Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 52 (161), 27 - 31 august, 2015

Slujitorii răi pierd împărăţia lui Dumnezeu

† Daniel ,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din Duminica a XIII-a după Rusalii este plină de înţelesuri duhovniceşti care se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa Bisericii. Parabola sau pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia acestei zile se referă la Legea Veche, la Vechiul Testament.

PILDA LUCRĂTORILOR CEI RĂI

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvârşească mari lucruri; că iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pentru îndrăzneala lor, că au să fie chemate neamurile şi că iudeii au să cadă.

Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea întru toată viața oamenilor

Bun lucru este totdeauna a ne ruga, și a nu îngreuia și a nu ne slăbănogi, după cum zice Domnul. Și iarăși spune apostolul: „Neîncetat rugați-vă”, adică noaptea și ziua, și în tot ceasul. Și nu numai când intri în biserică, iar cealaltă vreme să fii fără de grijă.

Ci ori de lucrezi, ori de dormi, ori de călătorești, ori de mănânci, ori de bei, ori de stai, să nu îți curmi rugăciunea ta. Că nu știi când va veni cel care va cere sufletul tău de la tine.

O carte online: Arhimandrit Ioanichie Bălan - PĂRINTELE PAISIE DUHOVNICUL

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 51 (160), 22 - 26 august, 2015

Va invităm la Taina Sfântului Maslu!

DESPRE URÂTA PATIMĂ A BEŢIEI

Nu vă faceţi robi alcoolului, ci lui Dumnezeu!

,,Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului"(Efeseni 5;18-19)

PĂCATUL LĂCOMIEI LA BĂUTURĂ DISTRUGE ŞI TRUPUL ŞI SUFLETUL !

Conferinţe susținute de Părintele Zaharia Zaharou în Episcopia Devei și Hunedoarei

                                          În perioada 1 – 2 septembrie 2015, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” – Essex (Anglia), la invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va conferenția în Episcopia Devei și Hunedoarei.

Marți, 1 septembrie 2015, Părintele Zaharia va susține conferința cu titlul „Ascultarea – calea devenirii întru persoană” în Sala Mare „Drăgan Muntean” a Casei de Cultură din Deva, începând cu ora 18.00, iar miercuri, 2 septembrie 2015, va susține conferința cu titlul „Vârstele vieții duhovnicești” în Sala Teatrului „Ion D. Sârbu” din Petroșani, începând cu ora 17.00.

În cadrul celor două conferințe, va fi lansat volumul „Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieții”, care cuprinde conferințele susținute de Părintele Zaharia Zaharou în Episcopia Devei și Hunedoarei în anul 2014.

sursa: Biroul mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei

Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Euharistic –, ieri, azi şi în veci Acelaşi. Temeiuri scripturistice şi dogmatice ale prezenţei Domnului în cadrul Sfintei Liturghii

Drd. Stelian Gomboş ,

"Mântuitorul nostru Iisus Hristos  Euharistic , ieri, azi şi în veci Acelaşi. 

Temeiuri scripturistice şi dogmatice
 ale prezenţei Domnului în cadrul
 Sfintei Liturghii " , 
Revista Teologica, nr.3/2010, p.130-160

Moto: „Euharistia este împlinirea iconomiei mântuirii, a iconomiei iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi a unirii Sale cu noi. Dacă Fiul lui Dumnezeu a voit să vină atât de aproape de oameni încât să Se unească cu ei, ca singur mod al mântuirii şi îndumnezeirii lor, El nu Se putea mulţumi să Se întrupeze numai ca un om cu intenţia de a rămâne separat de ceilalţi, ci ca să meargă mai departe, întrupându-Se aşa zicând în toţi oamenii, neîmpiedicându-i de a rămâne persoane deosebite şi neîncetând de a rămâne El Însuşi o persoană deosebită pentru practicarea iubirii desăvârşite. El trebuie să vină în noi, dar nu o singură dată, ci mereu, deci pe de o parte trebuie să fie în noi, pe de alta să rămână deosebit de noi şi mai presus de noi, ca să poată veni mereu într-un mai mare grad în noi, spre sporirea continuă a relaţiei de iubire, spre alimentarea iubirii, care se arată şi prin unirea trupului nostru cu trupul şi sângele Său preacurat. Un prieten, deşi ţi-a devenit interior prin faptul că ţi s-a dăruit o dată, ţi se dăruieşte mereu, sporind interioritatea lui în tine”^[1].

O rugăciune de dimineaţă

Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lu­mii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făp­turii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă în­vioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna su­fletului meu, cel ticăloşit de păcat. Ia de la mine întristarea şi lenea, dăruieşte-mi veselie şi vigoare sufletească, pentru ca inima mea să slăvească cu bucurie bunătatea şi sfinţenia Ta, nemărginita-Ţi măreţie, desăvârşirile Tale fără de sfârşit, în toată vremea şi în tot locul. Că Tu eşti Făcătorul meu şi Stăpânul vieţii mele, Doamne, şi Ţie se cuvine slavă de la toate făpturile Tale raţionale, în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Despre încercările celor drepţi

Ades aud zicându-se: Dacă Dumnezeu ar iubi pe cei săraci, n-ar îngădui ca ei să fie săraci. Alţii, văzând un om căzut pradă unei neputinţe, unei boli lungi, întreabă: Ce s-au făcut milosteniile acestora? Ce bunele lor fapte?

Ca nu cumva să cădeţi într-o asemenea greşeală, să cercetăm în amănunţime această chestie.

De vreme ce nici  un om înţelept n-ar putea să dispreţuiască binele şi să îndrăgească răul, cum îndrăzni-vom să punem în sarcina Domnului asemenea gânduri?

Cum să credem că Dumnezeu poate dispreţui pe cei ce se află în sărăcie, chiar virtuoşi, şi iubi pe cei ce sunt în îmbuibare, chiar stricaţi fiind? Cum să ridicăm o asemenea blasfemie şi să nu ne dăm seama de grozăvia judecăţii noastre?

„Răspunsuri la întrebările lumii de azi”

Scrisoarea a 6-a

UNUI COMERCIANT AFLAT ÎN SUFERINŢĂ, PE CARE TOŢI L-AU PĂRĂSIT

Îmi scrii că eşti pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii îşi întorc capul când te văd, alţii râd de tine. Numai credinţa în Dumnezeu te ţine să nu înnebuneşti ori să îţi faci ceva rău.Aşa îmi scrii.

E pierdută averea, nu eşti pierdut tu. E pierdut comerciantul: asta nu înseamnă deocamdată că e pierdut omul.

Bogăţia nu s-a născut cu tine; s-a lipit de tine pe calea vieţii; la sfârşitul vieţii ea trebuie să se dezlipească de oricine. Ea s-a dezlipit de tine, însă, mai înainte de sfârşitul vieţii tale, şi acest lucru te amărăşte – dar el tocmai că multora le-a slujit spre cea mai mare fericire:

fiindcă dezlipindu-se de bogăţia putredă a pământului, au avut mai multă vreme să îşi îmbogăţească sufletul cu Dumnezeu.

“Mila e toată Scriptura!”

Există poruncă în învăţătura creştină: să se respecte toată făptura, cu atât mai mult fiinţa omenească, care are “chip” şi “asemănare”. Şi firea pervertită, bineînţeles, te îndeamnă să ţii cont numai de al tău, şi foarte greu te rupi şi pentru celălalt. Şi tocmai asta e poruncă: să te rupi. Eu v-am spus uneori; dacă nu, spun acum: Era într-o situaţie, parcă era vis, dar tare a fost parcă real, aşa… Murisem, şi mă uitam, cum se spune, la moartea mea, căci sufletul nu moare. Mă uitam la mine în coşciug şi când a ajuns cosciugul să intre în groapă am zis: “Ce bine este dacă laşi ceva din tine afară! Aceea te va ajuta şi pe tine să trăieşti mereu”. Milostenia este ceva din tine. Şi Alexandru Vlahuţă zice: “Mila e toată Scriptura!”

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului şi tu nu observi. Şi, de regulă, oamenii caută bănuţul cel mai mic.

Păcatul mândriei

"Nu există păcat mai mare decât mândria, care este o deplină lipsire de harul lui Dumnezeu: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har"(Iac 4, 6). Însă cel mândru nici pe sine nu se socoteşte păcătos, nici altora nu le îngăduie să-i scoată în evidenţă păcatele. El nu rabdă observaţiile. Într-atât la orbit mândria pentru păcatele lui. În noaptea întunecoasă noi nu vedem lucrurile care ne înconjoară, însă, în ciuda acestui fapt, ele se află în jurul nostru. Faptul că noi nu le vedem nu înseamnă că acestea nu există. Este îndeajuns să ne ciocnim de ele ca să ne convingem de existenţa lor. Tot astfel este şi în viaţa duhovnicească. Dacă noi nu ne vedem păcatele noastre, fie din pricina mândriei, fie din pricina grozavei împietriri în păcat, nu înseamnă că nu avem păcate. Când ne izbim de ele şi suferim din cauza lor, ne vom încredinţa că există, că sunt în noi, că ele creează un întuneric duhovnicesc în inimile noastre şi ne pricinuiesc toate durerile şi pătimirile"

Arhim. Serafim Alexiev,din "Vederea păcatelor noastre"

Dragoste

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Am cules argintul nopţilor de Mai.
Am legat în cântec zumzet de albine,
Glas de alaută, dulce viers de nai.
Am aprins în suflet tinere văpăi,
Străluciri de aur, flăcări de rubine,
Am căutat în noapte luminate căi,
Către Tine, Doamne, numai către Tine.

Preotul Ioan Moţa – promotor prin excelenţă al presei româneşti din Orăştie şi „Calendarul Naţional al Foii Interesante”

Prof. Dr. Valeriu Gabriel BASA ,

"Preotul Ioan Moţa - promotor prin excelenţă

 al presei româneşti din Orăştie  şi Calendarul Naţional 

al Foii Interesante", Revista Teologica, nr.3/2007, p.

Prezentul articol îşi propune să continue prezentarea activităţii publicistice complexe desfăşurată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea în Orăştie. Strădaniile iscusitului gazetar – părintele Ioan Moţa, care au încununat munca cărturarilor din vechiul ţinut al Hunedoarei, conturate în articolul „Preotul Ioan Moţa şi rolul său la dezvoltarea presei româneşti din Orăştie”[1], reuşeau să străbată prin intermediul unui calendar, până în casele cele mai îndepărtate ale fiilor neamului românesc.

MUNCA ÎN CONCEPŢIA ETICĂ A ANTICHITĂŢII

Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin VOICU ,

 " Munca în cpncepţia etică a antichităţii ",

Revista Teologica, nr.3/2007, p.

Cât de diferită şi străină era concepţia despre muncă a antichităţii faţă de învăţătura creştină reiese din o simplă comparare cu concepţiile marilor filozofi şi scriitori greci şi romani, începând cu Homer, Platon şi Aristotel până la Cicero, Seneca sau Lucian de Samosata.

Aproape că la nici unul dintre aceşti bărbaţi ai antichităţii nu vom găsi gânduri şi preţuiri atât de patetice, care să proclame că „în muncă rezidă o nobleţe trainică şi chiar ceva sacru. Munca este viaţă.

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 50 (159), 16 - 21 august, 2015

Adevărul despre tragedia familiei Brâncoveneanu

Constantin Brâncoveanu  s-a născut în anul 1654 din părinţii vornicul Papa Postelnicul şi Stanca Cantacuzino. Constantin a crescut fără tată, deoarece acesta moare pe când avea doar un an.  Este crescut de mama, de bunica dinspre tata Păuna Greceanu şi de unchiul său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, pe care ajunge să-l iubească ca pe un tată. 

Sfinti martiri Brancoveni acatist audio 16 august

Mitropoitului Bartolomeu Anania - Predica Adormirea Maicii Domnului - din anul 2000

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 49 (158), 15 august, 2015 - Număr special

Adormirea Maicii Domnului, cantari psaltice

Corul de maici "Cuviosul Iosif de la Varatic" - O prea slavita minune, gl. I (stihiri) - Pe tine ceea ce intru curatie..., gl.V (Stihira la Stihoavna)

Prohodul Adormirii Maicii Domnului

Filmul de miercuri seara - Talpa Maicii Domnului (Poceaev)

Lavra Poceaev este una dintre cele mai mari lavre ale Ucrainei de astăzi. În vechea Rusie numai mănăstirile foarte mari, cu mai multe biserici, cu un număr impresionant de călugari şi cu o funcţionare neîncetată din momentul înfiinţării, erau numite lavre.

Istoria Lavrei Poceaev a început în secolul al XIII-lea, când, câtiva călugări, goniţi de invazia tătaro-mongola, au venit aici de pe malul râuleţului Poceaev din Kiev, dând numele de Poceaev colinei pe care ulterior au zidit o mănăstire. Istoria sa a fost tumultoasă, mănăstirea trecând prin zece razboaie, pe durata celor şapte secole de existenţă.

Primul război mondial, ocuparea de către austrieci, trecerea Lavrei sub controlul Episcopului de Varşovia între 1920 şi 1939, după ce partea de vest a regiunii Volan a devenit o parte a Poloniei.

Anii 1960, cu persecuţii religioase şi represiuni şi multe alte încercări, au clătinat poate, dar nu au reuşit să distrugă marea Lavra din Poceaev.

«Poceaev» - este un film despre istoria acestei renumite lavre, relatat de un om, care după prima sa vizită aici, a simţit mişcări profunde în propriul suflet, care i-au permis să privească lumea cu alţi ochi. De atunci la orice ocazie revine la acestă renumită lavră. Deci, împreună cu eroul nostru să începem şi noi această călătorie.

ACATISTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

Ce este iubirea de oameni?

Ea izbaveste chipul dumnezeiesc de ceea ce este nedumnezeiesc, impotriva lui Dumnezeu, si aceasta este: viciul, pacatul, moartea si diavolul. Se izbaveste omul de cel mai mare dusman: diavolul, moartea. Aceasta iubire de oameni a aratat-o Domnul Hristos. – Si ce este iubirea de oameni a omului? Iata ce:

Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Matei 22, 38-39).

Acesta este raspunsul la intrebarea: Ce este iubirea de oameni, cum sa ne purtam si eu si tu fata de oameni? Aceasta este porunca dumnezeiasca cea negreselnica: dupa Dumnezeu-Omul; dupa dragostea lui Dumnezeu, dragostea lui Hristos -dragostea fata de om; dupa iubirea de Dumnezeu – iubirea de oameni. Iubirea fata de om se arata atunci cand il izbaveste de cel mai mare dusman al sau, de pacat si de moarte. Aceasta este dragostea lui Hristos fata de om: izbavirea de moarte. A doua porunca: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, inseamna: Cand il iubim pe om, cand il iubim nefatarnic? Atunci cand il izbavim de pacate, de iad. Aceasta este iubirea cea adevarata fata de om.

Cuvant ortodox - Anul III, 47, (156), 01 - 06 august, 2015

IISUS PE MARE

- Iisus sili pe ucenicii Lui să intre în corabie (în Biserică).

- Corabia trecea de cea parte a mării.

- Iisus e luat pe valuri drept o nălucă.

- Petru, ca să scape de îndoiala nălucirii, cere o probă despre existenţa lui Dumnezeu pe mare. I se împlineşte dorinţa, dar „văzând urgia valurilor" se teme şi începe să se scufunde.

Cufundarea lui Petru în îndoială, din cauza evidenţei potrivnice, ne învaţă virtutea credinţei: să crezi în chemarea lui Iisus, împotriva mării. Ţine sufletul tău liniştit în Dumnezeu, împotriva talazurilor evidente. A pune evidenţa valurilor în primul plan al sufletului, e îndoială declarată din punct de vedere al credinţei.

A fi în îndoială, din cauza evidenţei, e după fire; a fi în chemarea lui Iisus, e mai presus de fire, e firea după har. Aceasta nu se scufundă în mare.

Prislop. 7.VIII.1949.

Îndatoriri fundamentale ale credincioşilor

Pr. Lect. Dr. Mihai Iosu , 

"Îndatoriri fundamentale ale credincioşilor", 

Revista Teologica, nr.1/2010, p.144-154

Ar putea fi numite obligaţii esenţiale. Dintotdeauna, dar îndeosebi astăzi, termenul obligaţie^[1]a stârnit reacţii adverse, producând tensiuni, mai mult sau mai puţin evidente, dar mereu în defavoarea stabilirii şi menţinerii unui climat paşnic şi responsabil, la nivelul comunităţilor creştine. Când, de la înălţimea amvonului, preotul prezintă lista obligaţiilor, ce cad în sarcina credincioşilor săi, consider că întreg planul său pastoral-misionar are de suferit. Termenul, din start, creează fie lacune în comunicare, fie înveninează procesul de transmitere şi receptare a informaţiilor sau rugăminţilor, punând, astfel, sub semnul întrebării reuşita unei acţiuni ce se vrea a fi desfăşurată în spiritul binelui comunitar. A fi obligat înseamnă să nu ai alternativă, iar declinarea împlinirii unei obligaţii poate duce la privaţiuni, care lezează fie latura personală, fie interesele unui grup. Obligaţia inhibă latura afectivă şi o exacerbează pe cea refractară.

De preferat este termenul îndatoriri, unde subiectul se simte mai implicat şi, cunoscând în detaliu despre ce este vorba, se simte mai responsabilizat, în a fi părtaş, a sprijini şi apoi în a se bucura, împreună cu ceilalţi membri ai comunităţii, de realizările obţinute. În economia unui succes în activitatea pastorală, a te simţi dator că eşti creştin, credincios şi susţinător al unui program pastoral, duhovnicesc şi gospodăresc, deci participant activ la viaţa comunităţii, este un mare câştig, element care, de fapt, dă sens celui în cauză. Aflaţi mai multe »