„Mănâncă, bea, veseleşte-te!”. Solomon promulgă, Hristos condamnă?

Cine este capabil să trăiască vreo bucurie, dacă nu l-a găsit mai întâi pe Dumnezeu, care este adevărata sursă a bucuriei?

Evanghelia Duminicii a 26-a după Rusalii ne pune în fața ochilor un bogat care, după ce-și vede dintr-o dată hambarele pline de bunătăți, hotărăște că nu mai trebuie să mai muncească de atunci încolo și-și spune: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!” (Luca 12, 19). 

Filozofia de viață a bogatului din Evanghelie se încadra în stilul de gândire al curentului filozofic numit epicureism, a cărui deviză era „Carpe diem!” (trăiește clipa!) și care considera plăcerea drept cea mai mare valoare. Mântuitorul combate vehement această concepție a bogatului căci, în nebunia lui nu mai exista loc pentru Dumnezeu. Aflaţi mai multe »

„Îngroparea“ sufletului în consumul de materie şi indiferenţa la suferinţa altora

Întreaga natură creată este darul lui Dumnezeu pentru om. De aceea, toate bunurile materiale din viaţa pămân­tească trebuie înţelese, respectate şi preţuite ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, pentru ca oamenii, pornind de la daruri, să-l caute pe Dăruitor. Dacă omul nu înţelege responsabilitatea pe care o are faţă de lume, ea poate deveni zid despărţitor între el şi Dumnezeu.

În înţelegerea omului modern, „a trăi“ a că­pă­tat un înţeles aproape i­den­tic cu verbul „a consuma“. Omul zilelor noastre a de­venit un „consumator“ prin ex­celenţă, indiferent că este vor­ba de alimente sau de in­for­ma­ţie. „A fi“ nu mai valorează mare lu­cru, „a avea“ este totul. Iar când mirajul bogăţiei acapa­rea­ză şi secătuieşte sufletul omului, singura lui scăpare este la Dum­nezeu. Numai prin credinţă şi ru­găciune omul căzut în patima iubirii de avuţie poate reveni pe făgaşul cel bun al relaţiei pline de iubire şi înţelegere în vederea unei comuniuni libere şi dă­ru­i­toare faţă de Dumnezeu şi semenii săi. Aflaţi mai multe »