"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

luni, 10 octombrie 2016

Creştinul fără biserică este ca peştele fără apă


Toate însuşirile lui Dumnezeu se fac cunoscute în noi înşine: sfinţenia, dreapta judecată, atoatevederea, bunătatea şi atoatefericirea le cunoaştem cel mai bine cu inima. Căci Dumnezeu este cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi după a Lui bunăvoinţă [Flp 2, 13]. în omul drept Dumnezeu trăieşte ca într-o casa a Sa. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi temple ale lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu viază întru voi? [1 Co 3, 16].

Creştinul fără biserică este că peştele fără apă. Nu poate duce o viaţa adevărată: biserica este elementul său.

Sfântul Ioan de Kronstadt
din volumul  “ Liturghia - cerul pe pământ.

Te întrebi de ce viaţa oamenilor este atât de tristă ?

Ce văd când privesc lumea creată de Dumnezeu? Văd cât este de vastă, văd pretutindeni, în regnul animal, viaţa pulsând vioi printre patrupede, printre reptile, insecte şi păsări şi printre peşti. Te întrebi de ce viaţa oamenilor este atât de tristă, strâmtorată, plină de amărăciuni, mai cu seamă a celor înclinaţi spre evlavie. Domnul a răspândit peste tot, din belşug, viaţă, mulţumire, bucurie şi toate făpturile, în afară de om, Îl preaslăvesc pe Creator vesele, bucurându-se de viaţă. Oare de ce viaţa omului se desfăşoară cu totul altfel decât a celorlalte făpturi? Nu este oare şi el zidirea Aceluiaşi Demiurg?

Smerita cugetare, însuşirea firească a celor desăvârşiţi


Sfântul Isaac Sirul distinge ca pisc al desăvârşirii smerenia suprafirească, harismă care se dă sfinţilor numai după ce au câştigat toate virtuţile: "Numai în desăvârşirea virtuţilor se poate dobândi smerenia".

Cel desăvârşit, deşi are fapte vrednice de laudă, le tăinuieşte şi se socoteşte în sinea lui ca fiind nimic. În acelaşi ton, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: "Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine" (1 Cor. 4, 4)". Omul sfânt, continua Isaac Sirul, "n-are nevoie să caute pricini pentru cugetul său ca să se smerească, ci cel ce a dobândit-o pe aceasta în toate acestea în chip desăvârşit şi firesc, fără să se silească. Căci el a primit-o în sine ca un dar (harismă) mare". Această smerenie este prezentă în inima lui nu prin efort raţional-mental, ci "fără silă".

duminică, 9 octombrie 2016

Cuvant ortodox - Anul V ,Nr. 2 (216),08 - 14 octombrie, 2016

Un mort (Luca 7.11-17)

Nain. Un sat fără istorie, până când Hristos îl înscrie în Cer. O zi oarecare pentru toți. Nu și pentru o văduvă al cărei unic fiu îi murise. Sătenii o însoțesc. Mereu în astfel de momente se trezește în noi un spirit de unitate. Moartea ne face unitari, în timp ce viața ne frământă cu ură. Deși, mai nou – și știu ce zic –, moartea cuiva naște șacali din te miri ce colț de frustrare ori din obligații de îndeletnicire. E un paradox. Poate că, tocmai văzând plângerea mulțimii, Dumnezeu cel Întrupat S-a milostivit de văduvă. Azi, după Învierea Lui, urile noaste îl țin departe de posibile învieri...

Nain. Sat fără istorie. Până când moartea Îl cheamă pe Dumnezeu. Un fiu mort. Și Un Fiu, Unul Născut, Care-Și străvede moartea. Din drag de o mamă, cu gândul la propria Sa Maică, Hristos face minunea.

Tinere, ţie-ţi zic: Scoală-te!

Duminica a XX-a după Rusalii
Evanghelia de la Luca 7,11-16

11 Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. 12 Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. 13 Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! 14 Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. 15 Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. 16 Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

 1. Nain. Un mic sat din Galileea, la poalele Muntelui Tabor, poartă până astăzi numele de Nain. Aici a săvârşit Mântuitorul o mare minune: a înviat pe un tânăr pe care-l duceau să-l în­groape. Este una dintre cele trei învieri din morţi săvârşite de Mântuitorul, despre care ne mărturisesc Sfintele Evanghelii, alături de învi­erea fiicei lui Iair şi a lui Lazăr.