31 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

DUMNEZEU ARE „O NEPUTINȚĂ ” !

Nu poate să Se impună, să astupe gura, să domine, să-Și asuprească făptura. 

El Însuși i-a dăruit deplină voie liberă, chiar să-L și renege.

NU POATE PRIN URMARE NICIODATĂ SĂ O CONSTRÂNGĂ SĂ-L IUBEASCĂ... 

Astfel omul este chemat singur să se sensibilizeze, să se străpungă la inimă și să se pocăiască, să-L cinstească și să-L iubească pe El Care l-a iubit întâi. 

Este un fapt cunoscut că nu știm să ne bucurăm de libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.

 Începem ceva și apoi în curând o amânăm sau abandonăm pe la mijloc.

 NE TEMEM SĂ NE ÎNCREDINȚAM ÎNTREAGA NOASTRĂ VIAȚĂ DOMNULUI, SĂ FACĂ EL CEEA CE VREA CU EA. 

Ba încă mișcările noastre cu privire la acest lucru sunt adeseori cu multe socoteli și multe gânduri și planuri. 

Suntem distrași de amânări provocate de demoni.

Este timpul să conștientizăm că aceste amânări, aceste zăboviri nu ne sunt de niciun folos. 

DACĂ ÎL IUBESC cu adevărat pe DUMNEZEU, sunt chemat ACUM imediat SĂ MĂ POCĂIESC.

 Biserica Ortodoxă, maica noastră a tuturor, acordă o importanță specială sfințeniei, unicității și autenticității persoanei umane. 

Înlăuntrul Bisericii nu ne mișcăm impersonal și fără scop. 

Fiecare om este o personalitate distinctă, care este capabilă să se unească cu Duhul Sfânt.

 Să se facă omul dumnezeu, așa cum Dumnezeu S-a făcut om .

 Numai atunci omul se împlinește, numai atunci își găsește echilibrul, se liniștește și se odihnește.

Monahul  Moise Aghioritul

30 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 "Oricine deschide o carte bună ,

Lasă  volanul  vieții  sale autorului ..."

Sfântul  Vasile  cel  Mare

29 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

TOȚI AVEM O CRUCE DE PURTAT 

Fiecare are o cruce de purtat. 

De ce? 

Întrucât conducătorul credinței noastre a îndurat crucea, o vom îndura și noi. 

Pe de o parte, crucea este dulce și ușoară, dar, pe de altă parte, poate fi și amară și grea. 

Depinde de voința noastră !

Dacă veți purta crucea lui Hristos cu dragoste, atunci va fi foarte ușor; ca un burete sau o trestie. 

Dar DACĂ AI O ATITUDINE NEGATIVĂ, DEVINE GREA; 

VA FI PREA GREU DE RIDICAT...

Harul lui Dumnezeu este dulce, dar uneori poate fi și amar. 

De asemenea, mult har costă mult pentru că suntem păcătoși și încercăm să ne facem voia proprie...

Deci, ORICUM VOM AVEA O CRUCE. 

Să nu luptăm împotriva lui Dumnezeu, ci să luptăm cu ascultare, răbdare și rugăciune împotriva întunericului nostru și atunci crucea va fi mult mai ușoară.

Sfântul Efrem Katunakiotul

28 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

După ce pleacă un vânzător, rămâne în locul lui o oroare.

După ce pleacă un vrăjmaş, rămâne o primejdie.

După ce pleacă un frate, rămâne o durere.

După ce pleacă un soţ, rămâne un gol amar, nu numai în casă, ci mai ales în suflet.

După ce pleacă un răzbunător, rămâne totdeauna o ameninţare.

Iuda a plecat singur, dar s-a întors cu o gloată, căci ura reuşeşte să-i strângă pe oameni mult mai grabnic decât dragostea, dar reuşeşte să-i păstreze mult mai puţin.

După ce a ieşit Iuda, Iisus a zis: „Acum Fiul Omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El!“. Nu poţi ajunge la Inviere decât prin Cruce. Nu poţi ajunge la slava veşnică decât prin pătimiri, aşa cum nu poţi ajunge în cer decât prin pământ”.

Preotul martir Constantin Sarbu

Premii - concursul "Împreună în lume, la început de mileniu III", ediția a VI-a, etapa I

Premiere la concursul „Împreună cu Hristos în lume, la început de mileniu III” la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Simeria-Biscaria.

 

Concurs online, cu participare internațională desfășurat în data de 19.12.2021 în cadrul Proiectului eTwinning " Limbă, cultură și spiritualitate românească"

27 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

(Mc. 8, 34): Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Cât de greu și de dureros pare aceasta! Domnul a cerut ca oricine vine la El să se lepede de sine. Dar ceea ce poruncește nu este nici greu, nici dureros când El însuși ne ajută, în așa fel încât ceea ce ne cere să poată fi îndeplinit. Deoarece orice pare dificil în ceea ce este plăcut, dragostea îl face ușor.

(Fericitul Augustin, Omilii la Noul Testament 46, 1)

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

 

 † Mitropolitul Laurențiu

Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții

Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.

 

Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

 

Chemarea este facultativă! Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, de aceea a zis: „Cine voieşte să vină după Mine”, însă aşteaptă ca noi să dorim şi să cerem binecuvântarea şi ajutorul Său. Libertatea ne-a dăruit-o Dumnezeu de când ne-a creat după chipul Său ca persoane raționale, libere și capabile de a menține legătura cu Creatorul. Însă, urmarea lui Hristos sau trăirea vieții noastre în Hristos și cu Hristos, dobândită prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem câștiga viața cea veșnică. Sfântului Apostol Pavel mărturisește: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20).

Ceva despre crucea suferinţelor

 Toţi purtăm o cruce de suferinţe şi încercări. Nu este nimeni în această lume care nu-şi are necazurile şi încercările lui. Fratele meu care citeşti aceste rânduri, eu nu te cunosc mai de-aproape cine eşti şi cum trăieşti. Însă oricine ai fi, desigur, şi tu porţi o cruce de necazuri şi încercări. Nu este nimeni care să nu-şi aibă crucea necazurilor lui. Tu vrei să scapi de crucea aceasta? Zadarnică încercare. Orice ai face, oricât te-ai zbate, tot cu ea în spate te vei trezi. Cu cât vei fugi de ea, mai tare te va urmări!

Dar crucea aceasta nu e încă crucea din evanghelie. Aceasta e numai şcoala în care Domnul te-a chemat să te înveţe ce înseamnă a purta crucea şi a te lepăda de tine. Sub greutatea crucii suferinţelor din lumea aceasta, trebuie să-L afli pe Domnul, trebuie să afli „jugul Lui cel uşor“, trebuie să afli Crucea Lui. Crucea vieţii trebuie s-o purtăm spre folosul şi mântuirea sufletului nostru.

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

 

[...] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mîntuirii sale; de aceea, crucea nu este mîntuitoare pentru fiecare. Să luăm la rînd toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mîntuitoare. Sînt multe cruci, dar felurile lor sînt trei: primele sînt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pămîntească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele; pentru a cîştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sînt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

Duminica Sfintei Cruci

În Duminica a treia din Postul Mare, noi, toţi creştinii, primim o chemare radicală de a ne apropia de lumea lui Dumnezeu, de Însuşi Mântuitorul Hristos, de a ajunge să intrăm pe poarta cea strâmtă, dar primitoare a Împărăţiei. Chemarea Mântuitorului Hristos, adresată în mijlocul Postului Mare: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34), ne invită să lepădăm calea omenească şi să primim calea dumnezeiască a renunţării, lucru subliniat în mod deosebit de teologia Sfinţilor Părinţi referitoare la calea Crucii, calea urmării lui Hristos.

Predică la Duminica a 3 -a din Postul Mare

„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu VIII, 34).

 

          Cu acest cuvânt dumnezeiesc începe Sfânta Evanghelie ascultată astăzi. Şi cel dintâi gând pe care ni-l inspiră icoana unei vieţi vii, în mers. Mântuitorul spune: „Cel ce voieşte să vină după Mine". Cum le spusese şi ucenicilor: „Veniţi după Mine". Viaţa în Hristos este cale; e mersul nostru împreună cu El, către acelaşi ţel.

         Şi Biserica numeşte zilele, săptămânile pe care le parcurgem în acest timp, „calea Postului”. Iar în această cale a rânduit popa­suri, răspântii, pe care înaintăm, suim duhovniceşte, ca pe nişte „temeiuri şi trepte”, cum zice Sfântul Andrei Criteanul. Şi, în şi­ragul acestor popasuri duminicale, Biserica ne cheamă să medi­tăm la Cruce, temă fundamentală a vieţii creştine. Să cugetăm la Cruce împreună cu Mântuitorul, cu cuvintele Lui. Căci creştinul gândeşte, vorbeşte, poartă Crucea în Hristos, împreună cu El.

Străluceşte, Cruce a Domnului… (Duminica a III-a a Sfântului Post – a Crucii)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Poate că în nici un alt context teologic nu se face mai în­ţe­­leasă Crucea cea plină de daruri a Mântui­torului Hristos cum se face în contextul acestei Săptămâni, care poartă Crucea ca miez (săptămână „Stavroforă“) şi – ca în cealaltă săptă­mână, aceea numită a Patimii, Paşte al Crucii – se face, prin semnul cel puternic al izbăvirii, trecere din lumea păcatului, prin pustia căutării, în preaplinul Împărăţiei celei Cereşti.

Toată tensiunea duhovnicească prin care trecem acum, deja pe calea postului, oarecum obosiţi de nevoinţe, dezorientaţi de atâta plinătate a harului câtă se revarsă prin Biserică spre noi, atunci când n-am făcut pregătirea necesară a trupurilor şi a sufletelor spre a primi această chemare a Postului, această vocaţie a postirii… Căci dincolo de toate ale Postului, darul cel mai de preţ pe care-l primim de la Dumnezeu este însuşi Postul, masa la care Împăratul, chemându-ne, ne voieşte „ai Săi“, oamenii Lui… De-aceea şi emoţia aceasta a întâlnirii cu Sfânta Cruce naşte, la mijloc de Post Mare, starea de har şi bucurie a mergerii mai departe. Cântarea liturgică este aceea care ne îndeamnă spre o astfel de exegeză bucuroasă a sărbătorii: „Acum oştile îngereşti însoţesc lemnul cel cinstit cu bună cucernicie, înconjurându-l, şi cheamă pe toţi credincioşii la închinare. Deci, veniţi cei ce vă luminaţi cu Postul, să cădem la el cu bucurie şi cu frică, strigând cu credinţă: Bucură-te, cinstită Cruce, întărirea lumii!“ (Stihira I podobică a Vecerniei).

26 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

(Mc. 8, 34): Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Ceea ce poruncește nu e dificil, din moment ce El ajută la înfăptuirea poruncii. Așa cum suntem pierduți prin iubirea de sine, așa suntem regăsiți prin lepădarea de sine. Iubirea de sine a însemnat distrugerea primului om. Dacă nu s-ar fi iubit pe sine într-un mod greșit, el ar fi dorit să fie supus lui Dumnezeu, preferându-L pe El în locul sinelui său.

(Cezar de Arles, Omilia 159)

25 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

„Nimic din viața noastră nu e asemenea Născătoarei de Dumnezeu Maria; colindă, omule, întreaga zidire cu gândul și vezi dacă există ceva deopotrivă sau mai mare decât Fecioara de Dumnezeu Născătoare; cutreieră pământul în lung și‑n lat, caută asupra mării, scrutează văzduhul, cercetează aerul, cerurile cu cugetul, gândește‑te la toate puterile nevăzute și încearcă să afli dacă e o altă minune aidoma ei în toată zidirea…”.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Maica Domnului în evlavia noastrã

 

Când vorbeşti despre mama ta care a plecat din lumea aceasta, o nostalgie te învăluie, uneori cu lacrimi, şi sufletul ţi-l simţi mângâiat la aducerea-aminte de aceea care te-a născut. Este în firea trupului nostru acest sentiment care-ţi copleşeşte sufletul într-un mod inexprimabil. Cu atât mai mult, când vorbeşti despre Maica Domnului, sufletul ţi se află într-o liniştire care vine din firea lui, din acea legătură a harului care ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos. Sufletul în care iubirea de mamă nu s-a pervertit atât de grozav din pricina păcatelor se simte mângâiat şi odihnit atunci când îşi aminteşte de ea. Dar sunt oameni care au repulsie faţă de Maica Domnului. Dacă ar fi să vorbească despre Maica Domnului sau ca cineva să le amintească de caracterul ei unic de Fecioară şi Mamă, un sentiment de respingere le sugrumă respiraţia sufletească şi te întrebi ce se întâmplă înlăuntrul unor astfel de oameni? De ce în astfel de oameni sărmani sentimentul dragostei de mamă s-a schimonosit în aşa hal, că nu mai pot să aprindă în ei recunoştinţa faţă de mama care i-a născut, cum e firesc să se întâmple? Căci dacă faţă de Maica Domnului au un astfel de răspuns, acelaşi îl au şi faţă de cea care i-a născut fireşte. Să avem, dar, compasiune şi milă faţă de astfel de suflete şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de orice păcat care ar putea afecta legătura nobilă de iubire faţă de mama care ne-a născut trupeşte şi faţă de Maica Domnului, care este icoana Bisericii ce ne-a născut duhovniceşte. Căci, cum afirmă Părinţii, Biserica este mama noastră. O, nu cumva să se pervertească şi să se schimonosească legătura dragostei de mamă în inima noastră!

Buna Vestire - începutul mântuirii noastre

 

(Luca 1, 24-38)

"În zilele acelea Elisabeta, soţia lui Zaharia, a zămislit şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi, intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi, răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, care se numea stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea."

Sfânta Evanghelie care a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua prăznuirii Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria este plină de înţelesuri duhovniceşti şi ne arată cât de minunată este lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Neamul omenesc mergea spre moarte ca urmare a păcatului protopărinţilor noştri Adam şi Eva, şi anume ca urmare a neascultării, nepostirii (neînfrânării) şi nepocăinţei. Această sărbătoare ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează, adică Se face om, pentru a înnoi firea omenească moştenită de la Adam cel vechi, cel neascultător, nepostitor (neînfrânat), nerecunoscător şi nepocăit.

24 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 „VINO IARĂŞI LA NOI, IISUSE !

 

Învață-ne cum să ne mântuim, 
Arată-ne cum să răbdăm... 

Deprinde-ne să ducem crucea vieții. 
ÎNVAȚĂ-NE CUM SĂ NE RĂSTIGNIM !!!

Vino şi suferă Tu pentru noi, 
RĂSTIGNEŞTE-TE ÎN LOCUL NOSTRU, 
Gustă Tu înainte paharul morții, 
Arată-ne calea cea nouă a mântuirii prin suferință...

 Vino în mijlocul mării, 
În n inima omului, 
În n sânul familiei ! 

Acolo unde se amestecă
lumina cu întunericul,
viața cu moartea, 
bucuria cu suspinul,
pâinea cu țărâna,
dreptatea cu minciuna,
mierea cu otrava,
dragostea cu ura, 
vinul cu oțetul, 
timpul cu veşnicia...

Vino aici, 
unde suferim noi, oamenii,
împacă-Te cu noi,
schimbă faţa lumii,
potoleşte marea,
linişteşte inimile şi
uneşte într-un cuget sufletele noastre.

 DOAMNE, DĂRUIEȘTE-NE RĂBDARE!” 

Părintele Iachint de la  Putna

23 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

Materia se sfințește sau se întinează în funcție de intenția cu care o atingem ... 

Sfântul Antonie cel Mare

22 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

O, DE AR CUNOAȘTE OAMENII PUTEREA IERTĂRII PĂCATELOR ! 

Căci iată, atunci când orbului i s-au iertat păcatele, el a văzut !

Când păcatele surdului au fost iertate, el a auzit !

Când s-au iertat păcatele femeii garbove, ea s-a îndreptat !

Când s-au iertat păcatele femeii celei ce patimea de curgerea sangelui, si aceea a luat tămăduire !

Când s-au iertat păcatele celui muncit de nebunie, el s-a tămăduit !

Când s-au iertat păcatele celui chinuit de draci, el a fost slobozit ! 

Când femeii celei desfranate i s-au iertat păcatele, și aceasta s-a curățit !

Când s-au iertat păcatele celui mort, acesta a inviat !

Sfântul  Nicolae  Velimirovici, 

Proloagele de la Ohrida

21 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 Se spune că un mare filosof a văzut un tânăr nespus de mândru de hainele lui frumoase.

 

Apropiindu-se de el, filosoful i-a şoptit la ureche:

 «ACEEAŞI LÂNĂ A PURTAT-O ŞI BERBECUL ÎNAINTEA TA, ŞI CU TOATE ACESTEA A RĂMAS BERBEC...!». 

Ca un creştin să se mîndrească cu hainele lui e o nebunie mai mare ca a împăratului care s-ar mândri cu praful de sub picioarele lui.

Câtă vreme, înainte de a fi monah, SFÂNTUL ARSENIE era îmbrăcat în stofe ţesute cu aur la curţile imperiale, nimeni nu l-a numit mare. 

El a fost numit CEL MARE numai după ce s-a dăruit desăvîrşit lui Dumnezeu, îmbrăcîndu-se în zdrenţe...

Sfântul Nicolae  Velimirovici 

Proloagele de la Ohrida

20 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

Să ascultăm o adevărată Mamă Creştină, şi să auzim cu ce cuvinte l-a pregătit ea pentru adevărata viaţă pe fiul ei!

Iată cum i-a grăit cuvioasa Eufrosina pe cînd se afla pe patul ei de moarte, fiului ei în vîrstă de doisprezece ani:

 „O fiul meu, cinste voiesc să am de la tine, cînd voi fi trecut din această viaţă! 

FIUL MEU, CU CURAJ SĂ TRĂIEȘTI ÎNTRU APĂRAREA CREDINŢEI ÎN HRISTOS ŞI PENTRU SFÂNT NUMELE LUI SĂ NU PREGETI NICI VIAŢA SĂ-ŢI DAI! 

Căci nădăjduiesc tare că va înflori cununa biruinţei pe creştetul tău, spre cinstea vieţii mele şi mîntuirea multora. 

19 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 „Pretutindeni, gândurile minții și reflecția inimii sunt cele ce încununează și osândesc pe om” 

zice Cuviosul Isaia in Filocalia XII.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a II-a din Postul Mare

 Iertarea păcatelor – începutul vindecării de boli

Duminica a II-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) – Mc. 2, 1-12:

„În vremea aceea, a intrat iarăși în Capernaum după câteva zile și s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Și au venit la Dânsul, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inși. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credința lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ție păcatele tale! Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de față cugetau în inimile lor: De ce grăiește Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu? Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că așa gândeau ei în sinea lor, le-a zis: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartă-se ție păcatele, sau a zice: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți poruncesc, scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit afară înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut așa ceva.”

Duminica a II-a din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști se numește și Duminica Sfântului Grigorie Palama,începând cu anul 1368, când a fost canonizat acest mare dascăl al isihasmului.

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trăit în secolul al XIV-lea (1296-1359), trecând la Domnul în anul 1359, anul în care s-a întemeiat Mitropolia Țării Românești.

Taina iertării păcatelor

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
 

 ¹ Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. ² Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! ³ Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. ⁴ Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? ⁵ Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? ⁶ Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. ⁷ Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. ⁸ Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. ( Matei 9,1-8 )

1. Taina iertării păcatelor. 

Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Accentul teologic în această istorisire mateiană este însă nu atât asupra minunii vindecării trupești, ci asupra unei alte mari minuri de care dă seama această întâmplare, anume minunea (și taina) iertării păcatelor.

Şi în textul paralel de la Marcu (2,1-12) este vorba de iertarea păcatelor şi minunea vindecării acelui om paralizat vine ca o dovadă că „putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ” (v. 10). Totuşi, în Evanghelia a doua accentul cade mai ales pe minunea vindecării trupeşti. De aceea, la Marcu, ne sunt date detalii cu privire la modul cum a ajuns slăbănogul în faţa lui Iisus, lăsat fiind printr-o spărtură făcută în acoperiş de cei patru inşi care-l purtau (v. 3-4). La fel de impresionantă este ieşirea din scenă a celui vindecat: „Şi s-a sculat îndată şi, luân­du‑şi patul, a ieşit înaintea tuturor” (v. 12a). Iar cei prezenţi, sunt marcaţi, în mod evident, de minu­nea vindecării tru­peşti: toţi „erau uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată” (v. 12b).

Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum (Despre rugaciune)

Sfantul Luca al Crimeei

 

„Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.

Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!

Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.

Omilie la (vindecarea) slăbănogul(ui) coborât prin acoperiş

Sfântul Ioan Gură de Aur

l. Când am vorbit acum câtăva vreme despre slăbănogul care zăcea pe un pat lângă scăldătoare , am găsit multă şi mare comoară. N-am săpat în pământ, ci am săpat în sufletul lui şi am găsit comoara! Nu comoară cu aur şi argint şi pietre preţioase, ci plină de putere de a îndura, de înţelepciune, răbdare şi multă nădejde în Dumnezeu, care-i mai scumpă decât tot aurul şi toată bogăţia. Bogăţia cea materială este supusă vicleniei hoţilor, gurii calomniatorilor, mâinii spărgătorilor şi răutăţii slugilor. Iar când scapă de toate acestea, atunci atrage asupra stăpânilor ei prăpădul cel mai mare: deşteaptă ochii invidioşilor, şi de aici se nasc mii şi mii de furtuni. Dar bogăţia cea duhovnicească scapă de toate aceste primejdii: este mai presus de orice pericol; îşi râde de hoţi, de spărgători, de invidioşi şi calomniatori, îşi râde chiar de moarte. La moarte nu se desparte de cei ce o au, ci atunci mai cu seamă, după moarte, este mai sigură stăpânirea ei; călătoreşte o dată cu stăpânii ei, se mută cu ei în viaţa viitoare, ajunge minunat apărător al celor cu care a păşit pe celălalt tărâm şi-L pleacă pe Judecător spre îndurare.

Demolarea acoperișului

Într-o zi, patru prieteni au adus un paralitic la Iisus, pentru vindecare. Când au văzut cum casa in care Iisus predica fusese sigilata și ușa blocată, ei nu au renunțat. Credința nu renunță niciodată. Ea perseverează, insista. Credinta este inventiva, fertila, plina de idei, ia in derandere barierele. Daca drumul este blocat in vreun fel, credința va căuta, ea, o alta cale. Și a găsit o alta cale. Scotand unele dintre tiglele acoperisului simplu (de fapt niste dale usoare, de tip palestinian), cei patru prieteni l-au coborat pe cel aflat in durere, prin deschizatura, si l-au asezat la picioarele Învățătorului. 

 Imaginați-vă uimirea celor din casa aglomerata, atunci când au auzit zgomotul de deasupra lor, simțind praful și resturile care incepusera sa cada peste ei, privind in sus si observand deschizatura din tavan și, mai mult, o targa cu un om bolnav pe ea. Vi-L imaginați pe Iisus? Stand cu ochii catre deschiderea spre cer, printr-o gaură din tavan, privind patru capete care se uitau, în jos, spre El? Aici este un exemplu despre cum credința demoleaza literalmente acoperișul, paravanele, pentru a ajunge la Dumnezeu. Acești oameni au aratat in mod clar intregii lumi că credința creștină este ceva extraordinar de puternic; este un efort hotărât, de a stabili contactul, legatura, cu Iisus. Persoana care spune: "Nu obisnuiesc sa merg la biserică, duminica, dar ma rog in inima mea", glumeste cu ea insasi. Dacă inima ei ar fi fost in Biserica, atunci si corpul ei ar fi fost acolo. Pur și simplu, nimic nu poate opri credinta sa găseasca o cale de a fi cu Iisus. 

Prietenie şi lumină - Duminica a II-a din Post. A Sf. Grigorie Palama

 

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Şapte zile după prăznu­irea vederii în icoană, Biserica a rânduit praz­nic luminii. Luminii celei necreate şi luminii care umple şi ea, de bucurie, toate.

Evanghelia Duminicii (Marcu, 2, 1-2) ne aduce, cu timpul şi locul, în Capernaum, unde nişte prieteni aleg o cale lipsită de orice fel de „subţirimi“ omeneşti, pentru ca prietenul lor să nu fie lipsit de vindecare: sparg acoperişul. Vă amintiţi când am vorbit despre Zaheu că alege o cale cel puţin spectaculară pentru a intra în istoria mântuirii: se urcă în sicomor. Iată acum altul care, coborât pe funiile prieteniei dinaintea lui Hristos, aruncă o lumină cu totul nouă asupra firii umane. Domnul se arată din nou impresionabil. La gesturi de o măreţie smerită. La gesturi atât de fireşti, încât lumea a uitat să le mai facă. Un omenesc desluşit prin iertarea dumnezeiască a păcatelor.

Sfântul Grigorie Palama și frumusețea veacului viitor

 

Pe calea tradiţiei isihaste ni se mai păstrează un adevăr mare şi anume acela că nu poţi ajunge la sfinţenie mai înainte de a-L vedea pe Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Grigorie spune: „Nu este posibil ca patimile cele rele şi lumea păcatului să fugă cu totul de la noi şi să nu mai lucreze în noi dacă nu ne găsim în vederea lui Dumnezeu, de aceea şi o astfel de vedere este o taină a Crucii, pentru că îi răstigneşte lumii pe cei care s-au făcut vrednici de ea” (Omilia XI la cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce). Între vederea lui Dumnezeu în lumină şi desăvârşirea creştină este o strânsă legătură. Cea de-a doua nu poate să existe fără cea dintâi. De aceea nu putem vorbi de sfinţenie în sensul restrâns al cuvântului, fără să ne orientăm cu adâncă evlavie spre Părinţii văzători de Dumnezeu şi la programul isihast pe care, urmându-l, au ajuns să împlinească în mod desăvârşit Evanghelia Mântuitorului.

18 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 "Nimic nu-l mânie pe Dumnezeu cât nepăsarea noastră faţă de aproapele. De aceea a poruncit să fie pedepsit sever robul care a arătat neîndurare faţă de semenii lui. De aceea a spus că ucenicii Săi trebuie să aibă ca însuşire iubirea. Pentru că iubirea, în mod normal, duce la interesul pentru aproapele.

Şi iarăşi mă veţi întreba: Îngrijindu-ne de aproapele, nu vom nesocoti mântuirea noastră? Nu există o astfel de primejdie. Ba, dimpotrivă, pentru că cel ce poartă de grijă celorlalţi nimănui nu-i provoacă supărare. Pe toţi îi compătimeşte şi pe toţi îi ajută, atât cât poate. Nu răpeşte nimic de la nimeni. Nici părtinitor nu este, nici hoţ, nici mincinos. Se fereşte de orice rău şi urmăreşte mereu doar lucruri bune. Se roagă pentru toţi vrăjmaşii lui. Săvârşeşte binefaceri tuturor celor care-l nedreptăţesc. Nu înjură şi nu vorbeşte de rău, orice i s-ar întâmpla. Toate acestea nu contribuie la mântuirea noastră? Aşadar iubirea este calea mântuirii. Pe această cale să umblăm, ca să moştenim viaţa veşnică."

Sf. Ioan Gură de Aur

Sursa: https://www.ioanguradeaur.ro/853/iubirea-crestina/

17 Martie - Sfântul Sfinților Părinți

 Despre Taina Sfântlui Maslu

Toți cei bolnavi să caute rugăciunea altora, ca să se facă sănătoși; astfel ca, prin rugăciunea altora, partea bolnavă a trupului și clătinările pașilor faptelor noastre să se facă sănătoase.

 (…) Luați în urechi, voi cei ce sunteți bolnavi, dacă voiți să vă recăpătați sănătatea, nu lepădați cu nici un chip rugăciunea. Căutați rugăciunea altora, chemați Biserica să se roage pentru voi, și Dumnezeu, căutând la Biserică, vă va da ceea ce ar fi putut să vă refuze’ 

(Sfântul Ambrozie, ‘Despre vindecarea slăbănogului’)

16 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 "Viața pe care o traim acum nu este o glumă, o joacă, deși oamenii o iau drept glumă sau joacă. Se joacă iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-și pregăti veșnicia, se joacă cu cuvinte fară rost. Vai de cei ce iau viața drept o distracție." 

- Sfântul Ioan din Kronștadt

Omul, floare din grădina Domnului. PS NESTOR al Devei și Hunedoarei. 15.03.2022

Cuvânt la înmormântarea D-lui Georgiu Atanasie. Biserica Sf Ier Alexandru Cluj-Napoca

15 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 „…pentru că mândria este unul din cele mai mari păcate, rădăcină și izvor al oricărui păcat, Domnul a dat acestei boli medicamentul cel potrivit: smerenia; a pus în primul loc această lege viețuirii creștine, ca o temelie puternică și de nezdruncinat. Odată pusă această temelie, poți clădi pe ea totul; dar fără ea, de-ai atinge cerurile cu viețuirea ta, totul se dărâmă ușor și o sfârșești amarnic. Și postul și rugăciunea și milostenia și castitatea, într-un cuvânt orice faptă bună fără smerenie dispare și piere. Așa s-a întâmplat și cu fariseul. Ajunsese până la culmile virtuții; dar când s-a pogorât de la templu își pierduse toate faptele lui bune, pentru că nu avusese smerenia, mama faptelor bune (Luca 18, 10-14). Că după cum mândria este izvorul oricărui păcat, tot așa smerenia este începutul oricărei filozofii. De aceea și Hristos cu ea își începe predica, smulgând din rădăcini mândria din sufletul ascultătorilor .”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXV, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 22, pp. 26-27

14 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 O căprioară albă din vremurile străvechi mi-a spus că El, Cel Preablând şi Atotmilostiv, a străbătut pământul şi l-a preschimbat iarăşi în rai. Oriunde Se oprea El, se ivea raiul. Dintr-însul se revărsau către toate făpturile şi toată zidirea nemăsurata bunătate, iubirea şi îndurarea, mila, blândeţea şi înţelepciunea. El a păşit pe pământ şi a pogorât cerurile pe pământ. L-au numit Iisus. O, întru El am văzut că omul poate fi minunat şi neasemuit de frumos numai când este fără de păcat. El a împărtăşit durerea noastră şi a plâns îm­preună cu noi pentru răutăţile pe care oamenii le-au săvârşit împotriva noastră. A luptat de partea noastră împotriva acelor făptuiri omeneşti: păcatul, răutatea şi moartea. El a iubit cu blândeţe şi îndurare toate făp­turile. Le-a strâns la piept cu dor dumnezeiesc şi le-a apărat de păcatul, de răutatea şi de moartea zămislită de oameni. El a fost şi a rămas în veci Dumnezeul nos­tru, Dumnezeul făpturilor îndurerate şi întristate, de la cea mai mică până la cea mai mare.

13 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Tovărăşiile şi societatea au o mare înrâurire asupra omului. Tovărăşia şi apropierea unui învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet multe gânduri şi simţiri înalte, a unui călător multe cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare. 

E limpede: tovărăşia şi apropierea sfinţilor aduc sfinţenie. „Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, şi cu cel ales, ales vei fi” .

Fă cunoştinţă cu sfinţii încă de pe acum, din vremea vieţii pământeşti, pe care Scriptura nici măcar nu o numeşte viaţă, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obştea lor, vrei să fii părtaş al fericirii lor? Fă-te părtaş al lor încă de pe acum. Când vei ieşi din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten (Lc. XVI, 9). Nu este prietenie mai apropiată, nu este legătură mai strânsă decât legătura unirii în cuget, a unirii în simţiri, a unirii în ţeluri (I Cor. I, 10).

Însuşeşte-ţi gândirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Păruiţi au atins ţelul: mântuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prinmersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mântui.

12 Martie - Sfatul Sfinților Părinți

 

"Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă."

IPS Justinian Chira

1921 - 2016

Pastorala Sfântului Sinod: Duminica Ortodoxiei ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu

 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din Patriarhia Română, 

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,

Sinodul al VII-lea Ecumenic, convocat de Sfânta Împărăteasă Irina (752-803) în anul 787 și prezidat de Sfântul Patriarh Tarasie al Constantinopolului, având drept temei tradiția biblică și patristică a celor șase Sinoade Ecumenice, a stabilit că, după cum este cinstită Sfânta Cruce, trebuie cinstite și Sfintele Icoane: „Ca asemenea modelului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa să fie înălțate cinstitele și sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic, sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase, pe sfintele veșminte, pe ziduri și pe lemn, în case și lângă drumuri; și anume icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cinstiților îngeri și tuturor sfinților și cuvioșilor bărbați”[1].

Ortodoxia, „credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia”

Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Evanghelia de la Ioan 1,43-51

⁴³ A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. ⁴⁴ Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. ⁴⁵ Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. ⁴⁶ Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. ⁴⁷ Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. ⁴⁸ Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. ⁴⁹ Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. ⁵⁰ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. ⁵¹ Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

 1. „A găsit pe Filip” (In 1,43). Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoașterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mi”. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca Natanael să-L fi cunoscut (v. 47-48).

Un mesaj pentru azi: “VINO SI VEZI!”. Convertire si reconvertire continua la Ortodoxie

Cand Filip L-a gasit pe Mesia — credinta adevarata, im­plinirea cautarilor sale, cel mai important eveniment din viata sa —, a alergat sa-i spuna prietenului sau Natanael. Natanael a primit vestea cu scepticism. Şi a intrebat cu cinism: „Oare poate veni ceva bun din Nazaret?” (In 1, 46). Nazaretul era un satuc neinsemnat cu nume rau. Cinismul de azi e acelasi: cat de des nu se intreaba oamenii ce va­loare are sa mergi la biserica, sa primesti Sfintele Taine sau chiar crestinismul insusi? Poate veni ceva bun de la ele?

Filip insa nu-i raspunde prietenului sau cu rationamente si dovezi. Nu spune: „Nazaretul nu e chiar asa de rau“, nici: „Ei bine, L-am auzit pe Iisus spunand asta si facand asta, si de aceea cred ca El e Hristosul“. In loc sa discute cu Natanael, el spune simplu: „Vino si vezi!” (In 1, 46).

„Vino si vezi!” Aceasta scurta invitatie a lui Filip va avea ramificatie nepovestita in viata lui Natanael. Filip ar fi putut spune: „Bine, daca asa simte, nu-l mai supar.” Dar Filip facuse aceasta invitatie pentru ca bucuria si entuzias­mul sau de a-L fi gasit pe Mesia nu-l puteau lasa sa treaca pur si simplu mai departe, ca si cum nou-gasita lui cre­dinta n-ar fi avut un impact dincolo de el insusi. Bucuria sa il impinge sa-i faca aceasta invitatie prietenului sau.

Sf.Grigorie Palama și delimitarea Ortodoxiei de erezie

Erezia nu înseamnă orice concepție teologică greșită, nici interpretarea greșită a unor citate din Sfânta Scriptură sau din Sfânta Tradiție. Erezia, așa cum sugerează și etimologia cuvântului, este alegerea unei părți a adevărului teologic și absolutizarea lui. Cu alte cuvinte, erezia fragmentează adevărul. Absolutizând o parte din adevăr, în esență deformează și falsifică întreg adevărul. Atunci când, de pildă, Arie învăța ca Hristos este un om perfect, nu spunea minciuni, ci mărturisea adevărul. Însă nu mărturisea întregul adevăr, adică faptul că Hristos este și Dumnezeu perfect, ci numai o parte din el. În felul acesta denatura și falsifica întregul adevăr creștin. Nu recunoștea unirea firii dumnezeiești cu firea umană în persoana lui Hristos, care reprezintă temelia unirii omului cu Dumnezeu, adică esența mântuirii și îndumnezeirii omului. Prin urmare, zdruncina temeliile Creștinismului prin această erezie.

Așadar, pentru Creștinism, esența ereziei constă tocmai în negarea unirii dintre Dumnezeu și om, unire care se fundamentează în persoana lui Hristos. Cu alte cuvinte, erezia contestă posibilitatea mântuirii și îndumnezeirii omului.

NOI SUNTEM ORTODOCSI IN CARE NU ESTE VICLESUG?

DUMINICA ORTODOXIEI.

Predici ale Sfantului Ioan de Kronstadt in prima duminica din Postul Mare.

    Iată, cu adevărat, israilitean intru care nu este vicleşug (In 1, 47)

Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit aşa despre Natanail, israilitean care locuia in Cana Galileii, atunci când acesta, la sfatul cunoscutului său Filip, s-a dus la Iisus Hristos ca să vadă dacă EI este Mesia făgăduit Iui Israil. Filip i-a zis lui Natanail:

    „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege şi proorocii, pe lisus, fiul lui Iosif din Nazaret.”

Si i-a zis Natanael:

    „Din Nazaret poate fi ceva bun?”

Filip i-a zis:

    „Vino şi vezi”.

Cuvant la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei

Despre fericiri

Am vorbit cu voi despre faptul că diavolul făureşte un îngrozitor lanţ de fier din patimile noastre, lanţ care coboară în adânc, trăgându-i acolo pe cei care, neexersând înfrânarea, dau frâu liber patimilor. Acum vreau să vorbesc despre un alt lanţ, lanţ de aur, lanţ sfânt, care a fost făurit pentru noi de către însuşi Domnul Iisus Hristos. L-am numit lanţ de aur, dar numele acesta este prea mărunt pentru el, fiindcă e nesfârşit mai preţios decât aurul. Lanţul acesta ne poate ridica uşor la înălţime, la însuşi Tronul Dumnezeirii. Din ce verigi e făurit lanţul acesta? Din poruncile fericirilor, pe care le auziţi la fiecare Liturghie şi pe care trebuie să le păstraţi adânc în inima voastră.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Mt. 5, 3). Cine sunt săracii cu duhul? Cei ce duhovniceşte se aseamănă oamenilor sărmani, flămânzi, săraci trupeşte, care nu au nici un avut; cei care cu sinceritate, din toată inima socot că nu au nici un fel de calităţi duhovniceşti şi morale. Dacă fac vreun lucru bun, aceştia cred, plini de smerenie, că nu l-au făcut ei, ci harul lui Dumnezeu, care este cu ei (vezi l Cor. 15, 10).

Smeriţi sunt cei care nu se îngâmfă, nu se înalţă pe sine mai presus de nimeni, ci se socot mai prejos decât toţi şi mai răi decât toţi. Smeriţi sunt cei despre care vorbeşte însuşi Dumnezeu prin gura prorocului Isaia: Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând, şi care tremură de cuvintele Mele? (Is. 66, 2). Smerenia este cel dintâi lucrul cel mai însemnat şi de temelie, pe care îl cere Dumnezeu de la noi; este primul pas, prima verigă a lanţului de aur. De ea este legată şi cea de-a doua verigă: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Mt. 5, 4). Cei smeriţi plâng cu uşurinţă; trufaşii nu plâng niciodată pentru păcate.

Scepticul Natanael Îl recunoaşte pe Mesia

 Evanghelia duminicii I din Post (a Ortodoxiei)

Ioan 1, 43-51

43. A doua zi (Iisus) voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.

44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.

47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.

48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.

49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.

50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.

51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

Sfântul Ioan ne spune că Iisus i-a primit la ucenicie pe doi dintre bărbaţii iudei care-l urmaseră pe Sfântul Ioan Botezătorul (Ioan 1, 37-39). Unul dintre ei era Andrei, fratele pescarului Petru.

Relatarea chemării la apostolat diferă puţin de la un evanghelist la altul. Noutatea transmisă de Sfântul Ioan constă în aceea că, după întâlnirea cu Iisus, unii Ucenici îi îndeamnă ei înşişi pe alţii ca să devină ucenici ai Domnului, vorbindu-le cu multă bucurie despre El. Este cazul lui Filip, care l-a convins pe Natanael să vină şi să-L vadă pe Iisus. Reticenţa lui Natanael ne face să credem că Apostolii nu erau oameni chiar aşa de slabi de înger şi nici atât de uşor influenţabili.

Program Sfintele Masluri din Postul Sfintelor Paști, în anul 2022

În zilele și săptămânile care urmează, Taina Sfântului Maslu se va săvârși după următorul program:

De 41 de ani, încă din timpul comunismului, vrednicul de pomenire părinte Ioan Sabău a inițiat obiceiul de a săvârși Taina Sfântului Maslu, după un program stabilit la începutul Postului Mare, în treisprezece biserici din unsprezece localități de pe Valea Mureșului, judeţul Hunedoara.

La fel ca în fiecare an, şi în acest Post al Sfintelor Paşti, a fost reluat obiceiul de a se săvârși Taina Sfântului Maslu în localităţile de pe Valea Mureșului.

O particularitate a acestui obicei, statornicit în vremuri de restriște, când Biserica era prigonită de autorități, este aceea că nu se primesc bani pentru pomelnice. Părintele Ioan Sabău, împreună cu preoții care au început această lucrare duhovnicească, au luat această hotărâre pentru a feri Biserica de acu­zațiile de mercantilism pe care le-ar fi putut isca un astfel de eveniment care reunea în sfintele lăcașuri credincioși din mai multe localități, lucru nedorit de autoritățile comuniste.

Încă din acele vremuri, cre­dincioșii din satul care găzduieşte acest eveniment duhovnicesc pregătesc, pentru a dărui tuturor celor care participă la slujba din satul lor, câte un colăcel. Aceasta pentru că mulți dintre cei care participă vin direct de la serviciu, fără a mai ajunge acasă să mănânce și, de cele mai multe ori, ajung seara la casele lor.