Preafericitul Daniel: Regula împărtăşirii din același Sfânt Potir rămâne neschimbată.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, precizează că „regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată” și că „această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol”. De asemenea, „credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească”.

Iată comunicatul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel:

„Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid – 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.

Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă comună.

Şi s-a temut Adam (Facere 3, 9) – Izvorul fricii a fost şi este păcatul

Tot ce a creat bunul Dumnezeu a fost bun şi desăvârşit. Aşa a fost şi omul. Dumnezeu a creat un om desăvârşit; o creatură desăvârşită. Frica n-a fost nici ea în firea omului. Nici frica, nici alte scăderi n-au fost în firea omului.

Dar îndată ce ispita l-a biruit pe Adam, urmările păcatului au început a se arata în toată puterea lor. Păcătuind, Adam a simţit că a ieşit din ascultarea lui Dumnezeu, şi acest simţ a trezit în el frica. „Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i‑a zis: «Adame, unde eşti?» El a răspuns: «Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost fric㻓 (Facere 3, 9-10).

Frica este aşadar fiica păcatului; este urmarea firească a păcatului. Păcatul a născut frica şi păcatul o ţine în viaţă. Frica s-a născut în grădina Edenului şi o vedem călătorind împreună cu omul prin Vechiul Testament. O vedem mai ales în Vechiul Testament. De ce? Pentru că Vechiul Testament avea Legea, iar Legea avea în sine şi călcarea Legii şi păcatul. Iar frica se ţinea de păcat, pentru că unde este păcatul, acolo este şi frica.

Pilda fiului risipitor

 Fiul risipitor este un om obisnuit, un om ca multi altii, un om care s-a depãrtat de bine si s-a scufundat în rele, un om care nu a tinut seama de tatãl sãu dar care, când a ajuns la necaz, si-a adus aminte cã are un tatã. Poate cã lucrul acesta este cel mai important din câte se spun despre fiul risipitor: si-a adus aminte cã are un tatã. Când a plecat, nu i-a pãsat cã are un tatã! Când a rãtãcit, nu stim cât s-a gândit cã are un tatã. Dar când a ajuns într-o situatie grea, si-a adus aminte cã are un tatã! A stiut despre tatãl sãu cã este asa cum trebuie sã fie un tatã, cã are inimã de tatã.

Fiul risipitor a plecat de la fata tatãlui sãu sã facã ce vrea el. A fãcut ce a vrut si a ajuns în situatia pe care o are în vedere Sfântul Apostol Pavel în Epistola cãtre Romani, cã pe cei care au pãcãtuit, Dumnezeu i-a lãsat la mintea lor nesãbuitã. I-a lãsat sã vadã cum este omul care nu stie de lege, cum este omul care nu stie de Dumnezeu, cum este omul care se încrede în mintea lui, mai ales dacã aceasta este o minte coborâtã, deviatã de la bine, împãtimitã. Asa era si mintea fiului risipitor. "Dã-mi partea ce mi se cuvine din avere!" (Luca 15, 12). Si a primit-o! A primit-o si a risipit-o!

Pe când fãcea lucruri cu care nu se putea prezenta în fata tatãlui sãu si pe care nu le-ar fi putut face lângã tatãl, nu s-a gândit cã are un tatã. A venit însã vremea sã se gândeascã: „Am un tatã, am avut o casã pãrinteascã, am plecat din niste conditii bune, pe care acum nu le mai am. S-a gândit cum sã facã sã fie din nou în casa tatãlui sãu, dar nu ca fiu – cãci zice el «Nu sunt vrednic sã fiu fiul tãu». Atunci, pentru cã aici, pãzind porcii, nu am nici mãcar mâncarea pe care o mãnâncã porcii, ce as putea face ca sã am pâinea de care sunt îndestulati slujitorii tatãlui? Nu am altceva de fãcut decât sã mã gândesc cã tata este bun cu mi-ne. Mã voi scula si mã voi duce la tatãl meu si voi zice: «Tatã, am gresit la cer si înaintea ta si nu sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu. Fã-mã ca pe unul din argatii tãi» (Luca 15, 18-19)". Aflaţi mai multe »

PREDICĂ LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat». Şi au început să se veselească.

Iar fiul cel mare era la ţarină: Şi, când a venit şi s‑a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: «Fratele tău a venit, şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos». Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre, dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi‑a mâncat averea cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Tatăl său i-a zis:

«Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat»”.

 Sfânta Evanghelie de astăzi se află cuprinsă în capitolul 15 al Evangheliei de la Luca, de la versetul 11 până la final, deci până la versetul 32 şi ne vom opri asupra unui singur aspect al acestei Evanghelii, reîntorcându-ne la versetele 18-19:

„Tată, am păcătuit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”.

PRIMITORUL DE DUMNEZEU

Sfântul şi Dreptul Simeon este prăznuit în calendar cu titulatura de „Primitorul de Dumnezeu”. Într-adevăr, după cum ne mărturisesc Sfânta Scriptură (Lc 2, 25 ş.u.) şi Vieţile Sfinţilor (2 şi 3 februarie), bătrânul Simeon aştepta venirea, vederea şi primirea lui Mesia cel făgăduit. Mulţi credincioşi ai Vechiului Testament aşteptau să vadă, chiar cu propriii lor ochi, că a sosit „mântuirea” pregătită „înaintea feţei tuturor popoarelor”... Bătrânul Simeon era unul dintre aceştia.

Aşteptarea lui şi felul în care L-a întâmpinat el pe Domnul arată cum poate fi aşteptat şi cum poate fi primit Eliberatorul Dumnezeu. Întâi, bătrânul Simeon „era drept şi temător de Dumnezeu”; apoi era „aşteptând mângâierea lui Israel”; şi, în sfârşit, „Duhul Sfânt era peste el” (cf. Lc 2, 25). Iată trei caracteristici esenţiale pentru o bună întâmpinare a Domnului, spre a-L primi cu vrednicie.