27 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 „Ascultă, fiule, şi fii înţelept şi-ţi îndreptează gândurile inimii tale" (Pilde 23, 19). 

Din inimă ies necontenit gânduri: uneori bune, însă în cea mai mare parte rele. Celor rele nu trebuie nicicum să le urmăm; dar nici pe cele bune nu trebuie să le împlinim întotdeauna - se întâmplă ca gândurile care sunt bune în sine să nu fie potrivite în anumite împrejurări. Iată de ce ni se porunceşte să luăm aminte la noi înşine, să căutăm la tot ce iese din inimă; ce este rău să lepădăm, ce este bun să cercetăm, făcând doar ceea ce se va arăta a fi bun cu adevărat. Cel mai bine este însă a închide inima astfel încât din ea să nu iasă şi în ea să nu intre nimic fără îngăduinţa minţii, pentru ca mintea să premeargă în toate, rânduind mişcările inimii: dar mintea devine astfel numai atunci când este mintea lui Hristos. 

Asta înseamnă să-ţi uneşti mintea şi inima cu Hristos şi totul înlăuntrul tău va fi aşa cum trebuie.

Sfântul Teofan Zavoratul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

26 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

„Strigă tare", îi zice Domnul sfântului prooroc Isaia, „nu te opri", dând în vileag nelegiuirile poporului Meu. Dar ce făcea poporul? „Ei Mă caută, doresc apropierea de Dumnezeu." Dar este asta, oare, un păcat? Tocmai asta era dator să facă. Da, aşa este, dar necazul este că nu o fac aşa cum se cuvine, ci aşteaptă să îşi atingă ţelul numai prin post, fără a se îngriji de faptele dreptăţii şi dragostei. „Şi postul îmi e plăcut", grăieşte Domnul, „însă postul (adevărat este cel) la care oamenii, smerindu-şi trupul, adaugă şi iertarea jignirilor, a datoriilor, hrănirea celor flămânzi, găzduirea celor lipsiţi de adăpost, îmbrăcarea celor goi. Când toate acestea se vor adăuga postirii, căutarea Mea şi apropierea de Mine vor avea spor"; „atunci va ieşi de dimineaţă lumina ta,... şi slava Domnului te va înconjura. Atunci vei striga, si Domnul te va auzi; şi încă grăind tu, va zice: aici sunt!... Si va fi Dumnezeul tău cu tine pururea" (Is. 58,1-11).

 Sfântul Teofan Zavoratul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

25 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

„Cel ce-şi astupă urechile sale ca să nu audă pe cel sărman va striga şi el şi nu va fi cine să-1 audă" (Pilde 21, 13). 

Şi ne mai minunăm adesea: „De ce Domnul nu ascultă rugăciunile noastre?". Iată pricina! 

Pentru că s-a întâmplat, pesemne, să ne astupăm urechile când ne ruga vreun nevoiaş: iată că nici Domnul nu ne ascultă pe noi. Dar încă nu e mare necaz dacă nu suntem ascultaţi când ne rugăm pentru vreun folos vremelnic; necazul adevărat va fi de nu ne va asculta Domnul când ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre. Si nu ne va asculta dacă plângerea pe care o îndreaptă către Dânsul cei trecuţi de noi cu vederea va fi mai puternică decât rugăciunile noastre. Trebuie să ne grăbim a preîntâmpina această nenorocire grozavă, urmând pilda lui Zaheu, care pentru înţeleptele sale hotărâri a auzit de la Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia" (Lc. 19, 9).

 Sfântul Teofan Zavoratul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

24 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 Acestea zice Domnul: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te învaţă pe tine cele de folos, care te duce pe calea pe care trebuie să mergi. O, de-ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci, pacea ta ar fi fost ca un râu, iar dreptatea ta - ca valurile mării; şi ca nisipul s-ar fi înmulţit sămânţa ta, iar fiii pântecelui tău - ca ţărâna pământului: nu s-ar fi stins, nici ar fi pierit numele ei înaintea Mea"5 . 

Cu ce condiţie? „Ieşiţi din Babilon" (Is. 48,17-20)! 

Babilonul este chipul păcătoşeniei de toate felurile. Părăseşte păcatul, întoarce-te către Domnul cu toată inima ta, şi El nu va pomeni fărădelegile tale, va da uitării toate nedreptăţile tale. Iarăşi vei fi primit în mila Lui, şi atunci nu-ţi va rămâne decât să umbli numai în calea pe care te va învăţa El, ca pacea ta lăuntrică să fie ca un râu, cugetările cele bune ale inimii tale ca nisipul, iar roadele faptelor tale bune ca ţărâna pământului.

5 Potrivit traducerii ruse - n. tr

Sfântul Teofan Zavoratul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

23 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 „Tu, Doamne, aprinzi  făclia  mea,  Dumnezeul

meu, tu luminează întunericul meu!”(Ps. 17, 30).

 

Arătând lucrările, rezumând binefacerile şi subliniind puterile rugăciunii, un mare povăţuitor în viaţa duhovnicească scria: Când e vie, rugăciunea mişcă inima prin Duhul Sfânt. Atunci are trei lucrări: 1. dă omului puterea prin care lucrează cele ce trebuie împlinite (poruncile, virtuţile, faptele bune), 2. dă omului învăţătura celor duhovniceşti şi 3. îndemnul la luptă   pentru   cele   ce   trebuie   împlinite,   mângâierea   şi mulţumirea pentru cele împlinite. Astfel aduce sub înrâurirea Duhului Sfânt puterea, învăţătura şi mângâierea.

Având atâta răsplătire, atâtea binefaceri şi atâtea roade, este lucru firesc şi dumnezeiesc să ne folosim neîncetat, ca de răsuflare, de puterea rugăciunii, iubiţi şi binecuvântaţi creştini. „Să se lipească numele lui Iisus, prin rugăciune, de răsuflarea ta şi de toată viaţa ta” - spune Isihie Sinaitul.

22 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Tu, Doamne, aprinzi  făclia  mea,  Dumnezeul

meu, tu luminează întunericul meu!”(Ps. 17, 30).

 

Prin rugăciune întărim virtuţile, liniştim inima, susţinem trezvia şi îmbogăţim lumina minţii, mai ales prin rugăciunea lui Iisus. Precum am mai spus şi altădată, când am mai vorbit despre rugăciune, amintim şi acum că rugăciunea lui Iisus constă din chemarea Mântuitorului printr-un singur cuvânt: „Iisuse!”... „Iisuse!”; ... prin două cuvinte: „Iisuse miluieşte-mă!” sau prin mai multe cuvinte, rostite neîncetat şi cu atenţie neîmprăştiată: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Rugăciunea aceasta are darul să susţină trezvia minţii, să lumineze văzduhul inimii, să cultive atenţia şi evlavia, să vădească dorirea noastră de trăire necontenită în prezenţa lui Dumnezeu. „Precum ploaia cu cât mai mult cade pe pământ, cu atât îl înmoaie mai mult, aşa şi sfântul nume al lui Iisus, strigat de noi fără gânduri, cu cât îl chemăm mai des, înmoaie pământul inimii noastre şi îl umple de bucurie şi veselie”.

va urma

preot Ilarion V. Felea - Spre Tabor, vol. III, Luminarea, edit. Crigarux, Piatra Neamţ, 2008

21 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

  „Tu, Doamne, aprinzi  făclia  mea,  Dumnezeul

meu, tu luminează întunericul meu!”(Ps. 17, 30).

 

Rugăciunea smereşte inima în faţa lui Dumnezeu, fereşte de păcat, ajută să ne înnoim viaţa şi să creştem în virtuţi şi fapte  bune.  Rugăciunea  alungă  demonii  gândurilor  rele, luminează ochiul inimii, atrage mila şi iertarea lui Dumnezeu, aprinde focul harului, încălzeşte iubirea, întăreşte sufletul şi ne ridică pe aripile evlaviei până la cer. Prin rugăciunea făcută din inimă, cu atenţie desăvârşită, primim lumină şi linişte în suflet, în minte şi în privire; primim putere, căldură, bucurie şi viaţă duhovnicească. Când a ajuns la Roma, Apostolul Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi prin aceasta s-a îmbărbătat (FA. 28, 15), s-a întărit în virtute. Ca şi el, toţi avem trebuinţă de rugăciuni, ca prin puterea ei duhovnicească să ne putem întări zi de zi în lucrarea virtuţilor şi a poruncilor lor.

Cine se roagă este un om bun, un om care mereu se îmbunătăţeşte. Este o legătură strânsă între rugăciune şi omul bun - sau cum spunea un mare artist (maestrul George Enescu):   corelaţii   strânse   „între   rugăciune   şi   onestitatea cugetului”.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

 

Iubirea față de Dumnezeu ne aduce iertare de păcate

Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Evangheliile rânduite de către Biserică pentru a fi citite în duminica a V-a sunt ca o lumină pentru sufletul nostru în această perioadă a Postului Mare. Avem două citiri din Evanghelie care se explică în felul următor: până în secolul al XI-lea, în duminica a V-a din Post nu era pomenită și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ci era o duminică în care accentul se punea pe smerenie. De aceea, prima Evanghelie, cea după Sfântul Evanghelist Marcu (10, 32-45), ne arată cererea celor doi ucenici ai Domnului Hristos, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, de-a sta unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui, în slava Lui, tocmai în momentul în care Mântuitorul vorbea despre viitoarele Sale pătimiri, și anume că Fiul Omului va fi dat pe mâna păgânilor și pe mâna mai-marilor cărturarilor și fariseilor care Îl vor batjocori, Îl vor omorî, iar El, Fiul Omului, va învia a treia zi.

Dorința de slavă a ucenicilor este temperată de smerenia Domnului

La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfantul Teofan Zavoratul

 

Acum e proslavita Sfânta Maria Egipteanca, dintre marile pacatoase o mare dreapta.

 

Asadar, bucurati-va, pacatosilor! Va e deschisa nu numai usa pocaintei, ci si camara slavei! Uitati-va ce era Maria si ce a ajuns, si însufletiti-va spre a alerga cu barbatie pe calea ei.

Domnul a chemat-o, ea s-a sculat si a mers – si mergând, nu s-a mai întors sa priveasca înapoi. Si pe noi toti ne cheama acum Domnul – si cine n-a raspuns la aceasta milostiva chemare a Lui ? Aproape toti s-au pregatit pentru primirea sfintelor Taine, s-au spovedit si s-au împartasit, adica au raspuns chemarii si s-au sculat. Deci, sa mergem acum neabatut si pe calea pe care a mers Maria, ca sa ajungem si acolo unde a ajuns ea în cele din urma.

Sfânta Maria, pocaindu-se, a lasat tot si, trecând Iordanul, petrecând acolo în pustie vietuire cumplit de aspra, s-a curatit de patimi si s-a mântuit. Iata pilda! Pregatiti-va sa-i urmati.

Duminica a-V-a din Postul Paştelui Cuvioasa Maria Egipteanca

  Preot  Dumitru Dospin

Viaţa Mariei Egipteanca a fost scrisă de Sofronie patriarhul Ierusalimului într-o carte a sa.
 

Povestirea începe cu un monah îmbunătăţit pe nume Zosuma care a ajuns la o anumită stare de îmbunătăţire şi care dorea să fie desăvârşit. Şi, ne spune istorisirea, a plecat acest monah în pustiu după ce mai întâi a primit semn de la Dumnezeu unde anume să meargă, şi a ajuns într-o mânăstire. După un timp a plecat din acea mânăstire şi a ajuns pe malul unui râu unde a văzut o femeie care umbla doar în zdrenţe şi care voia să fugă de el. La strigătul său femeia a s-a oprit şi cerându-i haina să se acopere ea l-a strigat pe nume. Surprins că îi cunoaşte numele, Zosima a cerut binecuvântare de la aceasta convins fiind că femeia este mult mai desăvârşită decât el. La rândul ei, femeia a cerut ea binecuvântare de la Zosima sub pretext că este preot şi că are darul preoţiei. Ascultând acest lucru şi descoperindu-i-se şi taina aceasta, că l-a recunoscut prin dar că este preot, mai mult s-a uimit. Surprinderea a fost şi mai mare atunci când a văzut că femei din faţa sa a început să se roage Iar ea, ridicându-şi ochii ridicându-şi mâinile şi, rugându-se, a văzut că trupul ei se înălţa în văzduh. Cu atât mai mult s-a cutremurat Zosima, şi cu atât mai mult a stăruit să-l binecuvinteze acea femeie. Şi ea l-a binecuvântat. Copleşit, bătrânul s-a aruncat la pământ întrebându-o cu lacrimi să-şi descoperea taina ei adică cine este şi cum a ajuns la această stare. Şi, ea i-a descoperit taina.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Predică la Duminica a V-a din Post – a Sfintei Maria Egipteanca

Smerenia Domnului nostru Iisus Hristos este un lucru de mare măreţie, fiindcă minunile Sale sunt o mare uimire, dimpreună cu Învierea Sa – acea minune a minunilor. Luând trup împuţinat şi strâmt, de rob, El a ajuns slujitorul robilor Săi.

De ce încearcă oamenii să pară mai mari şi mai buni decât sunt? Iarba de pe câmp nu încearcă aceasta, şi nici peştii din apă sau păsările din văzduh. Atunci, de ce oamenii fac aceasta? Pentru că, odinioară, ei au fost cu adevărat mai mari şi mai buni decât sunt acum, şi umbra acestei amintiri îi îndeamnă la exagerarea măreţiei şi bunătăţii lor – pe o coardă întinsă prea tare şi să fie mânuiţi de demoni.

Predică la Duminica a V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) – Sfântul Ioan Gură de Aur

 

Cereţi şi vi se va da” (In.16,24).

Puterea Rugăciunii.

„Desigur, nimic nu este mai puternic decât rugăciunea. Un împărat în haină de porfiră nu e mai mărit decât rugătorul pe care îl împodobeşte vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om, vorbind cu împăratul în prezenţa întregii oştiri, a comandanţilor şi a domnilor, prin aceasta atrage asupra sa ochii tuturor şi capătă însemnătate, aşa se întâmplă şi cu cel ce se roagă.

Socoteşte numai ce înseamnă când un om, în prezenţa tuturor Ingerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor şi a tuturor puterilor cereşti, cu toată bucuria şi siguranţa, se apropie de împăratul împăraţilor şi cutează a vorbi către Dânsul?

PREDICĂ LA DUMINICA A V-A DIN POSTUL MARE (A SFINTEI MARIA EGIPTEANCA)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

„Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”.

Iubiţi credincioşi,

Dacă vă aduceţi aminte, acestea erau ultimele cuvinte ale Evangheliei din Duminica ce a trecut, şi iată că Sfinţii Părinţi au rânduit astăzi, în Duminica a V-a, numită şi a Sfintei Maria Egipteanca, să continue citirea din acelaşi capitol 9 al Evangheliei de la Marcu, până la sfârşit. Iată, aşadar, să ascultăm cu luare aminte Evanghelia de astăzi:

 „Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe. Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: «Ce vorbeaţi între voi pe drum?»

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea

Sf. Ignatie Briancianinov

Domnul ne-a arătat mijlocul prin care putem şi suntem datori să întărim neputinţa firii omeneşti atunci când vin necazurile. El S-a rugat cu osârdie. Ucenicilor biruiţi de somn le-a poruncit: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită (Matei 26, 41). Ca necazul venit să nu pună stăpânire pe el, să nu-l înghită, este neapărată nevoie de rugăciune. Este neapărată nevoie în vremea necazului de acea putere duhovnicească, de acea pace dumnezeiască pe care le aduce rugăciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce năzuieşte ca prin gândurile de întristare şi deznădejde să-l clatine şi să îl piardă pe omul supus necazului cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru a nu se împuţina credinţa noastră în vremea necazului, este nevoie de rugăciune. Avem nevoie de ea ca în chiar mijlocul necazului să putem simţi, după spusa Apostolului, toată bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem când cădem în multe feluri de ispite (Iac. 1, 2).

Ea a ales pocăinţa, noi ce alegem…

Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui Hristos e vie şi lucrează. Pentru că nimeni nu luptă împotriva morţilor. Luptă împotriva celor vii. Biserica deci se menţine, e vie, împărăţeşte şi triumfă în lume.

De ce? Am spus: pentru că nu este o ficţiune omenească, nu au confecţionat-o oamenii, ci este o instituţie dumnezeiască. Este – ca să vorbim mai simplu – un copac pe care nu l-a sădit vreo mână omenească; l-a sădit însuşi Dumnezeu, Sfânta Treime. De aceea, toţi demonii iadului, de toate culorile şi  nuanţele, nu pot să o dezrădăcineze.

Biserica este necesară. Cât de necesară este? Ca pâinea pe care o mâncăm zi de zi, ca razele soarelui care ne luminează şi ne încălzesc, ca aerul pe care-l respirăm în fiecare clipă. Poţi să trăieşti fără aer? Poţi să trăieşti fără soare? Poţi să trăieşti fără pâine? Tot aşa, nu poţi să trăieşti fără Biserică, fără Dumnezeu. 

Rugăciunea, postul și pocăința – căile înaintării noastre spre Înviere. Predică la Duminica a cincea din Post, a Cuvioasei Maria Egipteanca

 

Pr. Gabriel Basa

Aflați pe calea urcușului duhovnicesc, pe care nădăjduim să-l parcurgem pentru a ajunge, în comuniune, la ziua cea mare a Învierii, ne găsim astăzi în Duminica a cincea din Post când Biserica face pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca.

Exemplul vieții ei care, din femeie păcătoasă şi decăzută, a izbutit să urce – prin pocăinţă – toate treptele desăvârşirii, încât să fie îmbrăcată în aureola sfinţeniei, ne uimește și astăzi pe toți. Potrivit tradiţiei orale, Cuvioasa Maria Egipteanca a trăit în secolele IV – V. Născută într-un sat din Egipt avea să își părăsească familia, atrasă fiind de faima, luxul și bogăţia oraşului Alexandria. Puternicul centru economic-comercial, de atunci, atrăgea oameni din trei continente.

Preţul

 

Duminica a V-a din Post (a Cuv. Maria Egipteanca)

Evanghelia de la Marcu 10,32-45 şi de la Luca 7,36-50

Marcu 10 ³² Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: ³³Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. ³⁴ Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. ³⁵ Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. ³⁶ Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? ³⁷ Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. ³⁸

20 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Tu, Doamne, aprinzi  făclia  mea,  Dumnezeul

meu, tu luminează întunericul meu!”(Ps. 17, 30).

 

Rugăciunea e cel mai răspândit, poate şi cel mai bun, mijloc de luminare a credinţei creştine, de curăţire a vieţii morale   şi   de   îmbărbătare,   de   întărire   a   convingerilor religioase.  Prin câteva  exemple ne lămurim  şi  mai bine: „Greşit-am, ... călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare şi făgăduinţele   noastre   cele   sfinte"   (făcute   în   Sf.   Botez); „lepădatu-ne-am de înfricoşatul Sânge al legii..." (de Sfânta Cuminecătură). „Toată Scriptura ... şi învăţătura cea insuflată de Dumnezeu, ca un sunet deşert şi graiuri pustii s-au socotit între noi; ... mâinile noastre spre toată răpirea şi lăcomia au fost nevoitoare; picioarele grabnice şi îndrăzneţe spre toată nedreptatea, gata a merge şi a călca partea fraţilor; ... gura, care este organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, am făcut-o organ a toată ruşinea şi vorba nebunească, şi a călcare de jurământ şi a clevetire; ochii noştri şi toate simţurile noastre peste măsură le-am umplut de desfrânare şi de toată necurăţia; mintea, care  împărăţeşte  întru  noi,   adică  dumnezeiasca sămânţă călcându-o, şi mădularele Tale, Hristoase, mădularele desfrânării făcându-le, în loc de a fi biserici lui Dumnezeu, stricăciunii   şi  necurăţiei  ne-am  făcut  lăcaşuri...”.

19 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

„Tu, Doamne, aprinzi  făclia  mea,  Dumnezeul

meu, tu luminează întunericul meu!”(Ps. 17, 30).

 

Cea mai veche şcoală a omenirii este rugăciunea. Când încă nu erau dascăli şi abecedare, oamenii îşi munceau mintea şi îşi mângâiau inima prin rugăciuni: învăţau rugăciuni, cântau rugăciuni - se bucurau şi se luminau prin rugăciuni. Şcoala rugăciunii, mai întâi, a îmblânzit firea, a deşteptat mintea şi a întărit virtutea omului.

De când există omul, religia şi mai ales Biserica, rugăciunea împlineşte un foarte însemnat rost curăţitor şi sfinţitor, luminător şi îndreptător. După cuprinsul lor, Biserica ne învaţă trei feluri de rugăciuni, întemeiate pe cele trei virtuţi religioase ale Evangheliei:

-  rugăciuni de laudă, întemeiate pe credinţă;

-  rugăciuni de cerere, întemeiate pe nădejde; şi

-  rugăciuni de mulţumire, întemeiate pe iubire – toate având un rost şi un folos luminător şi mântuitor.

18 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 Viitorul se poate şti sigur fără să mergi la ghicitori şi fără să faci vrăjitorie sau spiritism.

Viitorul este limpede scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare, pentru ca să-şi cunoască sfârşitul său, n are nevoie să întrebe decât Cuvântul Sfânt care spune:

Necaz şi strâmtorare va veni (sigur şi curând) peste orice suflet care face răul… dar slavă, cinste şi pace va veni peste oricine face binele – şi nu se are în vedere faţa nimănui (Rom 2, 9-11)!

Ce descoperire mai clară vreţi decât asta?

Dacă numai ar crede cineva binele, dar nu l-ar împlini cu fapta Sa, – la ce i-ar mai folosi oare?

Dacă numai aş crede eu că drumul acesta mă duce acasă, dar n-aş osteni să merg cu picioarele mele pe el, aş mai ajunge eu oare vreodată acasă?

17 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 Sfântul Talasie zice: «Dacă vrei să scapi din prima de rele, leapădă-te de mama relelor, care este iubirea de sine»[3].

Iubirea de sine înseamnă egocentrism. Nu este iubirea dreaptă pe care o datorăm propriei noastre persoane, ci o iubire bolnavă, egoistă, pe care o nutrim pentru noi înșine. A ne iubi pe noi înșine înseamnă a face voia lui Dumnezeu: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți» (Marcu 12, 31). Dar a ne iubi pe noi înșine într-un mod bolnav, egoist și egocentrist înseamnă iubire de sine, iubire irațională față de propria persoană.

16 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ti-ai primit răsplata ; dar daca iubesti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu in locul aceluia. Dar în afara de aceasta : Când te iubeşte cineva nu trebue să-ti dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu ; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei ! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav !”

Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceiace s’a răcit. Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult ! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic ; dar când iubim pe cineva cu caldura si sinceritate chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne inconjoara cu cea mai mare slavă.

Sf. Ioan Gură de Aur

din Despre dragoste si prietenie

15 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale. Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.

Toate cele neplăcute care rămân în sufletul vostru și provoacă stres pot să devină un pretext pentru adorarea lui Dumnezeu și să înceteze de a vă istovi. Aveți încredere în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Pavel: „Întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți?”.

Pe toate să le abordați cu dragoste, bunătate, blândețe, răbdare și smerenie. Să fiți stânci! Toate să se spargă de voi și, asemenea valurilor, să se întoarcă în larg. Voi să fiți calmi. Dar veți zice: Ei, este posibil acest lucru? Da, cu harul lui Dumnezeu, este întotdeauna posibil. Dacă le privim doar omenește, nu este posibil.

Credința, rugăciunea și postul alungă demonii

 

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Valoarea neprețuită a rugăciunii pentru alții

În primul rând, vedem că acest copil este vindecat de Iisus nu la cererea sa personală, întrucât el nu mai era în stare să exprime verbal suferința sa și nici nu era în stare să ceară ajutor pentru sine, ci tatăl lui se roagă Mântuitorului Iisus Hristos pentru vindecarea sa. Observăm aici cât de folositoare este rugăciunea altora pentru noi, când noi nu ne mai putem ruga sau nu știm să ne rugăm cum trebuie pentru noi înșine.

În al doilea rând, vedem că acest tată îndurerat, care trăia el însuși suferința fiului său bolnav, încercase deja pe lângă ucenicii Mântuitorului să obțină vindecarea fiului său, dar a constatat cu întristare că ei nu pot să-l vindece. De aceea, a venit el la Iisus ca să-i vindece fiul. Mântuitorul arată din ce cauză ucenicii Săi n-au reușit să-l vindece pe copil, și anume insuficienta lor credință. Desigur, ucenicii aveau o anumită credință, dar ea nu era suficient de puternică, nu era suficient de fierbinte, încât demonul care chinuia pe copilul lunatic să se teamă de cuvântul ucenicilor lui Iisus și să-l elibereze pe copilul posedat. Din Evanghelie se vede că Mântuitorul Iisus Hristos este oarecum supărat din cauza stării spirituale negative a oamenilor adunați în jurul Său: ‘O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi mai fi cu voi?‘ (Matei 17, 17) Această mustrare sau acest reproș arată nemulțumirea Mântuitorului Iisus Hristos când constată necredința oamenilor sau puțina lor credință, chiar și atunci când ei trec prin încercări dificile.

Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae:

(Vindecarea lunaticului)

[…] Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Deşi sunt unii oameni care reuşesc să nu fie subiecte ale răului, în practică, mulţi din ei rămân subiecte ale lui. Ni se pare un fapt incontestabil că acest rău e mai mare decât suma relelor pe care şi le fac oamenii, că există nişte amplificatori mai presus de oameni ai răului făcut de oameni, în aşa măsură că ei nu pot scăpa de el numai prin ei înşişi. Firele de rău cu care se leagă oamenii unii pe alţii sunt răsucite şi îngroşate până la a alcătui un complex de legături de nedesfăcut.

De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem?

„Încă o minune“, vor spune cei necredincioşi. „Ce tot vrea să dovedească Dumnezeul creştinilor? Şi dacă este să fim cinstiţi, eu însumi am auzit tineri sau mai vârstnici, cu aere ortodoxe, că această ciclizare, prin Evangheliile Duminicii, pe care Biserica a făcut-o, reduce, un pic sau mai mult, din impactul pe care ar trebui să-l aibă cuvântul Evangheliei în rândul comunităţii. Că ispita există – şi, uneori, se manifestă – o dovedeşte şi modul în care unii dintre noi, în luări de cuvânt sau predici, alegem textele despre care vrem să le vorbim, socotindu-le pe acestea „alese“, tocite ca sens şi conţinut…

Să nu fie! La ce ne este bună mântuirii încă o recitare a minunii cu „lunaticul vindecat“ (Mt 17, 14-23) de vreme ce am auzit de ea şi de urmările ei, ba chiar cearta Mântuitorului  „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi?….“ (Mt 17, 17) şi celelalte „zgârie“ un pic cuvioşenia noastră cuminte, ba aruncă o lucire de neputinţă peste Apostolii cei aleşi ai lui Hristos. De altfel, întrebarea „De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem?…“ (Mt 17, 19)

Predică la duminica vindecării lunaticului

 † Sfântul Nicolae Velimirovici

Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceată sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere, în cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Aruncaţi din cer în tărâmul de sub cer pentru nelegiuita lor încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit şi au săvârşit o nouă fărădelege: amăgindu-l pe om, l-au tras în căderea lor.

Parintele Cleopa – Vindecarea copilului lunatic

Iubiti credinciosi, Sunt unii oameni, numiti scafandri, care se baga in adancul oceanelor si pe fundul marilor, si cauta acolo margaritare care adesea se gasesc in scoicile de pe fundul marii. Dar ca sa gaseasca un margaritar ca acela, cata osteneala trebuie sa-si ia asupra-le acestia, primejduindu-si uneori chiar viata. Asa ni se cade si noua credinciosilor, care avem credinta dreptmaritoare si dumnezeiescul botez, sa ne afundam pururea in dumnezeiestile Scripturi, sa adancim pururea mintea noastra in dumnezeiestile si prea adancile intelesuri ale ei, caci numai asa vom afla margaritarele celor patru sfinte si prea folositoare pentru mantuirea sufletelor noastre.

Duminica a IV-a a Sfântului şi Marelui Post; a Sfântului Ioan Scărarul

 

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Desigur că nu acestea-s cuvintele Scripturii. Textul pe care Evanghelia zilei acesteia – iarăşi praznic – ni-l pune la îndemână se află în capitolul 9 al Evangheliei după Marcu (17-32). Încă un tată. Şi încă un fiu. Şi iarăşi Fiul Tatălui, Care, prin dumnezeiască lucrare, repecetluieşte sfinţenia relaţiei dintre tată şi fiu în istoria mântuirii subiective. Ceea ce ne interesează astăzi este însă legat de o taină mai adâncă decât simpla paternitate. Evanghelia aceasta este aşezată în acelaşi capitol îndată după două mari vestiri adresate de Hristos lumii: Schimbarea la Faţă (Mc 9, 2-10) şi o a doua vestire, a Patimilor (Mc 9, 11-13), cele două icoane care impun necesitatea rostirii acestei pericope în Post. Căci este nevoie să înţelegem deopotrivă slava Învierii dinainte de Înviere, care luminează chipul Dumnezeului Întrupat şi valea adâncă a Patimilor prin care El trece, pentru ca, Tabor să se facă lumea întreagă şi, în contextul acelei înţelegeri, să adâncim vindecarea pruncului demonizat din pericopa zilei.

„Dacă poţi să crezi toate sunt cu putinţă celui ce crede!”

Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede“; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: „Ajută necredinţei mele!“; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfârşit din cele spuse de om lui Hristos: „Dacă poţi!“

Aş putea fi însă întrebat:
– Dar dacă necredinţa aceluia a fost de vină că ucenicii n-au scos demonul din fiul lui, pentru ce Hristos îi mai învinuieşte?

Scara dumnezeiescului urcuș

 

Duminica a IV-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul)

Evanghelia de la Marcu 9,17-32 şi de la Matei 4,25 – 5,12

Marcu 9 ¹⁷ Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. ¹⁸ Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. ¹⁹ Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. ²⁰ Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. ²¹ Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. ²² Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. ²³ Iar Iisus i-a zis: Cât despre a putea – toate sunt cu putinţă celui ce crede. ²⁴ 

Sf. Ioan Scărarul despre dreapta socoteală și războiul nevăzut

 

Fragment din Scara Raiului
 

“Cerceteaza mintea ascultatorilor necercati si vei afla in ea o nazuinta gresita: pofta de linistire, de postire nemasurata, de rugaciune neimprastiata, de cea mai deplina lipsa de slava desarta, de neuitata pomenire a mortii, de strapungere neincetata a inimii, de desavarsita nemaniere, de tacere adanca, de curatie covarsitoare. De aceea, neavandu-le pe acestea de la inceput, dintr-o buna iconomie, au sarit la ele inainte de vreme si s-au ratacit. Pentru ca vrajmasul i-a amagit sa le caute pe acestea inainte de vreme, ca nu cumva rabdand, sa le afle pe acestea la vremea lor”.

[…]

“Daca este un timp potrivit pentru tot lucrul de sub cer, cum zice Eclesiastul (Ecl. 3, 1), dar intre toate lucrurile sunt si lucrurile sfintite ale vietuirii noastre, sa avem grija sa cautam in fiecare timp cele potrivite acelui timp.

14 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 " Sfinţii Părinţi spun că, dacă nu ne smerim singuri, Domnul nu va conteni să ne smerească. Adeseori va da peste noi un necaz care ne aduce multe dureri – până ce nu vom învăţa să-l biruim prin pace şi linişte şi să nu îi dăm însemnătate. De aceea, cei ce-L iubesc pe Domnul trec prin multe greutăţi. 

Mai mult, şi cei mai apropiaţi ai noştri se întâmplă câteodată să ne dispreţuiască, să ne respingă. Trebuie să îi înţelegem cu pace şi deplină înţelegere, să nu-i osândim niciodată! Pentru că noi toţi sântem aici în luptă, toţi aceşti semeni ai noştri, de un sânge cu noi, apropiaţi şi îndepărtaţi, toţi sântem în aceeaşi luptă! Să înţelegem că, atunci când şi noi am fost în situaţia lor, poate că am fost mai răi în purtarea noastră (decât sunt ei faţă de semeni), de aceea trebuie să ne smerim.”

(Starețul Tadei, Pace și bucurie în DUHUL SFÂNT, Editura Predania, p. 30-31)

13 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

În textele scripturistice, îndemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase. „Nu te teme”, „Nu vă temeți”, „Nu vă înspăimântați”, „Pace vouă!”, iar acestea sunt adesea înlocuite prin imbolduri la curaj: „Îndrăznește, fiule/fiică!”, „Îndrăzniți!”.

„Să îndrăznești către Dumnezeu este o poruncă divină. Aduceți-vă aminte de bolnavii care, de departe strigau în urma lui Iisus: „Iisuse, fiul lui David, miluiește-mă sau ai milă de mine!” Și lui Iisus nu-i displăcea niciodată această îndrăznire. Aminți-vă cum i-a spus femeii bolnave care s-a atins de El: „Îndrăznește fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace.” Acest îndemn „îndrăznește!” a fost rostit mai ales pentru celelalte urechi, dar și pentru ale noastre, ale tuturor. Îndrăznește spre Dumnezeu! Îndrăznește spre Iisus Hristos! Îndrăznește spre puterea minunilor lui! Și cu stăruință! Rugăciunea stăruitoare, neîncetată, puternică sunt tot atâtea semne și momente de îndrăznire către iubirea și bunătatea lui Dumnezeu.

12 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Suntem chemaţi a ne ierta cu adevărat unii pe alţii, să ne străduim şi să îngăduim de asemenea şi iertarea noastră, nedându-ne pradă deznădejdii. Pentru a ilustra acestea, să încheiem reflectând asupra cuvintelor părintelui Nicolae Steinhardt, un om care cu adevărat i-a iertat şi uitat pe cei care i-au pricinuit atâtea dureri în temniţele perioadei comuniste.

În opera sa, în care vorbeşte despre acele suplicii la care a fost supus, sugestiv numită Jurnalul Fericirii, părintele atrăgea atenţia:

„Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi. Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine. Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta. Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos că-l poate ierta şi nici în bunătatea lui Hristos că vrea să-l ierte.“

11 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

Aşa, Doamne Împãrate, dãruieste-mi ca sã-mi vãd greselile mele si sã nu osândesc pe fratele meu, cã binecuvântat esti în vecii vecilor! Amin.

Ultima cerere denuntã, dã pe fatã una dintre formele cele mai îngrozitoare ale pãcatului, în plan personal ca si în plan colectiv: sã te justifici încriminând, sã te autodivinizezi osândind, sã urãsti, sã dispretuiesti, sã desfiintezi cu constiinta curatã a dreptului.

„A-ti vedea greselile” înseamnã sã te supui primului îndemn evanghelic: „Pocãiti-vã, cã s-a apropiat Împãrãtia Cerurilor”. Când lumina se apropie, ea alungã întunericul din noi. Omul care se descoperã astfel si ale cãrui minte si inimã – care se identificã în Biblie – se cerceteazã pe sine, îsi întelege dimensiunea propriei rãtãciri, a pierzãrii în care îi duce si pe altii, sau a neantului care îl pândeste si îl stãpâneste deja, a prãpastiei peste care a aruncat doar câteva scânduri fragile, si acelea rupte. Aceasta este „aducerea aminte de moarte”, despre care vorbesc ascetii: demascarea acestei nelinisti fundamentale pe care ne-o înãbusim, dar care se exprimã în ura fatã de aproapele, în nevoia nebunã de a-l judeca, de a-l osândi. Dar dacã cugetarea la moarte este însotitã nu de batjocurã, ci de credintã, ea va da la ivealã, neclintit între noi si neant, pe Hristos biruitorul iadului. În El, orice dezbinare e depãsitã: pãcatul, moartea. Nu mai sunt judecat, ci mântuit, de aceea nu sunt nici eu chemat sã judec, ci sã salvez.

10 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 Iar duhul curãtiei, al gândului smerit, al rãbdãrii si al dragostei, dãruieste-mi mie, slugii Tale.

În fiecare cerere ne recunoastem „slugi”, creaturi recreate printr-o suflare care vine din profunzimile sufletului nostru. Rugãciunea nu este numai o simplã meditatie, ea este întâlnire, intrare în relatie, convorbire, spuneau vechii monahi. Cãci Dumnezeu ne grãieste prin Scripturã, prin fiinte si lucruri, prin diferite împrejurãri din existenta noastrã si chiar prin prezenta Sa; cuvinte tãcute, pline de dulceatã, flãcãri care aprind inima (si nu vorbãrie mincinoasã, nerusinatã, amãgitoare). Numai o asemenea rugãciune poate rupe cercul magic a ceea ce numim philautia, narcisism metafizic, duh de stãpânire, de autosuficientã. „Virtutile” pe care le enumerã rugãciunea si care coexistã pentru a se uni îsi au astfel punctul de plecare în credintã. Din aceastã perspectivã, virtutea nu este numai moralã, ea participã la umanitatea lui Hristos îndumnezeitã, în care virtualitãtile umanului sunt duse la desãvârsire prin unirea cu Numele divine pe care le reflectã.

„Curãtia” este departe de a se referi numai la înfrânare, conform unei acceptiuni moralizatoare si înguste. Ea evocã mai degrabã integrarea si integralitatea. Cel curat nu mai este scindat, antrenat ca o frunzã în bãtaia vântului, de valurile unui eros impersonal. El integreazã eros-ul în comuniune, forta vietii într-o existentã personalã, bazatã pe relatie. Cãlugãrul, pentru care curãtia este într-adevãr înfrânare (dar nu orice înfrânare este curatã, castã) îsi consumã eros-ul în agapi, în întâlnirea cu Dumnezeu cel viu, întru totul personal, în admiratia nesfârsitã – durere si apoi uimire – pentru Rãstignitul care a biruit moartea. Numai atunci el poate sã vinã în întâmpinarea celorlalti cu o atentie dezinteresatã, ca un bãtrân-copil, un „bãtrân frumos”, unit cu Hristos în vesnicie.

9 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 Duhul trândãviei, al deznãdejdii, al iubirii de stãpânire si al grãirii în desert, nu mi-l da mie

Existã o cale. Tu esti Calea. Dar pe aceastã cale sunt obstacole care definesc conditia noastrã fundamentalã de fiinte pãcãtoase, cea de care Iisus le-a amintit celor care voiau s-o ucidã pe femeia adulterã.

„Trândãvia” nu este „clinofilia” lui Oblomov, nici lenevirea din diminetile noastre de vacantã. Trândãvia înseamnã uitarea despre care ascetii spun cã este „pãcatul de cãpetenie”. „Uitarea”, adicã neputinta de a se uimi, de a se minuna, sau pur si simplu de a vedea. Lipsa trezviei, un soi de somnambulism, al agitatiei sau al inertiei. Nici un alt criteriu, în afara utilitãtii, rentabilitãtii, a raportului calitate-pret. Agitatia interioarã si exterioarã, pentru unii agenda prea plinã, în care orice moment amenintã sã vinã peste celãlalt, pentru altii agenda prea goalã, violenta si drogurile, slabe sau puternice. Faptul de a nu mai sti cã celãlalt existã într-o interioritate la fel de profundã ca si a mea, de a nu mã mai opri, cuprins de emotie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slavã si multumire lui Dumnezeu pentru ele – pentru cã totul mi se cuvine. Când nu-mi pasã cã totul este înrãdãcinat în tainã si cã taina locuieste în mine. Când uit de Dumnezeu si de creatia Lui. Când nu mai stiu sã mã accept ca o creaturã cu destin vesnic. Când uit de moarte si de ceea ce i-ar putea urma: o nevrozã spiritualã care nu are nimic de-a face cu sexualitatea – care devine un mijloc de a uita – ci cu îndepãrtarea de „lumina vietii”, cea care dã sens existentei celuilalt, celui mai neînsemnat fir de praf, mie însumi.

8 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

Doamne şi Stăpânul vieţii mele

„Doamne” sugereazã misterul inaccesibil al lui Dumnezeu cel de dincolo de Dumnezeu, hypertheos. Totusi, El nu-mi este strãin, ci mã aduce la fiintã prin voia Sa, îmi însufleteste trupul de lut cu Suflarea Sa, mã cheamã si asteaptã rãspuns si devine prin întrupare „Stãpânul vietii mele”. El este cel care dã sens vietii mele chiar si atunci si mai ales atunci când cred cã l-am pierdut. „Stãpân”, aici, desi pune în evidentã transcendenta, nu înseamnã tiran, ci Tatã care se jertfeste si mã elibereazã, care vrea sã mã înfieze în Sine si îmi respectã infinit libertatea. Fiul Sãu întrupat, în care este în mod desãvârsit prezent, se naste într-un staul, se lasã omorât de libertatea noastrã crudã, înviazã dar nu se reveleazã decât celor care-L iubesc. Or, acest „stãpân” rãstignit rãmâne Stãpânul Vietii. Numai El ne poate elibera libertatea, numai El poate transfigura, în Suflul Sãu dãtãtor de viatã, patima obscurã a vietii noastre. Mãretia acestui împãrat constã în aceea cã S-a fãcut slujitorul nostru. „Am venit în lume ca sã slujesc, nu sã Mi se slujeascã”.

7 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie" (Mc. 8, 34). Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea. Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinlăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde până-ntr-atâta cu modul de vieţuire al creştinului, încât acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin, înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sunt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strâmtorări? Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în rai. Rabdă puţin. Acum, acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

6 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă" (Mc. 2, 17). Prin gura înţelepciunii, Domnul i-a chemat la Sine pe cei lipsiţi de minte. Tot El, pribegind pe pământ, i-a chemat pe cei păcătoşi. La El nu este loc nici pentru „deştepţii" trufaşi, nici pentru „drepţii" neascultători. Să se bucure neputinţa minţii şi sufletului! Putere a minţii si a faptelor, pleacă de-aici! Desăvârşita neputinţă care se recunoaşte pe sine ca atare si aleargă cu credinţă la Domnul, Cel ce vindecă pe cei neputincioşi si plineşte cele sărace, se întăreşte şi cu mintea, şi cu obiceiurile, continuând, totuşi, să îşi mărturisească şi prostia, şi ticăloşia; iar puterea lui Dumnezeu, desăvârşindu-se întru neputinţă sub această înfăţişare neatrăgătoare, zideşte în chip nevăzut o altă personalitate, cu minte şi obiceiuri luminoase, care va ieşi la lumină la vremea sa: uneori încă de aici, dar dincolo totdeauna. Iată ce este ascuns de cei înţelepţi şi pricepuţi şi se descoperă doar pruncilor!

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Jertfa Crucii şi slava Învierii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. (Marcu 8, 34-38)

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze. Aşadar,lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea.