30 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Când suntem bolnavi, avem nevoie de doctor. Dar, bolnavi fiind, putem fi încăpățânați și să nu mergem la doctor. Doctorul stă şi te așteaptă sau nici nu știe că eşti bolnav, și tu zaci în păcatele tale, în durerile tale. Cam așa este și cu această stare.

Adică noi avem nevoie de spovedanie ca să ne descărcăm de balastul păcatelor și al greșelilor noastre. Uneori avem nevoia aceasta încât o spunem cuiva. Îi spunem ce ne apasă unui prieten sau unei prietene. Persoana respectivă ne ascultă, poate ne mângâie sau ne încurajează cu un cuvânt, însă noi rămânem tot aşa, cu această povară care atârnă de ființa noastră.

Dacă îi spui însă unui duhovnic amarul tău, pe lângă faptul că el te ascultă și te sfătuiește ceva, el te dezleagă, adică ridică păcatele de la tine și nimicește povara. Și n-o face el, căci n-avem noi puterea aceasta, ci Hristos, Care e prezent, e de față la orice spovedanie, lângă orice persoană care se spovedește. El iartă și binecuvintează și ușurează această povară.

Aşa încât, dacă cineva nu se spovedește, este paguba lui. El rămâne încărcat și aceste încărcături îl fac să fie împietrit cu inima la rugăciune. El este foarte expus să cadă în fel de fel de încurcături și de ispite în viața lui și nu se mai poate gândi la darurile lui Dumnezeu; nu le cunoaște și nu au loc în el. De aceea este nevoie de duhovnic, ca să ne poată ajuta și călăuzi spre această portiță prin care poți lua legătura cu Tatăl ceresc. Părintele duhovnic, prin harul preoției, ne dezleagă de păcate și ne face apți să ne apropiem de esența vieții, care este Dumnezeu.

Sursa: Părintele Sofian,  Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editura Doxologia

29 Septembrie - Sfatul Sfinților Păriniți

 Venind la Avva Fillic nişte fraţi, rugându-l să-i ajute cu cuvântul lui, acesta tăcea. Şi pentru că aceştia stăruiau rugându-l, Avva le-a răspuns: „Acum nu este cuvânt. Când întrebau fraţii pe Bătrâni şi făceau ceea ce le ziceau lor, Dumnezeu le da cum să le grăiască" (Avva Fillic, în Patericul, p. 235).

Într-adevăr, nelucrarea celor cunoscute, celor grăite de Părinţi, nu numai că slă­beşte viaţa duhovnicească, ci obişnuieşte pe cel ce nu se sileşte a făptui cele ce sunt pe puterea lui, vestite de Părinţi, ca umblând din întrebare în întrebare şi nelucrând cele auzite, să-şi piardă atenţia de la înţelesul adânc al răspunsurilor, pierzând astfel chiar folosul pe care-l căuta, cheia vindecării sale: „Amar ţie, ticăloase suflete, că te-ai deprins numai a întreba şi a auzi dumnezeieştile cuvinte şi învăţăturile cele de mântuire, iar din cele ce auzi şi citeşti, nimic nu faci!" (Patericul, p. 255).

28 Septembrie - Sfatul Sfinților Păriniți

 Mă obsedează faptul că multă lume este îndurerată, că oamenii au necazuri, dureri probleme, strâmtorări. Omul are necazuri și de la cei din jurul lui, și de la întâmplări ale vieții, dar și de la sine însuși. Unii se luptă cu bolile, iar unii cu diavolul față către față. Există multă suferință, multă durere!

Îngăduiți-mi să spun aici ceva ce poate am spus și altă dată: cu cât sunt mai vădite acestea toate pe care le-am pomenit, cu atât mai mult cred că Dumnezeu există, este prezent. Nu se poate ca Dumnezeu să nu-Și ofere ajutorul la vremea pe care o știe doar El.
Noi, oamenii, cu sensibilitatea noastră omnească suferim atât de mult, pătimim mult când sufletul nostru vede toate acestea!

Dumnezeu - care nepătimitor fiind, nu încetează să fie Făcătorul tuturor acestor făpturi care suferă și de aceea, din acest punct de vedere, nu poate să fie pasiv - cum este cu putință să vadă toate acestea și să ne înțeleagă și să nu înțeleagă ce ni se întâmplă? Noi nu putem pune în locul celuilalt. Uneori, ca om îi spun celui de lângă mine:
„Uite, te înțeleg, îmi dau seama ce este în sufletul tău”.

Dumnezeu, cu mult mai mult este înlăuntrul sufletului nostru, înlăuntrul suferinței noastre, le știe bine pe toate acestea și mai mult, le are în mâinile Lui și cu o privire poate să le pună în ordine, să le alunge. Totuși, cu toate că le vede, le lasă să existe.

Omul strigă, urlă, uneori mai puțin, alteori mai mult, uneori cu glas stins, alteori cu glas puternic. Odată se roagă când strigă, altă dată scoate doar un simplu strigăt. Omul simte că Dumnezeu tace, nu aude, nu răspunde. Astfel, continuă să simtă durerea, să sufere. Prin urmare, pe de o parte avem realitatea, aceea că Dumnezeu tace.

Cât aș dori, cât v-aș ruga - chiar dacă suferim, chiar dacă suntem doborâți, chiar dacă în câteva rânduri lipsa de răbdare ne duce la deznădejde, la calea fără ieșire - ca toți să privim lucrurile astfel:
cu cât este mai mare durerea, strâmtorarea, tăcerea lui Dumnezeu, cu atât mai mare să fie credința noastră în El, nădejdea, încredințarea că Dumnezeu vede, aude, pricepe și că nu va lăsa lucrurile neschimbate.

Dacă mă întrebați, cred că aici este toată taina.
Problema nu este să se întâmple ceea ce vrem.
Ce vrea unul care suferă? Să nu sufere.
Ce dorește unul care simte durerea? Să n-o mai aibă.

Dar nu este aceasta problema. Importanța constă în faptul că Dumnezeu prin acestea rânduiește ca omul să învețe lecția pe care o are de învățat. Dumnezeu, cu toate că are sensibilitate, dacă-mi este îngăduit să spun așa, simțire dumnezeiască și le sesizează pe toate, cu toate acestea, acceptă să vadă făptura Lui chinuindu-se, pentru că prin acestea vrea să ne îndrume să învățăm lecția și nu să scăpăm de ceea ce ni se întâmplă.

Așadar, aceasta este învățătura: cu cât mai mult tace Dumnezeu, cu atât este mai prezent.

Cu cât parcă se pierd toate, cu cât nu există nădejde în nici o parte, cu atât mai mult Dumnezeu este prezent și intervine în chip nevăzut, tainic.

Nu ne descoperă nouă acest lucru, dar lucrează în sufletul omului, conform cu credința și nădejdea, cu starea fiecărui om.

Taina suferinței - Simeon Kraiopoulos

- Editura Bizantina

27 Septembrie - Sfatul Sfinților Păriniți

 

 “Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult. Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

26 Septembrie - Sfatul Sfinților Păriniți

 CUM SĂ MĂ ROG ?
Odată, l-am dus pe un călugăr nevoitor de la Sfântul Munte la
Părintele Porfirie
 cu mașina mea. 
Convorbirea lor, 
la care am asistat și eu,
s-a învârtit în jurul 
RUGĂCIUNII. 

Călugărul l-a întrebat pe Părintele Porfirie cum trebuie să ne rugăm. 
Iar părintele l-a întrebat la rândul său pe călugărul acela cum se ruga el.
Călugărul i-a răspuns :
 „DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEȘTE-MĂ PE MINE, PĂCĂTOSUL ”. 

M-a întrebat și pe mine cum mă rog. 
„La fel mă rog și eu”, 
am răspuns.

Cateheza de duminică - Antimisul: Ce este, cum se sfințește și cum ajunge pe altarul din biserica ta

Antimisul simbolizează giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Domnului nostru Iisus Hristos la punerea Sa în mormânt, precum şi mormântul Acestuia.

„În loc de masă”

În epoca preiconoclastă, în piciorul Sfintei Mese erau așezate fragmente din moaştele martirilor. Această practică îşi avea originea în creştinismul primar, când mormintele martirilor serveau drept loc pentru Sfânta Masă. Însă de multe ori, din cauza tulburărilor cauzate de persecutori, preoţii erau nevoiţi să întrerupă Sfânta Liturghie şi să o continue în alt loc. În atari situaţii, sfintele erau înfăşurate într-o pânză specială pe care se continua oficierea Sfintei Liturghii.

Ulterior, într-un buzunărel special amenajat s-au pus părticele din moaştele martirilor, pânza servind astfel drept altar mobil.

De aici și denumirea de „antimis” (gr. αντιμένσιον) = „în loc de masă”.

25 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Ne spune Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 5 al cărţii sale, că, pe când mulţimile Îl îmbulzeau pe Domnul Hristos, El i-a cerut lui Simon să-L lase să se urce în barcă, şi din barca lui a propovăduit mulţimii. Simon şi cu ceilalţi colegi ai săi erau la pescuit şi au încercat toată noaptea să prindă peşte şi n-au prins nimic. Domnul le-a cerut să depărteze puţin barca de la ţărm şi de acolo le-a vorbit mulţimilor. Această vorbire, această predică, poate fi socotită o rugăciune. Deci, a avut loc rugăciunea, a avut loc slujba şi, după ce a terminat, Domnul Hristos le-a zis: „Acum, aruncaţi mrejele şi pescuiţi”. Petru, îngândurat şi nedumerit i-a zis: „Doamne, dar toată noaptea am încercat şi nimic n-am prins”. N-au prins nimic, deşi noaptea se pescuieşte mult mai bine ca ziua. Totuşi, ascultând porunca Mântuitorului, a aruncat mreaja şi n-a mai putut-o scoate de mulţimea peştilor.

24 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

„Totul este secundar. Totul. Cel mai important lucru este numele lui Hristos și văd acum că oamenii pot învinge numai prin dragoste. Viața mea a fost osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului nu este creștin. Sfinții Părinți erau luminați de Duhul și astfel ne-au lăsat aceste mici rugăciuni. Câteva cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi” și „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Nu e nevoie să citim enciclopedii sau multe cărți. Cu aceste două mici rugăciuni orice creștin se poate mântui.”

Părintele Efrem Filotheitul

23 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 "Când omul se va lămuri de ce se află în lumea asta, îi va fi mai ușor să petreacă în ea. Dacă nu află răspuns, atunci rătăcește. Iar, după cuvintele Sfântului Ioan Damaschin, rostul și țelul vieții este să dobândim fericirea în această lume, ca să o continuăm în Împărăția cerească cea veșnică."

Patriarhul Pavle al Serbiei

1914 - 2009

22 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

31 decembrie 1968 -  21 octombrie 2021

~Cât de șocantă va fi pentru un om ateu sau indiferent din punct de vedere religios constatarea că este viu și după moarte! Căci pentru el, definiția morții era trecerea în neființă. Va constata însă că nu există așa ceva, că viața continuă, că el se regăsește perfect integru, conștient de sine, cu memorie, cu responsabilitate, cu identitate, în lumea de dincolo de materie[2].

Dar cel mai alarmant și dezamăgitor lucru va fi faptul că nu cunoaște datele problemei, exigențele noului context de viață, legile din lumea de dincolo, și va descoperi că nu are abilitățile pentru a viețui corespunzător acolo. Se descoperă neiubitor, rece, vulnerabil în fața unor forțe necunoscute. Aceasta pentru că a ignorat pe pământ cuvintele lui Iov (19, 25): „Eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica din pulbere această piele a mea ce se destramă”. Adică Dumnezeu, la finalul veacurilor, va recompune și trupurile, dar într-o formă spiritualizată.

Iubiţi fii întru Hristos,

Dar oare, ce ne cere Mântuitorul: iubire, ca stare interioară, sau fapte concrete, care să demonstreze iubirea? Judecata se va face după fapte: „Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav și M-ați cercetat, în temniță și ați venit la Mine!” (Matei 25, 35-40). Dar toate aceste fapte trebuie să consolideze în noi dispoziția spre iubire, să ne umple de energia dragostei, să ne facă să ne simțim în această lume oamenii lui Hristos, exponenții voinței lui Dumnezeu în lume!

Deci faptele trebuie să ne schimbe lăuntric, să ne înnoiască, să ne vindece de răutate, să ne transforme în ființe care iradiază în jur dragoste, armonie, afecțiune. Nimic pe acest pământ, nici o suferință nu trebuie să ne umple de răutate, de ură, de intoleranță. Inima omului este făcută pentru a iubi, nu pentru a se consuma în ură. Dacă înțelegem acest lucru suntem deja pe cărările Împărăției lui Dumnezeu.~

din Pastorala pascală a PS Gurie Georgiu [2015]

21 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 La un mare sihastru vine odată ucenicul şi-l roagă:

– Părinte, spune-mi câteva cuvinte prin care să am nădejde în Dumnezeu căci deseori în lupta mea cu ispitele mă simt slab şi neputincios şi chiar am impresia că mă voi pierde.

Părintele îi spune:

-Încercările şi ispitele au rolul de a ne întări în ascultare şi supunere faţă de Creatorul tuturor. Iar ca să ţii minte cât de mult doreşte Dumnezeu să ne mântuiască, păstrează în tine această povaţă: ne-am născut pentru Înviere, trăim pentru Înviere şi adormim întru Domnul pentru Înviere.

20 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Au mers odinioară trei fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi a zis unul: 

Am învăţat, părinte, Vechiul Testament pe de rost. 

Şi i-a răspuns bătrânul: 

Ai umplut văzduhul de cuvinte. 

Al doilea a zis: 

Eu mi-am şi scris Testamentul Vechi şi cel Nou. 

Şi i-a zis bătrânul: 

Tu ai umplut ferestrele de hârtii.

 Iar cel de-al treilea a zis: 

Mie mi-au crescut buruieni pe vatra focului.

 Şi i-a zis bătrânul: 

Tu ai gonit iubirea de străini de la tine. 

 (Patericul, Ep. Ort. Rom., Alba Iulia, 1990, pag. 427)

19 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

"Biserica Ortodoxă este ca o cloșcă. Acoperă cu aripile ei pui de toate culorile: albi, negri sau galbeni. Ce pot face oamenii politici? Ei sunt împietriți în patimile lor. Când omul nu se poate ajuta pe sine, cum îi va putea ajuta pe alții? Noi suntem vinovați de această situație. Dacă am fi adevărați creștini, am putea trimite în parlament, nu un partid creștin, ci deputați creștini, și lucrurile ar fi altfel."

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul ( 1906 - 1991 )

"Biserica noastră Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singura lipsă care se prezintă este din partea noastră, atunci când nu reprezentăm corect Biserica, de la cel mai mare în ierarhie până la cel mai simplu credincios. Se poate să fie puţini cei aleşi, dar acesta nu este un lucru neliniştitor. Biserica este Biserica lui Hristos şi El o cârmuieşte. Nu este Biserică ce se zideşte cu pietre, nisip şi var de către credincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos."

"Dacă te îndrepți pe tine însuți, imediat se îndreaptă o părticică din Biserică. Dacă aceasta ar fi făcut-o toți, Biserica s-ar fi îndreptat. Însă astăzi oamenii se preocupă de toate celelalte subiecte, dar nu se preocupă de ei înșiși. Pentru că a te preocupa de alții este ușor."

Sfântul Paisie Aghioritul ( 1924 - 1994 )

Cateheza de Duminică: despre “Sfânta Cruce. Suferința ca asumare a crucii.”

 Iată o scurtă explicație generală a semnificației crucii:

 

Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce;

Pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre;

Prin Cruce, ne-a împăcat cu Dumnezeu și cu Tatăl;

Prin Cruce, a pogorât peste noi darurile harului și toate binecuvântările Cerului.

 

Așa este crucea Domnului prin ea însăși.

 

Fiecare dintre noi se face părtaș puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce. Crucea persoanală a fiecăruia, când se unește cu Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere și orice dar desăvârșit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este și Crucea lui Hristos. Nu veți întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părțile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-și crucea și ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos.

 

Putem spune și așa: uită-te în jurul tău și înlăuntrul tău, descoperă-ți crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos și vei fi mântuit.

18 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Purtarea Crucii

 

Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. (Matei 10, 38)

 

Prin Pronia lui Dumnezeu fiecare om are o cruce a sa, unică. Dacă punem toate necazurile și încercările pe seama crucii personale, adică a Proniei, totul devine ușor de purtat, pentru că știm că în spatele acestora se află purtarea de grijă și iubirea lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu trimite necazuri numai atunci când omul face voia Lui. Necazurile sunt har și dar mare de la Dumnezeu. Deci, fără să vreți, mărturisiți că sunteți fii aleși ai lui Dumnezeu. Acesta pe cel pe care-l iubește îl ceartă. (Gheron Iosif Isihastul)

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica dupî Înălțarea Cinstitei Cruci

Marcu 8, 34-38; 9, 1

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

In Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Sfintei Cruci Mantuitorul Iisus Hristos face referinta la cruce zicand: 'De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie' (Mc. 8, 34). Apoi, explica spunand: 'cine voieste sa-si salveze sufletul sau il va pierde, iar cel ce il pierde pentru Mine si pentru Evanghelie, spune Mantuitorul Iisus Hristos, acela il va mantui' (Mc. 8, 35). Iar apoi intreaba: 'Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si va pierde sufletul sau? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?' (Mc.8, 36-37).Evanghelia acestei duminici contine o multime de invataturi care se refera la scopul vietii noastre pe pamant. Mantuitorul Hristos ne invata ca grija cea dintai pe care trebuie sa o aiba omul in viata pamanteasca este mantuirea sufletului, care este mai de pret decat orice bun trecator din lumea aceasta. In acest inteles, Evanghelia ne arata taina mantuirii ca fiind asumare a crucii din viata personala, lepadare de sine si urmare a lui Hristos. 

Dumnezeu respecta libertatea omului

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

† Mitropolitul Laurențiu

Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții

Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.

Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Despre Crucea lui Iisus Hristos ca lege supremă a vieţii noastre

 

– Interviu cu Părintele Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică Jr. – Titularul catedrei de Spiritualitate Ortodoxă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu

Motto: "Noi trebuie astfel să facem ca prin Cruce creştinismul să fie resursă şi pentru prezentul societăţii noastre, dar să se deschidă şi spre viitorul lumii de mâine." – Arhid. Prof.

Univ. Dr. Ioan I. Ică Jr.

Înaintând, cu încredere şi nădejde în ajutorul, binecuvântarea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pe calea Postului celui Mare, suntem chemaţi cu toţii să descoperim sensurile tainice ale vieţii duhovniceşti. Unită cu rugăciunea şi lucrarea faptelor bune, postirea rodeşte în acest răstimp prin harul lui Dumnezeu. La jumătatea Postului, în duminica a treia, Sfânta Cruce se aşază în biserici în mijlocul credincioşilor, pecetluind râvna şi bucuria credinţei lor în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat. Despre semnificaţia liturgică, sensul teologic şi duhovnicesc al Crucii ne-a vorbit în aceste zile, Părintele Arhidiacon Prof. Univ. dr. Ioan I. Ică jr. de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu.

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă

Obişnuit, crucea care ne este dată se pare a fi totdeauna cea mai grea. Toţi zic: Ştim că trebuie să avem mâhniri şi necazuri în lume, dar ceea ce sufăr eu nu mai suferă nimeni. Orice altă cruce e mai uşoară ca aceasta.

Dar Domnul a hotărât totul înainte. El a hotărât şi crucea noastră. Noi nu suntem stăpâni, ci trebuie să fim copii ascultători.

Fratele meu, gândeşte-te că ai fi primit dreptul să-ţi alegi tu crucea pe care trebuie să o porţi. O, numai atunci ai putea vedea cât de greu este să alegi!

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

 […] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit.

17 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 Mântuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârsit îmbratisându-ne. (Sfântul Atanasie cel Mare)

Crucea este poarta tainelor. (Sfântul Isaac Sirul)

Crucea are multe întelesuri (…) trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepatrunsa de nimic din cele existente. (Sfântul Dionisie Areopagitul)

Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (…) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând alt suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. (pr.Nicolae Steinhardt)

Crucea, (…) mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori. (Acatistul Sfintei Cruci)

Orice fapta buna este o cruce. (Sfântul Marcu Ascetul)

Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea în paradis. (pr.Dumitru Staniloae)

Crucea, geometric si simbolic vorbind, e semnul întretaierii celor doua planuri, e unirea dintre spiritual si material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si pamânteana. Ea ne rezuma, ne recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune în dubla – paradoxala, perpendiculara, fundamentala – noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer. (pr.Nicolae Steinhardt)

Singurul raspuns, mereu acelasi si, totusi, radical nou pentru fiecare fiinta umana, ne este oferit de taina care constituie fondul însusi, inima revelatiei crestine – Taina Crucii. (pr.Alexander Schmemann)

Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate. (Sfântul Isaac Sirul)

Crucea, (…) izvor de tamaduire, (…) usa Tainelor, (…) arma pacii, (…) veselia sufletului meu. (Acatistul Sfintei Cruci)

În acest semn, vei învinge ! (Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce cu aceasta inscriptie)

16 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 „CRED CĂ CEA MAI MARE SUFERINȚĂ A NOASTRĂ, A OAMENILOR, ESTE DE A NE SUPORTA UNII PE ALȚII ”

Eram tânăr, și mă aflam odată în redacția revistei Gândirea, care era condusă de marele profesor de teologie și scriitor, poet NICHIFOR CRAINIC.

Am avut o conversație cu el – el profesor universitar, eu atunci un începător – și în cursul acestei conversații mi-a spus o vorbă:

 „EU CRED CĂ CEA MAI MARE SUFERINȚĂ A NOASTRĂ, A OAMENILOR ESTE ACEEA DE A NE SUPORTA UNII PE ALȚII ”, nu am făcut nici un comentariu, dar mintea mea tânără a înregistrat această vorbă de care aveam să-mi aduc aminte de mai multe ori în viața mea... 

Altă dată mă găseam într-o adunare destul de numeroasă, era o masă festivă și au avut loc niște schimburi de replici în versuri, niște epigrame, între mine și cineva care mă provocase la acest schimb, săgețile încrucișate unul asupra celuilalt, și s-a întâmplat ca eu să recoltez un succes mai mare și să am mai multe aplauze din partea auditoriului.

15 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

MULTE  SUNT BOLILE TRUPEŞTI DE CARE NUMAI NOI SUNTEM VINOVAȚI !

PENTRU CĂ NU AVEM GÂNDURI BUNE...

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

14 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 Toată lumea spune că pruncii sunt un dar de la Dumnezeu. Putem privi și pe soțul sau pe soția noastră tot ca pe un dar? E drept că acest dar, cu timpul, se cam învechește, cam dispare bucuria de la început. Mai ales nevestele își amintesc de acele începuturi, pe care le invocă la infinit. Cum am putea să reactualizăm această stare de început, de paradis inițial?

Eu cred că cine obosește, cine se plictisește de dar, nici măcar nu l-a scos din „cutia” în care l-a primit! Cred că nu l-a scos din ambalaj! Dacă primești un cadou, oricât ar fi de frumos ambalajul, și-l ții acolo, să zicem că e o carte, frumos ambalată, și dac-o tot admiri, „ce frumos, ce frumos…“, sigur că într-o zi te vei plictisi! Atunci poți s-o scoți din ambalaj și poți să te uiți la copertă: „Ce frumos!“, o pui în bibliotecă și te uiți o zi, două, trei… ce copertă frumoasă are! Și iarăși te plictisești. De ce?

13 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 Lumea este frumoasă: natura, păsările, animalele, oamenii, florile, aromele, culorile, formele, luminile, podoabele, băuturile, hainele, banii, petrecerile, dansurile, dragostea, călătoriile, locurile frumoase, sărbătorile, ştiinţele, artele, prieteniile, cunoştinţele, lucrurile de slavă, de cinste, desfătările şi câte şi mai câte. Toate acestea alcătuiesc o lume frumoasă, cu o mulţime de frumuseţi. Însă este nevoie de multă atenţie! Căci apropierea de aceste frumuseţi poate provoca stricăciune. Dedesubtul lor se pot găsi capcane, gropi adânci, catastrofe, moartea. Este nevoie de multă atenţie!

12 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Sa raspandim tuturor iubirea noastra in chip dezinteresat, fara a cauta la starea lor. Cand vine inlauntru nostru Harul lui Dumnezeu, nu ne va mai pasa daca ne iubesc sau nu, daca ne vorbesc cu bunatate. Vom simti noi nevoia de a-i iubi pe toti.

Mai presus de toate sa fie iubirea. Lucru de care trebuie sa ne ingrijim, copiii mei, este iubirea pentru aproapele, sufletul sau. Tot ceea ce facem – rugaciune, sfat, mustrare – sa facem cu iubire. Fara iubire rugaciunea nu foloseste, sfatul raneste, mustrarea vatama si il nimiceste pe celalat, care simte daca il iubim sau nu, si raspunde pe potriva.  Iubire! Iubire! Iubire! Iubirea fratelei ne pregatest sa-L iubim mai mult pe Hristos. Nu-i frumos?

Sa raspandim tuturor iubirea noastra dezinteresat, fara a cauta la starea lor. Cand vine inlauntru nostru Harul lui Dumnezeu, nu ne va mai pasa daca ne iubesc sau nu, daca ne vorbesc cu bunatate. Vom simti noi nevoia de a-i iubi pe toti. Este egoism sa vrem ca ceilalti sa ne vorbeasca cu bunatate. Sa nu ne stramtoreze cele potrivnice. Sa-i ii lasam pe toti sa ne vorbeasca asa cum simt. Sa nu cersim iubirea. Sa urmarim  a iubi si a ne ruga din tot sufletul pentru aceaia. Atunci vom vedea ca toti ne vor iubi fara sa urmarim aceasta, fara sa le cersim deloc iubirea, ne vor iubi liber si sincer din adancul inimii lor, fara sa-i silim. Atunci cand iubim fara sa urmari a fi iubiti, se vor aduna toti imprejurul nostru ca albinele. Asta e vababil pentru noi toti.

Daca fratele tau te stanjeneste, te oboseste, atunci sa te gandesti: Acum ma doare ochiul meu, mana m mea piciorul meu, trebuie sa il ingrijesc cu toata iubirea mea ( Cf. I Cor. 12, 21). Sa nu ne gandim insa ca vom fi rasplatiti pentru cele chipurile bune, nici ca vom fi pedepsiti penteru cele rele pe care le-am facut, vi la conoasterea adevarului cand iubesti cu iubirea lui Hristos, Atunci nu ceri sa fii iubit, aceasta este raa iubesti tu, u. Ssa daruiesti iubirea ta, aceasta este dupa dreptate. De noi atarna mantuirea. Dumnezeu o voieste. Precum spune Sfanta Scriptura: Care voieste ca toti omanii sa se mantuiasca si la constinta adevarului sa vina.
(I Tim. 2,4)

(Din cartea Ne vorbeste parintele Porfirie, pag. 302)

Cateheza de duminică - „Sfântul Altar”

 

Altarul este astfel întocmit încât să răspundă la slujirea Sfintei și Înfricoșatei Jertfe fără de sânge, ce se aduce aici ori de câte ori se slujește Sfânta Liturghie.

În mijlocul altarului se afla Sfânta Masa (prestolul) sau Jertfelnicul. Pe ea se aduce Sfânta Jertfă cea fără de sânge a Noului Testament și pe ea petrece mijlocind pentru noi Iisus Hristos, în Sfânta Împărtășanie. De aceea, locul cel mai sfânt dintr-o biserică este Sfânta Masă și, deoarece Sfânta Jertfă cea fără de sânge este miezul Sfintei Liturghii, Sfânta Masă nu poate lipsi de la nici o biserică. Ea este icoana mormântului lui Iisus Hristos, închipuirea Cinei celei de Taină, a crucii și a răstignirii lui Hristos, icoana scaunului pe care șade Mielul dumnezeiesc (Apoc. 5, 6) și sub care sufletele drepților uciși pentru Cuvântul lui Dumnezeu așteaptă preamărirea (Apoc. 6, 9).

11 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Pe un zid al unui bloc era scris: „Iubesc ţigara pentru că este singura care arde pentru mine.” Cei care au scris nu greşeau cu mult. Voiau în viaţa lor pe cineva să-i iubească, să se topească, să ardă pentru ei. Şi n-au găsit. Şi au „iubit” ţigara, deoarece era singura care ardea pentru ei, deşi această ardere le ardea şi sănătatea.

Şi cine dintre noi nu vrea pe cineva care să-l iubească sincer, din toată inima lui? Cine dintre noi nu vrea pe cineva care să se jertfească de dragul său? Insă noi avem pe acest Cineva Care ne iubeşte. Acesta nu e om, ci este Dumnezeu-Om. Căci într-atâta a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-insul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16), i-a spus însuşi Hristos lui Nicodim.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

 

Sfânta Cruce – semnul iubirii care învinge păcatul și moartea

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

Ioan 3, 13-17

Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel Care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci așa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.

Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face o legătură între șarpele care a fost înălțat de către Moise în pustie și înălțarea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Se știe că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulți oameni mureau fiindcă erau atacați de șerpi veninoși. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Moise să înalțe un șarpe de aramă și oricine se va uita la șarpele de aramă, înălțat în pustie, se va vindeca. Această vindecare a oamenilor care erau mușcați de șerpi era o preînchipuire a Crucii Mântuitorului Iisus Hristos.

Să ne înălţăm o clipă ochii sufleteşti spre jertfa de pe Golgota!

 Din iubire, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fiu al omului pentru ca omul să fie ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezseu luând ca pe un prinos firea noastră a ridicat-o la stăpânul tuturor şi prin acel prinos a „făcut să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc” – cum zice Sfânta Ioan Gură de Aur.

Pentru noi creştinii Crucea este puterea lui Dumnezeu prin care ne mântuim (I Cor. 1, 18). Crucea este altarul pe care s-a adus jertfă Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Valoarea crucii izvorăşte din valoarea jertfei adusă pe ea. Iar jertfa adusă pe cruce este o jertfă nouă, săvârşită de Arhiereul Noului Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, care a înlocuit toate jertfele vechi şi ne-a adus împăcarea reală cu Dumnezeu.

Duminica de astăzi se numeşte Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci. La Sfânta Liturghie s-a citit Evanghelia care redă misiunea Sa de a se jertfi pentru păcatele lumii ca Arhiereu al Noului Aşezământ şi că jertfa Sa a fost preînchipuită simbolic în Vechiul Testament, prin diferite acte de cult, simboluri şi proorocii.

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni

 

Duminica dinaintea Inălţării Sfintei Cruci (Ioan 3,13-17)3

a) Dialogul lui Hristos cu Nicodim

Această pericopă evanghelică este desprinsă din discuţia avută de Hristos, la două luni după botezul Său, cu Nicodim, un fariseu bine intenţionat, membru al Marelui Sinedriu.

Hristos Se găsea în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui în primul an al vieţii Sale publice. Lumea cunoscuse deja minunile Sale şi mulţi credeau în El (v. Ioan 2,23).

Nicodim voia să-L vadă de aproape pe acest vestit Iisus. Insă duşmanii Lui, fariseii şi ceilalţi, dăduseră poruncă ca oricine crede în El sau vorbeşte public despre El să fie exclus din sinagogă. De aceea şi Nicodim L-a întâlnit pe Hristos pe ascuns, noaptea, probabil în casa Salomeei, mama lui Ioan. Şi în întuneric, la lumina lumânărilor, el a văzut Lumina adevărului.
Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător, fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el (Ioan 3, 2), I-a spus Nicodim. Il vedea pe Hristos ca pe un om care pur şi simplu îl avea pe Dumnezeu cu el, şi nu ca pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu. Iar Iisus „trebuia” să-i arate că era Fiul lui Dumnezeu de la faptul că minunile făcute le făcea de unul singur. Dar, ca să nu-l preseze şi să-l facă să se gândească singur, i-a vorbit la persoana a III-a. De nu se va naşte cineva de Sus nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 3). Ca şi cum i-ar fi zis: „Nu eşti născut din nou, de aceea Mă consideri un simplu om şi, pentru că nu eşti născut din nou, nu poţi intra în împărăţie.”

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

 

Propovăduirea învăţăturii dumnezeieşti este adevărata doctorie a sufletului

Vă laud, iubiţilor, pentru râvna cu care aţi venit aici în casa Părintelui vostru ceresc, căci această râvnă mă face să nădăjduiesc că voi sunteţi doritori de vindecarea sufletelor voastre.

Într-adevăr, Biserica este un aşezământ vrednic de mirare şi iscusit pentru vindecarea celor bolnavi; un aşezământ de vindecare nu pentru trupuri, ci pentru suflete. Ea este un aşezământ de vindecare pentru duh, şi nu rănile trupului, ci păcatele inimii se tămăduiesc aici. Iar doctoria pentru aceste păcate şi răni este învăţătura cea dumnezeiască.

Această doctorie este alcătuită nu din plantele pământului, ci din cuvintele cerului; nu mâinile doctorilor le-au pregătit, ci limbile Proorocilor, Evangheliştilor şi Apostolilor. De aceea, doctoria aceasta este trainică, nu-şi pierde puterea prin lungimea timpului şi nu se biruieşte de nicio boală, oricât de puternică ar fi ea.

IPS. Augustin Kandiotis - Predica la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Dumnezeu te iubeste!

 „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”(Ioan 3, 16)

Înălţarea Cinstitei Cruci este în mijlocul lunii septembrie. Duminica de astăzi se numeşte „înainte de Înălţare” şi următoarea „după Înălţare”. Catavasiile sunt „Cruce însemnând Moise…”, Apostolul şi Evanghelia fac referire la Cruce.

***

Ce ne spune Evanghelia? „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer” (Ioan 3, 13). Ba – ne vor spune necredincioşii – astăzi ştiinţa a avansat, privirile tuturor sunt întoarse spre spaţiu; cum spune Evanghelia că nimeni nu s-a suit în cer? Aici ştiinţa contrazice religia… Ce răspundem?

Predică la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci ( Despre semnul Fiului Omului )

 

Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30)

Iubiţi credincioşi,

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sîngele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfînta Cruce.

Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfînt a arătat că Sfînta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfîntul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).

10 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Toate rugăciunile, stihurile, condacele, irmoasele, acatistele sunt, pe de o parte, o laudă adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, pentru faptele lor mari şi pentru binefacerile făcute oamenilor, iar, pe de altă parte, sunt strigătele de durere, suspinele, gemetele, lacrimile omenirii mâhnite de păcate, întristări, boli, nenorociri şi năpaste şi rugăciuni pentu izbăvirea din suferinţele, nenorocirile şi năpastele sufletelor noastre, întunecate de păcat. În ele aflăm multă mângâiere, învăţătură, zidire.

Înţelepciune, drepţi! Nu vom greşi dacă vom tâlcui aceste cuvinte astfel: intelpciunea creştinului cosnta în trezvia şi simplitatea inimii.

Naşterea din nou în Duh

 

Arhim. Zaharia Zaharou

 

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui.

9 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă de asta. Nu este nici un păcat în asta, dar este nepotrivit. Este păcat atunci când cineva de bună voie încurajează gânduri străine, dar când ele aleargă involuntar, este vreun păcat? Greşeala vine atunci când omul a observat că gândurile îi rătăcesc şi nu le stăpâneşte. De îndată ce observi că gândurile o iau razna, înfrânează-le, aceasta trebuie să faci.
 
Pentru a potoli rătăcirea gândurilor în timpul rugăciunii, este necesar să faci eforturi pentru a te ruga cu inimă fierbinte. Ca să faci asta trebuie să-ţi încălzeşti sufletul înainte de rugăciune cu meditaţie adâncă şi închinăciuni. Învaţă să te rogi cu propria ta rugăciune. De exemplu, esenţa rugăciunii de seară este aceea de a mulţumi lui Dumnezeu pentru ziua aceea şi pentru tot ce ai primit în timpul zilei, bune şi rele. Pentru răul săvârşit, omul trebuie să se pocăiască şi să ceară iertare, promiţând să-şi repare greşelile în ziua următoare; apoi omul se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotire în timpul somnului. Spune-i lui Dumnezeu toate acestea, aşa cum îţi trece prin mintea ta şi din toată inima ta. Esenţa rugăciunii de dimineaţă este de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru somn şi pentru trezire şi de a-I cere ajutor ca în timpul zilei să faci lucruri pentru slava Sa.
 
Iarăşi, spune-I acestea din toată inima şi mintea ta,  în timp ce te afli la rugăciune, atât dimineaţa cât şi seara, spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil: „Vezi, Doamne, boala mea şi slăbiciunea mea! Ajută-mă şi vindecă-mă!”. Toate acestea şi alte asemenea le poţi spune lui Dumnezeu cu propriile tale cuvinte, fără să mai deschizi cartea de rugăciuni. Poate că aşa va fi mai bine. Încearcă să faci aşa, şi dacă merge, poţi să laşi de tot cartea de rugăciune. Totuşi, dacă nu merge, atunci trebuie să te rogi cu cartea ta de rugăciuni, sau altfel, vei rămâne fără nici un fel de rugăciune.
 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața duhovnicească – fragment