Nu vom găsi niciodată cuvinte din destul pentru a lămuri taina întânirii prăznuite în Duminica aceasta, a femeilor mironosițe (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8). Cântarea Bisericii spune: „Pentru ce amestecați mirurile cu lacrimi, ucenițelor? Piatra a fost răsturnată, mormântul a fost golit; vedeți stricăciunea zdrobită de Viață, pecețile mărturisind deslușit aceasta; pe străjerii celor neascultători greu dormind; firea cea muritoare s-a mântuit în trup de Dumnezeu, iadul se tânguiește. Alergând cu bucurie, spuneți Apostolilor că Hristos, Cel Ce a omorât moartea, Cel întâi-născut din morți, va merge mai înainte de voi în Galileea”. (Vecernie, alcătuirea lui Cumula). Taina alergării acestora la mormânt, curajul de a străbate răceala primei dimineți în care ai conștiința că Dumnezeu a murit. Așa credeau femeile mironosițe, că Dumnezeu a murit. Nu ca altă dată, și acum, filosofii. Ei cred că El a murit și se îngâmfă cu această afirmație. Ele nu! Ele credeau că a murit și aleargă purtând mir. Nu mai e nicio frică în ele. În fond, dacă e mort Dumnezeu, ce rău mai mare se poate întâmpla? Și amestecă lacrima cu mirul, durerea cu nădejdea, frica cu dragostea și credința.
Iar Hristos Domnul nu le dezamăgește. Nu, nu este acolo! Întâlnirea nu se face dincolo de piatra mormântului și piatra de pe sufletul lor hămesit de durere. Ci afară din mormânt, în lumina zorilor celei dintâi zile ale săptămânii. Nu, nu mai era Sabatul. Dovadă că ele cumpără mir și urcă înt-un cimitir. Ele nu țin odihna Legii, ci pacea Învierii. Puterea ce izbucnește din hăul morții biruite zguduie lumea. În fond, este Prima Duminică, Prima Zi a Domnului și nu simplă zi de împlinit formalități. Formalitățile îngropării le ticluiseră ceilalți, neascultătorii. Învierea nu se formalizează.
Aici e taina miresiei Duminicii! E ziua în care, feciorelnic, sufletul omenesc primește bucurie de la Domnul cel Înviat. Femeile poartă mir și lacrimă. Îl reprimesc pe Mire și Surâsul ce vindecă încrunteala lumii. Maica Domnului nu urcă pe colina înmormântării, zic unii, rânjind a satisfacție. Așa este, nu urcă acolo, pentru că nu plecase niciodată de lângă Mormânt. E tainicul martor a Învierii din care irumpe lumii miresia feciorelnică a credinței. Căci, nu-i așa, știm cum Îngerul a stigat Celei pline de Dar...
Faceți, dar, din Duminici urcușuri spre Cel Înviat. Sigur sufletul vostru e mai mult decât un grătar la iarbă verde, ori un somn prelungit. Sufletul vostru e curajos și nădăjduitor. Urmați-l și cu trupul!
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!