Predica a Părintelui prof. dr. Mircea Păcurariu la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanu

 Iubiti credinciosi,

Profetii sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seama trimisi ai lui Dumnezeu si învatatori ai poporului biblic, care au pastrat si au aparat credinta într-un singur Dumnezeu, pregatind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adica pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut doua misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu îsi împartasea vointa Sa, iar pe de alta parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevarata si vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însotita de multe ori si de minuni.

Toti profetii au fost chemati la misiune direct de Dumnezeu. Ei faceau parte din diferite semintii ale lui Israel si din diferite paturi sociale. Sfânta Scriptura vorbeste de un numar destul de mare de profeti. Şirul lor începe cu Moise si se sfârseste cu Sfântul Ioan Bote­zatorul. De obicei, ei se împart în doua grupe. Din prima fac parte profetii care si-au scris cuvântarile catre popor, fiind numiti si profeti noi. Acestia sunt în numar de 16, si anume: 4 profeti mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel si Daniel, si 12 profeti mici: Osea, Ioil, Amos, Avdia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi. Din a doua grupa fac parte profetii care nu si-au scris cuvân­tarile, ei fiind, numiti si profeti vechi. Între ei se numara: Samuil, ultimul judecator, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Şilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul sau Elisei si multi altii.

Redescoperirea lui Hristos in vremea noastra

Luca 19, 1-10

Pericopa evanghelica citita azi, dupa Sfantul Evanghelist Luca (19, 1-10), ne prezinta o intalnire impresionanta a Mantuitorului Iisus Hristos cu un vames, Zaheu, in orasul Ierihon. Inainte de a infatisa aceasta intalnire si, mai cu seama, urmarile ei pozitive, este necesar sa facem doua precizari, una cu privire la vamesii din timpul Mantuitorului, alta cu privire la locul in care s-a petrecut intalnirea lui Zaheu cu Mantuitorul. Este cunoscut faptul ca in timpul Lui vamesii erau un fel de „angajati“ sau „agenti“ fiscali, incredintati cu „vamuirea“ marfurilor sau a produselor care se vindeau in diferite orase din Tara Sfanta. In acelasi timp, vamesii erau indatorati si cu incasarea impozitelor sau a darilor pe care iudeii erau datori sa le plateasca statului roman, care detinea atunci controlul asupra Tarii Sfinte. Fara indoiala ca in munca lor acesti vamesi comiteau multe abuzuri, fie la „vamuirea“ marfurilor, fie la incasarea impozitelor datorate autoritatilor romane de ocupatie. Cu alte cuvinte, ei isi insuseau o parte din produse sau din bani, pe cai necinstite si in mod abuziv. Din aceasta pricina, vamesii erau desconsiderati, chiar urati de conationalii lor, dar mai ales pentru ca s-au pus in slujba unui stat asupritor, socotindu-i chiar „tradatori“ de neam. Cu toate acestea, Mantuitorul a ridicat la cinstea de apostol pe unul din vamesi, pe Matei (Levi), care Il va marturisi apoi si va scrie Evanghelia care ii poarta numele; iar apoi Mantuitorul il primeste si pe Zaheu, cel prezentat in pericopa evanghelica de azi.

Sfântul Apostol Andrei, propovăduitorul Evangheliei in Scythia Minor (Dobrogea)

Pr. Prof. Dr. Acad. Mircea Păcurariu

Şirul „sfinţilor naţionali” ar putea începe cu unul din apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume cu Sfântul Andrei. Acesta, deşi era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc, la strămoşii noştri geto-daci, şi anume în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului lona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan l, 29).

Un „altfel” de 30 iulie pentru Părintele Academician Mircea Păcurariu

Ziua de naștere reprezintă un moment de bucurie, festiv și elegant în manifestarea sa mundană dar și spirituală, duhovnicească prețuind viața ca dar al Marelui Dăruitor. Cu un astfel de eveniment ne obișnuisem, an de an, în data de 30 iulie, ziua de naștere a Părintelui Academician Mircea Păcuriu, a marelui istoric, om de cultură și ales veghetor la păstrarea culturii, artei şi spiritualității noastre autentice românești.

Anul acesta, 2023, ar fi împlinit 91 de ani de viață și probabil l-am fi regăsit în curtea de la Sibiel, înconjurat de familie, prieteni și oameni care voiau să-și arăte prețuirea. Dar Dumnezeu, în pronia Sa divină, a rânduit ca istoria să se scrie altfel după 13 ianuarie 2021 când l-a chemat în odihna cea veșnică după o viață pusă în slujba semenilor și a scrisului.

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu - Predica la Duminica Sfintilor Romani

 

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

„Si Iisus le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! Iar ei, indata lasandu-si mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 19-20)

Iubiti credinciosi,

Minunatele cantari pe care le auzim la slujbele Vecerniei si Utreniei din fiecare zi liturgica fac elogiul sau caracterizarea acelora care, prin gand si mai ales prin fapta, prin intreaga lor viata, au devenit urmatori ai Mantuitorului Iisus Hristos si care pot sluji drept pilda de urmat si pentru altii. Aceste cantari duhovnicesti ne poarta cu gandul spre sfintii care reprezinta culmile desavarsirii crestine, culmi din care se coboara catre noi glasuri tainice, cu indemnuri la o vietuire cu adevarat crestina, culmi de pe care se inalta rugaciuni pentru noi catre tronul Tatalui ceresc. intr-adevar, prin viata si faptele lor, sfintii au pus in lumina adevarata frumusete si stralucire a sufletului crestin, impodobit cu cele mai alese virtuti: credinta, nadejde, dragoste de Dumnezeu si de aproapele. Prin viata lor de rugaciune, prin felul in care au indurat chinuri si suferinte pentru adevar si dreptate, mergand uneori pana la jertfa vietii, ei au urcat pe cele mai inalte trepte ale desavarsirii, au devenit adevarate „temple ale Duhului Sfant” (cf. I Cor. 6, 19).

Pr. Acad. Mircea Păcurariu – Biserica şi Unirea Principatelor

 

În decursul istoriei noastre, n-a existat o unitate „politică-teritorială” a Românilor, ci doar una de limbă, de credință și de cultură, dar care a constituit un factor puternic în pregătirea unirii din 1859 și apoi a celei din 1918. Această „unitate spirituală” s-a manifestat mai cu seamă printr-un schimb neîncetat de țărani, ciobani, negustori, preoți și călugări, copiști de manuscrise, tipografi, zugravi de biserici, care circulau mereu prin trecătorile Carpaților dintr-o țară în alta, ducând cu ei același grai, aceeași credință și același suflet românesc. Țărani și ciobani transilvăneni au întemeiat sate noi, cu bisericile lor, la sud sau la răsărit de Carpați, până în Dobrogea; credincioși din Transilvania au întemeiat noi așezări monahale, mai ales în Țara Românească. La rândul lor, mai mulți domni munteni sau moldoveni au ctitorit biserici și mănăstiri în Transilvania, cum au fost catedrala și reședința mitropolitană din Alba Iulia, ctitorite de Mihai Viteazul, domnul unirii, biserica din Turnu Roșu-Sibiu, a lui Matei Basarab, bisericile din Făgăraș și Ocna Sibiului și mănăstirea de la Sâmbăta de Sus ale lui Constantin Brâncoveanu, bisericile din Vad și Feleac, ctitorite de domnii moldoveni. Iar călugării și călugărițele din Transilvania au întemeiat noi așezări monahale dincolo de Carpați, sau au fost în mănăstirile din Predeal, Cheia, Suzana, Stănișoara sau Cocoș din Dobrogea. Unii ierarhi munteni sau moldoveni s-au ridicat întru apărarea Ortodoxiei în Transilvania în fața prozelitismului altor culte. Între ei pomenim doar pe mitropolitul Varlaam al Moldovei, cel care a convocat un sinod al ierarhilor din ambele țări extracarpatice, la Suceava sau la Iași și care a aprobat apoi cunoscuta lucrare „Răspuns împotriva Catehismului calvinesc”, tipărit la Târgoviște; în prefață mitropolitul se adresa „creștinilor din Ardeal și cu noi de un neam”.

Predică la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul

Predică a Părintelui prof. dr. Mircea Păcurariu la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul:

Iubiți credincioși,

Profeții sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seama trimiși ai lui Dumnezeu și învățători ai poporului biblic, care au păstrat și au apărat credința într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut două misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu își împărtășea voința Sa, iar pe de altă parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevărată și vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însoțită de multe ori și de minuni.

Toți profeții au fost chemați la misiune direct de Dumnezeu. Ei făceau parte din diferite seminții ale lui Israel și din diferite pături sociale. Sfânta Scriptură vorbește de un număr destul de mare de profeți. Șirul lor începe cu Moise și se sfârșește cu Sfântul Ioan Bote­zătorul. De obicei, ei se împart în două grupe. Din prima fac parte profeții care și-au scris cuvântările către popor, fiind numiți și profeți noi. Aceștia sunt în număr de 16, și anume: 4 profeți mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel, și 12 profeți mici: Osea, Ioil, Amos, Avdia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi. Din a doua grupă fac parte profeții care nu și-au scris cuvân­tările, ei fiind, numiți și profeți vechi. Între ei se numără: Samuil, ultimul judecător, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Șilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul său Elisei și mulți alții.

Pr. Acad. Mircea Păcurariu – Biserica şi Unirea Principatelor

 

În decursul istoriei noastre, n-a existat o unitate „politică-teritorială” a Românilor, ci doar una de limbă, de credință și de cultură, dar care a constituit un factor puternic în pregătirea unirii din 1859 și apoi a celei din 1918. Această „unitate spirituală” s-a manifestat mai cu seamă printr-un schimb neîncetat de țărani, ciobani, negustori, preoți și călugări, copiști de manuscrise, tipografi, zugravi de biserici, care circulau mereu prin trecătorile Carpaților dintr-o țară în alta, ducând cu ei același grai, aceeași credință și același suflet românesc. Țărani și ciobani transilvăneni au întemeiat sate noi, cu bisericile lor, la sud sau la răsărit de Carpați, până în Dobrogea; credincioși din Transilvania au întemeiat noi așezări monahale, mai ales în Țara Românească. La rândul lor, mai mulți domni munteni sau moldoveni au ctitorit biserici și mănăstiri în Transilvania, cum au fost catedrala și reședința mitropolitană din Alba Iulia, ctitorite de Mihai Viteazul, domnul unirii, biserica din Turnu Roșu-Sibiu, a lui Matei Basarab, bisericile din Făgăraș și Ocna Sibiului și mănăstirea de la Sâmbăta de Sus ale lui Constantin Brâncoveanu, bisericile din Vad și Feleac, ctitorite de domnii moldoveni. Iar călugării și călugărițele din Transilvania au întemeiat noi așezări monahale dincolo de Carpați, sau au fost în mănăstirile din Predeal, Cheia, Suzana, Stănișoara sau Cocoș din Dobrogea. Unii ierarhi munteni sau moldoveni s-au ridicat întru apărarea Ortodoxiei în Transilvania în fața prozelitismului altor culte. Între ei pomenim doar pe mitropolitul Varlaam al Moldovei, cel care a convocat un sinod al ierarhilor din ambele țări extracarpatice, la Suceava sau la Iași și care a aprobat apoi cunoscuta lucrare „Răspuns împotriva Catehismului calvinesc”, tipărit la Târgoviște; în prefață mitropolitul se adresa „creștinilor din Ardeal și cu noi de un neam”.

In Memoriam Pr. Acad. Iosif Mircea Păcurariu (30 iulie 1932-13 ianuarie 2021)

Un an de la mutarea la Domnul a celui mai cunoscut istoric al BOR din secolul XX. 

Seri duhovnicești Parohia Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului" - 31 mai 2013

Scriu cu durere aceste rânduri, pentru că îmi este pur și simplu greu să vorbesc despre părintele Mircea Păcurariu la trecut, chiar dacă știam că, de la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, sănătatea dânsului se șubrezise în urma unor probleme pulmonare, iar orizontul vieții pământești începuse să se îngusteze sub povara celor 88 de ani. Cu toate acestea, vestea că părintele profesor Păcurariu a închis ochii pentru totdeauna, în dimineața zilei lui 13 ianuarie 2021, la orele 07.41, și a plecat să se întâlnească cu Creatorul său m-a luat oarecum prin surprindere și m-a întristat, așa cum ne întristăm și suspinăm când pleacă dintre noi un membru al familiei, un om apropiat, un prieten drag, o persoană pe care o iubim. Automat am lăcrimat și am rememorat ultimele clipe petrecute cu dânsul la Sibiel în vara trecută, dar și cea din urmă convorbire telefonică din 4 noiembrie 2020, când m-a contactat să-mi mulțumească și să mă felicite pentru monografia dedicată protopopului martir Aurel Munteanu, pe care i-o trimisesem prin poștă.

Pr. Acad. Mircea Păcurariu - Care a fost contextul european care a dus la Unirea Principatelor Române în 1859?

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu – Predica la Duminica Sfintilor Romani

„Si Iisus le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! Iar ei, indata lasandu-si mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 19-20)

Iubiti credinciosi,

Minunatele cantari pe care le auzim la slujbele Vecerniei si Utreniei din fiecare zi liturgica fac elogiul sau caracterizarea acelora care, prin gand si mai ales prin fapta, prin intreaga lor viata, au devenit urmatori ai Mantuitorului Iisus Hristos si care pot sluji drept pilda de urmat si pentru altii. Aceste cantari duhovnicesti ne poarta cu gandul spre sfintii care reprezinta culmile desavarsirii crestine, culmi din care se coboara catre noi glasuri tainice, cu indemnuri la o vietuire cu adevarat crestina, culmi de pe care se inalta rugaciuni pentru noi catre tronul Tatalui ceresc.

Sfântul Vasile cel Mare în Biserica Românească

Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU
Revista Teologica, nr.4/2009, p.21-27

În acest an comemorativ ne aducem aminte cu veneraţie şi recunoştinţă de marele arhiepiscop al Cezareei Capadociei, care de peste 1600 de ani este mereu prezent în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi în sufletul credincioşilor ei. Este un lucru bine cunoscut că Sf. Vasile a avut legături directe cu unii dintre slujitorii Bisericii daco-romane din secolul al IV-lea. Este vorba de corespondenţa pe care a avut-o cu guvernatorul provinciei romane Scythia Minor (Dobrogea de mai târziu), Iunius Soranus, prin anii 373-374, pe care îl ruga să-i trimită moaşte de sfinţi. Probabil acest Iunius Soranus era originar tot din Capadocia, poate chiar rudă cu Sf. Vasile. A îndeplinit rugămintea Sfântului Părinte, trimiţându-i moaştele Sfântului Martir Sava, cel înecat în râul Buzău de goţii păgâni care ocupau atunci teritoriile nord-dunărene locuite de daco-romani. Moaştele erau însoţite de o Scrisoare a Bisericii lui Dumnezeu din Gothia către Biserica lui Dumnezeu din Capadocia şi către toate Bisericile (comunităţile) locale ale Sfintei Biserici universale, redactată în limba greacă şi care, de fapt, era actul martiric al Sfântului Sava. După părerea celor mai mulţi cercetători, scrisoarea respectivă a fost întocmită de episcopul Vetranion al Tomisului (Constanţa de azi), care păstorea atunci. Îndată după primirea moaştelor, Sf. Vasile a mulţumit, prin două scrisori, pentru darul făcut Bisericii din Capadocia. Aflaţi mai multe »

VIETILE SFINTILOR ROMANI

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, 

"Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 175- 180.

Sfanta Scriptura ne arata ca "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui" (Psalm 67, 36). Aceasta inseamna in primul rand ca Dumnezeu - Unicul izvor al sfinteniei - impartaseste sfintenia Sa oamenilor pe masura ce oamenii il cauta pe Dumnezeu. 

De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna zicand: "Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12,14). Biserica lui Hristos Cel rastignit si inviat, intemeiata de El prin pogorarea Sfantului Duh in ziua Cincizecimii, este deodata experienta cautarii sfinteniei si a primirii sfinteniei de catre oameni. Cu alte cuvinte, comuniunea sfintilor din toate veacurile si din toate locurile este comuniunea Imparatiei lui Dumnezeu (Romani 14,17). Sfintii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu si cei mai buni dintre oameni. Sfantul este purtatorul dragostei lui Hristos pentru lume si salasul locuirii Sfantului Duh, Care cu suspine negraite doreste ca orice om sa creasca duhovniceste spre asemanarea cu Dumnezeu (Romani 8,27-30). 

Biserica cinsteste pe sfinti intrucat simte prezenta lui Hristos si lucrarea Sfantului Duh in ei. Cinstirea sfintilor nu este, asadar, o stirbire a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotriva, este o preamarire a iubirii Sale pentru oameni si ai lucrarii Lui de inaltare a omului spre frumusetea si viata vesnica a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este minunat intr-o singuratate si intr-o izolare vesnica, ci este minunat intru sfintii care se bucura de iubirea lui Dumnezeu si de slava Sa. De aceea, Biserica dreptmaritoare cunoaste si cinsteste bucuria sfintilor. Intrucat omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic sfant, sfintenia este viata adevarata a omului, sau implinirea umanului. Astfel, Evanghelia indeamna: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este" (Matei 5,48). Dumnezeu lucreaza minunat de-a lungul intregii istorii a omenirii si cheama la sfintenie toate neamurile si toate categoriile de oameni, de toate starile, de toate varstele: "El voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la constinta adevarului sa vina" (I Timotei 2,4). Aflaţi mai multe »

2013 – Anul marilor teologi români

Pr. Prof. Mircea Păcurariu, "2013 – Anul marilor teologi români", Revista Teologica, nr.1/2013, p.224-228

Se ştie că Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca anul 2013 să fie închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maicii sale Elena, dat fiind faptul că acum se împlinesc 1700 de ani de la emiterea cunoscutului „Edict de toleranţă” de la Mediolanum (azi Milano) din 313, prin care se acorda libertate şi noii religii creştine, alături de celelalte religii – păgâne – recunoscute în Imperiul Roman.

Dar în Biserica noastră anul 2013 poate fi considerat şi ca anul unor mari ierarhi şi profesori de teologie de altădată, pe care avem datoria să-i cinstim mereu şi să le cunoaştem bogata moştenire pe care au lăsat-o posterităţii. În cele ce urmează vom prezenta câteva din aceste mari personalităţi ale Bisericii noastre, cu speranţa că centrele eparhiale sau Facultăţile de Teologie în cadrul cărora au activat vor găsi soluţiile cele mai potrivite pentru omagierea lor, fie prin sesiuni de comunicări, fie prin articole sau studii în revistele noastre teologice.

Aşa de pildă, se împlinesc 245 de ani de la naşterea celui care va fi mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei (n. 20 decembrie 1768 – † 18 decembrie 1846), fost episcop la Huşi (1792-1796) şi Roman (1796-1803), apoi mitropolit al ţării (1803-1842), primul ctitor al catedralei din Iaşi, bun traducător din literatura patristică şi postpatristică în româneşte, îndrumător al întregului învăţământ românesc din Moldova. Aflaţi mai multe »

Predica Părintelui Mircea Păcurariu sau lecţia duhovnicească a istoricului

Pr. Conf. Univ. Dr.

 Constantin NECULA
Revista Teologica, nr.3/2007, p.

 Poate că nu pare importantă o abordare a predicii Părintelui Mircea Păcurariu în raport cu opera sa istorică. Personal, o încadrez la marea contibuţie pe care Părintele a adus-o la dezvoltarea, pedagogică, a culturii teologice româneşti. De altfel, credem că o analiză asupra acestui aspect, legat de propovăduirea creştină a Părintelui , ar trebui automat să cuprindă şi o analiză asupra modelelor educaţionale pe care el le oferă studenţilor şi preoţilor prin manualele de istorie a Bisericii Ortodoxe Române, care în practica de la catedră au trecut spre auditor ca o construcţie fundamental omiletică, o formă simplă şi coerentă de propovăduire a istoriei neamului românesc şi a Bisericii sale, parte integrantă a istoriei neamului creştinesc şi a Ortodoxiei. Poate aici este paradoxul pedagogic care i-a făcut pe mulţi să se teamă de examenul de IBOR, crezând că au în faţă un examinator care ţine la propria sa carte, când de fapt acesta oferea în carte cadrele unei propovăduiri largi, care trebuia să treacă prin sufletul omului, pentru ca acesta să devină mărturisitor, mai mult decât simplu cunoscător al istoriei Bisericii. Aflaţi mai multe »

Taina Sf. Maslu - Vindecare și Binecuvântare - Părintele prof. dr. acad. Mircea Păcurariu

Seară duhovnicească - Invitat Preot prof. dr. acad. Mircea Păcurariu

Vineri, 31 mai, după cum v-am anunţat zilele trecute, va avea loc o nouă întâlnire din cadrul serilor duhovnicesti, organizate în biserica noastră.

Astăzi avem însă bucuria de a vă anunţa prezenţa unui invitat deosebit, astfel că începând cu ora 18:00, în prelungirea Tainei Sfântului Maslu, ne vom bucura şi de cuvântul plin de har al Părintelui prof. dr. acad. Mircea Păcurariu

Vă aşteptăm cu bucurie!

P.S. Vă rugăm daţi de ştire prietenilor dvs.! Vă mulţumim!

Poate vă interesează și :

Părintele Mircea Păcurariu a primit titlul de cetățean de onoare al Devei

Recunoştinţă pentru ilustrul dascăl