Sfântul Luca al Crimeei: PILDA SEMĂNĂTORULUI

 “(…) Iată, şi eu am ieşit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă şi voi sunteţi ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac şi necăjit! „De ce eşti sărac şi necăjit?” – veţi întreba voi. Oare nu este sărac şi necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez şi la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Şi El a zis:

Du-te şi spune poporului acestuia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia, şi cu urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)?

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, care locuiesc în ţinutul Tambovului mi-au fost rânduiţi să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului aces­tuia şi îşi întorc urechile de la poruncile lui Hristos, şi ochii şi i-au închis ca să nu vadă sfinţenia şi să nu priceapă cu inima, şi să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânşii.

Cuvântul, sămânţa Împărăţiei

 Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajungând iarăşi sfânta zi a Duminicii şi, pentru a ne bucura împreună de taina ei, să citim împreună din capitolul 8 al Evangheliei de la Luca, începând cu versetul 5 până la al 15-lea al Evangheliei Duminicii de astăzi. Să luăm aminte, aşadar!

„«Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, strigă: Cine are urechi de auzit să audă.»

Şi ucenicii Lui îl întrebau: «Ce înseamnă pilda aceasta?» El a zis: «Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare».”

Cine are urechi de auzit să audă! Iubiţilor, iată‑ne înaintea unei pilde pe care Însuşi Domnul o tălmăceşte. Şi pare că este suficient să citim cea de‑a doua parte a Evangheliei, pentru a înţelege despre ce e vorba în prima parte. Şi aşa este. Pentru că ne zice nouă Domnul şi ne-o spune prin Apostoli că sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi apoi vorbeşte despre sămânţa căzută lângă drum, despre cea căzută pe loc pietros, despre cea căzută între spini şi despre cea căzută pe pământul bun, tălmă-cind fiecare sămânţă cu rostul ei. Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.

PILDA CU SEMĂNĂTORUL

 

Tâlcuirea acestei Evanghelii a spus-o însuşi Mântuitorul. Să mergem dar, pe urmele tâlcuirii Domnului.

„Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu“, a zis Iisus. Minunată şi potrivită asemănare, căci într-un grăunte de sămânţă este o putere uriaşă – puterea de rodire.

Toate maşinăriile şi iscodirile veacurilor, strânse la un loc, n-ar putea fabrica un singur grăunte de grâu cu putere de rodire. Aceeaşi minunată putere o are şi cuvântul lui Dumnezeu. El are puterea să rodească şi să crească roade minunate într-o inimă de om. Toţi filosofii din lume n-ar putea scrie o carte cum este Evanghelia şi Biblia. De ce? Pentru că Evanghelia şi Biblia cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, prin ea vorbeşte Însuşi Dumnezeu.

Cuvintele şi învăţăturile Scripturilor vor trăi peste toate veacurile şi timpurile. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu“ – a zis Iisus Mântuitorul. Cuvântul lui Dumnezeu este o putere „vie care lucrează“; „cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător“ (Evrei 4, 12); este o sămânţă minunată din care încolţeşte rodul vieţii veşnice. „Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi îl face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, aşa va fi cuvântul Meu“ (Isaia 55, 10-11).

11 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

"Înlăuntrul durerii, se ascunde mai multă dragoste decât în dragostea firească. Căci, dacă suferi pentru celălalt, îl iubeşti puţin mai mult. Dragoste cu durere înseamnă să strângi în braţe pe un frate de-al tău care are demon, iar demonul să plece. Fiindcă dragostea care îmbrăţişează, dragostea duhovnicească cu durere, dăruieşte făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască, îi îneacă pe demoni, slobozeşte suflete şi vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos pe care îl varsă."

 Sfântul Paisie Aghioritul 

1924 - 1994

10 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Părinţii şi educatorii nu trebuie să-şi mintă copiii în nicio împrejurare importantă, semnificativă a vieţii. Orice minciună, orice înşelăciune, orice simulare sau disimulare este remarcată de copil cu o extraordinară agerime şi repeziciune şi, odată ce acesta o remarcă, el se tulbură, se scandalizează şi devine suspicios.

Dacă este ceva ce nu i se poate spune copilului, întotdeauna este mai bine să îi refuzăm cinstit şi direct răspunsul ori să stabilim o limită precisă în ce priveşte informarea lui, decât să inventăm aberaţii ca, după aceea, să ne încurcăm în ele şi să fim daţi în vileag de perspicacitatea copilului.

9 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Dacă iubirea ar fi stăpânit pretutindeni, lumea noastră ar fi fost atât de diferită! N-ar fi fost nevoie nici de legi, nici de tribunale, nici de pedepse. Nimeni nu   şi-ar fi nedreptăţit aproapele. Crimele, certurile, războaiele, răscoalele, răpirile, părtinirile şi toate nedreptăţile ar fi dispărut. Răutatea ar fi fost cu totul necunoscută. Căci dragostea are marele avantaj că nu are legătură, precum alte virtuţi, cu anumite răutăţi. Lepădarea de cele materiale, de pildă, se leagă deseori de slava deşartă, uşurinţa de a învăţa cu ambiţia, facerea de minuni cu mândria, milostenia cu desfrâul, smerita cugetarea cu înălţarea lăuntrică etc. Acestea nu există în iubire, în iubirea adevărată.

8 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Scriind despre prietenie, Sfântul Ioan Gură de Aur arată și câtă plăcere şi mulţumire are prietenia adevărată în sine. 

„Chiar de ai dispune de mii de tezaure, totuşi nimic nu ar fi mai de preţ ca un prieten adevărat... Te bucuri văzând pe prietenul tău, te înveseleşti, şi sufletul tău având o mulţumire nespusă se contopeşte cu dânsul, şi chiar de numai ţi-ai aminti de el, cugetul tău tresare şi se înaripează. Vorbesc aici despre prietenii adevăraţi, despre prietenii de un suflet şi de un cuget, despre prietenii care preferă să şi moară, despre prietenii care iubesc cu căldură, şi nu înţelegem pe prietenii simpli, pe cei care iau parte pe la mesele noastre şi-i credem de prieteni în urma laudelor ce ne aduc, să nu credeţi, zic, că vorbesc despre aceştia. Dacă cineva are vreun prieten aşa precum spun eu, va înţelege desigur cuvintele mele. Chiar de l-ar vedea în fiecare zi, el totuşi nu se satură; aceasta o doreşte atât pentru sine, cât şi pentru acela. Am cunoscut eu pe cineva care se ruga de sfinţi pentru prietenul său şi le zicea ca mai întâi să facă rugăciuni lui Dumnezeu pentru dânsul (prietenul lui – n.n.), şi apoi pentru sine. Astfel este prietenul adevărat, încât nici timpul, nici locul nu-l pot împiedica de a iubi şi a fi iubit” 

(Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni, omilia II, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni, p. 178).

7 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Pentru a avea mintea şi inima în pace înaintea judecăţii lui Dumnezeu trebuie să nu facem nimic care ar putea stingheri pe altul. Trebuie să ne câştigăm viaţa singuri, prin munca noastră.

Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima ce naşte în voi gânduri de judecată faţă de altcineva. Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă insuflă împotriva celui ce se poartă nedrept cu voi. 

În fiecare zi, în fiecare noapte să avem în minte că Dumnezeu ne priveşte, că ne aude rugăciunile, că vede adâncurile duhului nostru. Aceasta, bineînţeles, nu înseamnă că Îl vedem pe Dumnezeu precum este, ci doar creează o atmosferă ce ne îngăduie să ne vedem neajunsurile, risipirea minţii, greşalele în legăturile noastre cu ceilalţi de-a lungul zilei.

6 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Va trebui să ne străduim să ne curăţim pe noi, să ne curăţim pe dinăuntru şi pe dinafară, şi îndeosebi să ne curăţim cugetul. Căci din cuget pornesc toate relele, atât în inimă, cât şi în trup. Răul se exteriorizează prin membrele trupului, după ce mai înainte cugetul şi mintea devin slujbaşi ai păcatului. Aşa cum vedem, albinele nu merg la florile care nu au polen, ci merg acolo unde există polenul, pe care îl culeg şi prepară gustoasa miere. Şi Sfântul Duh umblă, şi unde găseşte cuget şi minte curată, liniştită, se aşează şi rodeşte. Zis-a cel nebun în inima lui: nu este Dumnezeu. Nebun este acela care nu se poate înfrâna. Gândirea nu cârmuieşte bine în el, nu are cârmuire sănătoasă, de aceea face greşeala de a se exprima şi a spune că nu există Dumnezeu. Cea mai mare prostie pe care o poate spune omul este să zică că nu există Dumnezeu. Dumnezeu este în el, este în sufletul lui, dar el este străin de Dumnezeu. Nu are nici o legătură şi nici un contact cu Dumnezeu.

Hristos Domnul dăruieşte tinerilor bucuria învierii

 

Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii

(Învierea fiului văduvei din Nain)

Luca 7, 11-16

În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; iar din oraş mult popor era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, S-a atins de coşciug, iar cei care-l duceau au stat, şi El a zis: tinere, ţie îţi zic scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi“…

 Evanghelia cu învierea fiului văduvei din Nain arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă îşi ducea fiul la groapă şi, pe drum, s-a întâlnit cu Iisus, Care i-a înviat odorul.

Să luăm aminte că minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi astăzi. Ca şi văduva din Nain, şi noi avem un singur fiu de mare preţ: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte de moarte şi acest fiu al nostru; de multe ori chiar şi moare şi mulţi chiar îl şi îngroapă în păcate.

Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că şi fiul nostru, viaţa noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit şi noi cu Iisus Hristos.

Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Iisus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi şi ne-a lăsat şi nouă darul învierii, precum a zis:

Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om

 Cuvânt la Apostolul Duminicii a 20-a după Rusalii (învierea fiului văduvei din Nain), de la Galateni 1, 11-19

Acelaşi Pavel. Apostol aprins de Har. De astă dată ne reîntoarcem la capitolul anterior Epistolei ce am citit în Duminica trecută. Suntem în capitolul 1. Şi mi-e greu să găsesc ceva care să ne atragă atenţia mai bine decât ceste cuvinte: „Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om” (Gal 1, 11). Argumentul este neîndoielnic plecat din experienţa sa directă: „Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Gal 1, 12). Pentru a arăta schimbarea, îşi povesteşte propria viaţă. De aici obiceiul din adunări de a se arăta omul pe sine cu întoarcerea sa la Hristos pentru a fi pildă şi ajutor celorlalţi. Cu condiţia să aibă statornicie. Ca la Ap. Pavel.

Dacă vrem să înţelegem care era diferenţa dintre Evanghelia lui Hristos Ce convertise pe tânărul isteţ din Tarsul Ciliciei şi învăţătura lumii la vremea aceea vă îndemn să citiţi, de exemplu, stoicii.

Învierea fiului văduvei din Nain

Aţi auzit astăzi, în citirea Evangheliei, cum Domnul Iisus Hristos l-a înviat în mod minunat pe fiul văduvei din oraşul Nain. Ştiţi că Domnul i-a înviat şi pe fiica lui Iair, şi pe Lazăr cel aflat în mormânt de patru zile. Oamenii necredincioşi râd pe seama credinţei noastre în învierea morţilor, considerând-o basm, legendă. Dar straniu, cu toate acestea ei cred cu naivitate că morţii pot fi înviaţi prin metode ştiinţifice.

În oraşul Taşkent, odată, s-a crezut într-adevăr că poate fi înviat un copil mort deja de doi ani, al cărui trup fusese îmbibat cu acid azotic… Noi, creştinii, nu credem în asemenea „minuni” ştiinţifice, dar credem că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Pilda spune că într-un orăşel mic, Nain, era dus spre înmormântare singurului fiu al unei văduve nefericite. Domnului Iisus Hristos i S-a făcut milă de ea, i-a oprit pe cei care purtau sicriul şi a spus: Tinere, ţie-ţi spun scoală-te! Şi s-a sculat mortul şi s-a ridicat, privind cu uimire împrejur.

Cu frică şi cu evlavie citim despre învierea fiicei lui Iair, ascultăm cu frică şi cu cutremur cum a fost înviat Lazăr, citim în Faptele Apostolilor că Sfântul Petru a înviat-o pe creştină Tăviţa. El i-a scos pe toţi din cameră, s-a rugat şi a spus:
Tavita, scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, a şezut. El, dându-i mâna, a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie (Fapte 9, 36-41).

 

Duminica a XX-a după Rusalii - Evanghelia de la Luca 7,11-16

¹¹ Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. ¹² Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. ¹³ Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! ¹⁴ Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. ¹⁵ Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. ¹⁶ Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

 1. Nain. Un mic sat din Galileea, la poalele Muntelui Tabor, poartă până astăzi numele de Nain. Aici a săvârşit Mântuitorul o mare minune: a înviat pe un tânăr pe care-l duceau să-l în­groape. 

„Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!”

 „Noi renunţăm foarte repede, avem impresia că atunci când găsim puţină credinţă – şi cu toţii suntem la fel – nu vorbesc acum de alţii, ci de noi, cei care suntem acum aici: avem impresia că totul este făcut. Suntem căldicei şi ne compromitem în acest căldicel toată viaţa noastră. Ne place să rămânem aşa, între credinţă şi necredinţă, între faptă bună şi faptă rea, între ceea ce vedem şi ceea ce nu vedem, fără să facem un pas înainte, spunând că acum avem altceva de făcut. Şi este adevărat; este starea noastră, o stare de lâncezeală, de acedie, cum o numesc Părinţii – atunci când neputinţa sufletului se manifestă”.

Iubiţi credincioşi, … Sau mai bine zis iubiţi tineri, pentru că sunteţi atât de mulţi aici în biserică. Astăzi este o duminică, o sărbătoare a tânărului. Un tânăr moare, singurul fiu al mamei sale, o văduvă din Nain, care-l conduce spre mormânt.

5 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Acolo unde te afli, departe de părinţi, rude, patrie, trebuie să ştii că nu eşti departe de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care este pretutindeni prezent. Şi când Îl iubeşti, Îl cinsteşti, Îl slăveşti, şi Acela te va iubi, cinsti şi slăvi. Când nu păzeşti poruncile Lui, nu-L iubeşti.

Aşadar, acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te vede, te urmăreşte. Fii cu luare-aminte să nu-L întristezi, căci atunci când călcăm poruncile Lui se întristează, îşi întoarce faţa de la noi şi ne pedepseşte pentru a ne instrui. Creştinul, oriunde s-ar afla, chiar şi la capătul lumii, este dator să se roage, să postească în zilele rânduite şi dacă nu are biserică, în ceasul în care se face Sfânta Liturghie, Vecernia, să se roage....

4 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Mergi adesea după sfaturi când eşti ispitit şi nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l aşa precum tu însuţi ai vrea să fi mângâiat.

Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului şi puţina încredere în Dumnezeu. Căci după cum o corabie fără cârmă e purtată ici şi colo de valuri, asemenea omul slab şi schimbăcios, care-şi părăseşte hotărârile pe care le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. Se cade să veghem, mai osebit când se arată ispita, căci cu mult mai bine birui-vom pe vrăjmaş de nu-l vom lăsa să pătrundă în suflet, dându-l deoparte chiar în clipa când e gata să intre. Mai întâi se iveşte în minte un gând simplu, apoi o să vină o închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată şi în sfârşit consimţirea. Aşa că, puţin câte puţin, duşmanul cuprinde tot sufletul, când n-a găsit împotrivire chiar de la început.”
 

Părintele Arsenie Boca,  Cărarea Împărăției.

3 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Acestea le spun nu pentru a mări trândăvia ta, ci, dimpotrivă, ca să te fac mai binevoitor şi mai atent. N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi. Ai venit şi te-ai învrednicit să-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba. Dacă pleci înainte de a se termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti, şi nu poţi dedica un ceas-două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu? Te duci la teatru şi, până nu se termină piesa, nu pleci. Intri în biserică, în casa Domnului, şi întorci spatele Preacuratelor Taine? Fie-ţi teamă măcar de cel care a spus: „Cel ce-L nesocoteşte pe Dumnezeu, îl va nesocoti şi Acela pe el” (Parafrază la Proverbe 13, 13).

2 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Tu, care în fiecare zi te lupţi cu valurile mării acestei vieţi cuprinse de furtună şi eşti încărcat cu atâtea păcate, ai nevoie în permanenţă de mângâierea Sfintelor Scripturi. Te afli în prima linie a luptei pentru supra-vieţuire şi eşti rănit în permanenţă. Femeia ta te mânie, fiul tău te supără, angajatul tău te enervează, duşmanul tău îţi face necazuri, prietenul te invidiază, vecinul te înjură, asociatul te sapă, iar judecătorul te ameninţă. La acestea se adaugă multe situaţii şi împrejurări care te tulbură, te neliniştesc, te mâhnesc şi te întristează, ducându-te până în pragul deznădejdii. Săgeţile vrăşmaşilor văzuţi şi nevăzuţi te lovesc fără încetare de peste tot. De aceea ai nevoie de armele Sfintelor Scripturi. Te rog să le citeşti, fie că ştii, fie că nu ştii puterea cuvintelor lor. Dacă le citim de multe ori, cele ce învăţăm acolo nu se mai şterg din mintea noastră. Şi adesea, ce nu putem înţelege astăzi, dacă citim şi mâine, înţelegem imediat, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează mintea în chip nevăzut. Pentru înţelegerea Sfintelor Scripturi nu este nevoie de înţelepciune omenească, ci de descoperirea Duhului Sfânt. Dacă cercetăm Scriptura cu atenţie şi nu în fugă, vom dobândi mântuirea propovăduită în ea. Căci dacă ne umplem sufletele de învăţăturile sale, vom afla adevărurile dogmatice şi vom păşi spre viaţa desăvârşită.

Sf. Ioan Gură de Aur

1 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

 Desăvârşit este numai Dumnezeu, chiar şi sfinţii au avut neputinţe, cu atât mai mult noi, oamenii lumeşti şi pătimaşi. De aceea, să fii sigur că jumătatea pe care o cauţi va avea propriile sale patimi şi neputinţe. Bineînţeles că aceasta nu înseamnă că omul este alcătuit doar din patimi, neputinţe şi nimic altceva (ar fi vai de el!). În paralel, are şi virtuţi înnăscute (Scara, Cuvântul 26, 41).

Şi primele virtuţi de frunte care-l înfrumuseţează sunt smerenia şi bunătatea, mai ales bunătatea: „un dram de bunătate valorează mai mult decât sumedenie de cunoştinţe” (proverb popular). Şi iarăşi: „De frumuseţe ţi se face lehamite după 40 de zile, de bunătate nu te saturi nici după 40 de ani” (proverb popular). Omul lipsit de iubire şi de smerenie este nepotrivit (primejdios) pentru familie (şi nu numai pentru ea).

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Editura Tabor, Bucureşti, 2010, p. 21)