Ziua Domnului!

 

Iată ziua Domnului vine nevindecată de iuțime și de mânie, ca să facă lumea pustie și pre păcătoși să piarză dintr’însa (…) Și vor fi cei rămași cinstiți mai vârtos decât aurul cel nelămurit, și omul mai cinstit va fi decât piatra Sapfirului. /Isa. 13:9,12/

Mulți oameni nu simt existența văzduhului până ce nu începe să bată vântul. Alții nu se gândesc la lumină până ce nu se lasă întunericul.

Așa și mulți Creștini, nici nu au simțit că este Dumnezeu, până ce nu s’a ridicat viforul acestui război; nici nu s’au gândit la Dumnezeu în vremea în care asupra lor lumina pacea și zâmbea fericirea. Dar când s’a pornit viforul războiului și, împreună cu acesta, s’a lăsat întunericul tuturor răutăților, atunci și-au adus aminte de Dumnezeu; nu numai atât, ci nici la celelalte lucruri nu se puteau gândi afară de Dumnezeu.

Sfânta Scriptură este fără de greșeală.

 

În Sfânta Scriptură se află înscrise și aceste cuvinte ale Domnului, pline de mustrări pentru poporul Israilitean: Două și rele a făcut norodul Meu: M-au părăsit pre Mine, izvorul apei vieții, și și-au săpat luiși fântâni surpate, carile nu vor putea ținea apă. /Ier. 2:13/

Sfânta Scriptură este fără de greșeală. Ea este rânduiala Cosmosului, lăsată de Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se lămurește rostul fiecărui om și fiecărui neam. Tot cuvântul dumnezeiesc din această sfântă Carte a Cărților este și descoperire a adevărului, și dreptar în viață. Toată civilizația modernă nu a izbutit să clintească nici măcar un cuvânt al Sfintei Scripturi. Toată știința Europeană nu e în stare să înlocuiască nici măcar o poruncă a Domnului.

Se vor scrie cărți peste cărți despre pricinile destrămării Iugoslaviei, dar nu vor putea arăta limpede cele ce în Sfânta Scriptură se spun într’o singură propoziție.

În atingere cu Hristos, bolnavii se tămăduiesc si morţii înviază

 Când raza de soare atinge piatra, piatra începe să strălucească. Când flacăra atinge o candelă stinsă, candela începe să ardă. Când magnetul atinge fierul, fierul se magnetizează. Când o sârmă electrică atinge alta sârmă, se electrizează amândouă.

Toate aceste fenomene fizice sunt o icoană, sau o pildă a fenomenelor duhovniceşti. Tot ce se întâmplă în afară este doar o imagine a ceea ce se petrece înlăuntru. Toată natura este un vis faţă de conştiinţa lăuntrică, şi ca un basm faţă de înţelegerea sufleteasca. Sufletul e conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu. Când Dumnezeu se atinge de suflet, sufletul primeşte viaţă si vedere. La fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. De la suflet primeşte trupul lumină, căldură, magnetism şi electricitate, vedere si auzire şi mişcare. Iar când sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd.

Gingăşia lui Hristos

  

 

 

 Din “Predici”, Sfantul Nicolae Velimirovici

Duminica a VII-a dupa Pasti - A Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

Evanghelia despre Rugaciunea Domnului si Mântuitorului nostru pentru noi

Închipuiti-va ca îi vedeti pe ucenicii unui învatator despre care nu ati auzit nimic. Îi vedeti smeriti, cumpatati, întelepti, râvnitori, ascultatori si îndestulati cu toate faptele cele bune care se afla sub soare. Ce vei crede despre învatatorul lor? Fara îndoiala ca vei avea despre el cea mai buna parere cu putinta.

Închipuiti-va ca îi vedeti pe soldatii unei capetenii de osti, despre care nu ati prea auzit. Îi vedeti ca sunt harnici, curajosi, disciplinati, îndestulati de iubire frateasca si bucuria de a se jertfi. Cum îl veti socoti pe mai marele lor? Cu siguranta îl veti socoti vrednic de toata lauda.

Să nu amânăm dar nici o clipă pocăinţa

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.

Aceasta este unirea omului cu Dumnezeu, Aceasta este nuntirea inimii cu Hristos. Tot restul este adulter şi desfrâu. Numai această strânsă unire a inimii cu Hristos, înfăţişată nouă cel mai limpede în chipul nunţii pământeşti, poate face sufletul bogat şi roditor. Din orice altă legătură a sufletului nasc spini şi bălării, sterp rămânând sufletul faţă de orice fel de bine. Dacă nu-i cunoscut lucrul acesta – şi nu are cum să fie cunoscut – oamenilor dinafara razei Bisericii lui Hristos, trebuie negreşit să fie cunoscut creştinilor, şi mai ales creştinilor cu dreaptă credinţă. Ε în duhul nostru, e în predania noastră a înţelege adâncimea, înălţimea şi lărgimea dezvăluirii primite prin Domnul nostru Iisus Hristos; a înţelege veşnicia mai drept decât o înţeleg popoarele Răsăritului, şi timpul mai drept decât îl înţeleg popoarele Apusului.

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

 

Sf. Nicolae Velimirovici

Dar aceste cuvinte ale lui Hristos: „unge capul tău şi faţa ta o spală” rostite atât de hotărât, au înţelesul lor lăuntric profund. Deoarece, dacă Domnul S-ar fi gândit numai la capul cel trupesc şi la faţa cea trupească, cu siguranţă că El nu ne-ar fi poruncit să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa atunci când postim. El ar fi spus că este un lucru de mică importanţă şi lipsit de sens, unde se amestecă roadele postirii, să-ţi ungi sau să nu-ţi ungi capul, să-ţi speli sau să nu-ţi speli faţa.

Este limpede faptul că, în adâncul acestor cuvinte se ascunde un înţeles tainic. De altfel, cel care înţelege această poruncă a lui Hristos sub înfăţişarea ei de suprafaţă şi începe, mai ales atunci când posteşte, să-şi ungă capul şi să-şi spele faţa, va cădea în chipul celălalt al făţărniciei. El va pune iarăsi în privelişte, înaintea oamenilor postirea sa, însă într-un chip diferit. Dar Domnul tocmai aceasta a căutat să ne înveţe în chip lămurit, ca să nu facem.