Toţi împreună la Sfânta Liturghie

"Mă gândeam odată cum ar fi să stau la Sfânta Liturghie, iar în Biserică să fie numai persoane pe care le cunosc. Cum ar fi ca toată biserica să fie plină de prieteni, cunoştinţe, rude, părinţi, colegi, profesori, vecini, etc. şi toţi să ne ştim unii cu alţii, oriunde întorci capul să vezi o faţă cunoscută. 

E ciudat uneori când mă duc duminica la Biserică şi conştientizez că o parte din cei dragi ai mei în acel moment fac altceva, se duc în alte locuri. E ciudat pentru că realizezi că alţi oameni nu acordă aceeaşi importanţă lui Dumnezeu şi Bisericii cum i-o acorzi tu, şi prin asta îţi scade puţin entuziasmul, îţi răceşte cu câteva procente credinţa. 

De aceea Biserica suntem noi toţi, din acest motiv ne spun Sfinţii Părinţi că dacă suferă un mădular al trupului suferă tot trupul. Mi s-a întâmplat să fiu la miezul nopţii, de revelion, în Biserică iar o parte din prietenii noştri să fie la petreceri. Ceva era ciudat, nu mă puteam bucura cu toată inimă, mă durea că alţii nu-L cunosc pe Dumnezeu, că Biserica era aproape goală. Raportând această experienţă la un meci de fotbal în care tot stadionul îşi susţine în cor echipa, toţi având acelaşi sentimente: de bucurie când echipă dă gol, de mâhnire când ratează, de întristare când pierde... Atunci înţelegi ce-nseamnă ca sentimentele tale să mai fie şi-n inimile a 30 000 de oameni. 

Mi-aduc aminte cum la meciurile de fotbal din Spania tot stadionul de 80-100 de mii de oameni strigă în cor: "Aiiiiiiiiii" când echipa lor ratează, ca şi cum ar avea o singură voce. Cam aşa ar trebui să fim şi noi în Biserică, toţi să avem aceleaşi gânduri, aceleaşi năzuinţe, sentimentele din inimile noastre să se regăsească şi la sutele sau miile de oameni din viaţa noastră, pe care îi întâlnim zilnic. 

Mi-ar fi mult mai uşor să mă rog lui Dumnezeu când sunt în Biserică văzându-i pe cei dragi lângă mine, e deajuns să le văd chipul frumos şi să-mi aduc aminte de toate problemele şi bucuriile pe care le au, şi să-i pot cere Domnului să-i sprijine. Eram aseară la cumpărături printr-un hypermarket şi mă uitam la feţele oamenilor şi mă gândeam: pentru mine ei toţi sunt străini, dar Hristos Domnul îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, le ştie şi cel mai adânc colţişor al inimii, le cunoaşte toată viaţa şi gândurile. Eu trec pe lângă ei foarte uşor, dar ce m-aş bucurat să-mi fie prieteni! 

Aşa e şi-n Biserică, mai ales pe la oraş, suntem străini unii de alţii, suntem aşa apropiaţi fizic dar aşa departe sufleteşte, deşi stăm sub acelaşi acoperiş, sub privirile Pantrokratorului, gândurile noastre nu se întâlnesc. Va veni o vreme când toţi vom fi în faţa lui Dumnezeu în acelaşi gând, cu aceleaşi năzuinţe." 

(Claudiu) 

Sursa: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/