5 ianuarie - Pilda zilei

 

Plimbându-se prin sat, un boier s-a întâlnit cu un ţăran sărac şi a început a se lăuda cu averile lui:

          - Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Pădurile care înconjură satul sunt şi ele ale mele. Până şi pământul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-împrejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.

          - Dar acela ? - l-a întrebat ţăranul, arătând cu degetul spre cer. Nu cred că şi cerul este al tău. Acela este al meu - a mai spus ţăranul şi, cu zâmbetul pe buze, a plecat liniştit, lăsându-l pe boier mirat şi cu ciudă în suflet.

“Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el.”

Sfânta Scriptură

4 ianuarie - Pilda zilei

 

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:

          - Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit ? Niciodată nu te-am văzut supărat.

          - Foarte simplu - a răspuns celălalt. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. În cele din urmă, privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta. În felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.  

          Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.

“Cine este bun mai bun să se facă

şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”

părintele Paisie Olaru

3 ianuarie - Pilda zilei

 

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:

          - Mamă, de ce plângi ?

          - Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea ...

          - Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta ?

          Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înteles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletul omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e stăbătut mai uşor.

“Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă

a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte,

tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri,

până ce se curăţă şi se lămuresc. De aceea, o astfel de cercetare

a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

2 ianuarie - Pilda zilei

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

          - Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?

          - Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.

          - Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta ?

          - Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă ...

          - Şi apoi ?

          - Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.

1 ianuarie - Pilda zilei

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:

          - Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă ?

          - Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.  

          Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

“Nădejdea mea este Tatăl,

Scăparea mea este Fiul,

Acoperământul meu este Duhul Sfânt.

Treime Sfântă, mărire Ţie!”

Sfântul Ioanichie

Dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an

 

Sfântul Ioan Gură de Aur

din “Predici la duminici şi sărbători”

(1 ianuarie)

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

31 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

E TIMPUL SĂ TE SCOLI

E timpul să te scoli, căci anii

ţi s-au ’mulţit şi s-au scurtat,

avutul inimii, duşmanii

plăcerilor ţi l-au prădat.

E timpul să te uiţi în tine

să vezi păcatul cum te-a-nfrânt,

cum nu mai ai decât ruine

din tot ce-aveai atât de sfânt.

Cum ţi s-a-nnoroit lumina

avută când erai curat,

cum doar ispitele şi vina

e tot ce-ai azi cu-adevărat.

E timpul ca să-ţi numeri bine

puţinii paşi ce ţi-au rămas,

căci umbra serii-i lângă tine

şi noaptea-i numai la un pas.

E timpul să te-ntrebi cu groază

ce-i dincolo de pragul greu,

ce-ai să găseşti şi ce urmează

când mori vrăjmaş cu Dumnezeu!

E timpul, timpul ultim poate,

când cerul tău mai stă deschis

şi când la uşa ta mai bate

îndemnul de Hristos trimis.

TRAIAN DORZ

Timpul și veșnicia – predică la anul nou a IPS Augustin de Florina

 Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Imaginaţi-vă, aşadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce ameţitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până şi ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veţi întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil şi nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranţă că va veni o clipă, în care pasărea va lua şi ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veşnicia însă nu se sfârşeşte niciodată. O, veşnicie!

***

Dimpotrivă, timpul se sfârşeşte, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este ştiinţific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de ştiinţă care să se îndoiască de asta. Materia nu este veşnică. Cândva a apărut, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume.

Predica SFÂNTULUI IUSTIN POPOVICI la Sfântul Vasile cel Mare (Anul Nou, 1965)

 

Iata-ne de Anul Nou… Ce este aceasta noapte, ce este clipa, ce este ora, ce este timpul? Oare ce numim noi, oamenii, timp? Timpul, acesta este un rau imens in josul caruia Domnul a impins tot ceea ce a creat: cerul, soarele, stelele, pamantul, oamenii de pe el, fiecare lucru, fiecare fiinţa. Toate acestea le-a impins in josul suvoiului timpului. Incotro curge acest rau, incotro ne poarta, incotro mergem purtaţi de suvoiul acestui rau de nestavilit pe care noi il numim timpul? Timpul. Ce este timpul? Timpul este intrarea in vesnicie. De aceea este timpul nespus de important pentru noi, important ca si vesnicia in cealalta lume. De aceea este fiecare zi foarte importanta in viaţa noastra, fiecare noapte; nu, fiecare clipa, caci de fiecare clipa depinde vesnicia noastra. Da, timpul este intrarea in vesnicie. Aceasta este, fraţilor si surorilor, concepţia evanghelica a timpului. Inţelegerea timpului de catre Hristos. Timpul ne este dat ca prin el sa castigam vesnicia. Iata, o astfel de semnificaţie are timpul.Biserica in aceasta lume nu este nimic altceva decat un atelier dumnezeiesc in care timpul se transforma in vesnicie, atelier dumnezeiesc care ne invaţa inţelepciunea, pentru ca fiecare zi sa o transformam in vesnicie, fiecare clipa proprie sa o umplem cu ceea ce este vesnic, de la inceput pana in ziua de azi si din ziua de azi pana la Infricosatoarea Judecata si in toata vesnicia. Biserica lui Hristos este un atelier dumnezeiesc care transforma timpul in vesnicie.

30 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)

Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest mo­ment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „nici­odată nu se trece”. Când anii se scurg unul după altul în eter­nitate, nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care se înche­ie, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă. O asemenea senzaţie va fi avut şi Apostolul Pavel. El considera ceva firesc ca profeţiile să piară, limbile să înceteze, ştiinţa să piară şi ea, dar este bucuros să constate că „iubirea niciodată nu se tre­ce”, afirmaţia sa căpătând un accent triumfător.

Şi noi, încheind acest an, să încercăm să ne amintim da­că şi în ce fel am devenit mai bogaţi sufleteşte pe durata lui, nu pentru un răstimp, ci pentru totdeauna.

Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capa­citatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pen­tru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere. Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, slo­boade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.

Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a ră­mas aceeaşi. Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a împăien­jenit, puterea Lui nu a slăbit; cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 418)

Urarea mea de Anul Nou: păstraţi cu sfinţenie şi neclintit credinţa noastră ortodoxă, canoanele şi dogmele ei!

Sfântul Serafim Sobolev

Pentru credinţa în păstrarea dogmelor Bisericii Ortodoxe, Domnul revarsă peste noi milele sale.

Vă felicit, iubiţilor întru Hristos fii, cu ocazia Anului Nou! Se obişnuieşte ca de Anul Nou să se facă urări de bine. Socotesc şi eu, iubiţilor întru Hristos fraţi şi surori, …, că e datoria mea arhipăstorească să-mi exprim buna urare de Anul Nou. Ea constă din cuvintele Apostolului Pavel, pe care le-aţi auzit citindu-se la Apostolul Liturghiei de astăzi. „Luaţi aminte” – spune apostolul – „să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni 2, 8). Aici marele apostol formulează nu numai o urare, ci şi o povaţă, ca noi să mărturisim cu tărie şi neabătut credinţa ortodoxă şi să nu ne abatem spre nici un eres.

Oare crezi că Dumnezeu se schimbă aşa cum se schimbă omul şi timpul?

 

Cînd chiar îngerii neascultători au fost aruncaţi în întunericul Iadului, cînd o omenire întreagă a fost înghiţită de potop, cînd din cetăţi mari s-a ales praful şi cenuşa, în ce mai poţi nădăjdui tu, care păcătuieşti pururi fără grijă şi nu te întorci şi nu te lepezi de păcat?!

Zici că te bazezi pe mila lui Dumnezeu.

Dar oare crezi că va fi Dumnezeu mai milostiv acum, cu tine, decît a fost atunci, cu aceia?

Oare crezi că Dumnezeu se schimbă aşa cum se schimbă omul şi timpul?

Nu nădăjdui prosteşte, omule, şi fără socoteală, ci nădăjduieşte după măsura luptei pe care o dai tu ca să te lepezi de păcat şi să-ţi îmbunătăţeşti sufletul şi viaţa.

29 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Nădăjduiţi în Domnul“. Ce vrea să spună aceasta? Care se nădăjduieşte dacă nu binele? Fiecare dintre noi vrea să obţină de la Dumnezeu bunuri după pofta inimii sale, mai greu însă dintre bunurile lăuntrice, acelea care privesc pe omul cel dinlăuntru şi care singure sunt demne de dorinţa noastră.

„Pus-ai bucurie în inima mea“. Nu trebuie să căutăm bucuria în cele din afară; o fac poate numai acei împietriţi la inimă, aceia care iubesc vanitatea şi caută mereu minciuna. Caută în tine, acolo unde este pecetea luminii dăruite de Dumnezeu. Spune, de altfel, şi Apostolul: Hristos Se sălăşluieşte şi locuieşte în omul interior, dinlăuntru, care vede adevărul, căci Iisus a zis: „Eu sunt Adevărul“. Hristos grăia în Apostolul, când acesta scria: „Voi căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine“ (II Cor. 13, 3).

Aceasta nu se sălăşluieşte, aşadar, în cele din afară, cât în cele dinlăuntru, în cele interne ale inimii, în acea cameră închisă, unde noi trebuie să ne rugăm.

„Cu glasul meu am strigat pe Domnul şi m-a auzit“. Unde te-a ascultat, auzindu-te? În cele dinlăuntru ale tale. Unde este locul în care El dăruieşte harul Său? În cele dinlăuntru. Şi unde te rogi, acolo fi-vei ascultat şi dăruit cu fericire.

Rugăciune

Intrat-ai în cele ale mele şi eu rămas-am afară şi acolo Te căutam. Atinsu-m-ai şi-acum mă topesc de dorinţă după pacea Ta pe care Tu mi-ai dat-o acum şi mâine şi pentru veşnicie. Amin.

Fericitul Augustin Din «Confesiuni» 10. 27

Traducere: Părintele Constantin NECULA

28 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Părinţii noştri vor să fie copiii lor totdeauna mulţumiţi, bucuroşi, recunoscători şi mulţumitori pentru toată osteneala şi jertfa lor. Şi când văd că pruncii lor sunt trişti, nemulţumitori şi supăraţi, atunci le este greu.

Asemenea şi Tatăl nostru cel ceresc: ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva. Este ca atunci când o mamă îi face copilului toată voia, iar el este mereu nemulţumit şi îi reproşează.

Aşa şi Domnul are necazuri cu noi. În loc să fim recunoscători şi mulţumitori Domnului, noi adeseori arătăm mulţumirea în cuvinte, iar inima ne este goală. Bucuria este cea mai mare mulţumire adusă lui Dumnezeu, căci El ne-a smuls din mâhniri şi păcate.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 161)

Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea…

De îndată ce veţi fi deprins să nu vă mai agitaţi, veţi putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenţia şi repeziciunea dorită, fără să aveţi impresia că timpul vă scapă sau vă depăşeşte prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când eşti în vacanţă. Aşa cum am subliniat mai sus, poţi merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noţiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce eşti pe cale să faci şi fiindcă nu urmăreşti nici un obiectiv precis. Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.

27 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

„Iubirea jertfitoare aduce bucurie și dulceață în suflet. Nu dulceața aceea amestecată cu slavă deșartă, cu autosatisfacerea și cu plăcerea întinată, care vine de la vrajmașul, ci dulceața harului, care însuflețește smerenia, noblețea, delicatețea, simțirea cea bună față de Dumnezeu și dragostea față de toti oamenii – cuprinzându-i și pe dușmani – bucurie și desfătare până la lacrimi și până la liniștirea desăvârșită …” (Arhiepiscopul Makarios Griniezakis)

ACATISTUL ÎNTÂIULUI-MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN

Rosteşte mai întâi  Rugăciunile începătoare

Condac 1

Apostole al lui Hristos cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântam ţie: Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Icos 1

Îngerii văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta, şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale zicând:

Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

VIAŢA SFÂNTULUI ARHIDIACON ŞTEFAN, ÎNTÂIUL-MUCENIC

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Ştefan Întâiul-mucenic a fost unul din primii convertiţi creştini dintre evreii greci, unul din primii şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli şi primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Este grabnic ajutător în judecarea proceselor nedrepte

Biserica pomeneşte mucenicia Sfântului Ştefan în data de 27 decembrie şi mutarea moaştelor lui în data de 2 august, dar şi în 15 iunie odată cu Sfinţii Fortunat şi Ahaic.

Martiriul sau a avut loc în valea lui Iosafat. Pe locul uciderii Sfântului Ştefan vor fi judecate neamurile. Pe locurile acelea vor sta Maica Domnului de-a dreapta şi Sfântul Prooroc Ioan Botezatorul de-a stânga Fiului lui Dumnezeu.

Lectia de curaj a Sfantului Martir si Arhidiacon Stefan

PARINTELE NICOLAE STEINHARDT

“Se poate oricine intreba de ce il praznuieste Biserica pe Sfantul Arhidiacon Stefan, cel dintai martir al crestinatatii, in chiar ziua a treia de Craciun, numaidecat dupa Nasterea Domnului si dupa Soborul Prea Curatei Maicii Sale?

De ce aceasta mare si exceptionala cinstire?

Spre a raspunde, bine este a ne opri nitel asupra unei distinctii de ordin gramatical; ea ne va usura talmacirea exacta (si descoperirea semnificatiei adanci) a textului principal referitor la acel pe care il praznuim.

Limba noastra cunoaste doua verbe vecine, totusi nu identice. A sedea vrea sa zica in romaneste a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita … ), iar a sta inseamna a se tine in picioare, vertical. Oamenii, in vorbirea curenta, incurca lucrurile si folosesc nediscriminatoriu (si deci gresit) cei doi termeni. Ei spun, pleonastic, sezi jos ori stai in picioare. Mai zic, vrand sa pofteasca pe careva sa sada: stati, va rog, ceea ce, din nou, e o eroare. Dar pentru a intelege cum se cuvine textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56 trebuie neaparat sa luam aminte la sensul corect al verbelor a sedea si a sta. Ce anume citim la Fapte, 55-56?

Predică la Sfîntul Apostol şi Arhidiacon Ştefan

Pr. Ilie Cleopa

Iar Ştefan, fiind plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari întru popor (Fapte 6, 8)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte pe Sfîntul, Slăvitul Apostol, Întîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Astăzi, a treia zi după Naşterea Domnului, prăznuim pe Apostolul Ştefan, uşa mucenicilor, sluga cea dreaptă, preaînţeleaptă şi plină de dragoste şi de credinţă; pe următorul cel adevărat al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care mai înainte de alţii şi-a pus sufletul său pentru dragostea lui Hristos şi L-a mărturisit cu mare şi înflăcărată credinţă în faţa iudeilor şi mai-marilor lor. Sfîntul Arhidiacon Ştefan este cel dintîi care a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).