Pr. Ciprian Marton - Postul, rolul și importanța lui în viața credincioșilor

"Seri Duhovnicești" - Parohia Ortodoxă Simeria - Biscaria, Hramul "Adormirea Maicii Domnului" - 15.11.2013

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 43 (99), 21 - 27 iulie, 2014

Cei cu vederea sănătoasă

Cei cu vederea sănătoasă văd mai departe,
-adică pot
să vadă-n oameni
şi în lucruri,
– dar nu aceasta este tot!
Cei cu vederi pătrunzătoare
văd Adevărul mai profund,
căci tainele din gând şi vorbă
în duhul inimii s-ascund.

Doar cel ce vede Adevărul
nu poate fi nicicând minţit,
toţi ceilalţi văd înfăţişarea
şi-s înşelaţi necontenit.
– Dă-mi, Doamne, Duhul Tău,
ce poate pătrunde Adevărul tot,
din toate
pentru lupta vieţii
înţelepciunea Ta s-o scot!

deTraian Dorz

Vindecarea a doi orbi şi un mut în Capernaum

În numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!

Binecuvantati si dreptmaritori crestini in sfanta biserica a Domnului nostru Iisus Hristos. Asa cum a binevoit Domnul, Mantuitorul Hristos, in Duhul Sfant, impartasindu-se pe El noua pentru ca viata Lui sa fie viata noastra, ne-a impartasit intai din cuvantul lui Dumnezeu si apoi din trupul si sangele Lui. Asa si noi ne impartasim intai din cuvantul dumnezeiestii Evanghelii si apoi, fara indoiala cei care randuieste Domnul sa fie vrednici, se impartasesc si din trupul si din sangele Lui. Deci acum ne impartasim din cuvantul Lui dumnezeiesc si asa sa-l primim, cum zice dumnezeiescul apostol Petru: “Sa primeasca omul cuvantul din Dumnezeu- Cuvantul pentru ca si voi, cuvintele voastre pe care le rostiti, sa fie ca din cuvantul lui Dumnezeu”.

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 42 (98), 14 - 20 iulie, 2014

Să avem şi noi râvna Sfântului Ilie pentru nimicirea răului, mai ales pentru nimicirea răului din noi.

Sfântul Ilie – un sfânt aspru

Preacuvioase părinte stareţ, cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi,

Suntem în cuprinsul unei sărbători unice în felul ei, pentru că în această zi de 20 iulie pomenim cu sărbătorire pe un sfânt din Vechiul Testament – îl pomenim pe Sfântul Ilie. Sărbătoarea aceasta este singura din luna iulie – şi singura din tot calendarul – închinată unui sfânt din Vechiul Testament. Sigur, noi pomenim şi pe alţi sfinţi şi drepţi din Vechiul Testament – pe proroci (prorocul Isaia, prorocul Ieremia, prorocul Ezechil, prorocul Daniil şi prorocul Moise), dar nu îi pomenim cu sărbătorire, ci doar cu zile hotărâte în amintirea lor.

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 41 (97), 7 - 13 iulie, 2014

Oferta diavolului - Mitropolit Bartolomeu Anania

O carte online -

Clik pe imagine

Pă­catul poate ucide sufletul şi temporar, dar şi veşnic

Să nu creadă cineva că păcatul e ceva lipsit de importanţă. Nu, păca­tul este un rău teribil, el ucide sufletul şi acum, şi în veacul ce va să vină. In veacul viitor păcătosul va fi legat de mâini şi de picioare (din punct de vedere al sufletului) şi va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, după cum cuvântează Mântuitorul: „Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară” (Matei 22, 13).

Aceasta înseamnă că el şi-a pierdut cu desăvârşire posibilitatea de a-şi folosi liber capacităţile spirituale, care au fost create anume pentru o activitate liberă, suferind prin aceasta un ucigător blocaj al oricărei activităţi îndreptate spre săvârşirea binelui. Păcă­tosul îşi recunoaşte o anumită putere a sufletului, dar în acelaşi timp simte că ea îi este legată în lanţuri ce nu pot fi rupte. „Cel fără de lege este prins în lanţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat” (Pilde 5, 22).

De ai păcătuit spune cu umilinţă şi zdrobire de inimă: “Milueşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta…”

De vrei  greşi cu ceva în faţa lui Dumnezeu (şi noi greşim cu prisosinţă în fiecare zi), spune îndată în inimă, cu credinţă în Domnul, îngemănând strigătul inimii cu o conştiinţă smerită şi cu asumarea păcatelor, Psalmul 50 “Milueşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta”, spune-l până la capăt. Dacă după ce l-ai spus o dată n-ai simţit nimic, încearcă a doua oară, dar rosteşte-l cu şi mai multă căldură a inimii, cu şi mai mare simţire şi îndată ţi se va umple sufletul de lumină, de mântuire şi pace de la Domnul.

Fă aşa mereu, cu inimă zdrobită. Este un mijloc de toateă nădejdea, experimentat, de a te împotriviă păcatului. Dacă nu vei primi uşurare, înseamnă că tu eşti de vină, că nu te-ai rugat cu inimă zdrobită, cu smerenie, că n-ai fost ferm convins că Dumnezeu îţi va da iertare păcatelor şi că eşti slab, nu te poţi dezlega de păcat.

Cum să fiu rău, dacă Domnul e lângă mine

Domnul cel iubitor este aici, lângă mine. Cum aş putea să îngădui să-mi pătrundă în inimă o umbră de răutate? Să piară din mine toată răutatea, umple-se inima mea de mireasma cea bună a nerăutăţii. învingă-te pe tine iubirea lui Dumnezeu, diavole, cel plin de răutate, cel ce ne îndemni pe noi, cei răi după firea căzută, către tot răul. Nimic nu poate ucide mai re­pede şi trupul, şi sufletul ca răutatea; ea lasă în urmă pârjol, striveşte, chinuie. Nimeni dintre cei legaţi de răutate să nu cuteze a se apropia de altarul Dumnezeului iubirii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Învaţă-ţi inima cum să se elibereze de amărăciuni

Ai vrea să atingi cele cu neputinţă de atins. De ce nu înţelegi oare că te împiedică amărăciunile care te macină şi îţi omoară sufletul şi nu poţi găsi mijloacele de a le înlătura lipsindu-te de ajutorul Domnului. învaţă-ţi inima cum să se elibereze de amărăciuni, cum să-şi găsească liniştea şi abia atunci, dacă vei simţi nevoia, cugetă la cele de neatins. „Dacă nu puteţi să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiţi de celelalte?” (Luca 12, 26).

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Când omul are de toate uită de Dumnezeu!

În inima omului se produce fie apropierea de Dumnezeu, fie îndepărta­rea de El şi, în acelaşi timp, pace şi bucurie sau tulburare, spaimă, apăsare, viaţă sau moarte duhovnicească. De cele mai multe ori apropierea se produce când avem necazuri şi când doar Domnul, spre Care ne îndreptăm cu toată inima, ne poate izbăvi de ele.

Aşa ni se apropie inima de El.

Îndepărtarea survine atunci când nu ducem lipsă de nimic, când ne bucurăm de belşugul bunurilor pământeşti, care îl fac să se trufească pe omul vechi, trupesc. Inima omului pierde credinţa şi îl uită pe Dumnezeu, Judecătorul şi Binefăcătorul său, tocmai atunci când omul devine avid de bogăţie, de slavă, de faimă şi când le-a obţinut pe acestea. Atunci uită de nemurirea sufletului, uită datoria de a-L iubi din toată inima pe Dumnezeu, pe fiecare om, ca pe sine însuşi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Lacrimile iertării

Multe şi felurite sunt căile prin care diavolul ne pătrunde în suflet, îndepărtându-l de Dumnezeu şi căutând să ne subjuge cu întreaga-i fiinţă întunecată, plină de ură şi ucigătoare. Orice mişcare a patimilor devine pentru el o cale de acces şi nu scapă nici cea mai mică ocazie ca să o folosească. Şi căile Duhului Sfânt sunt de asemenea multe şi felurite: calea credinţei sincere, a inimii smerite, a iubirii din toată inima de Dumnezeu şi de semeni ş.a. Nenorocirea este că ucigătorul de oameni caută prin toate mijloacele să pună stavilă acestor căi.

Cea mai obişnuită cale pe care ne putem întoarce la Dumnezeu, noi păcătoşii, cei ce L-am părăsit, ducându-ne într-o ţară îndepărtată, este aceea a trecerii prin grele suferinţe şi a plângerii cu lacrimi amare. Şi Sfânta Scriptură, şi experienţa arată că, pentru a se apro­pia de Dumnezeu, păcătosul trebuie să sufere, să se tânguiască, să verse la­crimi, să-şi vindece inima de făţărnicie. „Pătrundeţi-vă de durere. întrista-ţi-vă şi vă jeliţi” (Iacov 4,9). Lacrimile au puterea să ne cureţe întinaciunea inimii, iar suferinţele ne sunt de trebuinţă fiindcă prin ele scad, mântuitor, pornirile păcătoase ale inimii. O inimă întoarsă spre sine poate vărsa mai lesne lacrimi de pocăinţă.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 40 (96), 1 - 6 iulie, 2014

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DUPĂ RUSALII

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a patra Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, pe care o prefaţăm cu citirea Evangheliei de astăzi, Evanghelia de la Matei, capitolul 8, versetele 5-13. Să luăm aminte, aşadar:

„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zi-când: «Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit».

Şi i-a zis Iisus: «Venind, îl voi vindeca».

Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce, şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face».
Auzind aceasta, Iisus s-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: «Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.»

Predică la Evanghelia duminicii a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului)

Matei 8, 5, 13

5. Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L,
6. Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.
7. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.
8. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.
9. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.
10. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.
11. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.
12. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
13. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela. Aflaţi mai multe »

Despre sfinți și sfințenie - Pr. Dorel Ciolea (Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae din Deva )

               

"Seri Duhovnicești" - Parohia Ortodoxă Simeria - Biscaria,

 Hramul "Adormirea Maicii Domnului"

 26.10.2013

Simbolistica numelor Maicii Domnului în rugăciunile Ortodoxiei

Raluca Drăgicescu, Revista Teologica, nr.1/2008, p.52-75

Simbolul în limbajul liturgic

Cultul liturgic nu este doar un act cultural al unei comunităţi preexistente, ci el devine din ce în ce mai mult, în societatea actuală, un mijloc prin care se constituie comunitatea specifică a creştinilor. Liturghia este, astfel, „o funcţie expresivă a comunităţii creştinilor, adică mijlocul prin care creştinii se exprimă în mod conştient drept creştini sau mijlocul prin care sunt exprimate valorile, sentimentele, aspiraţiile lor”[1].

Pe lângă funcţia didactică (de informare), cultul liturgic mai are o funcţie creatoare de atitudine (destinată să determine apariţia unui anume comportament) şi o funcţie misterică, prin care Dumnezeu se comunică. Aflaţi mai multe »