Originea şi familia lui Andrei Şaguna (1808-1873)

Maria Berenyi,

  Revista Teologica, nr.1/2009, p.34-48

Andrei Şaguna, prin origine, era „darul cel mai preţios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, cum afirma cunoscutul om de cultură Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române.

Strămoşii săi, alături de alte sute de aromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei.

Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna, strămutată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din înfloritoarea aşezare Grabova, de lîngă vestitul oras Moscopole, din cauza masacrelor la care Macedonia fusese supusă lui Ali Pasa din Ianina. Din Moscopole şi din zona adiacentă au emigrat marile familii aromâne care au contribuit decisiv la cristalizarea activităţilor comerciale şi bancare din Belgrad, Viena, Buda şi Pesta şi, în ultimă instanţă la renaşterea sentimentului naţional românesc din Austro-Ungaria şi Transilvania. Familiile Şaguna, Sina, Ucuta, Darvari, Caracaş, Mocioni, Gojdu etc. au adus contribuţii majore atât pentru cultura şi civilizaţia popoarelor în mijlocul unde s-au stabilit, cât şi ideii naţionale române. Aflaţi mai multe »

MAICA DOMNULUI – „CEA PRIN CARE RĂSARE BUCURIA”

 Pr. Adrian DINU

 Preliminarii.

 Părintele Dumitru Stăniloae a fost aproape șase decenii profesor la două Facultăți de Teologie, timp în care a adus o contribuție importantă la dezvoltarea învățăturii de credință a Bisericii. Bogata sa activitate teologică și pedagogică a avut rodiri și în planul „mariologiei”1 , în sensul îmbogățirii acestui domeniu teologic prin actualizarea învățăturii Sfinților Părinți. În acest studiu ne vom ocupa de ceea ce Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a gândit și a scris în domeniul „mariologiei” sau mai degrabă al „theotokologiei”, pentru că așa îi plăcea să numească învățătura despre Sfânta Fecioară2 . În conștiința sa, Părintele Stăniloae nu a desprins niciodată învățătura despre Fecioara Maria de cea despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru că așa este firesc și așa „învață” și icoana ortodoxă autentică cea mai răspândiă\: Fecioara este întotdeauna cu Pruncul în brațe, arătând spre El, iar ea primind binecuvântare alături de toți creștinii.  Aflaţi mai multe »

Maica lui Dumnezeu – „Norul de lumină” al creștinilor. Meditație la Paraclisul Maicii Domnului

Drd. loan Valentin ISTRATI 

Biserica lui Hristos este Trupul Lui tainic, extins în lume, este viata lui Hristos dăruită oamenilor şi care preface lumea în rai al lui Dumnezeu. De altfel, fiecare act al Bisericii, deşi este săvârşit pentru oameni şi utifizează resorturi naturale ale firii create, ne împărtăşeşte din împărăția veşnică a lui Dumnezeu. Rugăciunea este nu numai „vorbirea cu Dumnezeu'', ci şi „starea veacului viitor”, căci bucuria plenară a împărăției este o liturghie veşnică. Postul este, mai mult decât simpla abținere de la anumite plăceri, o înainte vedere a zilei a opta în împărăția lui Dumnezeu, un duhovnicesc monahism al firii şi apropiere de starea îngerească a „împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, bucurie şi pace întru Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). De asemenea, Sfînta Liturghie, centrul începător de îndumnezeire al firii omeneşti prin împărtăşire euharistică este realitatea perpetuă a comuniunii cu Dumnezeu şi plinătatea (pleroma) apropierii de El. Căci întradevăr, Liturghia este arvună a raiului, iar raiul e o Liturghie veşnică.  Aflaţi mai multe »

Maica Domnului în Filocalie

Mrd. Liviu PETCU 

1. Maica Domnului şi sfinţii 

În Biserica Ortodoxă învățăura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătută cu învățătura despre Iisus Hristos, despre mântuirea neamului omenesc şi despre împăcarea omului cu Tatăl Ceresc.

 În cele ce urmează, vom încerca să medităm despre Maica Domnului — „prea-filocalica Mireasă, având la bază scrierile Părinților răsăriteni cuprinse în cele douăsprezece volume din Filocalia românească. 

Referirile explicite din Filocalie la Maica Domnului sunt puține la număr şi destul de succinte. Cu toate acestea, Părinții filocalici au meditat adânc încă de la început asupra semnificaților ascunse referitoare la Maica Domnului. Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, ei ne-au transmis învățături însemnate în scrierile şi cuvântările lor despre „preaneprihănita şi preacurata Fecioară". Când vorbesc despre Maica Domnului, Părinții folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumusețe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogătie şi frumusete nu pot fi înțelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Tradiție. Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este tesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viața Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul.  Aflaţi mai multe »

Fecioara Maria în scrierile Fericitului Augustin

Pr. Dr. Adrian DINU 

A. Viata şi activitatea Fericitului Augustin 

Învăţatura despre Sfânta Fecioară Maria formează un substantial şi interesant capitol de teologie creştină, pe care specialiştii îl dezbat şi-l îmbogățesc continuu. Fericitul Augustin s-a născut în anul 354 la Tagaste, oraş al provinciei Numidia (azi Souk-Ahras, în Algeria), fiul lui Patricius, unul din conducătorii oraşului şi al Monicăi „o creştină împodobită cu o rară râvnă pentru credință”. A făcut studii în oraşul natal, apoi la Madaura şi Cartagina (371). În perioada aceasta Augustin a trecut prin mai multe crize, înclinând spre maniheism (373-382) sau spre „singurătatea filosofică” (383-386), dar căutând mai ales să-şi formeze o concepție proprie despre lume.  Aflaţi mai multe »

Maica Domnului în Acatistul Bucuria tuturor celor necăjiți

Protos. Paisie TEODORESCU 

Introducere 

În imnologia liturgică ortodoxă, imnul-acatist ocupă un loc distinct prin structura şi prin destinația sa. El este prin excelență un imn de laudă şi are o structură specifică, fiind alcătuit din 13 condace şi 12 icoase în succesiune alternativă. Fiecare icos înglobează căte 13 stihuri, deschizându-se fiecare cu aceeaşi expresie laudativă. Toate icoasele se închid cu acelaşi refren, care constituie un laitmotiv caracteristic acestui acatist. înainte de a se desprinde ca slujbă de sine stătătoare, locul primului acatist a fost în corpul canonului, după peasna a VI-a, unde se găsește un condac şi un icos. Astfel, acatistul este o dezvoltare, o înflorire prin amplificare, o excrescentă cultică a condacului şi a icosului întâlnit de regulă în mijlocul canoanelor.   Aflaţi mai multe »

Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Bisericii

Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe ISTODOR ,  

"Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Bisericii",

 Revista Teologica, nr.3/2007, p.

Preliminarii

Începând din secolul al IV-lea, forma cea mai înaltă a sinoadelor va fi cea „sinoadelor ecumenice”, considerate, pe bună dreptate, expresia desăvârşită a autorităţii bisericeşti.

Sărbătoarea Naşterii Domnului: Originea apostolică, evoluţia şi importanţa ei în cadrul anului liturgic

Dan Alexandru Streza, Sărbătoarea Naşterii Domnului: Originea apostolică, evoluţia şi importanţa ei în cadrul anului liturgic, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu/Editura Andreiana, Sibiu, 2011, 471 p., ISBN 978-606-1202-51-5 şi 978-606-8162-42-7

Unul dintre filmele cele mai provocatoare pentru creştini l-a reprezentat Zeitgeist, în care este pus sub semnul întrebării fundamentul hristologic al creştinismului, negându-se originalitatea şi istoricitatea lui Iisus Hristos. Ideea expusă în film este aceea că soarele a fost venerat din cele mai vechi timpuri, fiind obiectul personificării şi al mitizării cu scop religios. Ca exemplu concludent este amintit Horus, un zeu egiptean, pe a cărui schemă s-ar încadra alţi 40 de „mesia solari”, printre care şi Iisus. Printr-o grilă astrologică, sunt identificate paralelisme între diferiţii „zei solari”: naşterea personalităţii solare e asociată solstiţiului de iarnă şi evenimentelor stelare care au loc în această perioadă, iar momentul învierii e relaţionat echinocţiului de primăvară. (Detalii la Lect. Dr. Alina Pătru, „Elemente de critică religioasă în mişcarea Zeitgeist”, în RT  nr. 2/2009, p. 341-355.) Aflaţi mai multe »

Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Euharistic –, ieri, azi şi în veci Acelaşi. Temeiuri scripturistice şi dogmatice ale prezenţei Domnului în cadrul Sfintei Liturghii

Drd. Stelian Gomboş ,

"Mântuitorul nostru Iisus Hristos  Euharistic , ieri, azi şi în veci Acelaşi. 

Temeiuri scripturistice şi dogmatice
 ale prezenţei Domnului în cadrul
 Sfintei Liturghii " , 
Revista Teologica, nr.3/2010, p.130-160

Moto: „Euharistia este împlinirea iconomiei mântuirii, a iconomiei iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi a unirii Sale cu noi. Dacă Fiul lui Dumnezeu a voit să vină atât de aproape de oameni încât să Se unească cu ei, ca singur mod al mântuirii şi îndumnezeirii lor, El nu Se putea mulţumi să Se întrupeze numai ca un om cu intenţia de a rămâne separat de ceilalţi, ci ca să meargă mai departe, întrupându-Se aşa zicând în toţi oamenii, neîmpiedicându-i de a rămâne persoane deosebite şi neîncetând de a rămâne El Însuşi o persoană deosebită pentru practicarea iubirii desăvârşite. El trebuie să vină în noi, dar nu o singură dată, ci mereu, deci pe de o parte trebuie să fie în noi, pe de alta să rămână deosebit de noi şi mai presus de noi, ca să poată veni mereu într-un mai mare grad în noi, spre sporirea continuă a relaţiei de iubire, spre alimentarea iubirii, care se arată şi prin unirea trupului nostru cu trupul şi sângele Său preacurat. Un prieten, deşi ţi-a devenit interior prin faptul că ţi s-a dăruit o dată, ţi se dăruieşte mereu, sporind interioritatea lui în tine”^[1].

Preotul Ioan Moţa – promotor prin excelenţă al presei româneşti din Orăştie şi „Calendarul Naţional al Foii Interesante”

Prof. Dr. Valeriu Gabriel BASA ,

"Preotul Ioan Moţa - promotor prin excelenţă

 al presei româneşti din Orăştie  şi Calendarul Naţional 

al Foii Interesante", Revista Teologica, nr.3/2007, p.

Prezentul articol îşi propune să continue prezentarea activităţii publicistice complexe desfăşurată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea în Orăştie. Strădaniile iscusitului gazetar – părintele Ioan Moţa, care au încununat munca cărturarilor din vechiul ţinut al Hunedoarei, conturate în articolul „Preotul Ioan Moţa şi rolul său la dezvoltarea presei româneşti din Orăştie”[1], reuşeau să străbată prin intermediul unui calendar, până în casele cele mai îndepărtate ale fiilor neamului românesc.

Îndatoriri fundamentale ale credincioşilor

Pr. Lect. Dr. Mihai Iosu , 

"Îndatoriri fundamentale ale credincioşilor", 

Revista Teologica, nr.1/2010, p.144-154

Ar putea fi numite obligaţii esenţiale. Dintotdeauna, dar îndeosebi astăzi, termenul obligaţie^[1]a stârnit reacţii adverse, producând tensiuni, mai mult sau mai puţin evidente, dar mereu în defavoarea stabilirii şi menţinerii unui climat paşnic şi responsabil, la nivelul comunităţilor creştine. Când, de la înălţimea amvonului, preotul prezintă lista obligaţiilor, ce cad în sarcina credincioşilor săi, consider că întreg planul său pastoral-misionar are de suferit. Termenul, din start, creează fie lacune în comunicare, fie înveninează procesul de transmitere şi receptare a informaţiilor sau rugăminţilor, punând, astfel, sub semnul întrebării reuşita unei acţiuni ce se vrea a fi desfăşurată în spiritul binelui comunitar. A fi obligat înseamnă să nu ai alternativă, iar declinarea împlinirii unei obligaţii poate duce la privaţiuni, care lezează fie latura personală, fie interesele unui grup. Obligaţia inhibă latura afectivă şi o exacerbează pe cea refractară.

De preferat este termenul îndatoriri, unde subiectul se simte mai implicat şi, cunoscând în detaliu despre ce este vorba, se simte mai responsabilizat, în a fi părtaş, a sprijini şi apoi în a se bucura, împreună cu ceilalţi membri ai comunităţii, de realizările obţinute. În economia unui succes în activitatea pastorală, a te simţi dator că eşti creştin, credincios şi susţinător al unui program pastoral, duhovnicesc şi gospodăresc, deci participant activ la viaţa comunităţii, este un mare câştig, element care, de fapt, dă sens celui în cauză. Aflaţi mai multe »

Un exerciţiu de liturgică comparată: Analiza cuvintelor de instituire din cele patru versiuni ale anaforalei Sfântului Vasile cel Mare

Conf. Dr. Ciprian Streza , "Un exerciţiu de liturgică comparată: Analiza cuvintelor de instituire din cele patru versiuni ale anaforalei Sfântului Vasile cel Mare", Revista Teologica, nr.1/2010, p.127-143

Naraţiunea cuvintelor de instituire este elementul pe care se fundamentează toate actele cultice ale Sfintei Liturghii. Ea conţine nucleul originar al Sinaxei euharistice aşa cum a fost ea săvârşită de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi mai apoi de Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestora. Din acest nucleu originar au crescut şi s-au dezvoltat toate Liturghiile cunoscute până în prezent^[1].

Cercetările biblice şi liturgice din ultimele decenii au demonstrat, pe baza analizei referatelor biblice din 1 Co 11, 23-25 (probabil cel mai vechi dintre ele, datat fiind în jurul anului 53 d.Hr.), Mc 14, 22-25, Mt 26, 15-20, Lc 22, 15-20, că la Cina cea de Taină, instituind Euharistia, Hristos a împlinit un rit iudaic preexistent, sacramentalizând obiceiul iudaic străvechi al meselor festive familiale şi comunitare, conferindu-i însă o semnificaţie şi o realitate complet nouă^[2].
Aflaţi mai multe »

Israel în teologia lui Marcion și provocarea marcionismului contemporan pentru Biserica Ortodoxă

Dr. Alexandru Ioniţă, Revista Teologica, nr.3/2013, p.49-66

Într-o lume în care diversitatea bulversantă a confesiunilor creștine nu încetează să discrediteze însuși mesajul creștin, iar – în ciuda coexistenței de două milenii și a constrângerilor de tot felul – iudaismul nu încetează să mărturisească un drum paralel, aparent opus creștinismului, se pare că discuțiile teologice legate de raportul Bisericii cu Iudaismul devin din ce în ce mai interesante nu numai pentru dialogul interreligios, ci și pentru cel inter-creștin^[1]. Dacă în ultimele decenii marile tradiții creștine din Vest au găsit un drum aproximativ comun referitor la teologia creștină despre Israel, nu se poate spune același lucru despre tradiția sau Biserica Răsăritului creștin. Întrucât revenirea la origini și discuțiile despre păstrarea neschimbată a credinței sunt dintotdeauna teme predilecte în mediul ortodox, considerăm că o reluare a figurii primului mare eretic, Marcion, și aprecierea învățăturii lui cu privire la Israel sau Iudaism, împreună cu provocările aduse de adepții moderni ai acestui gânditor antic la adresa Bisericii, ar putea ajuta în special Biserica Ortodoxă în conștientizarea și depășirea unor dificultăți valabile – de altfel – pentru fiecare generație creștină. Aflaţi mai multe » 

Sfânta Liturghie – Simbol şi icoană a Împărăţiei Cerurilor

Lect. Dr. Ciprian Streza, "Sfânta Liturghie - simbol şi icoană a Împărăţiei Cerurilor",Revista Teologica, nr.3/2008, p.

A defini Sfânta Liturghie şi explica semnificaţia ei nu este o sarcină deloc uşoară. Tradiţia patristică o vede a fi spaţiul privilegiat al Parusiei liturgic-sacramentale a Mântuitorului Iisus Hristos, cerul pe pământ, bucuria creaţiei de Creator, transfigurarea lumii prin om, arvuna vieţii viitoare, icoana Împărăţiei cerurilor.Rugăciune a comunităţii, actualizare a Jertfei Mântuitorului, repre­zentare simbolică a întregii iconomii a mântuirii, Sfânta Liturghie uneşte într-o singură realitate prezentul şi trecutul şi viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefând într-un mod unic diversitatea armonică a planului divin de îndumnezeire a omului.[1]

Dumnezeu este prezent şi lucrează în Biserică în chip tainic prin intermediul văzutului. Simbolul şi icoana sunt cele două realităţi indisolubile prezente în cult prin care spiritul uman este ajutat să simtă şi să cunoască taina prezenţei reale a lui Dumnezeu în sânul Bisericii.

Realismul liturgic prezent prin intermediul simbolului este specificul cultului ortodox, căci el nu conţine doar anamneză evenimentelor evanghelice şi ecleziale în reprezentări simbolice sau figuri estetice, ci chiar împlinirea lor, actualizarea lor continuă: „Viaţa Bisericii prin Sfânta Liturghie re-prezintă întruparea Domnului realizată tainic, misterios: Mântuitorul este real prezent între noi şi ne face părtaşi la toate actele Sale mântuitoare”.[2] Aflaţi mai multe »

Originea şi familia lui Andrei Şaguna (1808-1873)

Maria Berenyi, "Originea şi familia lui Andrei Şaguna (1808-1873)",

 Revista Teologica, nr.1/2009, p.34-48

Andrei Şaguna, prin origine, era „darul cel mai preţios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, cum afirma cunoscutul om de cultură Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române.

Strămoşii săi, alături de alte sute de aromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei.

Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna, strămutată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din înfloritoarea aşezare Grabova, de lîngă vestitul oras Moscopole, din cauza masacrelor la care Macedonia fusese supusă lui Ali Pasa din Ianina. Din Moscopole şi din zona adiacentă au emigrat marile familii aromâne care au contribuit decisiv la cristalizarea activităţilor comerciale şi bancare din Belgrad, Viena, Buda şi Pesta şi, în ultimă instanţă la renaşterea sentimentului naţional românesc din Austro-Ungaria şi Transilvania. Familiile Şaguna, Sina, Ucuta, Darvari, Caracaş, Mocioni, Gojdu etc. au adus contribuţii majore atât pentru cultura şi civilizaţia popoarelor în mijlocul unde s-au stabilit, cât şi ideii naţionale române. Aflaţi mai multe »

Pentru un nou stil de viaţă: Împotriva separării dintre spiritualitate şi responsabilitate în lume

Profesor Dumitru STĂNILOAE

Este destul de răspândită opinia potrivit căreia spiritualitatea şi responsabilitatea socială a creştinului ar constitui două preocupări diferite sau chiar contrarii, sau că aspiraţia sa de a înainta în unirea cu Dumnezeu s-ar opune conştiinţei sale de a se interesa de viaţa semenilor săi şi de a contribui la îmbunătăţirea ei.

Se ajunge uneori până la afirmaţia că ortodoxia găseşte mai multă bucurie în preamărirea lui Dumnezeu, alături de contemplarea Lui, şi că protestantismul nu recunoaşte nici o putere credinţei, prin care omul are certitudinea de a fi mântuit, de a se prelungi în fapte pentru binele semenilor săi.

Vom expune în cele ce urmează câteva texte din Sfânta Scriptură şi din tradiţia ortodoxă privitoare la prelungirea credinţei în mântuirea pe care o primim în unire cu Hristos prin faptele ce caută binele aproapelui, sau, mai precis, referitoare la includerea responsabilităţii faţă de oameni în spiritualitatea însăşi, prin care omul înaintează în experierea unirii sale cu Dumnezeu şi în desăvârşirea morală legată de aceasta. Aflaţi mai multe »

Crainicul adevărului și apărătorul neînduplecat al Tradiției ortodoxe

Pr. Adrian DINU 

Câteva consideraţii. 

Învățătura despre Preacurata Fecioară Maria este una dintre cele mai frumoase învățături dogmatice. Realitatea prin care noi creştinii ne facem o „icoană” vie asupra rolului pe care-l are Sfânta Fecioară în cadrul iconomiei lui Dumnezeu — aici cuprinzând nu doar latura dogmatică, ci şi cultică — este calitatea ei de Teotokos sau Maică a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Această învățătură a fost statonicită atât în Sânta Scriptură, cât şi la Sinoadele Ecumenice, mai ales la cel din Efes din anul 431. Sfântul Ioan Damaschin, a sistematizat sau mai bine spus a sintetizat „întreaga literatură patristică de până la el, a meditat asupra ei şi a expus-o concis, selectând ideile cele mai reprezentative din Părinții Bisericii Răsăritene, contribuind astfel la formularea dogmelor Bisericii Ortodoxe. Nu trebuie să ne aşteptăm să descoperim în opera sa concepții originale şi date noi despre Fecioara Maria, căci înțelepciunea şi smerenia lui îi dictează să rămână crainicul adevărului şi apărătorul neînduplecat al tradiției ortodoxe. De aceea el îşi mărturiseşte neîncetat respectul față de această Tradiție: „Să nu depăşim hotarele veşnice, pe care le-au pus Părintii noştri, ci să ținem predaniile, aşa cum le-am primit.”  Aflaţi mai multe »

Raportul dintre Fecioara Maria și Sofia în teologia lui Florenski

Drd. Veaceslav GOREANU 

Fecioara Maria în dublă ipostază: de Născătoare de Dumnezeu si Pururea Fecioară 

Biserica a avut întotdeauna în persoana Fecioarei Maria un model al omului ce răspunde chemării lui Dumnezeu de a se asemăna cu El (Fac. 1, 26), a văzut în ea împlinirea făgăduinței făcută de Dumnezeu primilor oameni (Fac. 3, 15), izbăvirea ce va veni lumii printr-o femeie, a văzut în ea împlinindu-se profeția lui Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi se va chema numele lui Emanuel (7, 14). Această Fecioară, din neamul lui David, aşa cum ne arată evangheliştii în genealogia Măntuitorului (Mt. 1; Lc. 2), este Maria, logodnica lui Iosif, care a născut, prin lucrarea Sfântului Duh, pe Hristos, Domnul nostru (Mt. 1, 20). Sfânta Fecioară este cinstită în Biserică prin rugăciuni şi cântări de o frumusete rară şi de sensibilitate duhovnicească, potrivit cu rolul ei în iconomia mântuirii, şi de aceea slujbele bisericeşti sunt presărate de numeroase rugăciuni către Maica Domnului. În cult, după numele lui Iisus Hristos, cel mai pronunțat şi cel mai mărit este al Sfintei Fecioare.  Aflaţi mai multe »

Simbolistica numelor Maicii Domnului în rugăciunile Ortodoxiei

Raluca Drăgicescu, Revista Teologica, nr.1/2008, p.52-75

Simbolul în limbajul liturgic

Cultul liturgic nu este doar un act cultural al unei comunităţi preexistente, ci el devine din ce în ce mai mult, în societatea actuală, un mijloc prin care se constituie comunitatea specifică a creştinilor. Liturghia este, astfel, „o funcţie expresivă a comunităţii creştinilor, adică mijlocul prin care creştinii se exprimă în mod conştient drept creştini sau mijlocul prin care sunt exprimate valorile, sentimentele, aspiraţiile lor”[1].

Pe lângă funcţia didactică (de informare), cultul liturgic mai are o funcţie creatoare de atitudine (destinată să determine apariţia unui anume comportament) şi o funcţie misterică, prin care Dumnezeu se comunică. Aflaţi mai multe »

Judecata florilor

Pr. Dr. ILARION V. FELEA

Bineînţeles că în opera de îmbunătăţire morală şi spirituală, care e cea mai dificilă şi mai importantă dintre toate, joacă un rol hotărîtor libertatea şi răspunderea omului. Trebue să ştim că în faţa lui Dumnezeu, noi oamenii trăim sub „legea slobozeniei", sau în termeni mai noui, sub regimul libertăţii de conştiinţă. Dumnezeu ne-a creat şi ne-a lăsat să trăim făpturi libere, pentrucă fără libertate nu este nici fericire, nici bine nici rău, nici răsplată nici pedeapsă, nici iad. Viaţa fericită, atât pe pământ cât şi dincolo de moarte, nu poate să existe fără de libertate. Şi lucrul acesta este uşor de înţeles. Noi în viaţă atâta mulţumire simţim, câtă libertate avem. Cât muncim, cât creiem, cât trăim în libertate, atâta bucurie şi atâta merit avem.