26 încolo, textul Duminicii de astăzi ne spune:
 „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este dincolo, în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzându-L pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!» Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.
Şi l-a întrebat Iisus, zicând: «Care-ţi este nume-le?» Iar el a zis: «Legiune». Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.

Demonizări

1. Gadara, Gherasa, Gherghesa. Toate cele trei Evanghelii sinoptice istorisesc minunea (Mt 8,28 – 9,1; Mc 5,1-20; Lc 8,26-39). Relatarea de la Matei este însă cea mai scurtă. Sfinţii Marcu şi Luca ne oferă o serie de detalii suplimentare, al doilea (Luca) folosind îndeaproape textul celui dintâi (Marcu).
O primă problemă o constituie faptul că la Marcu şi la Luca este vorba de un singur demonizat, în timp ce la Matei sunt doi. Această deosebire se poate explica în două feluri: fie că Iisus a vindecat atunci doi demonizaţi, dar numai unul dintre ei şi-a exprimat dorinţa de a-L urma pe Iisus şi numai acela a devenit un vestitor al Mântuitorului, Sfinţii Marcu şi Luca fiind interesaţi îndeosebi de acest final fericit al întâmplării (Mc 5,18-20; Lc 8,38-39); fie că Sfântul Matei combină într-o singură relatare două vindecări de demonizaţi, săvârşite în momente diferite.

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:

Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută mai adânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău. Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpina şi astăzi – o asemenea cădere tragică a omului? Dacă noi am gândi şi ne-am cerceta în adânc, am simţi şi am recunoaşte că, într-un anume fel, fiecare este atins, puţin sau mai mult, de lucrarea celui rău, căci păcatul prin cel rău a intrat în lume. Originea răului nu e în om, ci în îngerul căzut. De aceea, cum vom vedea pe parcursul smerit al cuvântului, vom încerca să desluşim ispitele şi păcatele care vin de la noi (dar după cădere, după ispita demonului) şi cele care vin continuu şi în chip nemijlocit de la demon, aşa cum ne învaţă dumnezeieştii Părinţi.

vineri, 11 octombrie 2019

Cuvântul lui Dumnezeu

Duminica a XXI-a după Rusalii
(a Sf. Părinţi de la Sinodul VII ecumenic)
Evanghelia de la Luca 8,5-15

5 Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. 6 Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. 8 Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. 9 Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? 10 El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. 11 Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. 12 Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. 13 Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. 14 Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. 15 Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.