3 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 ”Să ne întrebăm dacă a fost cineva mai fericit că ne-a întâlnit în ziua care a trecut. Să ne întrebăm dacă îşi aminteşte cineva că i-am vorbit, bineînţeles cu bunătate, cu linişte. Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru, pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoişti ih ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulţumit cu ceea ce i-am spus sau cu ceea ce i-am făcut. ”

Părintele Teofil Părăian

Sa gandim frumos ca sa traim frumos, Editura Agaton

02 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

”Timpul nostru prin aceasta e înfricoșător : ispitele îl pândesc pe om la orice pas și, de cele mai multe ori, sunt dintre acelea pe care și să le înțelegi e greu. Atitudinea ușuratică de a face compromis cu oricare din cele ale lumii, pe motiv că trăim între oameni și nu în pustiu, și că ne vom pocăi după aceea, este un risc pentru însăși posibilitatea mântuirii noastre! Trebuie să cunoaștem principiile de bază ale ispitelor- ele sunt aceleași de la început, căci diavolul nu este creator, el doar a acumulat experiență și ne face propuneri tot mai viclene. Toată lumea actuală, în esența ei este o propunere(ispită) a diavolului. El doar propune, nu obligă! Toți cei care au ca singur idol pofta lumească, fie ei săraci sau bogați, se prăbușesc în iad!”

 Starețul Antonie

Nota noastra: *Staretul Antonie a fost un batran duhovnicesc, preot de mir de rang inalt care a slujit, după detenţia din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei şi care s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre timpurile de la urmă (avea in jur de 100 de ani la data acestor convorbiri, al carei an este neprecizat, dar este foarte aproape de zilele noastre), iar la scurt timp a trecut la Domnul. Sursa originala de unde a fost preluat textul o constituie cartea: Convorbiri duhovnicesti si invataturi ale Staretului Antonie de Pr. Alexander Krasnov.

01 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

Ateii şi criticii creştinismului se folosesc de episodul Tomei şi al celorlalţi pentru a pune în faţa creştinilor ceea ce ei numesc „criza de credinţă”. Nu vedeţi, argumentează ei, până şi ucenicii s-au îndoit şi n-au crezut. Cu atât mai vârtos vă putem bănui pe voi toţi că nu sunteţi de bună credinţă, că vă-prefaceţi. Şi amintesc şi paradoxala frază a tatălui copilului demonizat: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24), expresie şi ea – zic aceiaşi – a unei credinţe ambigue.

Li se poate răspunde: evangheliştii – cinstiţi, realişti, nefătarnici – n-au falsificat adevărul, nu au ţinut să-l camufleze: au înregistrat momentul de îndoială omenească (şi explicabilă) şi l-au menţionat fară şovăială ori grabă. Dar au consemnat şi declaraţia aceluiaşi Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu! care pune lămurit capăt crizei. Criza e acum depăşită, vremelnica necredinţă risipită. Scurta şi absoluta exclamare a fostului „necredincios” anihilează tot ce a precedat-o. (întocmai cum lacrimile şi strigarea tatălui copilului demonizat rezolvă punctul critic formulat în binomul credinţă – necredinţă).

30 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul spune că au să vină zilele astea - si uite, au si venit. 

Nu spun ei că omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul e chipul si asemănarea lui Dumnezeu. Si Iisus a fost ispitit. I-a spus satana întâi asa: "Spune pietrelor acestora să se facă pâini".

Credinţă şi îndoială

IPS Antonie de Suroj

Credinţa e adesea înţeleasă de oameni ca o capitulare a raţiunii, a inteligenţei. Cu alte cuvinte, credinţa începe în momentul în care nu mai pot gândi creativ, atunci când renunţ la orice încercare de a pricepe raţional pentru că problema e aşa de absurdă, încât singura cale de a o înfrunta e să spun “cred”. Ei bine, acesta poate fi un act de credulitate, un act de laşitate, sau un act preliminar, plin de înţelepciune, care ne învaţă să nu tragem concluzii până nu am înţeles despre ce este vorba. Dar aceasta nu e credinţă aşa cum au înţeles-o marii oameni din toate religiile şi, în mod special, aşa cum o înţelege creştinismul.

În Epistola către Evrei, în capitolul al unsprezecelea, credinţa e definită ca “dovedirea lucrurilor nevăzute”. Noi, în general, punem accent pe “lucrurile nevăzute”, uitând de “dovedirea” sau “certitudinea” lor. Atunci când ne gândim la credinţă, ne gândim la “cele nevăzute”, dar în loc de dovedire, ne raportăm faţă de ele cu un semn de întrebare.

Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi

Deci, fiind seară în ziua aceea, într-una din sâmbete, şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, venit-a Iisus şi a stătut în mijloc şi a zis lor: „Pace vouă!"

Şi acestea zicând, a arătat lor mâinile şi coasta Sa. Şi s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul.

Deci a zis lor iarăşi: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi". Şi aceasta zicând, a suflat şi a zis lor: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute".

Iar Toma, unul din cei doisprezece, care se zice Geamăn, nu era cu dânşii când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: „Am văzut pe Domnul". Iar el le-a zis lor: „De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede"... 

Despre credinţa lui Toma şi puţina noastră credinţă

Într-o carte de curând apărută, «Riscul de a fi ortodox» (interviuri realizate de Costin Nicolescu cu o serie de „curajoşi“ ai ortodoxiei, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003, 335 p), un text reţine atenţia măcar prin titlu. Părintele Dimitrie Balan spune la un moment dat, citându-l pe prof. Simion Mehedinţi: „Un popor şi un individ atâta preţuiesc: cât au înţeles din Evanghelie“ (p. 67-94). Citindu-l, mi-am adus aminte cât de aspru este poporul cu Apostolul Toma atunci când, după înţelepciunea gândului omenesc, îl numesc Toma necredinciosul.

Parte din Evanghelia zilei de acum (Ioan 20, 19-25) s-a constituit în argumentul celei dintâi Evanghelii citite după Înviere, la slujba numită şi „a Doua Înviere“. Atunci, în câte limbi poate sluji soborul sau cunoaşte preotul, cât mai multe aşadar, s-au citit versetele care-l nedumereau pe Toma, căci, nefiind de faţă, nu crede, zicând: „Dacă nu voi vedea în palmele Sale semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“ (Ioan 20, 25). Am insistat asupra mulţimii limbilor în care se citeşte Evanghelia, pentru că, în fond, atât a Doua Înviere, cât şi sărbătoarea Izvorului Tămăduirii prin care am trecut, cât şi această Duminică, prin raportarea pe care o fac la lucrarea Duhului Sfânt, ne obligă să vedem deja că am făcut trecerea de la Triod (cu Cruce, Patimă şi Moarte) la Penticostar (cu Pogorârea Duhului Sfânt, primă roadă majoră a Învierii şi Înălţării Domnului).

Toma credinciosul

 

Predică la Duminica a II-a după Paşti (a Sf. Ap. Toma)

(Evanghelia de la Ioan 20, 19-31)

În Evanghelia acestei Duminici sunt înfăţişate două arătări ale Domnului Celui înviat către grupul mai restrâns al ucenicilor Săi, al acelora pe care El i-a ales şi i-a numit «apostoli» (Lc 6, 13) şi care aveau să fie martorii prin excelenţă ai Învierii Sale.

Mântuitorul S-a arătat viu după patimile şi moartea Sa unui număr destul de mare de persoane. Aceste arătări sunt cele mai importante dovezi ale adevărului Învierii Domnului. Deşi prin Înviere trupul luat de Mântuitorul din Sfânta Fecioară a încetat de a mai fi un trup pământesc, deşi Domnul Cel înviat nu mai ţine propriu-zis de lumea noastră şi nu mai este supus incidenţelor istorice, totuşi, prin faptul că El S-a arătat unor persoane concrete, care au putut da mărturie despre întâlnirile cu El, Învierea este un fapt istoric.

Sfintele Evanghelii (Mt 28; Mc 16; Lc 24 şi In 20-21), Faptele Apostolilor (1, 1-12) şi Epistola I Corinteni a Sfântului Apostol Pavel (15, 3-9) ne vorbesc despre mai multe arătări ale Domnului Celui înviat, fără ca vreuna din aceste scrieri să aibă pretenţia unei prezentări exhaustive. Este vrednic de notat şi faptul că Sfântul Apostol rânduieşte alături de celelalte arătări şi întâlnirea cu Hristos Cel înviat de care s-a învrednicit el însuşi, la câţiva ani după Învierea şi Înălţarea Domnului (I Cor 15, 8-9). Astfel, dacă Sfântul Luca circumscrie seria arătărilor la cele patruzeci de zile dintre Înviere şi Înălţare, Sfântul Apostol Pavel socoteşte că poate trece dincolo de această perioadă şi că întâlnirea (sau întâlnirile) lui însuşi cu Hristos Cel înviat poate (pot) sta alături de cele ale martorilor de la început.

Sf. Ignatie Briancianinov - Predică La Duminica Tomii

 

“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29).

Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea i-a fost adusă la cunoştinţă de către fraţii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grăit Domnul ucenicului care spusese sus şi tare că el nu va crede în învierea Domnului până ce nu se va căpăta dovada vie a acestei întâmplări atât de minunate şi atât de însemnate pentru lume.

“Am văzut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfântului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, cărora li S-a arătat Domnul chiar în ziua învierii Sale, seara, intrând în cămară fără a deschide uşile.

Cămara era zăvorâtă bine de frica urii iudeilor, ce de-abia săvârşiseră uciderea de Dumnezeu şi luaseră toate măsurile împotriva învierii care fusese prevestită.

“De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor”, a răspuns Toma, pe care îl uimise preaîmbucurătoarea veste, şi “de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Nu este minciună credinţa noastră

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina, la Duminica lui Toma

(Ioan 20, 19-31) 

NU ESTE MINCIUNĂ CREDINŢA NOASTRĂ!

Iubiţii mei, astăzi este sărbătoare. Este Duminica a doua a Paştilor sau Duminica lui Toma. Şi se numeşte Duminica lui Toma, pentru că astăzi Biserica noastră a rânduit să se citească Evanghelia care vorbeşte despre Toma.

Ce a fost Toma? Vreun bogat, vreun om de ştiinţă, vreo celebritate a acelor vremuri? Nimic din toate acestea. A fost un sărăcuţ analfabet. Şi totuşi a devenit cunoscut tuturor. Şi dacă oameni mari şi grozavi au fost uitaţi, el trăieşte în memoria tuturor. Ce s-o fi întâmplat? Ceva s-a schimbat în viaţa lui Toma şi sărăcuţul a devenit o mare personalitate. Ce s-a întâmplat?

Într-o zi a auzit că-l cheamă o voce. O voce mai dulce şi decât vocea mamei, o voce care se adresează întregii lumi şi fericiţi sunt toţi aceia care o aud. Este vocea Hristosului nostru. Hristos l-a văzut pe Toma şi a observat că în el se ascunde un diamant. Diamant era dispoziţia lui cea bună. Vino cu Mine, i-a spus Hristos. Şi imediat Toma a lăsat toate şi L-a urmat. A stat lângă el trei ani. A ascultat cuvintele Lui, cuvinte care nu se mai auziseră niciodată în lume. A văzut minunile Lui, care sunt nesfârşite - nenumărate. A văzut sfântă vieţuirea Lui. În felul acesta a crezut şi a spus: Acesta este Hristos, Cel despre care vorbesc profeţiile că va veni. A crezut că Nazarineanul va zdrobi legiunile Romei, îi va izgoni pe ocupanţi, va aşeza un mare tron, va întemeia un regat, cel mai mare imperiu şi va deveni împăratul umanităţii.

29 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

„Cu mare bucurie, în numele Domnului, îți zic și ție: Fiule, fiică, iată, Mama ta!”

Această sărbătoare este prin excelență o sărbătoare a tămăduirii. Toate sărbătorile sunt sărbători ale tămaduirii în Biserică, deoarece Biserica este spital duhovnicesc unde căutăm cu toții alinare și vindecare de bolile sufletești și trupești. Însă, această prăznuire este un dar al Maicii Domnului pentru cei chinuiți de boală și neajunsuri. Am săvârșit după rânduială și sfințirea apei, rugându-o pe Maica Domnului să ne acopere cu Acoperământul ei cel luminos, fiindcă Maica Domnului este izvor de pace, este izvor de curăție, este izvor de tămăduire. Maica Domnului este acoperământ pentru cei săraci, este scăpare pentru cei aflați în primejdii, este toiag pentru cei bătrâni și este alinare pentru cei necăjiți.

Pe Cruce fiind, Mântuitorul Hristos în agonia răstignirii, i-a spus ucenicului Său iubit, Ioan Evanghelistul, încredințându-i-o pe Maica Sa Preasfântă prin aceste cuvinte: Fiule, iată Mama ta! În acea clipă Maica Domnului a devenit și Maica noastră, a tuturor. Așadar, cu mare bucurie, în numele Domnului, îți zic și ție: Fiule, iată Mama ta! Fiică, iată mama ta! Apropie-te cu inima deschisă și cu toată încrederea de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fiindcă ea este Maica noastră a tuturor!

Maica Domnului este Izvorul Apei vieţii

IPS Irineu Pop-Bistriteanul

Dreptmăritori creştini,

Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii. Este foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.

Odată cu primul Paşte, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni sămânţa vieţii şi a învierii.

Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de o minune săvârşită prin apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor, s-a construit o biserică numită „Izvorul Tămăduirii” şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre bucuria celor bolnavi şi îndureraţi.

Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat şi necăjit.

28 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

 

„Unii se minunează cum de mulți dintre creștini nu iubesc pe Hristos. 

De fapt, a iubi pe Hristos nu înseamnă altceva decât a păzi poruncile Lui, dupa cum a zis: «Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel ce Mă iubește» (In 14, 21). 

Prin urmare, cel ce nu păzește poruncile Lui și spune: «Iubesc pe Hristos» nu săvârșește adevarul. Creștinul care nu-L slăvește pe Dumnezeu prin făptuirea rânduielilor Lui și prin păzirea poruncilor Lui nu este cu nimic mai prejos decât cei ce nu cred în Hristos, dacă nu cumva este mai rău decât aceia.”

Sfântul Simeon Noul Teolog – 24 de cuvinte despre viața duhovnicească

27 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Suntem atrasi de duhul lumii acesteia. Ne intereseaza aproape numai ce se intampla in lumea politica, in lumea modei, in lumea sportului, in lumea show-biz-ului. Suntem atat de aglomerati, din pricina serviciului sau a studiilor sau a distractiilor, incat nu mai avem timp sa ne gandim la viata de dupa moarte, la vesnicie. Un crestin trebuie sa incerce sa afle raspunsuri la intrebarile sale in paginile Scripturii, in invataturile Sfintilor Parinti si, nu in ultimul rand, din gura duhovnicului. Este adevarat insa ca numarul duhovnicilor iscusiti scade pe zi ce trece, pe masura ce se apropie sfarsitul vremurilor. Suntem chemati la o lupta eroica: aceea de a adapta vremurilor noastre raspunsurile date de sfinti cu secole in urma. Sa incercam sa descoperim in ce mod ar fi prezentat sfintii insisi invataturile lor daca ar fi trait astazi. Cuvintele ar fi fost cu siguranta altele, dar puterea lor ar fi fost aceeasi.

 Fara credinta cea dreptmaritoare in Sfanta Treime, nu este cu putinta mantuirea crestinului. Fara nadejde in Dumnezeu, orice om se indreapta spre adancul pierzarii. La aceste doua virtuti de temelie ale vietuirii crestine, Sfintii Parinti adauga o a treia, care le intrece pe celelalte doua: dragostea, ce isi are izvorul in Insusi Iisus Hristos. Sfaturile folositoare ale Sfintilor Parinti din vechime, dar si ale unor vestiti traitori din vremea noastra, despre taina credintei ortodoxe cea de necuprins cu mintea, constituindu-se intr-un indrumar duhovnicesc de mult pret pe calea mantuirii crestinului in lumea tot mai confuza a zilelor noastre.

Parintele arhimandrit Paulin Lecca, minunatul duhovnic mutat la cele vesnice in anul 1996

26 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

Sfântul Grigorie Palama despre folosul rugăciunii neîncetate 

 De aceea şi Sfântul Pavel, care a ştiut mai bine decât noi folosul cel mare pe care-l aduce rugăciunea, ne-a îndemnat să ne rugăm neîncetat (I Tes.5, 17). N-a voit el să sfătuiască niciodată vreun lucru greu şi cu neputinţă, pe care nu l-am fi putut împlini, căci atunci ne-am fi arătat ca neascultători şi călcători ai poruncii lui şi drept urmare vrednici de osândă. Ci scopul Apostolului, care a zis să ne rugăm neîncetat, a fost ca să ne rugăm cu mintea noastră, ceea ce este cu putinţă să facem totdeauna. Căci şi când facem un lucru de mână şi când ne plimbăm şi când şedem şi când mâncăm şi când bem, totdeauna putem să ne rugăm cu mintea noastră şi să facem rugăciunea minţii bine plăcută lui Dumnezeu şi adevărată. Cu trupul putem să lucrăm şi cu sufletul să ne rugăm. 

25 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

 

ˇ        Sufletul cu adevarat rational vazând fericirea celor rai si bunatatea celor nevrednici nu se sminteste, dorindu-si fericirea lor în viata aceasta, cum fac oamenii nesocotiti. El cunoaste lamurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vietii cu vremelnicia ei si judecata care nu poate fi mituita. Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare)7

ˇ       Cei ce si-au înnoroiat vesmântul, întineaza si haina celor ce se apropie de ei. Asa si cei rai cu voia si nedrepti la purtare, petrecând cu cei simpli si vorbind cele ce nu se cuvin, le întineaza sufletul prin auz. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Pofta din amintire este radacina patimilor, care sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul zabovind în amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa este dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)28

Sfantul Ioan Maximovici: Cuvant de Sfintele Pasti

  Hristos a înviat! Unde ti-e, moarte, boldul? Unde ti-e, iadule, biruinta?

 Veniti, oameni, sa-i cântam si sa ne închinam lui Hristos, sa slavim învierea Lui din morti!

    Astazi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a si s-a biruit vrajmasul cel temut si neînfrânt pâna acum al neamului omenesc si al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar pacatul l-a lovit cu moarte.

    Multi oameni traiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar si lor le venea sfârsitul. Erau barbati puternici, care-si învingeau toti dusmanii, care supuneau tari si popoare, dar nici unul dintre ei nu a reusit sa biruie moartea.

„Luminează-te, luminează-te Noule Ierusalime…”

Am purtat zăduful postirii au ba, am păstrat inima deschisă către Dumnezeu au ba, am crescut în Hristos au ba, El, Mântuitorul continuă să ne facă bucurie, readucându-ne aminte că suntem Fii Învierii. La vremea slujbei din dimineața Învierii se cântă, ca o solie de iubire: „Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate și Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând și moartea pierzând; Paștile nestricăciunii, lumii de mântuire”.

Suntem dinaintea unui Dumnezeu care ne vrea memoria mereu vie, reaprinsă de bucuria părtășiei noastre cu El și între noi. S-a făcut Om ca pe oameni să-i facă dumnezei după har. Pare că nimic din lucrarea Lui nu mai mulțumește astăzi pe nimeni. Hulit și rănit de atoateștiutori, reflectat deseori greșit de oamenii Săi, prigonit în săli de congrese ori ucis cu fiecare deținut politic, ori sărac ori bolnav neîngrijit, El continuă să spere că oamenii nu vor repeta la nesfârșit greșelile deicizilor, prelungind în veșnicie Săptămâna Patimilor.

24 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Hristos a înviat!

Eu cred în Învierea Domnului nu numai pentru dovezile ce ni le aduc Scriptura şi natura, ci cred pentru că El Însuşi “mi S-a arătat” şi m-a încredinţat că este viu şi lucrează în sufletul meu. Bucuria Paştilor pentru mine nu este numai vestea că a înviat Domnul. Ci este, mai ales, un Iisus viu, Care petrece cu mine, vorbeşte cu mine, Se îngrijeşte de mine, mă sfătuieşte, mă mustră, mă şi bate cînd trebuie… Un Iisus care are grijă de mine ca de un copil al Lui.

Pentru mine, cuvintele Domnului: “Iată, Eu cu voi sunt…” îmi sunt atît de scumpe ca şi “Hristos a înviat!” Eu cred într-un Iisus nespus de bun şi de scump nu pentru că îmi spune Evanghelia acest lucru, ci pentru că am gustat eu însumi din dulceaţa şi bucuriile unei vieţi trăite cu Domnul….

23 Aprilie - Sfatul Sfinților Părinți

„Crucea este începutul mântuirii noastre. 

Crucea este temeiul a mii de bunătăţi. 

Din pricina Crucii, noi, care mai înainte eram lipsiţi de cinste şi batjocoriţi, am fost trimişi acum în rândul fiilor. 

Din pricina Crucii, nu mai rătăcim, ci am cunoscut Adevărul. 

Din pricina Crucii, noi, care mai înainte ne închinam la lemne şi la pietre, am cunoscut acum pe Creatorul tuturor. 

Din pricina Crucii, noi, robii păcatului, am fost aruncaţi la libertatea dreptăţii.