Să fugim de minciună, fraților!

 AVVA DOROTEI

CUVANTUL 9 – PENTRU MINCIUNA

        Fratilor, vreau sa va graiesc putine cuvinte despre minciuna, fiindca vad ca nu prea va sarguiti sa va paziti limba si din aceasta lesne alunecam spre multe rautati. Caci, precum de multe ori v-am zis, din obicei se face si lucru bun si fapta rea, de aceea trebuie sa fim cu multa purtare de grija sa nu ne furam de minciuna; fiindca tot cel ce graieste minciuna, se departeaza de la Dumnezeu. Minciuna, dupa cum zice Scriptura, este de la diavolul si el este tatal minciunii. Deci, daca pe diavol il numeste tatal minciunii, apoi adevarul este Dumnezeu, dupa cum insusi zice: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Vedeti de cine ne despartim prin minciuna si cu cine ne impreunam?

         Asadar, de voim sa ne mantuim cu adevarat, trebuie sa iubim adevarul cu toata silinta, si cu toata puterea noastra, pazindu-ne de toata minciuna, ca sa nu ne despartim de adevar si de viata.

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Maria la picioarele Domnului

 

Luca 7, 36-50 

O ce plină de iubire şi iertare cerească este aceas­tă evanghelie! Dar, pe lângă acestea, e plină şi de învăţătură sufletească. Să ne întrebăm înainte de toate ce a adus-o pe această femeie desfrânată la picioarele lui Iisus? Maria era o femeie vestită în desfrânări şi păcate; ce i-a venit dar să se apropie de Iisus? Poate undeva în oraş era tocmai petrecere şi joc, de la care Maria niciodată nu lipsea; ce a făcut-o pe ea acum să lase jocul şi petrecerea şi să alerge la Iisus? Pe Maria a adus-o la Iisus o greutate pe care o simţea în suflet, o greutate sufletească pe care lumea n-o putea uşura, nici jocurile, nici plăcerile şi desfrânările lumeşti.

IZVORUL FAPTELOR BUNE

 

EV. DUMINICII A V-A DIN POSTUL MARE

(a Cuvioasei Maria Egipteanca)

În vremea aceea, luând Iisus pe cei doisprezece învăţăcei, a în¬ceput a le spune lor cele ce erau să I se întâmple Lui: „Iată, ne suim în Ierusalim şi Fiul Omului se va da arhiereilor şi cărturarilor şi-L vor judeca pe El spre moarte, şi-L vor da pe El neamurilor. Şi-L vor batjocori pe El, şi-L vor bate pe El, şi-L vor scuipi pe El, şi-L vor omorî pe El, şi a treia zi va învia”. Şi au venit la el Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedei, zicând: „Dă-ne nouă ca să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”. Iar Iisus le-a zis lor: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul care Eu beau? Şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi?”.

Cererea fiilor lui Zevedeu

 de Pr. Noël Tanazacq

a 5‑a Duminică din Post – Marcu 10, 32‑43

Această Evanghelie se compune din două părţi care nu au nici o legătură una cu alta: cea de‑a treia vestire a Patimilor şi cererea fiilor lui Zevedeu. Cu toate acestea, ele sunt legate cronologic, după cum o atestă două dintre Evangheliile sinoptice, Matei şi Marcu. Scena se petrece în timpul „urcării la Ierusalim”¹, adică la sfârşitul misiunii pământeşti a lui Hristos, mai mult nu putem şti. Însă Sfântul Luca o situează chiar înaintea intrării în Ierihon, deci nu prea departe de Ierusalim.

Cea de‑a treia vestire a Patimilor are o legătură directă cu Paştele care se apropie şi este relatată de toate cele trei Evanghelii sinoptice (Mat. 20, 17‑19, Marcu 10, 32‑34 şi Luca 18, 31‑34).

31 martie - Pilda zilei

 

  Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.

    Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.

    Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti,l fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

"Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )  

30 martie - Pilda zilei

 

 Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl lai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea afară începe să ţipe. Alarmaţi, cei doi stranii ies în uliţă, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie ţipând:

    - Copilul meu, copilul meu este în casă!

    Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări şi, după ceva timp, iese cu pruncul în braţe. Femeia îi mulţumeşte cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl priveşte cu admiraţie, pentru fapta sa. în tot acest timp, prietenul său nici nu se mişcase, ci aştepta liniştit în faţa hanului, întorşi amândoi la masă, acesta îi spune:

    - Eşti nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ţi rişti viaţa?

29 martie - Pilda zilei

  

  Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:

- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?

- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga uni pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?

- Bineînţeles, bunicule că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care ca săgeata prin aer.

- Păi, vezi, băiatul meu ...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.

    Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar va afla linişte şi bucurie în viaţă.

    "Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!" ( Sfântul Teofan Zăvorâtul )

Iar duhul curãtiei, al gândului smerit, al rãbdãrii si al dragostei, dãruieste-mi mie, slugii Tale.

 

"În fiecare cerere ne recunoastem "slugi", creaturi recreate printr-o suflare care vine din profunzimile sufletului nostru. Rugãciunea nu este numai o simplã meditatie, ea este întâlnire, intrare în relatie, convorbire, spuneau vechii monahi. Cãci Dumnezeu ne grãieste prin Scripturã, prin fiinte si lucruri, prin diferite împrejurãri din existenta noastrã si chiar prin prezenta Sa; cuvinte tãcute, pline de dulceatã, flãcãri care aprind inima (si nu vorbãrie mincinoasã, nerusinatã, amãgitoare). Numai o asemenea rugãciune poate rupe cercul magic a ceea ce numim philautia, narcisism metafizic, duh de stãpânire, de autosuficientã. "Virtutile" pe care le enumerã rugãciunea si care coexistã pentru a se uni îsi au astfel punctul de plecare în credintã. Din aceastã perspectivã, virtutea nu este numai moralã, ea participã la umanitatea lui Hristos îndumnezeitã, în care virtualitãtile umanului sunt duse la desãvârsire prin unirea cu Numele divine pe care le reflectã.

”Curãtia" este departe de a se referi numai la înfrânare, conform unei acceptiuni moralizatoare si înguste. Ea evocã mai degrabã integrarea si integralitatea. Cel curat nu mai este scindat, antrenat ca o frunzã în bãtaia vântului, de valurile unui eros impersonal. El integreazã eros-ul în comuniune, forta vietii într-o existentã personalã, bazatã pe relatie. Cãlugãrul, pentru care curãtia este într-adevãr înfrânare (dar nu orice înfrânare este curatã, castã) îsi consumã eros-ul în agapi, în întâlnirea cu Dumnezeu cel viu, întru totul personal, în admiratia nesfârsitã - durere si apoi uimire - pentru Rãstignitul care a biruit moartea. Numai atunci el poate sã vinã în întâmpinarea celorlalti cu o atentie dezinteresatã, ca un bãtrân-copil, un "bãtrân frumos", unit cu Hristos în vesnicie.

28 martie - Pilda zilei

  

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.

- Mamă, de ce plângi?

- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică.  De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea… 

- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta?

Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.

    "Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”

„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) 

27 martie - Pilda zilei

  

Într-o zi, un ţăran ieşi pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:

- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.

    Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere, în schimb, fratele său de sub brazdă încolţi peste puţin timp şi, din micul grăunte, ieşi din pământ un spic frumos şi trainic. De-abia acum, lumina şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt şi roadă lui multă.

    Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria 1-a costat scump pe primul. Greutăţile vieţii nu trebuie să ne sperie şi să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferinţa şi credinţa noastră şi ne va răsplăti negreşit. Cu speranţă şi rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieţii, însă cei a căror inimă este plină de ei înşişi, în care nu mai este loc şi pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranţă şi încredere, aceia sfârşesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre - diavolul.

"Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. (Sfânta Scriptură)

„Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul

 Icoana „Scării virtuților” – de la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”

 din Muntele Sinai, 

locul unde Sfântul Ioan a scris lucrarea sa

Întrucât în Duminica a patra a Postului Mare sărbătorim pe Sfântul Ioan Scărarul, se cuvine să cercetăm cuvintele lui dătătoare de viață, pentru că lucrările Sfinților sunt roade ale Duhului Sfânt, Cel Care dă viața adevărată, viața din belșug, celor ce o doresc.

Căderile noastre, ale fiecăruia, îndepărtează lucrarea Sfântului Duh și atunci trebuie să căutăm calea de reîntoarcere către urcușul nostru sufletesc, pentru a nu rămâne sau, ferească Domnul, a ne afunda în cădere.

Pentru aceasta, se cuvine să citim din lucrarea Sfântului Ioan Scărarul, după cum există binecuvântata rânduială a acestor zile în viața Bisericii noastre.

Vă atașez, din Filocalia vol. 9, un extras în care este cuprinsă integral lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul, în traducerea părintelui Dumitru Stăniloae.

Să aveți folos și bucurie!

Scara dumnezeiescului urcuș – click aici pentru descărcare    

26 martie - Pilda zilei

    

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere, încerca bie om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat conducându-l de braţ.

    Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea come cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvor din ea - putere de muncă, bucurie şi voie bună.

    Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să va însă clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său. Există şi unii oameni care, păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.

25 martie - Pilda zilei

Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii.

Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.

De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana?

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Știţi voi cine-i Maica Domnului?

Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume; Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat; Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2). Scară către cer, pod către cer; porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţă dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii, şi Biserică a Preasfântului Duh. Cine este Maica Domnului? Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt.

Sf. Ioan Scărarul și felurile rugăciunii

În Scara Sf. Ioan Scărarul scrie că rugăciunea, pentru cel care se roagă, este de patru feluri: rugăciune întinată, rugăciune furată, rugăciune pierdută și rugăciune curată.

Rugăciunea întinată, rugăciune spurcată au toți aceia care în mintea lor poartă răutățile  și spurcăciunile pe care le-au văzut cândva și apar la vremea rugăciunii.

Mai ales astăzi, când sunt așa de răspândite răutățile, când oamenii se uită la atâtea urâciuni care apar în fața lor și pe care oamenii și pe care oamenii le caută și le găsesc la televizor, la video, la filme necuvincioase și le bagă în suflet de unde nu le mai pot scoate, de multe ori.

Clipa pe care o petrecem acum este definitorie

 

Când privim în  icoana Sfintei Evanghelii de astăzi neputința Apostolilor în fața unui tată îndurerat și a copilului său bolnav, ne cuprinde și pe noi același sentiment de tristețe, pe care l-au avut ei, când l-au întrebat pe Mântuitorul : ” Pentru ce noi nu am putut să-l vindecăm, sa-l eliberăm de demon ? „

Domnul nostru Iisus Hristos a trăit și de această dată tot  o mare tristețe văzând că  cei ce iau urmat trei ani de zile Lui, nu au căpătat armele credinței, ale  rugăciunii  și ale postului.

Din perspectiva spirituală de azi, îi înțelegem totuși pe Apostoli pentru că deși erau aproape de Hristos, încă nu erau una cu El. Li se dădea din când în când, puterea harului, ca atunci când au fost trimiși la propovaduire ( Marcu 6, 7-13 ), dar nu aveau permanența harului, pe care au primit-o abia de la Cincizecime, prin Botezul cu foc al Duhului Sfânt.

Cuvântarea Sfântului Ierarh Luca al Crimeei la a Patra Duminică a Postului Mare – a Sfântului Ioan Scărarul

 

1. Din cuvintele tale te vei osândi!

   „Prăznuim acum pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul. Sfântul Ioan făcea parte dintr-o familie de mare vază şi a primit o educaţie înaltă pentru acele vremuri, dar încă din tinereţea sa a lepădat toate şi a mers în muntele Sinai, vieţuind patruzeci şi cinci de ani în pustie, la poalele acestui munte. Biserica fericeşte pomenirea lui, fiindcă el a scris o carte de mare însemnătate pentru toată lumea creştină, care se cheamă „Scara”, în această carte, Sfântul Ioan înfăţişează învăţătura despre toate virtuţile creştineşti şi mijloacele de a urca pe treptele lor spre desăvârşire. Despre această sfântă carte s-ar putea spune foarte multe, dar astăzi vom vorbi despre ceea ce ne poate ridica foarte mari piedici în calea spre mântuire, adică despre cuvânt.

Sfântul Ioan Scărarul, să ne ducă de mână în luptele noastre împotriva păcatelor noastre

 

De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta?

Este omul care a trăit şi a scris „Scara Raiului”, care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a trăit Scara de pe pământ până la cer, scara care se întinde din adâncul iadului omului până în culmea raiului. A trăit şi a scris. Om foarte învăţat, foarte citit. Om care şi-a dus sufletul pe calea lui Hristos, care l-a ndus cu totul din iad în rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepăcătuire şi care, cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toată această cale, adică ce trăieşte omul luptându-se cu orice diavol care se află în spatele păcatului.

24 martie - Pilda zilei

O bătrână își târa picioarele desculțe prin zăpadă. Era singură și părăsită. Toți cei care treceau pe trotuar își întorceau privirile, ca să nu-și amintească că durerile și necazurile nu se opresc nici atunci când sărbătorim Nașterea Domnului.

Doi soți tineri vorbeau și râdeau, având mâinile pline de cumpărături și daruri, și nu au luat aminte la bătrână. O mamă cu doi copii se grăbeau să meargă la casa bunicii lor și nici ei nu au băgat-o în seamă. Și un preot a trecut, dar avându-și mintea la cele cerești, nu a observat-o.

Dacă ar fi observat-o toți aceștia, ar fi văzut că bătrâna nu avea încălțăminte în picioare. Mergea desculță pe gheață și prin zăpadă, iar cu amândouă mâinile își strângea la gât paltonul fără nasturi. Pe cap avea un fular colorat. S-a oprit în stație și aștepta autobuzul. Un domn care ținea în mână o geantă de om serios aștepta și el în stație, însă păstra distanța. În stație mai aștepta și o tânără, care uitându-se de mai multe ori la picioarele bătrânei, nu a spus nimic.

Taina mai presus de taină

Nici Crăciunul, nici Paştele, nici Bobotează, nici Schimbarea la Faţă nu sunt numite Buna-Vestire. Şi iată că Praznicul de astăzi se numeşte Buna-Vestire. De ce?

Ce fel de Bună-Vestire a coborât din Ceruri? Ce s-a întâmplat în amara noastră viaţă lumească? Oare este posibilă Buna-Vestire în lumea în care există moartea? Oare este posibilă adevărata dreptate în lumea în care totul se preface în spasmele morţii, înaintea monstrului morţii? Astăzi s-a petrecut cea mai mare Bună-Vestire. Ce s-a întâmplat? Astăzi Sfântul Arhanghel Gavriil vine la Sfânta Fecioară şi îi aduce la cunoştinţă această Bună Vestire: Vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus-Mântuitorul şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 31-33). Cum este posibil ca Domnul şi Dumnezeul necuprins să Se nască din fecioară? Cum să Se zămislească în trupul Preasfintei Fecioare? Taina aceasta este mare, mai presus decât toate tainele.

Maica Domnului – „Leagăn alb de iasomie”

„În Maica Domnului avem în cer o inima de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni.”( Părintele Dumitru Stăniloae)

Maica Domnului, (Aramaică: ܡܪܝܡ‎Mariam; Ebraică: מִרְיָם‎ Miriam; cca.18 î.Hr. – cca. 43 d.Hr), Prea Curata Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, maica lui Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pe Care L-a zămislit prin puterea („umbrirea”) Duhului Sfânt. Iosif, logodnicul Ei, la îndemnul îngerului (Mat.1,20), a avut grijă de Ea și a luat-o în casa sa împreună cu Pruncul, pe care L-a crescut ca și cum ar fi fost copilul său. Prea Curata Fecioară Maria a fost fecioară înainte, în timpul și după nașterea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, după cum o atestă și unul din apelativele cu care Biserica o cinstește: Pururea Fecioara Maria.

Biserica Ortodoxă pomenește viața Născătoarei de Dumnezeu prin mai multe Praznice. Anul liturgic începe și se sfârșește cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu. Pentru cinstirea unora dintre Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului s-au instituit, de asemenea, zile de pomenire.

Buna-Vestire a Născătoarei de Dumnezeu

Praznicul Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu este deopotrivă unul împărătesc şi al Maicii Domnului. Este praznic împărătesc, pentru că se referă la Împăratul Hristos, Care a fost zămislit în pântecele Născătoarei de Dumnezeu, şi este praznic al Maicii Domnului, pentru că se referă la acea persoană care a contribuit la zămislirea şi la Înomenirea Cuvântului lui Dumnezeu, adică la Preasfânta Fecioară.

Bunavestire – Predica Sf. Nicolae Velimirovici

(Luca 1, 24-38)

Soarele se oglindeşte în apa cea limpede şi cerul în inima curată.

Dumnezeu Duhul Sfânt are multe sălaşuri în această lume întinsă, dar inima neprihănită a omului este locaşul în care Îi este cel mai bine-plăcut să Se sălăşluiască. Acesta este adevăratul Lui sălaş; toate celelalte sunt numai locuri în care Îşi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodată pustie. Întotdeauna este plină cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se aflăn inimă este prin sine legat de curăţia ei.

Era o vreme când inima omului era plină numai cu Dumnezeu – o oglindă a frumuseţii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme când totul se afla întru adevăr, în mâna lui Dumnezeu, în afară de primejdii; dar când omul, în nebunia lui, a luat lucrurile în mâinile sale, multe fiare sălbatice au atacat inima omului; şi de aici a venit în lăuntru robia inimii omului şi, în afară, ceea ce se înţelege ca istorie a omenirii.

„Pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărim”

Buna vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este unul dintre cele mai mari evenimente din istoria lumii, pe care o prăznuim acum nu doar cu bucurie şi cu dragoste, ci şi cu frică plină de cutremur, fiindcă aceasta este „începătura”, adică începutul mântuirii noastre. Nu voi mai repovesti marea, unica în istoria lumii, convorbire dintre Arhanghelul Gavriil şi Preasfânta Fecioară Maria; mă voi opri doar asupra cuvintelor: Duhul Sfânt Se va pogorî peste Tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din Tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema (Lc. l, 35).

Nimeni, niciodată, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, nu s-a născut şi nu se va mai naşte ca Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Nimeni, niciodată, nu s-a născut fără sămânţă bărbătească. Nimeni nu s-a născut şi nu se va mai naşte prin pogorârea Sfântului Duh. În nimeni, niciodată, nu S-a sălăşluit Duhul lui Dumnezeu cu o asemenea plinătate desăvârşită cum S-a sălăşluit în Preasfânta Fecioară Maria. Pe nimeni nu l-a umbrit puterea Celui Preaînalt şi aceasta n-a sfinţit nici un pântece de mamă cu atâta deplinătate şi putere cum a sfinţit pântecele Preasfintei Fecioare.

23 martie - Pilda zilei

  

Doi fraţi, elevi de liceu, stăteau de vorbă. Fratele mai mare l-a întrebat pe celălalt:

    - Tu de ce nu te-ai spovedit? Mâine e praznicul Adormirii Maicii Domnului şi nu mai ai timp. Cum o să te mai împărtăşeşti? Ai postit degeaba?

    Celălalt se ruşină, dar îi răspunse:

    - Îţi spun numai dacă nu le spui părinţilor noştri.

    - Nu le spun.

    - De câteva săptămâni am început să trăiesc cu prietena mea. Şi nu vreau să renunţ la ea. Dacă i-aş spune că nu vreau să ne mai iubim, m-ar părăsi, nu m-ar înţelege. Oricum, mi-a fost ruşine să mă spovedesc.

    Fratele mai mare reuşi să îl convingă pe fratele mai mic să se spovedească. Dar îl judecă foarte aspru pentru păcatul pe care îl făcuse. Deşi îi vorbise fratelui mai mic cu dragoste, în sufletul său simţea că era scârbit de el, şi îl considera necredincios.

22 martie - Pilda zilei

 

La Sfântul Antonie s-au dus câţiva învăţaţi din Egipt şi l-au întrebat:

- Preacuvioase, de ce nu învăţaţi carte, că aveţi atâţia călugări pe care trebuie să-i conduceţi? Atunci Sfântul Antonie i-a întrebat:

- Ce-a făcut Dumnezeu: mintea sau cartea?

- Mintea, i-au răspuns. Sfântul a spus:

- Cine slujeşte lui Dumnezeu cu mintea şi cu inima nu are nevoie de multă carte. Eu am în faţa ochilor o carte deschisă: Creaţia lui Dumnezeu. Şi eu citesc în ea. Filosofii iar l-au întrebat:

- De ce pe sfinţia ta te iubesc toţi, iar pe noi nu?

Răspuns-a bătrânul:

- Fiindcă eu iubesc pe Unul: Dumnezeu şi toţi mă iubesc pe mine. Şi atunci filosofii s-au făcut călugări sub ascultarea Sfântului Antonie.

 

Extras din: Părintele Vasile Ioana corector / Fratele Traian Bădărău culegător - VIAŢA CREŞTINULUI ÎN PILDE ŞI ISTORIOARE - Editura ProArcadia, 1993

21 martie - Pilda zilei

 “Un trecator întâlnește un bătrân și îl întreabă:

- Vă mai amintiți de mine?

- NU! Respinse bătrânul

- V-am fost elev.

- Și ce faci acum, în viața de zi cu zi?

- Ei bine, am devenit și eu profesor, îi zice tânărul.

- O ... ca mine! 

- ... de fapt am devenit profesor fiindcă m-ați inspirat să fiu ca dumneavoastră.

- În ce moment al vieții ai decis să fi profesor?

Atunci tânărul îi relateaza următoarea intamplare:

20 martie - Pilda zilei

 Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:

   - Aş vrea să cunosc cât mai multe despre credinţă şi religie. Am citit multe cărţi, dar nu ştiu care sunt adevărate şi care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?

   - Fiule, cea mai mare ispită este cea care îţi încearcă credinţa cu tot felul de ic frumos spuse, dar golite de duh. Ţi-ar plăcea ca cineva să-ţi dăruiască un măr tare: moş, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos şi stricat? Ar: fi mărul acela bun de ceva? Aşa sunt şi unele cărţi: ţin mintea ocupată cu tot felul idei, dar nu hrănesc şi sufletul.

   Citeşte cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare şi culeg doar nectarul, nu şi alte lucruri inutile. Culege şi tu, la rândul tău, nectarul căiţilor, caută ce-i folositor în ele şi, de vei şti să găseşti adevărul în cărţi, vei şti să-l găseşti şi în viaţă.

   Păgânii spun că religia, credinţa nu este logică. Dar, de fapt, credinţa este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumeşti şi nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cereşti nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauţi cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poţi afla. Şi ţine minte: degeaba citeşti despre credinţă, dacă nu trăieşti în credinţă!

"Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu. " ( Sfântul Irineu )

 

Extras din: Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe - Leon Magdan / Editura Aramis – Patriarhia Română (Lucrare recomandată cadrelor didactice)

19 martie - Pilda zilei

 La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa toc-l mai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul ajurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

   "Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat. " (Sfântul Atanasie cel Mare )

 

Extras din: Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe - Leon Magdan, Editura Aramis – Patriarhia Română

18 martie - Pilda zilei

 

"Odată, un împărat i-a zis unui creștin:

– Dumnezeul vostru este un hoț: l-a adormit pe Adam și i-a furat o coastă.

Creștinul a rămas descumpănit: cum să-i răs­pundă împăratului în așa fel încât să nu-și piar­dă capul? S-a amestecat însă fata lui:

– Tată, dă-mi voie să răspund în locul tău.

Și, întorcându-se către împărat, a grăit:

– Înălțate împărate, cer judecată dreaptă: noaptea trecută s-au furișat hoții la noi în casă; ne-au răpit un potir din argint și ne-au lăsat în schimb unul din aur curat.

Împăratul începu a râde:

– Ehe, unde nu ne-ar trimite zeii hoți din aceș­tia în fiecare zi!

La care fata:

– Și atunci, rău a fost pentru Adam că în loc de coastă a căpătat femeia?"

Extrasă din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos – traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas – București, Editura Sophia, 2018.

Jertfa Crucii şi slava Învierii

 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. (Marcu 8, 34-38)

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Sfântul Grigorie de Nyssa despre puterea Crucii

Dumnezeu s-a aplecat, aşa-zicând, asupra cadavrului nostru, a întins mâna omului care zăcea în păcat, apropiindu-Se atât de tare de moarte încât a atins-o cu mâinile Sale, pentru a reda naturii, prin trupul Său, începătura învierii şi ridicând din morţi totodată şi omenirea întreagă.

Ce observaţii mai fac adversarii noştri? Înainte de toate aceea că în nici un caz firea dumnezeiască nu poate ajunge să sufere moarte, ci, că, fără să ajungă aici, ar fi putut uşor duce la îndeplinirea planului de mântuire astfel, prin folosirea altfel a prisosului puterii sale. Dacă totuşi, dintr-un motiv inexplicabil, ar fi trebuit să moară, cel puţin să nu se fi lăsat batjocorit printr-o moarte atât de înjositoare. Căci ar putea fi vreo moarte mai ruşinoasă, zic ei, decât cea de pe cruce?

Sfântul Ignatie Briancianinov: Despre purtarea crucii

Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşalele făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; „cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui „ (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisă în stihuri, Cuvântul 55).

Cuvânt la Duminica a treia din Postul Mare: PE CRUCE S-A ÎNĂLȚAT ÎNTRU SLAVĂ MIRELE BISERICII

 

„Adevărat vă spun vouă, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea Impărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”

Duminica Crucii, a treia din Postul Mare, ne îndreaptă deja privirile spre Golgota, spre acel munte unic din lume unde Dumnezeu a vrut să ne răscumpere de păcatul nostru prin moartea Fiului Său Iisus Hristos pe cruce. În drumul nostru către înviere, către sfârşitul vieţii noastre şi naşterea pentru veşnicie, întâmpinăm Crucea Domnului sau ne întâmpină Crucea Domnului pe noi ca să ne încurajeze, să ne ofere putere în lupta pe care o avem de dus pentru mântuirea sufletelor noastre. Crucea Domnului, prin faptul ca Hristos S-a legat de ea prin cele patru cuie care au ţintuit trupul Lui pe ea, prin aceasta crucea a devenit o persoană, crucea este dătătoare de viaţă, crucea nu mai este un lemn mort, un semn al morţii şi al groazei pentru cei care o priveau până atunci.

Omilie la Duminica a treia din Postul Mare – a Sfintei Cruci, a Sfântului Iustin Popovici

 

”Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34).

Luându-ne crucea, bineplăcem Domnului Iisus Hristos, Îl urmăm. Dacă ne urmăm pe noi înşine, nu putem să-L urmăm pe El. Cine nu se leapădă de el însuşi, nu poate să vină după Mine şi să-Mi urmeze (Matei 10:38).

Dacă-ţi urmezi mintea ta şi nu mintea lui Hristos, dacă-ţi urmezi voinţa ta şi nu voinţa lui Hristos, după cum se menţionează în Sfânta Evanghelie, sufletul tău nu este curat, nu este sfinţit, este pierdut în jungla rătăcirilor stricătoare de suflet şi înfiorătoare. Pentru că păcatul, răul,  a reuşit să zidească înăuntrul nostru, alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc pe care l-am primit de la Dumnezeu, propriul lui suflet. Dacă păcatul nostru devine urmare, creează înăuntrul nostru  propriul lui suflet.

IUBESTE-TI CRUCEA TA…

 

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,

oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.

Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta
ca de-al soţiei sân prea-dulce
lipeşte-te de crucea ta.

Ceva despre crucea suferinţelor

 

Toţi purtăm o cruce de suferinţe şi încercări. Nu este nimeni în această lume care nu-şi are necazurile şi încercările lui. Fratele meu care citeşti aceste rânduri, eu nu te cunosc mai de-aproape cine eşti şi cum trăieşti. Însă oricine ai fi, desigur, şi tu porţi o cruce de necazuri şi încercări. Nu este nimeni care să nu-şi aibă crucea necazurilor lui. Tu vrei să scapi de crucea aceasta? Zadarnică încercare. Orice ai face, oricât te-ai zbate, tot cu ea în spate te vei trezi. Cu cât vei fugi de ea, mai tare te va urmări!

Dar crucea aceasta nu e încă crucea din evanghelie. Aceasta e numai şcoala în care Domnul te-a chemat să te înveţe ce înseamnă a purta crucea şi a te lepăda de tine. Sub greutatea crucii suferinţelor din lumea aceasta, trebuie să-L afli pe Domnul, trebuie să afli „jugul Lui cel uşor“, trebuie să afli Crucea Lui. Crucea vieţii trebuie s-o purtăm spre folosul şi mântuirea sufletului nostru.

Crucea ca urmare a lui Iisus Hristos (Marcu 8, 34-38)

Suntem în Duminica Crucii. La jumătatea praznicului postirii, ne întâmpină Crucea Mântuitorului Hristos. O vedere a Crucii înainte de săptămâna Patimilor, care înfige Crucea în mjlocul pământului / Bisericii, pentru a ne readuce aminte în Cine ne este mântuirea. În Răstignitul Înviat! Foarte ades semnul biruinței e privit ca un semn de tortură, de umilință a Mântuitorului și unii, care-și zic creștini, refuză să fie părtași semnului acestuia, inventând tot soiul de sigle, rebrenduind Învierea cu simboluri ale creștinismului primar. Apostolul care se citește în această Duminică ar trebui să ne facă mai atenți în gândire: „Să ne apropiem, așadar, cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har, ca să găsim ajutorul Lui, la timpul potrivit” (Evrei 4, 16).

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

 

[…] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit.