"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

luni, 28 ianuarie 2013

Sfântul Efrem Sirul - Despre Fericire

Fericit cel ce are trezvie în rugăciuni, în citirea cuvântului lui Dumnezeu și în faptele cele bune
Fericit cel ce-și zidește aproapele cu frica de Dumnezeu și nu amăgește sufletul său, temându-se în tot ceasul de toiagul din fier al Păstorului Celui Mare.
Fericit cel ce ascultă de aproapele său așa cum place lui Dumnezeu și rabdă cu recunoștință necazurile, că va fi încununat, făcându-se mărturisitor în Domnul.
Fericit cel ce iubește înfrânarea cea cu dreaptă socotință, care nu va fi supus osândei pentru pântecele său ca un iubitor de plăceri și un necurat, că va fi mărit în Domnul.
Fericit cel ce nu se îmbată de vin, ci totdeauna se veselește cu aducerea-aminte de Domnul, de Care se veselesc necurmat toți Sfinții.

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul (28 ianuarie)




Clik pe Icoana Sfântului

vineri, 25 ianuarie 2013

Cântecul potirului


Când holda tăiată de seceri fu gata,
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Când holda tăiată de seceri fu gata,
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Legând-o cucernic cu-un fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnul Hristos.

"Grigorie, ţi-a sosit ceasul. Cu jurăminte eşti afierosit lui Dumnezeu şi – slavă Domnului! – Il iubeşti."




†) Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; †) Sf. Bretanion episcopul Tomisului (Post)


In 360 Vasile îl presa tot mai mult pe Grigorie cu rugamintea de a sihastri împreună, de astă dată în mica sihăstrie de lângă râul Irisului, în Pont. Grigorie a îngăimat un motiv părinţilor săi şi a fugit în sihăstrie. A făcut aceasta într-o zi când tatal lui îi cerea stăruitor să-l hirotonisească preot. Atunci nimic nu l-a mai ţinut. A căutat mângâiere în sihăstria lui Vasile. S-au îndeletnicit însă şi cu teologia. Acolo Grigorie a alcătuit Filocalia lui Origen iar Vasile o parte dintre scrierile sale ascetice. Fiecare cerea sfatul celuilalt în orice scria.

joi, 24 ianuarie 2013

Cuvioasa XENIA cea nebuna dupa Hristos

Tropar: Iubind saracia lui Hristos, acum te îndulcesti de ospatul cel vesnic; cu nebunia cea paruta ai rusinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorarii prin minuni, Fericita Xenia, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne izbaveasca prin pocainta de tot raul.


Condac: Luminat salta astazi orasul Sfântului Petru, ca multimea celor scârbiti afla mângâieri, nadajduind la rugaciunile tale, fericita Xenia, ca tu esti lauda si întarirea acestui oras.

Marimuri: Marimu-te, pe tine, Sfânta si Fericita maica a noastra Xenia, si cinstim sfânta pomenirea ta, ca tu Îl rogi pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru.

continuarea: AICI

miercuri, 23 ianuarie 2013

Importanţa Sfântului şi Marelui Sinod Ecumenic al VI – lea


Sfântul Sinod Ecumenic al VI – lea, care a fost convocat în anul 680 d.H. (noiembrie) în Palatul Trulan din Constantinopol, a fost rezultatul a 50 de ani de divergenţe teologice şi ecleziastice (secolul VII) asupra temei dacă Dumnezeul-Om Hristos, desăvârşit Dumnezeu şi desăvârşit Om, într-un singur Ipostas (o singură Persoană), are două lucrări şi două voinţe sau doar lucrare şi o voinţă. Sinodul Sfinţilor Părinţi a condamnat hristologia monoteliţilor, adică a celor care susţineau că Hristos are doar o singură voinţă şi o singură lucrare, pentru că această hristologie nu era decât „o reînfăţişare” mascată a ereziei monofizismului deja respins şi condamnat (în cadrul Sfântului Sinod al IV – a Ecumenic din anul 451 d.H.).

marți, 22 ianuarie 2013

Povăţuiri date părinţilor pentru creştera copiilor


22MSf. Ap. Timotei; Sf. Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul


Auziţi acestea şi voi, părinţilor, şi voi, mamelor, creşterea copiilor nu vă va fi fără plată. Aceasta o spune şi mai departe, zicând: „dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii” (I Timotei 5, 10), şi după celelalte multe pune şi aceasta. Căci nu este puţin lucru, copiii cei daţi de Dumnezeu să fie afierosiţi lui Dumnezeu. Dacă baza şi temeliile începutului lor vor fi bune, mare le va fi plata; iar dacă vor neglija aceasta, mare le va fi osânda. Fiindcă şi Eli s-a pierdut din cauza fiilor săi, căci trebuia a-i povăţui. Îi povăţuia el, dar nu precum trebuia, ci, nevoind a-i întrista, iată că şi pe ei, şi pe el s-a pierdut.

luni, 21 ianuarie 2013

Multumire si recunostinta - Mitropolit Bartolomeu Anania (2008) .

Definiţia răului


21LSf. Cuv. Maxim Mărturisitorul.; Sf. Mc. Neofit, Evghenie, Candid, Valerian şi Achila
Răul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzistă prin firea proprie. Căci nu are în nici un fel fiinţă, sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare în cele ce sunt. Nu e nici cantitate, nici relaţie, nici loc, nici timp, nici poziţie, nici acţiune, nici mişcare, nici aptitudine, nici patimă (pasivitate, afect) contemplată în chip natural în vreo existenţă şi în nici una din acestea nu subzistă vreo înrudire naturală. Nu e nici început (principiu), nici mijloc, nici sfârşit. Ci ca să-l cuprind într-o definiţie, voi spune că răul este abaterea lucrării puterilor (facultăţilor) sădite în fire de la scopul lor şi altceva nimic. Sau iarăşi, răul este mişcarea nesocotită a puterilor naturale spre altceva decât spre scopul lor, în urma unei judecăţi greşite. Iar scop numesc cauza celor ce sunt, după care se doresc în chip firesc toate, chiar dacă Vicleanul, acoperindu-şi de cele mai multe ori pizma sub chipul bunăvoinţei şi înduplecând cu viclenie pe om să-şi mişte dorinţa spre altceva din cele ce sunt şi nu spre cauză, a sădit în el necunoştinţa cauzei.

duminică, 20 ianuarie 2013

Povestea beţiei


Prima parte


Era arşiţă şi Omul nostru se aşezase un pic la umbră să se odihnească de munca sa grea. Dar gândurile nu-i dădeau pace.
„Va să zică, gândea el, Dumnezeu este veşnic, iar la un moment dat al veşniciei, a creat Lumea, Universul, şi tot ceea ce a făcut a fost Bine.
Dar Răul, adică diavolul, pe el cine l-a făcut? După unii autori, l-a creat chiar Dumnezeu, şi chiar în primul moment al Creaţiei, când a despărţit Ordinea de Haos. Şi n-a fost o greşeală, nici un efect colateral, ci pur şi simplu, Dumnezeu se simţea singur şi dezorientat în actul Creaţiei, căci dacă Răul nu exista, atunci cum ar mai fi putut vedea la sfîrşitul fiecărei zile că ceea ce făcuse era Bine?

Cuvant ortodox - Anul I, Nr. 17 ,14 - 20 Ianuarie 2013

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

luni, 7 ianuarie 2013

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului


Începerea Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi Calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind Botezul Pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi era Ioan îmbrăcat în piei de cămilă şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului său şi mânca acride şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt. (Mc 1, 1-8)