31 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

Sfinţii Părinţi numesc partea irascibilă şi cea poftitoare „părţile pasionale ale sufletului”. Deci, sufletul are o componentă raţională [mintea] şi una pasională [afectele]. Sfântul Talasie ne învaţă cum se poate vindeca fiecare în parte: „Citirea şi rugăciunea curăţesc mintea, iar dragostea şi înfrânarea, partea pasională (afectivă) a sufletului”.

Aşa cum am văzut deja, Sfântul Marcu Ascetul consideră neştiinţa, uitarea şi trândăvia drept cei „trei uriaşi puternici şi tari pe care se reazămă toată puterea” potrivnicului. De aceea, ne îndrumă Sfântul, trebuie să ne însuşim metodele de tămăduire a acestora, care sunt „cele contrare lor”: uitarea se vindecă „prin amintirea cea bună, care e pricina tuturor bunătăţilor”, neştiinţa „prin cunoştinţa luminată, prin care sufletul, priveghind, alungă de la sine întunericul”, iar trândăvia „prin râvna cea bună”.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 324-325)

30 August - Sfatul Sfinților Părinți

 Bunatatea lui Dumnezeu ne ajuta ori de cate ori am alerga la El si am striga: „Doamne, ma rog, ajuta-ma!” Intr-aceeasi secunda vine harul Sfantului Duh si ti-ajuta. Dar sa cerem, cum ne spun Sfintii Parinti, cu smerita cugetare. Sa ne socotim inaintea lui Dumnezeu ca suntem pacatosi, ca nu suntem vrednici de ajutor: „Da-mi, Doamne, Tu care Te-ai pogorat din Sfanta Treime si ai luat trup omenesc ca sa ne scoti de la cel rau, ma rog, ajuta-mi”. Cu sme­rita cugetare nu este cu putinta sa n-ajute Dumne­zeu, sub nici un motiv.

Dar suntem asa, indiferenti: „Eh, Doamne, ajuta-ma. Eh!… Daca vrei, sa ma ajuti. Daca nu, nu-i nimic.” Nu! Sa ne socotim, dupa cum si sun­tem, nevrednici. Ca vezi ce zice Domnul: „Fiti sfinti, ca Eu sfant sunt.” Dar uite, noi gresim vesnic, de aceea nu putem niciodata sa pretindem ca suntem vrednici sa ne ajute. Nu, ca totdeauna calcam voile lui Dumnezeu, vrand-nevrand. Ş-asa ca, daca ce­rem cu blandete, cu smerita cugetare ajutorul Dom­nului, intr-aceasi secunda harul Sfantului Duh ne ajuta. Eh!… Dumnezeu sa ne fie intr-ajutor.

(Cuviosul Dionisie Ignat - conv. cu monahi de la M-rea Oasa, 05-11-2002)

29 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

"Hristos Domnul nu numai că S-a rugat pentru IERTAREA ucigașilor Săi, CI LE-A GĂSIT ȘI ÎNDREPTĂȚIRE, zicând că nu știu ce fac. 

Tot astfel trebuie să procedăm și noi când cineva greșește față de noi."

Sfântul  Nicolae Velimirovici

Predică la Sărbătoarea Tăierii cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul - Pr. Ion Cârciuleanu

Sfânta noastră Biserică cheamă astăzi credincioşii săi drept mărturie la un popas de sărbătoare care ne aduce aminte de sfârşitul ultimului Prooroc al Vechiului

 Testament şi primul mucenic al Noului Testament: Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui tăiere a capului o prăznuim. Îl pune înainte acum, ca de atâtea ori peste an, spre a-l dărui bogat pilduitor oamenilor.

Coborându-l din cerul deschis văzului tuturor de pe iconostasul sfânt, îl apropie de toţi cei ce-şi îndreaptă paşii spre tinda Bisericii până la reculegere duhovnicească. Ca şi celelalte sărbători ale sfinţilor şi cea de azi are pentru noi un rost întreit: de cinstire a sfântului pentru credinţa şi faptele lui plăcute lui Dumnezeu; prilej pentru a-l ruga să mijlocească la Dumnezeu pentru iertarea şi mântuirea noastră şi de înfăţişare a vieţii sfântului ca un model de urmat pentru noi.

Beţia şi jocul au tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul

 Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în faţa noastră şi în gândul nostru căci e plină de adânci învăţături.

Ioan era urât de Irod pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Marcu 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar şi la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern“ din zilele noastre, ar fi închis ochii faţă de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii faţă de păcatele celor mari).

Dar diavolul – „tatăl minciunii“ – urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. Aşa a fost şi cu Sfântul Ioan. Prin ura lui Irod şi Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă pentru că Ioan era foarte iubit de popor.

„Beţivul este un mort viu“… – Din învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur –

 Beţivul este un mort viu, un duh rău de bună voia sa, o defăimare pentru tot neamul omenesc…

Un beţiv este mai urât decât un mort. Că cel mort zace fără simţire şi nu poate să facă nici bine, nici rău, dar beţivul îşi bate capul să facă rău.

Beţivul şi-a îngropat sufletul ca într-un mormânt şi se zbuciumă ca un trup mort. Beţivul este mai ticălos decât îndrăcitul, pentru că spre un îndrăcit are fiecare milă, dar pe cel beţiv îl urâm.

Un dobitoc bea numai atâta cât are sete şi pofta i se alină o dată cu trebuinţa sa, dar beţivul trece acest hotar pe care şi dobitoacele îl ţin.

28 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

Se întâmplă în lume că un om împrumută de la alt om fie bani, fie alte lucruri: ceea ce se ia se numeşte datorie, iar cel ce ia, datornic. Cu cât împrumută mai mult, cu atât mai mult creşte datoria sa şi datorează mai mult creditorului. Tot aşa şi omul, când calcă poruncile lui Dumnezeu şi păcătuieşte înaintea Lui, adună datorie înaintea lui Dumnezeu şi devine datornicul Lui.

Cu cât încalcă mai multe porunci dumnezeieşti, păcătuind înaintea Ziditorului său, cu atât mai mare povară a datoriei îşi adună şi se face cu atât mai datornic Dumnezeului Celui Preaînalt. Păcatele omeneşti se numesc datorie faţă de Dumnezeu, iar păcătoşii sunt datornicii, aşa cum citim în rugăciunea domnească (Tatăl nostru): „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12).

Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 109

Sfântul Ioan de Kronstadt - Bucură-te că Dumnezeu e răbdător cu tine!

 

Dacă Domnul n-ar fi iubitor de oameni şi îndelung-răbdător, ar fi putut oare să îndure nechibzuitele defăimări pe care I le aducem? S-ar mai fi întrupat oara, ar mai fi pătimit, ar mai fi murit pentru noi, ne-ar mai fi dat Preacuratul Său Trup şi Preacuratul Său Sânge, către care îngerii privesc cu frică şi cu cutremur? Ne-ar mai fi izbăvit, oare, de păcate şi de moartea sufletului, aşa cum de nenumărate ori o face?

Poate că ar fi apus atunci: chinuiţi-vă dacă sunteţi atât de răi, nu vă voi mai izbăvi, după ce în atâtea rânduri v-am dat izbăvire. Aşa însă, El îndură toată mulţimea nenu­mărată a defăimărilor noastre, aşteptând să ne întoarcem la El. Dă slavă iu­birii Sale şi îndelungii Sale răbdări! închipuie-ţi ce-ar fi dacă nu L-am avea pe Domnul, dacă ne-am lipsi de a Sa mântuire! Sufletul ni se cuprinde de fri­că şi cutremur. Dar pe păcătoşii care nu se căiesc îi ajunge, în cele din urmă, cu adevărat mânia lui Dumnezeu, „în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2, 5).

Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

Iertare sau răzbunare?

 

Sfâtul Pavel, într-una din epistolele către Corinteni, ne spune să nu ne ducem la tribunalele civile cu pricinile noastre, ci să rezolvăm între noi problema. La ora actuală, 40% din cei care au primit pământuri sau au probleme cu moştenirile sunt la tribunale. Şi sunt creştini! Unii stau neîmpărtăşiţi de 14 ani, unii nu se mai spovedesc, că tot au promis că se îndreaptă şi nu s-au îndreptat, unii au dreptate şi unii n-au. Dar şi cei care au dreptate şi cei care n-au, fiind creştini, ar trebui să rezolve ei problema. Aşadar, aplicarea practică a creştinismului aproape că nu există.

Aţi văzut ce-a făcut Sfântul Spiridon, dacă aţi ajuns să citiţi întâmplarea cu berbecii?

Jertfa Crucii este iertarea cea mare ce ni s-a dat nouă, creştinilor.

 

Matei 18,23-35

Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul.

Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii" de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile.

Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri".

Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini.

27 August - Sfatul Sfinților Părinți

"Gândiţi-vă, prieteni , fraţi, surori, părinţi şi prieteni şi copii, toţi:

ce minunat Mântuitor avem noi,

ce Patrie strălucită, fericită şi eternă

şi ce Slavă sărbătorească, iubitoare

şi dulce şi spuneţi dacă ştiţi, dacă cunoaşteţi, dacă puteţi: mai este ceva asemeni acestor comori veşnice, mai este ceva preţios ca Mărgăritarul nostru Ascuns şi mai este cineva atât de bogat ca noi, care le avem pe toate acestea chiar de pe acum, prin iubire?

PLÂNGE DATORNICUL

 Rugăciunea mea, Stăpâne, în târziul miez de noapte,

către Tine se ridică, plânsă-n lacrime şi-n şoapte.

Pleacă-Ţi milostiv urechea şi suspinul meu ascultă:

– nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea cea multă.

Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă;

mai îngăduie-mă, Doamne, şi plăti-voi tot pe urmă!

26 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

NOI ÎNTOTDEAUNA ÎNCEPEM GREŞIT !

În loc să începem de la noi înşine, NOI DORIM ÎNTOTDEAUNA SĂ-I ÎNDREPTĂM PE CEILALŢI, iar pe noi ne lăsăm mai la urmă... 

CÂND FIECARE VA ÎNCEPE CU SINE, ATUNCI VA FI PACE PRETUTINDENI ! 

Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: 

„Dacă omul nu se va vătăma pe sine însuşi, nimeni nu-i poate face nici un rău, 

NICI MĂCAR DIAVOLUL !!! ”. 

Vedeţi, noi suntem cei care ne croim viitorul.

Stareţul  Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

25 August - Sfatul Sfinților Părinți

Tristeţea duce la o stare atât de nesuferită şi chinuitoare, încât omul preferă să leşine sau să moară. Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele.

„Există două feluri de tristeţe, zice Sfântul Varsanufie. Prima este firească şi provine din slăbiciune, iar cealaltă provine de la demoni. Dacă vrei s-o deosebeşti pe cea diavolească, o vei vedea venind în ceasul când trebuie să te odihneşti. Şi în general, când vrei să faci vreo lucrare, tristeţea te face s-o laşi înainte de a o începe bine. Tu însă nevoieşte-te prin rugăciune şi vezi-ţi de lucrarea ta cu răbdare. Atunci, vrăjmaşul văzând că te rogi îndeosebi pentru asta, se depărtează, căci nu vrea să-ţi dea pricină de rugăciune”.

Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuţinării sufleteşti. Împuţinarea sufletească îi provoacă tristeţe intensă, iar tristeţea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei.

Urmează duhul patimii, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea. Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este trândăvia ta, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare. Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – smerita cugetare. Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi.

Sursa: Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 349-350

24 August - Sfatul Sfinților Părinți

 Când se întâmplă ceva, o sfadă în casă la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ŞTII CARE BIRUIEȘTE ? 

Ia să-mi spuneţi ! MÂNCA-V-AR RAIUL ! 

Cel care va zice întâi:
„IARTĂ-MĂ, MAMĂ, CĂ AM GREŞIT ” sau  „IARTĂ-MĂ, BĂRBATE, CĂ AM GREŞIT ” sau 
„IARTĂ-MĂ, FEMEIE ”,  ACELA A BIRUIT PE DRACI !

În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu.

Nu când ţi-a zice unul  „Iartă-mă”, tu să-i zici: „Du-te de aici, lasă că te ştiu eu cine eşti!”, Că atunci ești mai rău decât toți dracii !!!

Când lui Petru apostolul i se părea că e milostiv, L-a întrebat pe Mântuitorul, Doamne, de câte ori voi ierta pe fratele meu? Până la şapte ori într-o zi? 
Mântuitorul i-a curmat pentru veşnicie părerea asta:  Petre! Nu de şapte ori, ci de şaptezcci de ori câte şapte într-o zi.  ADICĂ ÎNTOTDEAUNA !

Părintele  Cleopa  Ilie

23 August - Sfatul Sfinților Părinți

 „Aveţi un ban? Cumpăraţi cerul! Nu aveţi bani? Dăruiţi un pahar cu apă, o pâine şi veţi primi Raiul. Daţi lucruri pieritoare, şi veţi primi fericirea veşnică. Miluiţi pe cel sărac, şi chiar dacă veţi tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

22 August - Sfatul Sfinților Părinți

„Bucură-te, cel ce mă păzești pe mine în vremea somnului” – din acatistul Îngerului păzitor. 

 „Când închizi ușa locuinței tale și rămâi singur, să știi că împreună cu tine se află Îngerul cel dat ție de Dumnezeu. El este neadormit și, fiind tot timpul lângă tine, vede totul. Pe el nu-l poți înșela și întunericul nu te poate ascunde de el. Împreună cu el Îl simți și pe Dumnezeu, prezent în orice loc. Căci nu există vreun loc sau lucru, în care să nu fie Dumnezeu, Care ține totul în mâna Sa„  (Sf. Antonie cel Mare)

„Sfântul Înger păzitor zi de zi și ceas de ceas mă îndrumă pe calea mântuirii. Și văd aceasta cu ochii inimii mele, simt acest lucru și pentru el mulțumesc lui Dumnezeu și slujitorului Său„ (Sf. Ioan de Kronștadt)

Îngerul care i s-a arătat Sf.Grigorie Dialogul, a spus: „Nu te teme, că, iată, m-a trimis Domnul să fiu împreună cu tine toată viața ta și să duc rugăciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nădejde le vei cere de la El, să ți se dea” (Viețile Sfinților, 12 martie).

Zi de zi la fiecare slujbă Biserica face rugăciuni, în care sunt pomeniți Îngerii păzitori: „Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor al sufletelor și al trupurilor noastre, la Domnul să cerem; și ne ocrotește pe noi cu Sfinții Tăi Îngeri…”.

Iar într-una dintre rugăciunile ei tainice (la Liturghia Sf. Vasile cel Mare) printre binefacerile deosebite ale lui Dumnezeu ea enumeră și faptul că Dumnezeu ne-a dăruit Îngeri păzitori: „Tu ai pus Îngeri păzitori„.

Să ne amintim că avem un înger păzitor!

21 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

” Eu stiu ca nu stii sa te rogi, dar roaga-te cum poti si cat mai des si rugaciunea singura te va invata sa te rogi ” 

Sfantul Macarie cel Mare

CREDINŢA CARE ÎNAINTEAZĂ

  Crucea la umbra căreia se odihnește în așteptarea învierii, dirijorul  Cornel Rusu și soția

„...Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Mc 9, 14-29).

Un părinte îngrijorat de faptul că ucenicii Domnului Iisus n-au putut să vindece pe copilul său lunatic, care se muncea cumplit, a rostit o rugăciune, zicând: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are duh mut”. Şi totuşi dorinţa nu i-a fost îndeplinită imediat. A trecut tatăl prin încercări, până la definitivarea clară a credinţei lui în puterea Harului Divin. Tot astfel sunt cazuri când oamenii sunt îngrijoraţi că nu ajung în mod conştient să primească mântuirea.

Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul (cf. Apoc 7, 10). Acum a venit mântuirea şi Împărăţia Dumnezeului nostru (cf. Apoc 12, 10). Aleluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru (cf. Apoc 19, 1). Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor (cf. Tit 2, 11).

Credința cât un grăunte de muștar

 

Sunt multe modurile în care Mântuitorul Hristos ne pune la punct, cot la cot cu Apostolii Săi și contemporanii acestora. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 17, 14-23) este o astfel de ocazie, de reconsiderare a lucrurilor care ne apar importante în viața duhovnicească. Avem uneori tendința de a ne da mai credincioși decât suntem, mai rugători decât putem fi cu adevărat, mai creștini decât Hristos Însuși. Un tată cu un fiu lunatic, cerând ajutor Domnului dinaintea neputinței celorlalți, ne obligă să redescoperim funcția smereniei în cunoașterea lui Dumnezeu, în lucrul cu El. Pentru că nu de augumentările noastre îngâmfate are Mântuitorul nevoie, ci de „grăuntele de muștar”, infima sămânță ce face să fie vie credința.

Este ceea ce ne transmite atât de minunat Mitropolitul Antonie de Suroj: „Meditația e o activitate a gândirii, în timp ce rugăciunea este refuzul oricărei gândiri. După învățătura Părinților răsăriteni, chiar și gândurile pioase, considerațiile teologice cele mai profunde și mai înalte, dacă apar în timpul rugăciunii, trebuie considerate ca o ispită și respinse; fiindcă, spun Părinții, e nebunesc a te gândi la Dumnezeu, uitând că te afli în prezența Sa.

Credinţa care mută munţii

 Duminica a X‑a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 17,14‑23

¹⁴ Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, ¹⁵ şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. ¹⁶ Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. ¹⁷ Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. ¹⁸ Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. ¹⁹ Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? ²⁰ Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. ²¹ Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. ²² Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. ²³ Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte.

1. „Duh mut şi surd”. Duminica trecută L‑am auzit pe Mântuitorul mustrându‑l pe Apostolul Petru pentru puţinătatea credinţei sale: „Puţin credinciosule, pentru ce te‑ai îndoit?” (Mt 14,31). În Evanghelia acestei Duminici, Domnul vădeşte încă o dată necredinţa, mai întâi a mulţimii, apoi a ucenicilor înşişi. Şi arată puterea negrăită şi nelimitată a credinţei.

„Dacă poţi să crezi toate sînt cu putinţă celui ce crede!”

 

Sfântul Ioan Gură de Aur

Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sînt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: “Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfîrşit din cele spuse de om lui Hristos: “Dacă poţi!”

Aş putea fi însă întrebat: – Dar dacă necredinţa aceluia a fost de vină că ucenicii n-au scos demonul din fiul lui, pentru ce Hristos îi mai învinuieşte? – Ca să le arate că pot vindeca întotdeauna, chiar fără credinţa celor ce se apropie de ei. După cum de multe ori a fost de ajuns credinţa celui ce cerea pentru a dobîndi cererea chiar de la sfinţi mai mici, tot aşa de multe ori a fost de ajuns numai puterea sfinţilor pentru săvîrşirea unei minuni, chiar dacă nu credeau cei care veneau la ei. Amîndouă aceste cazuri se văd în Sfintele Scripturi. Corneliu şi cei din casa lui au atras harul Duhului numai prin credinţa lor. Pe vremea lui Elisei însă un mort a înviat fără să creadă cineva. Cei care au aruncat mortul în groapa lui Elisei, l-au aruncat fără nici o socoteală şi la întîmplare, nu din credinţă, ci de teamă; temîndu-se de tîlhari, au aruncat mortul în groapă şi au fugit; iar mortul a înviat numai prin puterea sfîntului trup al lui Elisei. De aici se vede că şi unii din ucenici erau slabi în credinţă, dar nu toţi. Stîlpii nu erau acolo.

Clipa pe care o petrecem acum este definitorie

 

Când privim în  icoana Sfintei Evanghelii de astăzi neputința Apostolilor în fața unui tată îndurerat și a copilului său bolnav, ne cuprinde și pe noi același sentiment de tristețe, pe care l-au avut ei, când l-au întrebat pe Mântuitorul : " Pentru ce noi nu am putut să-l vindecăm, sa-l eliberăm de demon ? "

 Domnul nostru Iisus Hristos a trăit și de această dată tot  o mare tristețe văzând că  cei ce iau urmat trei ani de zile Lui, nu au căpătat armele credinței, ale  rugăciunii  și ale postului.

 

Din perspectiva spirituală de azi, îi înțelegem totuși pe Apostoli pentru că deși erau aproape de Hristos, încă nu erau una cu El. Li se dădea din când în când, puterea harului, ca atunci când au fost trimiși la propovaduire ( Marcu 6, 7-13 ), dar nu aveau permanența harului, pe care au primit-o abia de la Cincizecime, prin Botezul cu foc al Duhului Sfânt.

Să scapi de chinurile patimilor şi păcatelor înseamnă mai întâi să-ţi faci o legătură vie cu Mântuitorul

 

Toţi cei cuprins de năravuri şi patimi urâte sunt un fel de îndrăciţi şi chinuiţi de diavolul Şi beţivul este un chinuit de diavolul, şi mâniosul este un astfel de chinuit, şi zgârcitul, suduitorul, lacomul, desfrânatul este tot aşa. De multe ori, în multe chipuri şi feluri ne chinue şi pe noi diavoleştile patimi şi năravuri urâte. Oare cum să scăpăm de ele?

Eu am vorbit cu mulţi creştini cuprinşi de patimi urâte şi i-am chemat să se lase de ele. Aproape toţi mi-au răspuns: „Am cercat, părinte, dar nu pot”; „Mi-am pus de multe ori în gând să mă las de ceea şi ceea şi n-am putut”... Eu le-am răspuns aşa:

Vindecarea fiului lunatic

 De la începutul lumii şi al veacurilor, toate neamurile pământu­lui au crezut într-o lume a duhurilor nevăzute. Dar rătăcind în această credinţă, oamenii au văzut mai multă putere la duhurile rele decât la cele bune şi, cu timpul, au ajuns să se închine duhuri­lor rele, să le ridice temple, să le aducă jertfe şi rugăciuni şi să aler­ge la ele pentru orice lucru. Cu timpul multe neamuri au părăsit cu totul credinţa în duhurile bune; au rămas cu credinţa în duhurile rele, în depravaţii „zei", cum le ziceau acestora. Lumea a ajuns să fie o întrecere între oameni şi duhurile rele: care pe care. Duhurile îi chinuiau tot mai mult pe oameni, orbindu-i, căutând să le ştear­gă din minte orice gând la un Dumnezeu bun, orice înţelegere a puterii duhurilor bune.

Şi în vremea noastră este la fel: toate popoarele pământului cred în duhuri. Şi în principiu, au dreptate. Cei care tăgăduiesc lumea duhurilor o fac doar din pricină că privesc totul cu ochi trupesc, ochi cu care n-au cum să vadă. Dar lumea duhurilor n-ar fi lume a duhurilor dacă s-ar vedea cu ochi trupeşti.

20 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

‒ SĂ ŞTII, COPILUL MEU, CĂ NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR ÎN ACEASTĂ VIAŢĂ. 

Totul are un scop şi nimic nu se petrece fără o cauză. 

NICI UN AC NU CADE DINTR-UN BRAD, DACĂ NU VREA DUMNEZEU !

De aceea, NU TREBUIE SĂ TE MÂHNEŞTI, ORICE ŢI S-AR ÎNTÂMPLA. 

AŞA NE SFINŢIM !!! 

Uite, acum tu te mâhneşti din cauza casnicilor tăi, dar ei te ajută, de fapt, să atingi înălţimi duhovniceşti. 

Dacă n-ar fi ei, n-ai mai spori deloc !

Dumnezeu ţi i-a dat. 

O să-mi spui:

 „DAR OARE E BINE SĂ SUFERE OMUL DIN PRICINA CELOR DRAGI ?!?”. 

PĂI, TOCMAI ASTA VREA DUMNEZEU DE LA NOI ! 

Iar tu eşti foarte sensibil şi, de la supărare, te doare stomacul; 

simţi gol în stomac, nu-i aşa?

‒ Da, Părinte, dar aşa de rău e să fii sensibil.

‒ Da, e rău să fii sensibil cum eşti tu, fiindcă, din cauza supărărilor, ai căpătat diferite boli trupeşti. 

Încă nu ştii că şi bolile sufleteşti sunt tot boli?

‒ Nu.

‒ Ei bine, află acum de la mine ...!

Sfântul  Cuvios  Porfirie Kavsokalivitul

19 August - Sfatul Sfinților Părinți

 -Mângâierile părintești date copiilor le aduc acestora încredere în sine și îi ajută să înfrunte greutățile vieții.

-Când întoarceți un ceas, nu întindeți arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceți și cu copiii, de îndată ce veți vedea că se zoresc, să slăbiți frâul.

-Soții trebuie să aibă același duhovnic.

-Dacă membrii unei familii nu vor întoarce „butonul” la aceeași „frecvență”, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înțelege.

-Dacă ați ști câtă vătămare aduce televizorul!

-Înfrânarea și curăția tinerilor de astăzi vor fi socotite ca o mucenicie a conștiinței.

-Căutați să se facă voia lui Dumnezeu și toate vor merge bine.

-Greșelile părinților le plătesc copiii.

Dacă tu nu poţi ierta şi iubi, atunci să ştii că tu încă n-ai gustat din darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii!

Matei 18,23-35

Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul.

Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii" de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile.

Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri".

Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini.
Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n-a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui.

18 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

Cum vedeţi cuvioşia voastră acest punct de vedere, e un semn al vremurilor de pe urmă?

P. Proclu: Doamne, fereşte! Eu atâta … Ii nevoie de rugăciune. Dacă lumea va birui duşmănia, Dumnezeu va face o minune şi aiestea n-a să grăbească, a să mai întârzie.

Ştii de ce au apărut aiestea? Pentru că n-avem ochi să ne vedem unii cu alţii. Că aşa spune Mântuitorul: vă urâţi, şi Eu vă urăsc, vă iubiţi, şi Eu vă iubesc. Că Dumnezeu e iubitor de oameni. Că spune aşa: nu vrea moartea păcătosului, întoarnă-se şi să fie viu. E nevoie să ajungem la o iertare. Nu vezi, dacă într-o familie sunt patru, cinci, şase… n-au ochi să se vadă unul cu altul! Nu mai zic de celălalt, străin. Ştii de ce? Că nu ne mărturisim din smerenie, să recunosc că am supărat pe bunul Dumnezeu. Fiecare aşa ar trebui, să nu înşele pe celălalt, fiecare să lupte pentru dreptul lui, nu… vra să zică eu vreau să iau dreptul meu şi îl iau şi pe al lui. Se supără Dumnezeu pentru treburile aiestea. Trebuie să fim aşa, cu milă.

Şi preoţii … a venit odată un părinte, un călugăr – nu amu, de vreo doi ani a venit – a zis aşa: au zis Preaînaltul şi duhovnicul şi stareţul, au spus să mă pregătesc să mă facă preot şi duhovnic şi a zis: ce zici, să mă fac sau nu? Ce părere îţi dai? Eu am spus: eu nu trebuie să mă bag în treburile bisericeşti, nici politiceşti, eu trebuie să-mi plâng păcatele mele. Dar fiindcă ai venit până aici, aşa i-am spus, uite ceva, uite cum: dacă doreşti şi vrei să te faci preot şi duhovnic, aşa să te faci: dacă iubeşti să te faci mucenic. Şi dacă te faci preot şi nu doreşti să te faci mucenic, să nu te faci preot. Că mai bine un dascăl în rai, decât un preot în iad.

Părintele Proclu Nicău

Părintele a ucenicit pe lângă mari stareți ai monahismului românesc: arhimandritul Cleopa Ilie și ieroschimonahul Paisie Olaru. Experiența duhovnicească a părintelui Proclu s-a îmbogățit și prin viața sa de retragere. După Decretul 410 din 1959, cu binecuvântarea părintelui Cleopa, duhovnicul său, părintele Proclu a ales viața de liniște. Zeci de ani, părintele a trăit în simplitate, într-o căsuță de la marginea satului Mitocu Bălan.

17 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

SFÂNTUL  CUVIOS  IOSIF  ISIHASTUL , a cărui  pomenire am cinstito ieri  16 august  spunea:

"SĂ  FIȚI  SIGUR  DE UN LUCRU !
PE CÂT  OAMENII  VĂ  VOR RĂSTIGNI 
DUMNEZEU  VĂ  VA  ÎNVIA !
PE CÂT  OAMENII  VĂ  VOR RĂNI  
PE ATÂT  HRISTOS  VĂ  VA  SPRIJINI 
PE CÂT  OAMENII VĂ  VOR ZADARNICI  VISELE 
PE ATÂT  MĂICUȚA  DOMNULUI VA CUPRINDE  INIMA  VOASTRĂ  ÎN  ÎMBRĂȚIȘAREA EI MAI LATĂ  DECÂT  NORII !
CĂ  ÎN  ÎMBRĂȚIȘAREA  EI  VOM FI CUPRINȘI  CU TOȚII  ,
TRĂDĂTORI și  TRĂDAȚI "
( ce cuvinte )

Biserica noastră în haină de sărbătoare

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest lucru!!!

16 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

SUNT OM DUHOVNICESC atunci când nu mă îndreptățesc în nicio împrăștiere de-a mea, în nicio problemă de-a mea, în nicio luptă sau ciocnire cu oamenii. 

Așa cum mă apăr cu umbrela de ploaie și cu hainele de frig, tot așa trebuie să învăţ să mă păzesc și de ceilalți, fără să vreau să le schimb purtarea sau dispoziția, pentru că niciodată nu încerc să opresc frigul sau ploaia din văzduh.

 Așadar, nu trebuie niciodată să-mi dau mie dreptate când altul mă deranjează, pentru că întotdeauna sunt deranjat de propria fire, de mine însumi, de patimile mele, și nu de ceilalți.

O să vă dau un exemplu, zice avva Isaia ucenicilor săi, dar să nu mă răstălmăciţi. 

Vă amintiți de avva Nistero? 

Ce ne împiedică să iubim?

Sfântul Luca al Crimeei

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Ci, iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El e bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Martiriul Brâncovenilor

La 15 August 2022, se împlinesc 308 de ani de la moartea muceniceasca la Constantinopol a Voievodului Tarii Românesti, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai, CONSTANTIN, STEFAN, RADU si MATEI - si cu ginerele sau, visternicul Ianache Vacarescu, una din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României.

Urcat pe tronul Munteniei în 1688, Constantin Brâncoveanu a domnit peste un sfert de veac, marcând istoria Neamului si a Bisericii prin nuroase ctitorii (între care manastirea Hurezi) ocrotind cultura, secondat de Mitropolitul Antim Ivireanul, si aparând Ortodoxia pe pamânt românesc si strain. Vom încerca, în cele ce urmeaza, sa rememoram MARTIRUL BRÂNCOVENILOR.

Viaţa şi domnia lui Constantin Brâncoveanu. Cronologie în contextul istoric al Ţărilor Române

1654 – Naşterea lui Constantin, fiul lui Papa (Pavel) Brâncoveanu – boier din familia Craioveştilor şi descendent al Basarabilor – şi al Stancăi, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino.

1669 – Congregaţia De Propaganda Fide le cere misionarilor săi care activau pe teritoriul fostului regat maghiar să lase neatinsă tradiţia liturgică răsăriteană, insistând doar pe unirea în credinţă a ortodocşilor cu Roma. Acest lucru presupune acceptarea validităţii celor patru puncte doctrinare la care se face referire în actul de unire semnat la Florenţa în 1439 (primatul papal, Filioque, purgatoriul, azima). (Ovidiu Ghitta, Biserica Ortodoxă din Transilvania la sfârşitul secolului al XVII-lea. Unirea cu Biserica romană în Istoria Transilvaniei, vol. II, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2007, p. 379)

1674– Constantin Brâncoveanu se căsătoreşte cu Marica, fiica lui Neagoe din Popeşti, nepoata lui Antonie-Vodă.

Boierul Constantin Brâncoveanu şi mama sa dau Mânăstirii Brâncoveni un sat împreună cu heleşteul lui.

Despre înălţarea la cer a trupului Sfintei Fecioare Maria (Sf. Maxim Mărturisitorul)

 Şi iarăşi, toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi Pavel să pună în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmiresmată trupul sfânt al Împărătesei, şi îl umplea cu lacrimi. Atunci Petru şi Pavel n-au atins sfântul trup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici-colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mormânt apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său în chip asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cum a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură (cf. Lc. 1, 48). Şi când această sfântă şi Sfântă a Sfintelor, trupul preabinecuvântatei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Maria a fost pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune proorocul David: „Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunt de sărbătoare” (Ps. 41,5), glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi Împăratului păcii.

15 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

Se spune că Pustnicul Neofit a lăsat cuvânt de taină ucenicilor săi tocmai în acest sens. Toţi ucenicii neofitieni au ştiut acatistul Maicii Domnului pe de rost. Unul dintre aceştia nu putea nicicum să-l înveţe… De-abia după douăzeci de ani a reuşit. Bucuros, a alergat la Pustnicul Neofit, cu lacrimi de bucurie nespusă… Din acel moment a început să aibă rugăciunea neîncetată isihastă. De aici, icoana vieţii isihaste, icoana Maicii Domnului cu Pruncul Dumnezeiesc în braţe. Și cei din lume, familiştii, vor gusta din duhul isihiei dacă vor intra în taina ritualului Acatistului Maicii Domnului. Călugării, în special, au ca „semn” acatistul acesta. 

Invitatie la Hram! - Biserica Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” Simeria-Biscaria

 

Preoţii, Consiliul Parohial, credincioşii Parohiei Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului, invită pe toţi credincioşii din Simeria şi împrejurimi să participe, la sărbătorirea hramului bisericii  ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”, din Simeria-Biscaria,  în ziua de  15 August 2022.

 

Sărbătoarea hramului va începe Duminică,  14 august, ora 18,cu Vecernia, Prohodul și Utrenia.

Ea va continua Luni, când de la ora 8.30 se va săvârși Acatistul Adormirii Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie.

Seara de la ora 18, se va săvârși Taină Sfântului Maslu.

Vă aşteptăm cu drag rugând pe Maica Domnului să vă călăuzească paşii spre mântuire!

Cateheza de duminică

 Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea liturgică? Ne putem ruga singuri, acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?

- Rugăciunea liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jertfa fară de sânge pe care o face Hristos.

Nu poate exprima mintea omenească valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii măcar în parte.

Domnul Iisus Dumnezeu este de faţă în Sfântul Altar. Şi dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie.

La Sfânta Liturghie primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om pentru viaţa şi lupta împotriva puterilor întunericului.

Iată că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului.

(Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. II, Editura Sophia, 2006, p. 57)

*.  *.   *

Sunetul clopoţelului îndeamnă la rugăciune şi adâncă tăcere

De ce trecem pe sub Epitaful Adormirii Maicii Domnului pe 14 august?

 Pe data de 14 august, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și „Paştele verii”, în toate Bisericile şi mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului.

După modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi, în cadrul acestei slujbe, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate în mijlocul Bisericii Sfântul Epitaf cu Icoana Adormirii Maicii Domnului, cântându-se troparul praznicului, pe glasul I:

„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, prin rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

14 August - Sfatul Sfinților Părinți

De se va întâmpla o bucurie, să presupunem că mâhnirea nu e departe de noi; iar dacă a sosit necazul, să aşteptăm bucuria. Să luăm pildă de la cei ce înoată pe mare. Când asupra lor se ridică un vânt puternic şi e furtună, ei nu-şi pierd nădejdea în mântuirea lor, ci se împotrivesc valurilor, aşteptând o vreme liniştită. Iar când vine liniştea, ei aşteaptă furtuna; şi de aceea sunt întotdeauna veghetori, pentru ca vântul ce se ridică pe neaşteptate să nu-i prindă nepregătiţi şi să nu-i arunce în mare.                               

Sfântul Efrem Sirul

Spune, măcar după ce a trecut nenorocirea, ceea ce n-ai putut spune în vremea nenorocirii: „Fie numele Domnului binecuvântat! Fie slava Domnului în veci!”

Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei

Credința puternică învinge încercările vieții

 Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a IX-a după Rusalii

Evanghelia Duminicii a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare a Mântuitorului și potolirea furtunii) Matei 14, 22-34

În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie și să treacă înaintea Lui, pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor. După ce a dat drumul mulțimilor, Iisus S-a suit în munte să se roage, în singurătate; și când s-a înserat, era singur acolo. În vremea aceasta, corabia era în mijlocul mării învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Ucenicii însă, văzându-L umblând pe mare, s-au spăimântat, zicând că este o nălucă, și de frică au strigat. Dar Iisus le-a vorbit îndată, zicându-le: îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să viu la Tine pe apă. Iar El i-a zis: vino. Și, coborându¬se din corabie, Petru a pornit pe apă, ca să meargă la Iisus. Dar, văzând că vântul este puternic, s-a înfricoșat și, începând să se scufunde în mare, a strigat și a zis: Doamne, scapă-mă. Iar Iisus, întinzându-i grabnic mâna, l-a apucat și i-a zis: puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și intrând ei în corabie, s-a potolit furtuna. Iar cei care erau în corabie I s-au închinat, zicând: cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.

Sfânta Evanghelie din Duminica a IX-a după Rusalii conține o mulțime de învățături duhovnicești, folositoare mântuirii noastre și înțelegerii tainei Sfintei Biserici în care este prezent Hristos și pe care Hristos o conduce.

13 August - Sfatul Sfinților Părinți

 Zis-a un bătrân: Odinioară, sculându-mă să-mi fac pravila mea, şi dacă am început, am auzit trâmbiţe de război şi m-am mâhnit şi am zis întru mine: „Oare război să fie acesta?“ Şi a răspuns dracul: „Război este şi zarvă. Iar de-ţi este ţie voia să nu fii la luptă, te rog să nu baţi război, ci stai pe linişte, mănâncă, bea, dormi – şi nu mă voi lupta cu tine“…

Într-o carte bătrână am aflat această istorioară. Oare nu sunt în ea creştinii de azi care „stau pe linişte, mănâncă, beau şi dorm“ – în vreme ce diavolul suflă de război? Creştinii de azi se feresc de războiul cu Satana; ei vor să aibă „linişte“ şi „pace“.

Pr. Iosif Trifa

APOSTOLII ÎN FURTUNĂ

Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria aposto­lilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”… Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat.

Despre două furtuni ne spun Evangheliile că le-au avut apostolii în călătoria lor cu corabia. Una e aceasta, din evanghelia de dumi­nică, iar cealaltă e la Matei 8, 23-27, unde se spune că Iisus adormise în timpul furtunii şi apostolii L-au trezit, plini de spaimă.

Dacă cercetăm aceste furtuni, apoi vedem întâi că amândouă au fost un fel de lecţii pentru apostoli. Au fost un fel de „furtuni de în­cercare”, căci prin ele Domnul a încercat credinţa învăţăceilor Săi. Domnul i-a lăsat în furtună, să vadă cât de mare şi de tare le este cre­dinţa lor. Pentru că tăria credinţei se arată tocmai pe timp de vreme rea, pe timp de furtună.

Corabia – Duminica a IX-a după Rusalii

 

Evanghelia de la Matei 14,22-34
 

²² Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. ²³ Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. ²⁴ Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. ²⁵ Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.  ²⁶ Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. ²⁷ Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! ²⁸ Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. ²⁹ El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. ³⁰ Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! ³¹ Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? ³² Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. ³³ Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. ³⁴ Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

 1. O primă minune: Iisus umblă pe apă. După prima înmulţire a pâinilor, Mântuitorul a săvârşit alte două mari minuni asupra naturii, despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici. Anume, minunea umblării pe mare şi cea a unei noi potoliri a furtunii pe mare (cf. Mt 8,23-27).

O DOAMNE, CE FURTUNI!

O Doamne, cu furtuni mi-ncearcă
lumina ce mi-ai dat-o Tu
şi cum mă-nvăluie vârtejul:
se luptă-n mine Da şi Nu.

Talazuri vin şi trec talazuri,
e-nfuriată marea grea,
mi-e luntrea vieţii-ameninţată:
se luptă-n mine Nu şi Da.

Urâtul deznădejdii şarpe
în taina vieţii-mi străbătu
cu-amara-i, neagra lui otravă:
se luptă-n mine Da şi Nu.