Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 47 (104), 25 - 31 august, 2014

Despre judecarea aproapelui în Patericul Egiptean

Avva Agaton

 Când vedea ceva şi gândul lui voia să înfiereze, îşi zicea: Agathon, tu să nu faci aşa. Şi aşa i se domolea gândul. 

Avva Ammona

 Se spunea despre el că au venit unii ca el să-i judece, dar bătrânul făcea pe nebunul. O femeie s-a apropiat de el şi a zis: bătrânul acesta e nebun. Iar el auzind-o zise: câte osteneli n-am îndurat eu în pustietăţi, ca să dobândesc nebunia aceasta, şi s-o pierd din pricina ta astăzi!

A mers odată avva Ammona într-un loc să mânce, şi era acolo unul cu faimă proastă. Şi s-a întâmplat să vină o femeie să intre în chilia fratelui cel cu nume rău. Aflând cei care locuiau în locul acela, s-au tulburat şi s-au adunat ca să-l gonească din chilie. Şi aflând că este vlădica Ammona acolo, au venit chemându-l să fie cu ei. Şi când a prins fratele de veste, s-a ascuns într-o ladă mare luând femeia cu el. Şi până să vină mulţimea, a văzut avva Ammona ce se întâmplase dar pentru Dumnezeu a ascuns fapta. Şi a intrat aşezându-se pe ladă, poruncindu-le să caute prin chilie. Dar cum ei căutară fără s-o găsească pe femeie, le-a spus avva Ammona: ce e? Dumnezeu să vă ierte. Şi a făcut o rugăciune, poruncindu-le să iasă. Apoi l-a luat pe frate de mână, zicându-i: ia aminte la tine, frate! Apoi a plecat.

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 46 (103), 18 - 24 august, 2014

O carte online: Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu - de Sfântul Grigorie de Nazianz

Clik pe imagine

Catehism creștin ortodox ( 87 )

130. Care sunt articolele din Simbolul Credinţei despre Dumnezeu Fiul ?

 Articolele din Simbolul Credinţei despre Dumnezeului sunt art. II - art. VII.? 

131. Ce ne învaţă aceste articole ?

 Ele ne vorbesc despre cea mai mareşi mai minunată faptă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ele ne spun ca Cel ce ne-a mântuit pe noi este însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar mântuirea a înfăptuit-o prin întruparea Sa ca om şi prin moartea Sa pe cruce. Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu şi prin facerea lumii şi a oamenilor, despre care ne vorbeşte articolul I din Simbolul Credinţei.

Catehism creștin ortodox ( 86 )

129. După facerea lumii Dumnezeu se îngrijeşte de ea? 

Dumnezeu se îngrijeşte de lume. Această lucrare prin care Dumnezeu se îngrijeşte de lume se numeşte pronie sau providenţă. Prin pronie, Dumnezeu păstrează lumea în totalitatea ei şi fiecare lucru şi fiinţa în parte, le ocroteşte şi le îndreaptă spre scopuri bune. Pronia sprijină orice lucrare bună. Ea a produs profeţia în Vechiul Testament şi planul mâtuirii. Ea se arată în toate lucrurile lumii, de la cele mai mici până la cele mai mari, pe care Dumnezeu le cunoaşte şi le îngrijeşte, cum ne spune Mântuitorul însuşi: «Căutaţi la păsările cerului, că nici seamăn, nici secera, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte (Matei 6:26). «Au doar nu se vând două păsări pentru un ban ? şi nici una dintr-însele nu cade pe pământ fără de Tatăl vostru» (Matei 10:29).

Predica din Duminica XI-a dupa Rusalii - Pr. Ierom. Dr. Chesarie Bertea

Predica din Duminica XI-a dupa Rusalii, 28.VIII.2011, Washington DC - Pr. Ierom. Dr. Chesarie Bertea

Catehism creștin ortodox ( 85 )

128. Care au fost urmările păcatului strămoşesc?

 Păcatul strămoşesc a adus primilor oameni pierderea harului lui Dumnezeu, adică ruperea legăturii cu Dumnezeu, cu ei înşişi şi cu lumea. Acest păcat a mai adus slăbirea chipului lui Dumnezeu în om, prin întunecarea în parte a puterilor sufletului şi prin înclinarea mai mult spre rău decât spre bine. Mintea se mişcă greu, deosebeşte anevoie cele ce are de cunoscut şi mai mult se depărtează decât se apropie de luminile curate ale Duhului. Ea nu mai vede decât anevoie pe Dumnezeu, priveşte mai mult spre lucrurile pieritoare, legate de viaţa trecătoare. Dar această slăbire nu înseamnă ştergerea sau stingerea completă a chipului lui Dumnezeu în om.

Catehism creștin ortodox ( 84 )

123. Cu ce scop a făcut Dumnezeu pe om?

 Dumnezeu a făcut pe om pentru ca acesta să se împărtăşească de bucuria de a fi în preajma lui Dumnezeu şi de fericirea de a cunoaşte, de a iubi şi de a slăvi pe Dumnezeu. El este încununarea întregii zidiri, este o lume în mic (microcosmos), cum zic Sfinţii Părinţi. Prin trupul său, el face legătura cu lumea, prin sufletul său, el face legătura cu Dumnezeu. Omul a fost făcut să fie făptura aleasă a slavei dumnezeieşti. Rostul sau în Rai era să împlinească porunca lui Dumnezeu. 

Catehism creștin ortodox ( 83 )

122. Care era starea omului în Rai, înainte de păcat? 

În Rai primul om era împodobit cu minte sănătoasă, inima curată şi voinţa libera. El nu era însă desăvârşit, căci desăvârşirea se câştigă prin încercare şi deprindere. Ea constă în curăţia păstrată prin împreună-lucrarea chipului cu harul de la început. Firea omenească era înfrumuseţată prin părtăşia ei cu Duhul Sfânt (Facerea 2:7). Numai această părtăşie îi asigură lumina sfinţeniei şi apropierea de Dumnezeu. Mintea lui Adam era într-o continua înălţare minunată spre Dumnezeu, trupul era linistit, ferit de orice plăcere vinovată. Nu era încă în el frământarea mişcărilor neorânduite. Sfintenia primilor oameni nu era desăvârşită, dar ea nu era nici numai o stare de nepăsare şi neştiiţă copilărească, aşa cum pretind unii, ci o stare de nevinovăţie şi nerăutate. Îmbrăcaţi în haina Duhului Sfânt, primii oameni n-aveau pofta trupului. De aceea nu simţeau nevoia de a se acoperi.

Catehism creștin ortodox ( 82 )

120. Ce înseamnă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om? 

Părinţii Bisericii consideră chipul lui Dumnezeu în om ca fiind reprezentat prin următoarele puteri sufleteşti: raţiunea, voinţa,  simţirea, cu care se îndreaptă spre Dumnezeu prin lupta pentru desăvârşire, iar asemănarea lui Dumnezeu în om este înfăptuirea acestei desăvârşiri prin împreună-lucrarea harului dumnezeiesc, cu efortul omului. În amănunt, chipul lui Dumnezeu înseamnă: 

Credinţa e cum e cultura: te ţii de ea, o ai; nu te ţii de ea, o pierzi şi pe cea pe care o ai

Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie, are un cuvânt care zice aşa: „Cel ce primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu Cuvântul”. Sfântul Marcu Ascetul are ân vedere ân această afirmaţie ceea ce a spus Domnul Hristos când a zis către ucenicii Săi: „Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte, şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă” (Luca 10, 16). Şi pornind de la aceasta, Sfântul Marcu Ascetul zice că noi Îl primim pe Mântuitorul Iisus Hristos când primim cuvântul Lui. Dacă nu primim cuvântul Lui, atunci nu-L primim nici pe Domnul Hristos. Cine nu-L are pe Domnul Hristos ca Învăţător, nu-L poate avea nici ca Mântuitor. „Cel ce vă primeşte pe voi – pe ucenicii Mei – Mă primeşte pe Mine”, pentru că voi Mă reprezentaţi pe Mine. „Cel ce se leapădă de voi – care Mă reprezentaţi pe Mine – de Mine se leapădă şi de Cel care M-a trimis pe Mine”. Aşa este şi cu cuvântul lui Dumnezeu: cel ce primeşte Evanghelia, vestea cea bună a propovăduirii, Îl primeşte pe Mântuitorul Însuşi.

Catehism creștin ortodox ( 81 )

117. Ce ne descoperă Sfânta Scriptură despre facerea omului şi starea lui dinainte de păcat ?

Sfânta Scriptură ne spune că în ziua a şasea, după ce a făcut toate celelalte fiinţe, Dumnezeu, în Sfânta Treime, a zis: «Să facem 58 pe om după chipul nostru şi după asemănare» (Facerea 1:26). «Şi a făcut Dumnezeu pe om, ţărăna luând din pământ şi a suflat în Faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul cu suflet viu» (Facerea 2:7). Omul a fost, deci, făcut nu din porunca, ci din mâinile lui Dumnezeu, cum zice un prooroc: «Mâinile tale m-au zidit şi m-au făcut» (Iov 10:8). Aceasta arată cinstea deosebită dată de Dumnezeu omului. După ce existenţa lui a fost hotărâtă înainte de făcerea lumii şi la fel şi stăpânirea lui asupra acesteia, Dumnezeu îi pregăteşte materie pentru alcătuire. Omul a fost făcut din pământ, în vârsta tănără, bărbătească.

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (67) - Introducere la Epistola către Evrei

După părerea celor mai mulţi dintre teologii ortodocşi şi romano-catolici, această Epistolă le-a fost adresată de Pavel creştinilor din Ierusalim şi din aria Palestinei în timp ce el se afla în Italia, anume în anul 65 sau, după unii, în primăvara lui 64, adică după eliberarea sa din prima captivitate romană şi înainte de a pleca în Spania; oricum, după săvârşirea din viaţă a Sfântului Iacob (anul 62), la a cărui moarte martirică se face aluzie în 13, 7, cel ce condusese Biserica Ierusalimului cu atâta autoritate încât numai după decesul său îşi putea un alt apostol permite să intervină în viaţa creştinilor din Iudeea.

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 46 (102), 15 august, 2014 - Număr special

Bucuria trăirii în duhul comuniunii româneşti

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (17 august 2014):

Prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost consacrată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25-26 februarie 2009, migranţilor români. Această duminică reprezintă, an de an, un nou prilej de a adresa cuvânt de binecuvântare şi de întărire duhovnicească credincioşilor ortodocşi români care s-au stabilit sau lucrează temporar în străinătate.

Sfîntul Mucenic Constantin Brîncoveanu şi cei împreună cu dînsul

Clik pe Sfânta Icoană

Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi

Era în august 1714. Brâncoveanu domnea de mult. Acum era în vârstă de 60 de ani şi era domn înţelept şi iubit. Patru feciori mândri îi împodobeau casa şi îi înveseleau bătrâneţile.

Pe vremurile acelea şi până în zilele noastre, domneau numai obiceiuri patriarhale. Nu numai domnul, ci fiecare boier avea curte în toată regula; avea zilnic o masă de cel puţin şaizeci şi adesea câte o sută de persoane, la care mâncau toate rudele, până la cele mai scăpătate, şi avea şi o mulţime de robi, de care îngrijea părinteşte, şi grajduri cu cai frumoşi.

Feciorii, chiar dacă ar fi fost de mult însuraţi şi de ar fi avut copii, tot n-ar fi îndrăznit să şadă jos de faţă cu tatăl lor, sau să fumeze ori să spună vreun cuvânt, până ce nu-i întreba el.

Balada Sfinților Brâncoveni

Corul de maici “Cuviosul Iosif de la Varatic” - O prea slavita minune

Un înger zugrăveşte Icoana Adormirii Maicii Domnului în locul Cuviosului Alipie

Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit că stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Un drept-credincios i-a dat, Cuviosului Părinte Alipie ca să zugrăvească o Icoană, Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, rugându-l ca s-o termine de praznicul Adormirii.

După câteva zile Cuviosul îmbolnăvindu-se şi apropiindu-se de sfârşit, Icoana a rămas nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi se mâhnea asupra Sfântului. Dar Alipie îi zicea: „Fiule, nu te supăra când vii la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija, că El va face precum va voi, şi Icoana pe care o doreşti de ziua praznicului va sta la locul ei“. Omul crezând cuvintele Cuviosului, s-a dus la casa sa bucurându-se.

Paraclisul Maicii Domnulu

Cuvant ortodox anul ii, nr 45 (101), 4 10 august, 2014

Anunţ - Seara duhovnicească - Invitat Preacuviosul Parinte Protosinghel Dr. Chesarie Bertea din New York

Marţi, 05 august 2014, în parohia noastră se va oficia slujba Vecerniei unită cu Paraclisul Maicii Domnului, de la ora 18.

Invitatul special al acestei seri este  Preacuviosul Parinte Protosinghel Dr. Chesarie Bertea, singurul preot maramureşean din New York.

Crainicul adevărului și apărătorul neînduplecat al Tradiției ortodoxe

Pr. Adrian DINU 

Câteva consideraţii. 

Învățătura despre Preacurata Fecioară Maria este una dintre cele mai frumoase învățături dogmatice. Realitatea prin care noi creştinii ne facem o „icoană” vie asupra rolului pe care-l are Sfânta Fecioară în cadrul iconomiei lui Dumnezeu — aici cuprinzând nu doar latura dogmatică, ci şi cultică — este calitatea ei de Teotokos sau Maică a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Această învățătură a fost statonicită atât în Sânta Scriptură, cât şi la Sinoadele Ecumenice, mai ales la cel din Efes din anul 431. Sfântul Ioan Damaschin, a sistematizat sau mai bine spus a sintetizat „întreaga literatură patristică de până la el, a meditat asupra ei şi a expus-o concis, selectând ideile cele mai reprezentative din Părinții Bisericii Răsăritene, contribuind astfel la formularea dogmelor Bisericii Ortodoxe. Nu trebuie să ne aşteptăm să descoperim în opera sa concepții originale şi date noi despre Fecioara Maria, căci înțelepciunea şi smerenia lui îi dictează să rămână crainicul adevărului şi apărătorul neînduplecat al tradiției ortodoxe. De aceea el îşi mărturiseşte neîncetat respectul față de această Tradiție: „Să nu depăşim hotarele veşnice, pe care le-au pus Părintii noştri, ci să ținem predaniile, aşa cum le-am primit.”  Aflaţi mai multe »

Duminica a opta după Cincizecime

Înainte de minunata săturare a celor cinci mii de oameni, ucenicii Domnului au vrut ca El să dea drumul mulţimilor; Domnul însă a spus: „Nu au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce“. Să învăţăm aceste cuvinte şi, ori de câte ori vrăjmaşul ne va insufla să întoarcem spatele celui care cere de la noi, să ne spunem ca din partea Domnului: „Nu au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mâncaţi“ – şi să le dăm ceea ce avem la-îndemână. Vrăjmaşul scade mult dorinţa omului de a face milostenie, şoptind că cel care cere poate că nu merită să primească milostenie; dar iată că Domnul n-a stat să cerceteze vrednicia celor cinci mii, ci pe toţi i-a ospătat la fel, deşi nu toţi aveau, fireşte, aceeaşi dragoste faţă de El; poate că printre ei erau şi unii care mai apoi aveau să ţipe: „Răstigneşte-L!“. Aşa e şi obşteasca purtare de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi: „El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi si peste cei nedrepţi“ (Mt. 5, 45). De ne-ar ajuta Domnul să fim câtuşi de puţin milostivi, „aşa cum Tatăl nostru Cel Ceresc este Milostiv“!

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

FOAIA ”CUVÂNT ORTODOX” LA NUMĂRUL 100

Fie că o citești, fie că nu, foaia parohială ”Cuvânt ortodox” a ajuns, iată, la numărul 100! Fără să se poticnească de piedici și vorbe, tăcută și demnă în acelaș timp.

” Întâmplările trecutului, consemnate de părintele Nistor Socaciu, în cronica versificată alcătuită și prezentul în care rodul muncii acelora care au fost împlinitori ai misiunii lui Hristos se împletește cu năzuințele tinerei generații au determinat apariția publicației noastre parohiale: CUVÂNT ORTODOX.

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 44 (100), 28 iulie - 3 august, 2014

Raportul dintre Fecioara Maria și Sofia în teologia lui Florenski

Drd. Veaceslav GOREANU 

Fecioara Maria în dublă ipostază: de Născătoare de Dumnezeu si Pururea Fecioară 

Biserica a avut întotdeauna în persoana Fecioarei Maria un model al omului ce răspunde chemării lui Dumnezeu de a se asemăna cu El (Fac. 1, 26), a văzut în ea împlinirea făgăduinței făcută de Dumnezeu primilor oameni (Fac. 3, 15), izbăvirea ce va veni lumii printr-o femeie, a văzut în ea împlinindu-se profeția lui Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi se va chema numele lui Emanuel (7, 14). Această Fecioară, din neamul lui David, aşa cum ne arată evangheliştii în genealogia Măntuitorului (Mt. 1; Lc. 2), este Maria, logodnica lui Iosif, care a născut, prin lucrarea Sfântului Duh, pe Hristos, Domnul nostru (Mt. 1, 20). Sfânta Fecioară este cinstită în Biserică prin rugăciuni şi cântări de o frumusete rară şi de sensibilitate duhovnicească, potrivit cu rolul ei în iconomia mântuirii, şi de aceea slujbele bisericeşti sunt presărate de numeroase rugăciuni către Maica Domnului. În cult, după numele lui Iisus Hristos, cel mai pronunțat şi cel mai mărit este al Sfintei Fecioare.  Aflaţi mai multe »