31 mai - Pilda zilei

 

Mergând prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urât cu prietenii săi de joacă şi înjurând. Oprindu-se, l-a întrebat:

- Dacă cineva ar vorbi în limba engleză, ce ai crede despre el?

- Că este un englez, a răspuns băieţelul.

- Dar dacă cineva ar vorbi în limba spaniolă?

- Ar fi un spaniol, desigur.

- Nu crezi că este la fel şi cu cel care vorbeşte “limba” lui Dumnezeu? Un creştin spune doar lucruri frumoase şi folositoare. De la omul rău, dimpotrivă, nu auzi decât vorbe urâte, înjurături şi minciuni. Cum este sufletul omului, aşa sunt şi vorbele sale.

Fii atent ce spui, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge între cei a căror limbă o vorbeşti! Poţi ajunge între păcătoşi şi diavoli sau între îngeri şi sfinţi.

“Omul este o corabie mică, în care se află lei şi balauri, otravă şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără sfârşit. Dar tot acolo este şi Dumnezeu, sunt şi îngerii, viaţa şi împărăţia Domnului, lumina şi Apostolii, cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate” (Sfântul Macarie)

30 mai - Pilda zilei

Demult, trăia un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.

- Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:

- De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune”?

- Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.

- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi eşti ţie însuţi de folos.

Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat niciun pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.

Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există” (Sfântul Simeon Noul Teolog)

29 mai - Pilda zilei

 

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:

- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.

- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor” (Sfântul Nicodim)

28 mai - Pilda zilei

 

Odată, un domnitor renumit pentru mintea sa luminată, a aflat că, departe, într-o mănăstire retrasă, trăieşte un călugăr bătrân, om de o rară înţelepciune, şi, dorind să vadă el însuşi cât de adevărată este această veste, se duse neîntârziat în acel sfânt lăcaş şi ceru să-l vadă pe călugăr.

Când acesta veni supus şi smerit, domnitorul, vrând să-l încerce într-o situaţie mai puţin obişnuită, îi spuse:

- Părinte, pot să te întreb ceva?

- Desigur, Măria-ta, întreabă-mă!

- Vezi, deja te-am întrebat.

- Iar eu deja ţi-am răspuns.

- Ce mi-ai răspuns?

- Dar tu ce m-ai întrebat?

Văzând înţelepciunea acestuia, domnitorul a petrecut, de atunci, mult timp împreună cu bătrânul călugăr, care, pentru poveţele sale, era mereu preţuit şi căutat atât de boieri, cât şi de cei simpli şi umili, ce veneau de departe pentru sfaturile sale folositoare, izvorâte din credinţa şi înţelepciunea sa.

“Înţelepciunea este izvor de viaţă" (Sfânta Scriptură)

27 mai - Pilda zilei

 O femeie necăjită a venit la un preot să-i ceară sfat:

- Vă rog, părinte, ajutaţi-mă cu un sfat. N-am înţelegere în casă. Bărbatul meu cheltuieşte mai mult decât câştigăm. Uneori bea, alteori ne certăm. Datoriile cresc, iar noi şi copiii trăim tot mai rău.

- Lasă femeie, o să vorbesc eu cu el.

După câteva zile, preotul se întâlneşte pe drum cu bărbatul femeii şi îl întreabă:

- Cum o mai duci, fiule?

- Destul de greu, părinte.

- Dar, din câte ştiu eu, femeia ta este harnică, nu?

- Aşa e, părinte, slavă Domnului, mi-a dat femeie bună, nu mă pot plânge.

- Atunci, care este problema?

- Încurcat, omul nu a mai ştiut ce să răspundă, dar preotul i-a spus:

- Vezi pasărea ce zboară chiar acum pe deasupra casei tale?

- Da, părinte.

- Căsătoria este şi ea, fiule, tot ca o pasăre, iar bărbatul şi femeia sunt cele două aripi. Dacă nu bat amândouă odată aerul, pasărea nu poate zbura. Oricât s-ar strădui una, fără ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Caută să îţi ajuţi nevasta şi copiii, căci doar aşa te poţi numi om. Mulţumirea ta depinde de mulţumirea familiei tale.

Recunoscător pentru sfat, bărbatul a plecat mai departe, iar, în gând, îi stăruiau cele spuse de preot.

“Dragostea toate le îndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte” (Sfânta Scriptură)

26 mai - Pilda zilei

 

La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.

- Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul?

- Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.

- Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?

- Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.

- Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!

Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.

- Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită – l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:

- Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi” (Sfântul Vasile cel Mare)

25 mai - Pilda zilei

 

Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:

- Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.

- Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi.

Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.

- Acum să ştii că eşti pedepsit! – a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban.

Nu toţi eroii se află între „generalii” acestei vieţi, ci şi între „soldaţii” de rând

 

Oriunde este luptă, acolo trebuie să fie şi eroi. Iar unde nu există eroism, oamenii se slujesc numai de viclenie şi uneltiri. Dacă tu nu vezi eroi peste tot şi din toate părţile, asta nu înseamnă că ei nu sunt. Sunt, sunt destui. Sunt şi în casă, şi pe stradă, şi în spital, şi pe ogor: fiindcă nu toţi eroii se află între generalii acestei vieţi, ci şi între soldaţii de rând. Bucură-te în Domnul!

Minunate sunt observaţiile tale, suflet de viteaz! Fără credinţă nefăţarnică şi tare în Dumnezeul cel Viu nu există eroism. Iar unde nu există eroism, oamenii se slujesc numai de viclenie şi uneltiri.

Numai Gacko, spui tu, a dat mai mulţi eroi decât orice oraş european. Şi Nevesinje, şi Drobnjaci! Toţi eroii pe care îi aminteşti în scrisoare, cum ar fi: popa Bogdan Zimonici, Noviţa Ţerovici, Iakov Dakovici, Stoian Kovacevici şi alţii, au fost nişte copii mari. Credinţa lor în Dumnezeu şi în biruinţa finală a dreptăţii a fost precum credinţa copiilor, simplă şi curată, neroasă de îndoială şi nepătată de socoteli murdare. Cei temători de Dumnezeu şi iubitori de popor nu pot să nu fie eroi. Cine se teme de Dumnezeu şi iubeşte poporul, pentru acela moartea e o glumă. Iar cine nu se teme de moarte, de ce altceva se mai poate teme? Ceea ce povestesc despre popa Bogdan martorii oculari nu se află, cred eu, nici în legendele cântecelor indiene. El credea atât de mult că Pronia îl apără şi că nu poate să piară, încât striga tovarăşilor înspăimântaţi: „Ascundeţi-vă în spatele meu!”. Şi ce spate lat avea popa Bogdan, ştii tu mai bine, fiindcă l-ai văzut în carne şi oase.

,,Sus să avem inimile!” – predică la Înălţarea Domnului

 

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din cauza multor necazuri. Şi fiecare sărbătoare este un copac plin de rouă şi bună mireasmă, care ne odihneşte duhovniceşte şi ne dă puteri ca să ne continuăm călătoria grea a vieţii.

Sărbătoarea de astăzi este un praznic împărătesc. Este coroana sărbătorilor Domnului. Dacă Naşterea lui Hristos este începutul şi rădăcina, sărbătoarea de astăzi este sfârşitul şi culmea. Să aruncăm o privire asupra acestui fapt minunat pe care îl sărbătorim astăzi.

***

După învierea Sa, Domnul nostru a rămas patruzeci de zile aici, pe scoarţa pământului. Însă în această perioadă nu a rămas fără să lucreze. S-a arătat în diferite locuri şi în diferite momente ucenicilor şi apostolilor Săi. În ce scop? Ori de căte ori Domnul s-a arătat înaintea ucenicilor Săi, mai întâi le-a dat binecuvântarea şi pacea Sa ,,care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7), pentru care se roagă neîncetat Biserica noastră. Apoi, i-a învăţat cele mai înalte învăţături despre împărăţia cerurilor, le-a spus că nu trebuie să mai zăbovească în Ierusalim, ci să se împrăştie în toate părţile lumii şi să propovăduiască Evanghelia. Şi, în sfârşit, a profeţit că împărăţia Lui, care este duhovnicească, nici un diavol, nici o putere nu va putea vreodată, să o submineze şi să o nimicească. Prin aceste arătări, toţi ucenicii Lui, şi chiar cel mai necredincios, Toma, s-au încredinţat neclintit că Domnul a înviat.

Prin Înălțarea Domnului se vrea înălțarea noastră

 ”Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor,

cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare,

că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.”

(Troparul praznicului)

 

Să nu creadă cineva în mod eronat că prin Înălțarea Sa Hristos, deci Dumnezeu, ne părăsește, căci tot El ne spune: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18).

Să nu ne scape două momente destul de importante din scena Înălțării, în timp ce se înălța la cer Domnul binecuvânta… și ucenicii s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

Domnul S-a înălțat, însă ne-a făgăduit că îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, și tot El zice: „… când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine” (Ioan, 12, 32). Așadar, prin Înălțarea Domnului trebuie să înțelegem șansa ridicării, înălțării noastre.

Deși viața pământească își are specificul și greutățile sale, „de pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc”, vorba părintelui Dumitru Stăniloae, fiecare suflare omenească este chemată spre cele sfinte și dumnezeiești, deci cerești.

Nu e ușoară această desăvârșire și luptă de a ne înălța spre cele mai înalte culmi ale sfințeniei. Mulți renunță! „Cu cât mai strâns se apropie creștinul de pașii lui Hristos, cu atât mai puțini însoțitori va afla în jurul său.” (Părintele Sofronie Saharov).

Predică la Înălțarea Domnului – Sfântul Serafim Sobolev

 Îndurarea necazurilor este mântuitoare, iar existența chinurilor veșnice ale iadului este reală.

Când mama îndepărtează pruncul de la sânul său, acesta plânge amarnic. Nu rareori, lui i se pare că mama sa l-a părăsit definitiv şi este nemângâiat. Dar când mama ia pruncul din nou şi-l îmbrăţişează, bucuria lui este fără margini.

La fel se întâmplă, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur şi în viaţa noastră, când Domnul Dumnezeu ne încearcă cu adânci necazuri. Atunci ni se pare şi nouă că Domnul ne-a părăsit pentru totdeauna, că totul s-a sfârşit, nu mai avem nici o bucurie, nici o raza de lumină şi că noi o să pierim.

Dar nu pentru pieirea noastră ne trimite Dumnezeu mari necazuri, ci spre înţelepţirea noastră, pentru a ne încerca în credinţă şi pentru mântuirea noastră. Oare ne poate părăsi Domnul, când El a spus: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18); „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Părintele Ilie Cleopa – Predică la Înălţarea Domnului

 Iubiţi credincioşi, Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos are un brâu; un brâu falnic, cu care se încinge în fiecare an. Brâul aceasta poartă pe dânsul douăsprezece semne, adică douăsprezece mari sărbători cu praznice împărăteşti.Brâul acesta cu un capăt ajunge la Buna Vestire şi cu celălalt ajunge până acum, până în ziua de azi, la Înălţarea Domnului.

Toate dumnezeieştile taine care sunt însemnate pe brâul Bisericii îşi au originea lor dogmatică şi tainică în dumnezeiasca Scriptură. Ele sunt:

• Buna Vestire,
• Naşterea Mântuitorului,
• Botezul,
• Întâmpinarea,
• Răstignirea,
• Învierea şi
• celelalte toate.

Aşa şi dumnezeiescul praznic de astăzi al Înălţării Domnului a fost proorocit cu o mie de ani mai înainte de către marele şi dumnezeiescul prooroc David în psalmi, de două şi de trei ori zicând aşa: „Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta” (la fel şi la Iov 22, 12). N-a zis să se înalţe peste cer, că nu S-a suit Mântuitorul nostru numai peste un cer, ci peste nenumărate ceruri.

Predică la Înălțarea Domnului – Părintele Sofian Boghiu

 

Ziua Înălțării Domnului, sărbătoare unică în toată istoria neamului omenesc. Pentru că de-a lungul istoriei s-au mai ridicat la ceruri doi oameni de care vorbește Biblia, Enoh și Ilie, însă ei au fost ridicați de Dumnezeu la ceruri și sunt undeva în văzduh.

Dumnezeu știe locașul lor și de acolo vor veni cu trupul, să-și lase trupul pe pământ, să fie uciși la sfârșitul istoriei neamului omenesc, ca după aceea să-și capete ființa duhovnicească, precum toți cei înviați și să se înalțe și ei la ceruri, împreună cu sufletele celor care vor fi mântuiți. Deci ei doi, Enoh și Ilie, au fost ridicați de Cineva, de Dumnezeu la ceruri.

Iisus Mântuitorul Se ridică prin puteri proprii, Se înalță la ceruri, pentru că era Însuși Dumnezeu. Trupul Mântuitorului Hristos era un trup cu totul special, un trup îndumnezeit. Dacă ați luat seama la Evanghelia citită în seara aceasta, Iisus Mântuitorul Se arată ucenicilor Săi și ei se uită la El și li se pare că văd duh. Iisus îi îndeamnă să priveasca bine și să vadă mâinile și picioarele străpunse de cuiele de pe Crucea Golgotei, că nu este duh, că duhul nu are carne și oase — cum avea El atunci, între Răstignire, Înviere și Înălțare. Și ca să-i poată convinge, îi îndeamnă să-I dea ceva de mâncare. Și mănâncă în fața lor, mănâncă dintr-un fagure de miere și dintr-un pește fript pe jăratic. Nu-I era foame lui Iisus, însă vroia să vadă ei, ucenicii, că El este același care a fost cu ei înainte de Înviere.

Taina Înălţării

Preacuvioşi părinţi, stimaţi studenţi, ne-a rămas să ne întreţinem în seara aceasta cu gândul asupra celui de-al patrulea eveniment care ţine de persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de mântuirea noastră, să vorbim despre taina Înălţării. Am vorbit despre taina Întrupării, despre taina Jertfei, despre taina Învierii şi acum despre taina Înălţării, despre evenimentul cel din urmă din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Și acest eveniment este şi cunoscut şi necunoscut, şi ştiut şi neştiut, şi descoperit şi nedescoperit şi mai presus de toate este o taină. Aşa cum taină este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aşa cum taină este Pătimirea Lui, aşa cum taină este Învierea Lui, tot aşa şi Înălţarea este o taină. Pentru că ceea ce ştim despre Înălţarea Mântuitorului este mai puţin decât ceea ce nu ştim. Ceea ce ştim, ca şi despre celelalte taine, ştim din învăţătura Bisericii şi din practica Bisericii. Aşa cum este sărbătoarea Întrupării Fiului lui Dumnezeu care de fapt are două sărbători, şi anume Buna Vestire şi Naşterea după trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, Buna Vestire în 25 martie şi sărbătoarea Naşterii Mântuitorului din 25 decembrie, aşa cum este o sărbătoare a Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos Vinerea Mare, aşa cum este sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos Sfintele Paşti şi toate duminicile de peste an, aşa este şi o sărbătoare a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos care se întinde pe parcursul a 9 zile. Începe cu sărbătoarea propriu-zisă, care este şi cu sărbătorire de nelucrare, şi urmează apoi zile de pomenire ale Domnului nostru Iisus Hristos la sfintele slujbe până în vinerea din săptămâna următoare Înălţării, care totdeauna cade joia. Deci vreme de 9 zile. Vreme de 9 zile prin slujbele Bisericii suntem îndrumaţi la gânduri în legătură cu Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi vreme de 9 zile trăim evenimentul acesta în actualitatea lui.

Sf. Ioan Gură de Aur - Cuvânt la Înălţarea Domnului

 

„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.

Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale.

„Eu sunt cu voi” – Predică la Sărbătoarea Înălțării Domnului – Sfântul Luca al Crimeii

 

Vedeți, aceasta este promisiunea lui Hristos: El spune că, la toți cei care Îl iubesc și Îi împlinesc poruncile Lui, El va veni cu Tatăl Său și Își vor face sălaș în ei, vor veni in inima lor și vor locui în ea, ca într-un templu al Duhului Sfânt.

Nu voi predica mult astăzi din cauza neputințelor mele, mă voi strădui numai să vă explic condacul sărbătorii de astăzi, atât de bogat în înțelesuri.

Ascultați, ascultați cu mare atenție condacul acesta (corul cântă): „Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”.

Ce înseamnă: Plinind rânduiala cea pentru noi?

Înălțarea Domnului – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

 Înălţarea Domnului este dovada că oamenii sunt creaţi pentru a moşteni viaţa veşnică; nu pentru a moşteni pământul, ci pentru a se înălţa la cer; nu pentru mormânt ori putreziciune, ci pentru slavă. De aceea, Înălţarea Domnului este mărturia că Fiul lui Dumnezeu nu a părăsit lumea, ci a păstrat o legătură necontenită cu oamenii, cu apostolii în primul rând, pentru ca ei înşişi – şi prin ei şi noi – şi toţi oamenii să se convingă de adevărul Învierii.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Informaţii legate de acest praznic împărătesc se găsesc la Sfinţii Atanasie al Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nyssa, Eusebiu de Cezareea, Fericitul Augustin şi alţii, dar şi în Constituţiile Apostolice, iar pelerina Egeria, în jurnalul său de călătorie, descrie festivităţile care aveau loc în Biserica „Naşterii Domnului” din Betleem cu această ocazie.

La început, Înălţarea Domnului şi Cincizecimea se serbau împreună, Înălţarea fiind considerată preludiul Cincizecimii. Legătura dintre Înălţare şi Cincizecime se descoperă în cuvintele Mântuitorului: „Dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.” (Ioan 16, 7).

24 mai - Pilda zilei

 

În timpul unui război, un colonel a fost rănit grav şi dus de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului, se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor. O singură călugăriţă stătea mereu cu ei şi îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic şi rugându-se neîncetat. Întrebând de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolaţi, colonelul a rămas mut de uimire, aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac şi că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească.

- Bine – a mai întrebat colonelul – dar călugăriţa care stă mereu împreună cu ei şi îi îngrijeşte?

- Desigur că era sănătoasă – i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit şi ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească şi pe oamenii aceia.

- Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aş face aşa ceva nici pentru un sac plin cu bani.

Din celălalt capăt al salonului, călugăriţa l-a auzit şi, întorcându-se spre colonel, i-a răspuns liniştită şi cu zâmbetul pe buze:

- Nici eu n-aş face acest lucru pentru un sac cu bani. Îl fac însă pentru o răsplată mult mai mare. Pentru mulţumirea pe care o citesc în ochii acestor oameni sărmani pe care pot să îi ajut şi pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.

“Eşti desăvârşit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele” (Avva Iacov)

23 mai - Pilda zilei

 

În timpul războiului, viaţa era tare grea şi oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i ajute pe cei sărmani şi a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui copil şi asta fără niciun ban. A doua zi, încă din zori, mulţi prichindei se strânseseră în faţa casei care locuia omul atât de bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare să apuce pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la goană, bucuros că prinsese o bucată mai mare. Era acolo o hărmălaie …

Dar omul a observat că undeva, la marginea curţii, aştepta cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii şi-au ales ce pâini au vrut şi au plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul coş şi s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese nimic. A căutat şi în cel de-al doilea coş, dar şi acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea coş a găsit o pâinică mică, mică, pe care niciun copil nu o băgase în seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru pâine şi a plecat spre casă.

22 mai - Pilda zilei

 

Un tânăr fără credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:

- Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!

- Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?

- Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!

- Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?

21 mai - Pilda zilei

 

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii.

Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţi cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:

- Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.

- N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.

- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?

Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:

20 mai - Pilda zilei

 

Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:

- Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?

- Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.

Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.

Arhimandrit Dumitru Cobzaru - Sfinţii Mari Împărați şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

 

Hristos a înviat!

            [Adevărat a înviat!]

            O fericită rânduială dumnezeiască face să îi sărbătorim pe Sfinţii de Dumnezeu încununaţi şi întocmai cu Apostolii, Împăraţii Constantin şi mama sa, Elena, în lumina Învierii. În această perioadă, s-a rânduit de Biserică să ne amintim de toţi martorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfânta Scriptură ne spune că au fost în jur de cinci sute de oameni, martori oculari, cei ce L-au văzut pe Iisus Hristos înviat din morţi. Biserica îi aminteşte rând pe rând, întâi pe Apostoli, apoi pe Sfântul Apostol Toma, pe Luca şi Cleopa, doi dintre ucenici, şi iată, duminica trecută, pe Sfintele femei mironosiţe, care, cu toţii, pe rând sau laolaltă, dar cel mai adesea laolaltă, L-au văzut pe Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Acum, cred că, în rândul acestor martori, trebuie amintiţi şi, respectiv, prăznuiţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Argumentul îl constituie chiar viaţa lor!

Arhim. Cleopa Ilie - Cuvânt la Sfinții Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena

 

Când a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pâraiele de sânge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfântul şi Preascumpul Sânge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ.

Sfinţii Împăraţi şi „întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfânta Elena. Auzind el că Maxenţie, care împărăţea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creştini şi dărâmând sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui.

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena - Pr. Ion Cârciuleanu

Sărbătorim astăzi pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi pomenirea lor ne umple sufletul de mare bucurie duhovnicească şi ne înalţă spre cer.

Întru pomenirea lor, cu dreaptă credinţă, cu cucernicie, se cuvine să ne aducem aminte de viaţa lor împodobită cu fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi întru smerenie să le înălţăm laude după vrednicie, ca unora care au urmat lui Hristos şi au slujit Evanghelia lui Hristos în lume.

Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au fost cinstiţi de Biserică, de la început, întocmai cu Apostolii, cu toate că ei n-au fost în temniţă ca Petru şi nici nu au fost legaţi în lanţuri şi bătuţi cu toiege ca Pavel şi n-au fost munciţi cu chinuri de moarte şi nici n-au înconjurat pământul ca să propovăduiască pe Iisus Hristos pretutindeni (Antim Ivireanul, Didahii).

Lumina credinței Duminica a VI-a după Paști (a Orbului)

  Pr. Gabriel BASA

(Ioan 9, 1-38)

 Drept măritori creștini, Sfânta Biserică pune în fața noastră, prin pericopele evanghelice care se citesc la fiecare Sfântă Liturghie, o serie de relatări care, ne poart­ă cu sufletul și mintea în urmă cu aproape două mii de ani, în timpul vieții și activității pământești a Mântuitorului, încât, parcă trăim și noi faptele descrise în paginile Sfintelor Evanghelii. 

Sunt descrise minunile Mântuitorului, prin care Acesta, își manifesta, în primul rând, profunda Sa milă față de aceia în mijlocul cărora se întrupase. Era evidentă, astfel, atât dragostea față de mulțimile ce-L urmau pretutindeni dar, deopotrivă, și posibilitatea de a-i convinge mai ușor de puterea și de misiunea Sa dumne­zeiască. Prin urmare, al doilea scop urmărit de Mântuitorul prin săvârșirea minu­nilor era acela de a‑și dovedi dumnezeirea, de a arăta că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, lucru evident mai ales din pericopele evanghe­lice din Duminicile de la Paști până la Rusalii. 

Duminica a șasea după Paști, ne înfățișează minunea prin care orbul din naștere avea să primească lumină ochilor. Este una din acele minuni, în cadrul căreia Mântuitorul însuși ne spune că scopul săvârșirii minunii respective a fost acela de a-și dovedi dumnezeirea, atunci când zice că „nici el (orbul) n-a păcătuit, nici părinții lui (de s-a născut orb), ci să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu”(Ioan 9, 3). 

DUMINICA ORBULUI

   

 Pr. Dumitru Dospin

 Evanghelia din această duminică ne relatează cazul vindecării unui orb. Şi nu orice orb, un orb din naştere. De-a lungul întregii Evanghelii asistăm la minunea şi totodată la convorbirea  dintre orbul deja vindecat şi farisei. Aceştia din urmă nu doreau să creadă în această minune şi chiar voiau să-l prindă pe Iisus.     

  

Ni se spune că trecând, Iisus a văzut un orb din naştere. L-a văzut, s-a apropiat de el. Mulţi orbi a vindecat Iisus, dar, după cum cunoaştem din dumnezeieştile evanghelii, ceilalţi orbi Îl căutau ei pe Iisus şi strigau ei şi cereau să vadă. De data aceasta Iisus îl caută pe orb. El Se îndreaptă spre orb, Îl caută. Şi odată ajuns în faţa orbului, ucenicii, care de bună seamă îl văzuseră şi mai înainte; aflaseră că este orb din naştere. Era un cerşetor la uşa templului. ,,Învăţătorule – întreabă ucenicii –, cine a păcătuit: el, sau părinţii lui, de s-a născut orb?”. 

Curajul orbului din nastere – Sfantul Ioan Gura de Aur

OMILIA 58

“Au zis deci orbului iarasi: Tu ce zici despre el ca ti-a deschis ochii? Iar el a zis ca prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el ca era orb si a vazut, pîna ce n-au chemat pe parintii celui care vedea. ” (Cap.9, Vers. 17, 18 – Vers34)

1.Cum, privitor la orbul din nastere, evreii combatînd adevarul, îl fac sa straluceasca si mai mult.

2.Intrebat de farisei, orbul din nastere le raspunde cu curaj si da slava lui Dumnezeu.

3.Dezamagirea fariseilor: ei îl batjocoresc pe orb.

1.Nu trebuie sa ne oprim sa citim Scripturile în fuga, trebuie sa le meditati cu multa grija si atentie, de teama ca sa nu va aflati dintr-odata opriti. Spre exemplu, se poate pune aici în mod drept aceasta întrebare: cum evreii dupa ce au zis: “Acest om nu este trimis de Dumnezeu, fiindca nu tine sîmbata”, zic ei acum: “Tu ce zici despre El, ca ti-a deschis ochii?” Ei nu zic: si tu, ce spui despre omul acesta care calca sîmbata, ci pun justificarea în locul învinuirii.

Caută spre Mine şi Mă miluieşte… (Duminica a VI-a după Paşti, a Orbului; Ioan IX, 1-38)

 

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

 

Nu cred că se află icoană a suferinţei mai plenar marcată de prezenţa Domnului Iisus Hristos decât aceasta a Duminicii pe care o întâmpinăm cu orbul la marginea Siloamului. Cântarea liturgică oferă o astfel de descriere, cât se poate de acceptabilă: „Cel ce s-a născut orb zice în sufletul său: Au doară pentru păcatele părinţilor m-am născut fără vedere? Au doară pentru necredinţa nea­murilor m-am născut spre dovadă? Nu sunt în stare să întreb când este noapte şi când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda poticnirile de pietre; că n-am văzut soarele strălucind, şi nici chipul Celui Ce m-a zidit. Ci mă rog Ţie, Hristoase Dumne­zeule: Caută spre mine şi mă miluieşte!“ (Stihirile orbului, I, gls. 2).

Orbul din naștere și sufletele oarbe

Pr. Arsenie Boca

Multă vreme n-am înţeles tâlcul orbului din naştere. Nu înţelegeam explicaţia lui Iisus. Nu-i mirare. E mare deosebire între noi şi Iisus!

Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă Lazării Lumii, neputând răbda suferinţa lor, pentru că suntem incapabili în faţa ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem, – n-avem nimic în faţa suferinţei. Deci, fugind de Lazări, fugim în propria noastră nimicnicie. Aşa şi ucenicii, delegaţii noştri de lângă Dumnezeu, îl întreabă pe Iisus: „Invăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ?” – Când nu poţi nimic, faci ştiinţă: întrebi de cauză; iar când cauza e un păcat, faci morală. Dar oricum, chiar încercuiţi în neputinţe, încercăm o măsură preventivă. Ceea ce au păţit alţii, tu poţi să nu păţeşti, dacă ocoleşti greşelile lor.

Mai orb ca cel fără vedere

Mai orb ca cel fără vedere e omul cel fără de minte,

mai mut cel fără rugăciune ca mutul cel fără cuvinte.

Dumnezeule, ai milă de-orice om în stare grea,

dăruieşte-Ţi mântuirea celor care-s fără ea!

„Doamne, să văd”

Nicolae Steinhardt, din «Dăruind vei dobândi»

De orbire Domnul îi vindecă pe oameni în repetate rânduri. Referatul lui Matei pomeneşte două cazuri(Matei 9, 27-30; 20, 30-34) şi în amândouă este vorba de doi orbi. Marcu(Marcu 10,46-52) menţionează numai un caz, ai lui Bartimeu. Luca(Luca 18,35-42), tot unul, localizat, la Ierihon. Iar Evanghelia lui Ioan consacră un întreg capitol – al nouălea – tămăduirii orbului din naştere.

În referatele sinoptice orbii sunt cei care solicită mila şi lecuirea. La Ioan textul pare să impună concluzia că Iisus a lucrat din proprie iniţiativă. Domnul, în versiunile sinoptice întreabă pe cel orb ce voieşte sau pe cei orbi ce voiesc să le facă. Iar cel ori cei întrebaţi răspund aidoma (în vorbe niţel felurite): Doamne, să se deschidă ochii noştri; învăţătorule, să văd iarăşi ; Doamne, să văd! Şi cererea le este de îndată împlinită. Desigur că orbii implorau să-şi redobândească vederea, vederea fizică, posibilitatea pentru ochii lor de a-şi exercita funcţia lor firească, înregistrarea pe retină a înfăţişărilor lumii exterioare. Şi Iisus aceasta chiar, neîndoielnic, le dă: posibilitatea aceasta organică, fiziologică, fotografică.

Sfântul Nicolae Velmirovici, predică la Duminica a VI-a după Paşti

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (cf. Psalm 76:13,14). 

Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înţeleagă.

Ochii au văzut; ei au văzut şi au sfârşit în moarte. Limba a numărat şi şi-a pierdut graiul. Mintea a cugetat şi a fost cuprinsă de uitare. Cine poate cunoaşte minunile fără să cunoască pe Făcătorul de minuni? Şi cine poate să-L vadă pe Făcătorul de minuni şi să rămână viu?

VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE

Este oarecum surprinzător să găsim această Evanghelie la sfârşitul perioadei pascale, pentru că evenimentul pe care îl istoriseşte se găseşte înaintea Patimilor Mântuitorului. Dar acest lucru e legat de pedagogia liturgică a Biseri­cii din Răsărit: primele trei duminici din pe­rioada pascală se concentrează asupra învie­rii lui Hristos, după cum este firesc, iar următoarele trei duminici se concentrează asu­pra tainei apei⁽²⁾, pentru a ne pregăti pentru Cincizecime, căci apa este unul dintre semne­le cele mai puternice ale Duhului Sfânt. Vizi­unea occidentală este diferită, mai istorică: această Evanghelie se citeşte la sfârşitul Pos­tului, în miercurea Luminării, în ziua în care ochii catehumenilor se deschideau pentru că li se transmitea solemn Simbolul de Credinţă şi Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru)⁽³⁾.

PREDICĂ LA DUMINICA A VI-A DUPĂ PAŞTI (A ORBULUI)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Hristos a înviat, iubiţilor! şi Bine v-am regăsit!

Iată-ne ajunşi în Duminica a VI-a după Paşti, numită şi „a orbului” şi veţi vedea că-şi merită numele, după ce vom citi împreună şi vom gândi asu-pra textului Evangheliei, ce se găseşte în Evanghe-lia a 4-a, aceea de la Ioan, în capitolul 9, 1-38:

«Şi, trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: «Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?»

Iisus a răspuns: «Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.»

19 mai - Pilda zilei

 

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.

Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.

- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!

Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:

- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.

“Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

18 mai - Pilda zilei

 

Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.

Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.

- Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului – bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine. Hai, vino şi mângâie-l!

Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde!

“Dragostea este bucuria de a face altora bucurii” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

17 mai - Pilda zilei

 

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept. Într-o zi, plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor … Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfetnicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el.

16 mai - Pilda zilei

 

Prea multă vorbă pentru nimic 

Un măgăruş şedea odată nemişcat, gânditor, cu botul sprijinit de un par al gardului.
- La ce s-o fi gândind prostuţul? întrebă iedul, care, de câtăva vreme, îl privea mirat.
- Numai eu ştiu! interveni mânzul. El se gândeşte la loviturile pe care le-a primit ieri, din pricina stângăciei lui. Căci ştiţi ce-a făcut? A răsturnat ca un neghiob căruciorul cu zarzavaturi la care era înhămat! De altfel aceasta i se citeşte destul de bine pe faţa lui mohorâtă…
- Fac prinsoare că nu-i aşa, zise la rândul ei o puicuţă moţată. El visează cât e de fericit că se află cu noi aici. Nu citiţi asta în ochii lui?
Aceste diferite păreri atraseră atenţia câtorva cai care şedeau priponiţi în apropiere. Fiecare dându-şi câte o părere şi ţinând morţiş la ea, de la o vreme se iscă o ceartă aprinsă.
O vacă, intrând şi ea în vorbă, avu ideea că cel mai bun lucru ar fi să se ducă cu toţii la măgăruş, să le spună el la ce se gândeşte, fiindcă nimeni n-ar putea să ştie aceasta mai bine decât el. Se duseră deci şi-l întrebară:
- Hei, cumetre, de un ceas ne certăm aici ca să aflăm la ce te gândeai dumneata adineaori şi fiecare dintre noi a avut câte o părere. N-ai putea să ne dumireşti chiar dumneata, ca s-o ştim mai bine?
Măgăruşul, dând de câteva ori din cap, greoi, ca un gânditor, le răspunse:

- Drept să vă spun, domnilor, eu nu mă gândeam la nimic!…

15 mai - Pilda zilei

 

Se povesteşte că un bărbat şi femeia sa au venit la un preot să-i ceară sfat. Femeia îşi acuza omul că este prea risipitor, în timp ce bărbatul o mustra pe nevastă că este prea zgârcită. Uitându-se la ei, preotul le-a arătat palma deschisă şi i-a întrebat:

- Dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de bună ?

- Nu, părinte!

Preotul a strâns atunci puternic pumnul şi, ţinându-l aşa, i-a întrebat:

- Dar dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?

- Nu, bineînţeles, părinte.

- E, atunci mai gândiţi-vă la asta şi o să vedeţi care are dreptate!

“Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puţin!” - Avva Moise

14 mai - Pilda zilei

 

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici în ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi. În rest, toată viaţa lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu:

- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!

Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se făcea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfântul Petru l-a întrebat:

- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?