Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie Mărturisitorul, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel (22 februarie)

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, avînd părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vîrstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducîndu-se într-o mănăstire care se găsea lîngă Nicomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atît s-a înălţat cu faptele bune, încît şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon stricătorul de icoane, fiind însă pîrît că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămînînd însă neplecat şi credinţa ortodoxă pînă la sfîrşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

 Aflarea moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia

Dumnezeu a dat oamenilor o singură limbă.

Dumnezeu a dat oamenilor o singură limbă. Acesta este semn al iubirii Sale faţă de oameni. Oamenii însă nu s-au folosit cum trebuie de dar, ci au căzut în cea mai mare nebunie. Pentru aceasta, Dumnezeu le-a luat darul dat. Dacă atunci când vorbeau o singură limbă au ajuns la atâta nebunie, încât au voit să zidească un turn ca să ajungă până la cer, oare n-ar fi dorit să se urce chiar în vârful cerului dacă n-ar fi fost îndată pedepsiţi? îmi obiectezi că n-ar fi putut?

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Timotei cel din Simvoli, vieţuitor în pustie (21 februarie)

Lîngă muntele Olimpului era un loc pustiu, ce se numea Simvoli, şi o mănăstire într-însul. În acea mănăstire era arhimandrit cuviosul Teoctist, un bărbat îmbunătăţit, de care şi cuviosul Platon mărturisitorul se povăţuia spre viaţa monahicească. La acest fericit arhimandrit Teoctist se afla unul din ucenici, adică acest cuvios Timotei, care din tinereţe a primit viaţa monahicească şi se nevoia în post, în înfrînare şi în rugăciunile cele de toată noaptea, omorîndu-şi cu totul zburdările cele pătimaşe. El a fost nepătimaş şi desăvîrşit pînă la sfîrşitul său, fiind feciorelnic cu trupul şi cu sufletul, pentru că a pus aşezămînt ochilor săi, din tinereţile sale, ca să nu privească niciodată la faţa femeiască. De aceea, s-a învrednicit a lua darul tămăduirii şi putere asupra diavolilor şi făcea minuni cu rugăciunile sale, tămăduind toate neputinţele şi izgonind de la oameni duhurile cele viclene. Apoi a trecut din loc în loc mulţi ani, vieţuind singur prin munţi şi prin pustietăţi întru Dumnezeu, şi cu rouă de lacrimi răcorindu-şi sufletul în neîncetatele rugăciuni. Într-o viaţă ca aceasta petrecîndu-şi zilele, a ajuns la adînci bătrîneţi şi s-a dus către Domnul.

• Sfîntul Eustatie, Patriarhul Antiohiei
• Sfîntul Mucenic Mavrichie şi cei împreună cu dînsul

Pomenirea celui între Sfinţi, Părintele nostru Leon, făcătorul de minuni, Episcopul Catanei (20 februarie)

Acest de Dumnezeu ales luminător al Bisericii şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci, rîvnitorul apostolilor, purtătorul de grijă al săracilor şi minunatul lucrător de prea mari minuni, s-a născut în mitropolia Ravenei, din părinţi de neam bun; iar la suflet era mult mai de neam, pentru covîrşitoarea lui faptă bună, pentru vieţuirea cea vrednică de laudă; căci nu numai după ce a luat arhieria, ci şi mai înainte săvîrşea fapte bune de Dumnezeu insuflatul, avînd grija lucrurilor bisericeşti şi ocîrmuirea, ca un econom credincios şi înţelept slujind tuturor celor împreună robi şi împărţind măsuri din grîul stăpînesc.

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Dositei, ucenicul Cuviosului Dorotei (19 februarie)

Fericitul şi slăvitul părinte Dorotei, alegîndu-şi monahiceasca viaţă de obşte a lui Serida, unde a aflat pe mulţi pustnici odihnindu-se, între care erau mai aleşi doi stareţi, sfinţitul Varsanufie, ucenicul aceluia, şi pustnicul Ioan, care s-a numit prooroc pentru darul cel mai înainte văzător pe care îl avea de la Dumnezeu. Dorotei s-a dat pe sine cu toată osîrdia pustnicilor acelora, întru supunere. Drept aceea, mergînd la marele stareţ Varsanufie, care era cu Sfîntul Serida, vorbea cu el, iar părintele Ioan, proorocul, s-a învrednicit a-i sluji.

Petrecînd fericitul Dorotei în viaţa de obşte a lui Serida şi în nevoinţa sfintei ascultări silindu-se, au socotit sfinţii bătrîni, de care s-a vorbit mai înainte, ca Dorotei să zidească bolniţă şi singur să aibă grijă de dînsa. Pentru că foarte mult se mîhneau fraţii cînd cădeau în boale şi nu aveau pe nimeni care să-i îngrijească. Deci, au zidit bolniţe cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu al fratelui lor, după trup; pentru că acela îi da lui cele trebuincioase spre zidire, fiindcă bărbatul acela era foarte iubitor de Hristos şi de monahi. Deci Dorotei slujea bolnavilor, împreună cu alţi fraţi cucernici, ca unul ce avea acea slujbă poruncită lui.

Sfîntul Flavian Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (18 februarie)

Prea sfinţitul părintele nostru Flavian a fost mai întîi păzitor de vase şi preot al Sfintei Biserici celei mari a Constantinopolului. Apoi, după prea sfinţitul Proclu, a fost ridicat la scaunul patriarhiei, pentru viaţa sa cea neprihănită şi curată, plăcută lui Dumnezeu, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel tînăr şi a surorii sale, Pulheria.

Pe atunci era la împărat un eunuc, anume Hrisafie, plin de vicleşug şi răutate. Acela nu voia deloc ridicarea Sfîntului Flavian la patriarhie, căci famenul acesta era cu socoteală eretică şi ştia pe Flavian tare în dreapta credinţă şi nu-l iubea, ci căuta pricini asupra lui, cum să-i facă rău. Era puternic în lucrurile sale cele viclene ca cel ce avea la împărat îndrăzneală şi putea mult.

Pătimirea Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron (17 februarie)

Împărăţind Maximian şi Maximin, împăraţi păgîni, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau în Hristos. Căci au trimis porunci înfricoşătoare, iar împreună cu poruncile lor cele păgîneşti şi fără de Dumnezeu, au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi şi fără de omenie prin toată stăpînirea lor, poruncind ca oricare dintre creştini ar voi să se lepede de Hristos, mare cinste şi dregătorii să aibă de la împăraţi. Iar dacă vor fi tari în credinţa lor şi nu vor voi să jertfească zeilor elineşti, au să pătimească munci, pedepse grozave şi cumplite şi cu amară moarte să se omoare.

Era mare frică şi nevoie asupra creştinilor. Unii dintre dînşii, care erau mai mari la suflet şi tari în credinţă, se duceau şi mărturiseau la arătare şi cu îndrăzneală înaintea tiranilor acelora, că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Apoi mureau cu multe şi cumplite munci. Alţii, de frică, vai! se duceau şi se lepădau de Hristos şi jertfeau idolilor. Iar cîţi nu puteau să mărturisească pe Hristos înaintea tiranilor, nici să se închine idolilor, fugeau şi se ascundeau prin munţi şi peşteri. Iar alţii, temîndu-se a se descoperi că sînt creştini, se făţărniceau că sînt elini, dar într-ascuns erau creştini.

Părintele Ioan Sabău a fost pomenit la 10 ani de la trecerea la cele veșnice

Sâmbătă, 16 februarie 2019, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Bobâlna, Părintele Ioan Sabău a fost pomenit, la 10 ani de la trecerea la cele veșnice. Din încredințarea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, vicar administrativ al eparhiei hunedorene, împreună cu un sobor de preoți.

În cuvântul de învățătură rostit, Preascuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană a evidențiat râvna și curajul Părintelui Ioan Sabău de a propovădui Evanghelia lui Hristos, motiv pentru care a fost arestat și întemnițat de mai multe ori, însă, cu toate aceste încercări, a rămas un slujitor vrednic, dedicat chemării sale preoțești.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici din Persia (16 februarie)

Cuviosul Marut episcopul, şi cei din Martiropoli, fiind trimis de către dreptcredinciosul împărat grec Teodosie cel Mare la împăratul Persiei pentru împăcare, a tămăduit acolo pe fiica împăratului de diavoleasca chinuire. Aflînd mare mulţumire de la împăratul acela, a cerut trupurile sfinţilor mucenici, celor ce au pătimit în Persia, atunci. Aducîndu-le în pămîntul grecesc, a zidit o cetate în numele mucenicilor, numind-o Martiropoli şi a pus într-însa trupurile muceniceşti, cele aduse din Persia, cu cinste. Apoi, el singur s-a odihnit acolo, întru Domnul.

• Sfinţii Mucenici Pamfil preotul, Valent diaconul şi cei împreună cu dînşii

Pătimirea celor doisprezece Sfinţi Mucenici: Pamfil preotul, Valent diaconul, Pavel, Porfirie şi ceilalţi (16 februarie)

Aceşti 12 sfinţi mucenici s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi apostolesc, dar şi de numărul celor care au pătimit pentru Hristos în Cezareea Palestinei. Ei au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, iar cel întîi, cu numărul şi cu rînduiala, era Sfîntul Pamfil, presviterul acelei cetăţi. El era de neam din Beirut, deprins din tinereţe cu înţelepciunea cea din afară, plin de duhovnicească filosofie, deosebit prin viaţa îmbunătăţită şi slăvit prin mărturisirea Domnului Hristos. Al doilea a fost Valens, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit cu înţelegerea, că deşi era bătrîn, totuşi ascuţit la minte, căci ştia pe de rost dumnezeiasca Scriptură. Al treilea era Pavel, cel fierbinte în credinţă, arzător cu rîvna dreptei credinţe. El era din cetatea ce se numea Iamnia, care mai înainte suferise pentru Hristos arderea focului. Aceştia trei, după diferitele munci ce au suferit pentru Hristos de la ighemonul Urban, fiind aruncaţi în temniţă, au stat într-însa doi ani, pînă ce a luat ighemonia Firmilian, care a urmat după Urban.

Despre darul îndreptăţirii

Evanghelia Duminicii a 33-a după Rusalii

(Luca 18, 10-14)

 De-acum deschidem împreună cartea aşteptării liturgice a Învierii Domnului, cartea Triodului. Cu tot ceea ce reprezintă această perioadă liturgică a anului bisericesc, care începe din duminica a 33-a după Rusalii, numită şi a Vameşului şi a Fariseului. O dată cu deschiderea Sfintei Scripturi, pe masa noastră de lucru duhovnicesc va sta şi cartea numită a Triodului, care cuprinde în sine cântările (tri-cântările) pline de lumina pocăinţei şi bucuria nădejdii care marchează acest urcuş duhovnicesc care este Postul Mare al Paştelui. Hristos-Domnul va face acest drum împreună cu noi, „cu pilde, îndem­nând pe toţi... spre îndreptarea vieţii“ (Cântarea I-a a Duminicii), la capătul suişului aflându-L pe El, Înviatul, Cel Care ne transformă viaţa aceasta în viaţă în Hristos.

Între dispreț și discreție

Pentru unii care se credeau drepți

Pentru a încerca să scriu rândurile ce urmează, am să cer ajutor Evangheliei. Mai precis textului din Luca 18, 9-14. Un fariseu și un vameș. Ei ne sunt puși dinainte. Cu mentalitatea lor, cu toată cultura lor religioasă, cu ticurile și lucrarea lor. Vizibil, fariseul pierde. El ține, strict, Legea, iar asta nu e rău. Convingerea intimă că e mai bun decât celălalt doar pentru că împlinește ritualuri, comparația cu cei căzuți, hrăpăreți, nedrepți, adulteri ori chiar asemeni vameșului, pe care nici nu-l cunoaște, e limpede că nu-L face plăcut dinaintea Domnului. Celălalt, vameșul, conștient de nedeplinătatea efortului său, așezat în colțul umilinței, nu compară, nu judecă, nu concluzionează. Se lasă în mâna lui Dumnezeu și-I cere milă. Faptul că Domnul ni-l pune la îndemână este dătător de ton. Să-și aducă aminte Dumnezeu de tine și să te dea pildă nu-i de ici de colo.

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Apostol Onisim, unul din cei şaptezeci de apostoli (15 februarie)

În Colose, cetatea Frigiei, trăia un bărbat vestit şi cu dregătorie, anume Filimon. Acesta a crezut în Hristos şi s-a învrednicit mai pe urmă de treapta episcopiei, apoi s-a numărat şi în ceata celor 70 sfinţi apostoli. La Filimon, mai înainte de apostolia lui, se afla un rob, anume Onisim. Acesta, greşind stăpînului său şi temîndu-se de pedeapsă, a fugit de la dînsul şi s-a dus la Roma, unde, aflînd pe Sfîntul Apostol Pavel în legături, a auzit de la dînsul sfînta propovăduire şi, învăţînd sfînta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost botezat de Apostolul Pavel, căruia acum îi slujea în Roma, împreună cu sfîntul Tihic şi îi era lui de trebuinţă în acea slujbă. Apoi Sfîntul Apostol Pavel, trimiţînd pe Sfîntul Tihic cu scrisoarea sa la coloseni, a trimis pe dînsul şi pe acest Sfînt Onisim, precum scrie la sfîrşitul epistolei: "Pe toate cele despre mine le va spune vouă Tihic, iubitul frate, credinciosul slujitor şi împreună ajutător întru Domnul, pe care l-am trimis la voi ca să cunoască cele despre voi şi să vă spună toate cele de aici".

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Apostol Onisim, unul din cei şaptezeci de apostoli (15 februarie)

În Colose, cetatea Frigiei, trăia un bărbat vestit şi cu dregătorie, anume Filimon. Acesta a crezut în Hristos şi s-a învrednicit mai pe urmă de treapta episcopiei, apoi s-a numărat şi în ceata celor 70 sfinţi apostoli. La Filimon, mai înainte de apostolia lui, se afla un rob, anume Onisim. Acesta, greşind stăpînului său şi temîndu-se de pedeapsă, a fugit de la dînsul şi s-a dus la Roma, unde, aflînd pe Sfîntul Apostol Pavel în legături, a auzit de la dînsul sfînta propovăduire şi, învăţînd sfînta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost botezat de Apostolul Pavel, căruia acum îi slujea în Roma, împreună cu sfîntul Tihic şi îi era lui de trebuinţă în acea slujbă. Apoi Sfîntul Apostol Pavel, trimiţînd pe Sfîntul Tihic cu scrisoarea sa la coloseni, a trimis pe dînsul şi pe acest Sfînt Onisim, precum scrie la sfîrşitul epistolei: "Pe toate cele despre mine le va spune vouă Tihic, iubitul frate, credinciosul slujitor şi împreună ajutător întru Domnul, pe care l-am trimis la voi ca să cunoască cele despre voi şi să vă spună toate cele de aici".

Viaţa Cuviosului Părinte Isachie, închisul de la Pecersca (14 februarie)

Cu neputinţă este a nu veni ispitele la oameni. Căci dacă ispititorul a îndrăznit a se apropia chiar de Domnul în pustie, cu atît mai mult îndrăzneşte a ispiti pe robii Săi. Însă, precum aurul lămurit în foc se vede luminos înaintea oamenilor, aşa şi omul cel lămurit prin ispitele vrăjmaşului se va lumina ca soarele înaintea lui Dumnezeu, prin lucruri bune. S-a înştiinţat acest lucru prin Cuviosul părintele nostru Isachie, închisul Pecerscăi, pentru că acest cuvios, de neam toropcean, era neguţător bogat în viaţa mirenească. Dar, cugetînd a se face monah, şi-a împărţit toată averea la săraci şi la mănăstiri, apoi s-a dus în peşteră la Cuviosul Antonie, rugîndu-se să-l primească întru rînduiala monahicească.

Viaţa Cuviosului Martinian Pătimitorul (13 februarie)

Aproape de cetatea Cezareei Palestinei este un munte, care se numeşte locul Corabiei, în care s-au nevoit mulţi vieţuitori în pustie. Într-acela a fost fericitul şi vrednicul de laude Sfîntul Martinian, monahul, cel plin de dumnezeiescul har şi care din copilărie bine s-a deprins cu viaţa monahicească pentru că, din tinereţe iubind pe Dumnezeu, în mare nevoinţă a intrat, luptînd asupra vrăjmaşului. El era tînăr şi frumos cu trupul, avînd 18 ani. Atunci a lăsat cetatea, pe cei ce locuiau într-însa şi toată gîlceava lumească şi a mers în acel munte, la viaţă liniştită şi pustnicească, şi acolo a petrecut 25 de ani, avînd viaţă îngerească. De aceea s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul tămăduirii şi mulţi se tămăduiau de multe nevoinţe cu sfintele lui rugăciuni. Chiar şi cei ce erau îndrăciţi, venind la dînsul în munte, se izbăveau de muncirea diavolească. Şi multe alte minuni făcea el, ascultînd Dumnezeu rugăciunile plăcutului Său. Deci sporea fericitul Martinian din zi în zi în nevoinţele sale cele frumoase şi în toate părţile ieşise vestea despre sfînta viaţă a îmbunătăţitului bărbat şi, toţi cei ce auzeau, veneau la dînsul pentru folos.

Viaţa Cuvioasei Maicii Maria, care s-a numit Marin, precum şi a tatălui ei, Cuviosul Evghenie (12 februarie)

În Bitinia era un bărbat, anume Evghenie. Acela avea o femeie foarte cinstită şi temătoare de Dumnezeu, care i-a născut o fiică, căreia i-au pus numele Maria. Dar murind femeia lui Evghenie, creştea fiica sa întru frica lui Dumnezeu. După ce a crescut copila, i-a zi tatăl ei: "Fiică iubită, iată toate averile mele le pun în mîinile tale, pentru că eu mă duc la o mănăstire să-mi mîntuiesc sufletul". Copila, auzind aceasta de la tatăl său, i-a zis: "Tată, tu voieşti ca singur să te mîntuieşti, iar pe mine să mă pierzi? Oare nu ştii pe Domnul care zice în Evanghelie: Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oi; pentru că cel ce mîntuieşte sufletul cuiva este ca şi cel ce-l zideşte".

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei, şi a celor ce au pătimit împreună cu dînsul (11 februarie)

În vremurile cele mai dinainte în care se cinstea de păgîni slujirea idolească şi mulţi oameni se închinau zidirii şi lucrului mîinilor lor, atunci a odrăslit şi credinţa multor sfinţi, între care şi dreapta credinţă a Sfîntului sfinţitului Mucenic Vlasie. Acest sfînt a petrecut toţi anii vieţii sale cu blîndă şi dreaptă viaţă, cu dumnezeiască plăcere, fără de prihană, depărtîndu-se de tot lucrul rău. Cetăţenii din Sevastia Capadociei, văzînd cinstita lui viaţă, unii din oamenii cei binecredincioşi s-au sîrguit să-l pună episcop şi păştea bine turma lui Hristos, în acele vremuri în care erau dese prigoniri asupra Bisericii lui Hristos şi mulţi, intrînd în nevoinţele pătimirii, se încununau cu cununa mucenicească.

Atunci şi Sfîntul şi marele mucenic Evstratie, cel dintîi între cei cinci tovarăşi ai săi, vieţuind în împărăţia lui Diocleţian, s-a nevoit pînă la sînge pentru cinstirea lui Hristos. Şezînd el în temniţă, l-a cercetat noaptea acest Sfînt Vlasie, dînd aur mult străjerilor temniţei şi a fericit pe mucenicul lui Hristos care pătimea cu bărbăţie. Apoi a luat de la dînsul diata cea încredinţată lui, pe care Sfîntul Evstratie a scris-o mai înainte de sfîrşitul său, rînduind cele pentru trupul său şi pentru averi, aşa cum se scrie în pătimirea lui.

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Prohor, făcătorul de minuni din Pecersca (10 februarie)

Dumnezeul cel milostiv şi bogat în îndurări, de multe ori sloboade răutăţi asupra neamului omenesc, ca astfel, pedepsindu-l, să-l aducă la cunoştinţa cea sănătoasă şi să-l îndemne la lucruri bune; însă deşi pedepseşte şi aduce asupra lui bătăi, cu toate acestea nu întîrzie a milui şi nu zăboveşte a tămădui de răni, precum este cu cuviinţă a se vedea din viaţa acestui Cuvios Prohor, care se mărturiseşte astfel: În zilele domniei lui Sviatopolc Iziaslavici multă prigonire s-a făcut oamenilor în Kiev, de către voievod, căci dărîma casele celor puternici, fără de pricini şi jefuia averi multe. Pentru aceasta, Dumnezeu a lăsat pe păgîni să aibă putere asupra lui şi s-au făcut războaie multe în stăpînirea lui de către polovţi. Pe lîngă acestea era şi între ei război, încît era atunci foamete şi mare lipsă în pămîntul Rusiei.

Puterea rugăciunii mamei

Ana prorocița, mama profetului Samuil, era stearpă, așa cum cunoaștem din Scriptură, și nu avea copii deloc. Cealaltă femeie a bărbatului ei avea mulți copii. Fiind stearpă, suferea și își dorea și ea să dobândească un copil. Durerea sufletului ei a condus-o la Templul lui Dumnezeu, ca să se roage.

Îngenuncheată fiind în Templu, plângea sfâșietor și se ruga lui Dumnezeu. Din multa ei rugăciune și din dăruirea totală lui Dumnezeu, nu simțea ce se petrecea în jurul ei, fiind cu totul dăruită, trup și suflet. Lacrimile ei curgeau ca un râu, inima ei ardea și glasul ei striga sfâșietor. Preotul Eli era în Altar, în Sfânta Sfintelor, precum și slujitorul. Spune slujitorul preotului lui Dumnezeu:

– Ce se întâmplă cu această femeie beată? Să o scoatem din templu?

Viaţa şi minunile Cuviosului Părintelui nostru Meletie Mărturisitorul (9 februarie)

Oamenii de multe au trebuinţă, dar mai ales de cuvînt, care îi îndeamnă să fie buni şi care goneşte frica şi pregăteşte îndrăzneala. Pe luptători îi duce către locul cel de luptă, iar pe ostaşi îi îndeamnă la arme. Dar mai mult decît alţii, au trebuinţă de cuvînt cei care doresc să se ducă către nevoinţele duhovniceşti şi pe care cuvîntul îi îndeamnă să se facă şi mai sîrguitori. Precum au trebuinţă de tărie cei care se pregătesc de război, tot aşa şi cei care se luptă nu împotriva sîngelui şi a trupului, ci împotriva duhurilor răutăţii. Aceştia, după cuviinţă, au trebuinţă de mai multă întărire prin cuvinte. Pentru aceasta, s-au scris cărţi cu multe cuvinte şi vieţi ale sfinţilor părinţi şi s-au arătat bunătăţile cele făgăduite, precum şi muncile cele îngrozitoare care ne îndeamnă a ne ţine de acelea, iar de acestea a ne feri. Apoi ne îndrumă şi către lucrurile cele de Dumnezeu iubite, iar de la cele potrivnice ne opresc.

Pomenirea Sfîntului Prooroc Zaharia (8 februarie)

Zaharia se tîlcuieşte pomenire a lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israil şi din seminţia lui Levi, fiu al lui Varahie şi s-a născut în Galaad. A venit din pămîntul haldeilor, fiind bătrîn, şi, cînd se afla acolo, a proorocit multe poporului israelitean şi a făcut multe semne, spre dovadă. Acesta a zis lui Iosedec că va naşte un fiu şi că va fi preot al Domnului în Ierusalim. El a binecuvîntat şi pe Salatiil, pentru fiul său, zicîndu-i: Vei naşte fiu şi-i vei da numele Zorobabel. În vremea lui Chir, împăratul perşilor, i-a dat semn despre Cris, împăratul lidenilor. El a proorocit încă şi despre prădarea Ierusalimului, despre sfîrşitul lui şi despre începutul şi sfîrşitul neamurilor. Apoi despre surparea templului, pînă în sfîrşit şi despre încetarea proorocilor, a preoţilor iudei, a sîmbetelor şi pentru îndoita judecată. În sfîrşit, mai proorocind şi multe altele, a adormit în pace, la adînci bătrîneţi.

• Sfîntul Mare Mucenic Teodor Stratilat

Pătimirea celor o mie trei Sfinţi Mucenici din casa celor patru protectori împărăteşti din Nicomidia (7 februarie)

Împărăţind păgînul Diocleţian, cumplitul tiran, a ridicat mare prigonire asupra Bisericii lui Hristos şi mulţi creştini erau închişi în temniţe şi ucişi pentru Hristos. Atunci au pătimit şi robii lui Hristos Teopempt, episcopul, Teona, care a fost vrăjitor, şi patru protectori împărăteşti: Vasos, Evsevie, Evtihie şi Vasilid, a căror pază era dată în grija Sfîntului Petru, mucenicul, nu arhiepiscopul Alexandriei, ci postelnicul lui Diocleţian. Femeile acelor protectori, primind sfînta credinţă şi petrecînd nemişcate în mărturisirea lui Hristos, şi-au pus sufletul lor pentru Domnul. După aceasta, casnicii lor, slugile toate şi robii precum şi cei liberi, sfătuindu-se între ei, au zis: "Iată stăpînii noştri, cei ce ne porunceau în lumea aceasta, ei, pentru sfînta credinţă în Domnul trecînd cu vederea viaţa aceasta vremelnică şi deşartă, şi-au cîştigat cereasca împărăţie şi pentru defăimarea celor pămînteşti se îndulcesc acum de veşnicile bunătăţi. Pentru ce să nu urmăm şi noi stăpînilor noştri? De ce să nu ne apropiem de Diocleţian, împăratul, şi să-i zicem: "Sîntem creştini şi noi şi dorim ca, împreună cu stăpînii noştri cei ce ne-au stăpînit în viaţa aceasta, să cîştigăm nestricăcioasa cunună, în viaţa ce va să vie".

Pomenirea celui între sfinţi, Cuviosul Părintele nostru Vucol, Episcopul Smirnei (6 februarie)

Plăcutul lui Dumnezeu Vucol s-a deprins din copilăria sa la nerăutate şi la întreaga înţelepciune, apoi s-a făcut vas al Sfîntului Duh. Iar prealăudatul şi iubitul lui Hristos ucenic, Sfîntul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, aflîndu-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonisit episcop şi păstor prea folositor smirnenilor. Apoi, fiind luminat de Sfîntul Duh şi ca o făclie punîndu-se în sfeşnic, pe cei ce şedeau în întunericul rătăcirii şi al înşelăciunii idoleşti cu lumina cerească i-a luminat. După aceea, prin Sfîntul Botez, i-a făcut fii ai luminii şi i-a izbăvit de fiarele cele nevăzute şi sălbatice, care căutau pe oricine să înghită. Deci acesta, mai înainte de moartea sa încredinţînd fericitului Policarp oile sale cele cuvîntătoare, a trecut din viaţa vremelnică la cea veşnică. Trupul lui cel sfînt, fiind îngropat, Dumnezeu a poruncit să crească pe mormîntul lui un răsad care dădea tămăduire bolnavilor.

• Sfinţii Mucenici Fausta fecioara, Evilasie, Maxim şi cei dimpreună cu dînşii
• Sfînta Muceniţă Doroteia
• Sfîntul Mucenic Iulian
• Sfintele Muceniţe Marta şi Maria

Pătimirea Sfintei Muceniţe Teodula (5 februarie)

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, împăraţii Romei, în cetatea Anazavriei era un voievod, anume Pelaghie, care a zis către slujitorii săi: "Duceţi-vă în toată stăpînirea mea, căutaţi pe creştini şi, prinzîndu-i, aduceţi-i la judecată, ca, ascultînd porunca împărătească, să se închine zeilor noştri". Ducîndu-se slujitorii să împlinească porunca, au prins pe o femeie creştină, anume Teodula. Dar ea, netemîndu-se atît de chinuri, pe cît se temea să nu fie necinstită de cei necredincioşi, le da mult aur, rugîndu-i să-i dea drumul. Ei, neluînd în seamă aurul, au dus-o la voievodul lor şi i-au spus despre dînsa cum că voia să se răscumpere cu aur. Atunci, voievodul a lăudat pe slujitorii care nu s-au bucurat de aur şi nu au eliberat-o şi pentru care lucru i-a cinstit cu daruri. El, şezînd la judecată şi punînd de faţă pe acea fericită femeie creştină, a întrebat-o de numele ei. Ea a răspuns: "Sînt creştină". Voievodul Pelaghie a zis: "Mai înainte de a începe să te chinuim, spune-ne numele tău". Sfînta a răspuns: "Ţi-am spus o dată şi n-am minţit, că mă numesc creştină; acesta îmi este numele cel cinstit şi veşnic, iar de oameni sînt numită Teodula. M-am născut din părinţi credincioşi şi sînt prea bine crescută în legea creştină".

Pomenirea sihastrului necunoscut, care s-a pocăit după căderea în păcat (4 februarie)

Un sihastru temător de Dumnezeu şi sporit în bunătăţi, care şedea într-un munte pustiu, la hotarele cetăţii Antinoa, din Egipt, de la care mulţi se foloseau prin cuvintele şi lucrurile lui. Astfel fiind el, l-a ispitit vrăjmaşul, ca şi pe toţi bărbaţii cei îmbunătăţiţi, şi i-a dat un gînd ca acesta: "Nu se cade ţie ca să-ţi lucreze sau să-ţi slujească alţii şi nici nu eşti vrednic să slujeşti cuiva; dar de nu slujeşti altora, apoi măcar ţie să-ţi slujeşti. Deci, sculîndu-te, mergi în cetate, şi-ţi vinde coşurile pe care le lucrezi, cumpără-ţi cele de trebuinţă şi întoarce-te îndată la linişte, ca nici unuia să nu-i faci greutate". Aceasta l-a sfătuit înşelătorul, zavistuind liniştea lui, precum şi îndeletnicirea cea bună spre Dumnezeu şi folosul multora, pentru că vrăjmaşul pretutindeni se sîrguieşte să vîneze pe toţi.

Pomenirea Sfîntului şi Dreptului Simeon, Primitorul de Dumnezeu (3 februarie)

Simeon, bătrînul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptînd mîngîierea lui Israil, iar Duhul Sfînt era peste dînsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Şi i s-a făcut ştire, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:

Cînd, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise şi toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleşi oameni înţelepţi din Israil, şaptezeci la număr. Între aceştia era şi Sfîntul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaiia proorocul şi, ajungînd la cuvintele: Iată fecioara în pîntece va zămisli şi va naşte fiu, s-a îndoit, zicînd că nu este cu putinţă ca o fecioară, neştiind de bărbat, să poată naşte şi, luînd cuţitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mîna, zicînd: "Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea pînă ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul".

Astăzi - Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zacheu)

Evanghelia de la Luca 19,1-10

¹ Şi intrând, trecea prin Ierihon. ² Şi iată un bărbat, cu numele Zacheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. ³ Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. ⁴ Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. ⁵ Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zachee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. ⁶ Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. ⁷ Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. ⁸ Iar Zacheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. ⁹ Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. ¹⁰ Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Minunată şi pilduitoare este pocăinţa lui Zacheu! Ea arată peste veacuri – și ne arată și nouă, acum – ce poate face Iisus Hristos Mântuitorul dintr-un suflet pierdut, atunci când acesta Îl află pe El și Îl primește în inima și „în casa” lui.

1. Un „fiu al lui Avraam” cu un nume frumos.

Zacheu era un „fiu al lui Avraam” (v. 9), adică din neamul lui Israel. Ar fi trebuit, deci, să fie un credincios al Legii mozaice, care sancţiona asuprirea – şi mai ales asuprirea conaţionalului iudeu – ca un grav păcat. Tertulian (Adversus Marcionem, IV, 37,1) zice că Zacheu ar fi fost, probabil, de „alt neam” (allophylus), dar chiar așa fiind, datorită legăturilor sale cu iudeii, ar fi avut o anumită cunoaștere a Scripturilor și de aceea, prin întoarcerea sa, se va hotărî să-și împartă pâinea sa cu cel flămând, după cuvântul lui Isaia (58,6). Această opinie este însă contrazisă de faptul că Iisus zice despre Zacheu că „și acesta este fiu al lui Avraam”. Iudeii murmură împotriva lui Iisus nu deoarece ar fi intrat în casa unui păgân, ci pentru „că a intrat să găzduiască la un om păcătos”.

Protos. Hrisostom - Întâmpinarea Domnului, starea sufletului doritor de Dumnezeu

„Întâmpinarea Domnului este starea sufletului doritor de Dumnezeu” a subliniat Protos. Hrisostom Ciuciu în predica rostită vineri la Mănăstirea Putna. „Să ni-L dorim pe Dumnezeu în interiorul nostru, să-L primim și să-L păstrăm ca Stăpân și Împărat al inimii, voinței și cugetului nostru și să-i cerem: «Doamne, primește-mă întru odihna Ta!»”.

 

SOLIA BĂTRÂNULUI SIMEON: „ACUM POT MURI ÎN PACE...”

Soliile creştinilor de azi: să mai pot pune mâna pe moşia asta, atunci pot muri... să-mi mai fac o casă nouă, atunci pot muri... să-mi mai rotunjesc suma de banii, atunci pot muri».

Acum miercuri a fost praznicul bătrânului Simeon, cu declaraţia lui că poate muri liniştit fiindcă L-a primit pe Domnul, după ce L-a aş­teptat o viaţă întreagă.

Praznicele sunt puse să trecem prin ele cu folos de învăţătură su­fletească. Eu mă întreb însă, câţi au trecut prin praznicul de miercuri alegându-se cu o învăţătură de mântuire sufletească. În legătură cu bătrânul Simeon, vom da câ­teva gânduri duhovniceşti.

În viaţa bătrânului Simeon stă ascunsă toată taina vieţii noas­tre de creştini. Întreagă viaţa lui n-a fost alt­ceva decât o aşteptare a Mântuitorului. N-a fost altceva decât o dorinţă de pregătire pen­tru primirea Mântuitorului. Rostui vieţii lui s-a încheiat cu aflarea şi primirea Mântuitorului.

Predică la Întâmpinarea Domnului

Iubiții mei[1],

din prima zi a vieții omului, Biserica îl întâmpină în mod sfânt pe om. Pentru că primul lucru pe care Biserica îl face pentru noul prunc ce a venit pe lume e acela de a sfinți apă pentru el. Și cu sfințirea apei începe Molitfelnicul preoțesc, unde se spune: „după ce femeia naște pruncul, moașa aduce la Biserică, într-un vas, apă curată pentru sfințire, iar Preotul o sfințește”[2]. Și în rugăciunea de sfințire, Preotul se roagă ca Sfântul Duh să sfințească apa adusă[3] și ea să fie „spre alinarea durerilor, spre iertarea păcatelor, spre depărtarea tuturor relelor, spre tărie, vindecare și sfințire”[4].

Citeşte în continuare:

Întâmpinarea Domnului

La 40 de zile după Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria (prăznuită în 25 decembrie), cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi.

În această zi bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise. El a văzut, în Pruncul adus la templu, mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, mai presus decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a înălțat minunata lui cântare: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne…”

Cuvînt la Întîmpinarea Domnului

şi despre jertfa Prea Curatei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu

După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecînd patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maică plecînd din Betleem cu Sfîntul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtînd pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întîi născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rînduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii, şi anume: "Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va şedea treizeci şi trei de zile sub acoperămîntul necurăţiei sale; de tot lucrul sfînt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, pînă ce se vor sfîrşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi cînd se vor împlini zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dînsa preotul şi se va curăţi".

Sfîntul Mucenic Trifon

În părţile Frigiei, în satul ce se numea Campsada, care era aproape de cetatea Apamia, s-a născut Sfîntul Trifon, din părinţi dreptcredincioşi. Încă de cînd era prunc, preabunul Dumnezeu a binevoit a sălăşlui într-însul harul Sfîntului Duh şi a-i hărăzi darul de a face minuni, ca nu numai din gura pruncului aceluia, ci şi din faptele lui cele minunate să se săvîrşească laudă. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpînire asupra diavolilor. Numai cît auzeau pomenindu-se numele lui, fugeau din cei ce pătimeau. Deci, spre încredinţarea minunilor lui celor multe pe care le-a săvîrşit, vom descrie una, ca de la început să înţelegeţi toată viaţa lui.