"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

vineri, 19 aprilie 2024

19 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 


„Tu, Doamne, aprinzi  făclia  mea,  Dumnezeul

meu, tu luminează întunericul meu!”(Ps. 17, 30).

 

Cea mai veche şcoală a omenirii este rugăciunea. Când încă nu erau dascăli şi abecedare, oamenii îşi munceau mintea şi îşi mângâiau inima prin rugăciuni: învăţau rugăciuni, cântau rugăciuni - se bucurau şi se luminau prin rugăciuni. Şcoala rugăciunii, mai întâi, a îmblânzit firea, a deşteptat mintea şi a întărit virtutea omului.

De când există omul, religia şi mai ales Biserica, rugăciunea împlineşte un foarte însemnat rost curăţitor şi sfinţitor, luminător şi îndreptător. După cuprinsul lor, Biserica ne învaţă trei feluri de rugăciuni, întemeiate pe cele trei virtuţi religioase ale Evangheliei:

-  rugăciuni de laudă, întemeiate pe credinţă;

-  rugăciuni de cerere, întemeiate pe nădejde; şi

-  rugăciuni de mulţumire, întemeiate pe iubire – toate având un rost şi un folos luminător şi mântuitor.

Sfinţii Bisericii au cuprins şi propagă în (prin) rugăciuni toate învăţăturile religiei creştine, toate dogmele, poruncile şi virtuţile, prin care se luminează şi se desăvârşeşte sufletul creştinului. În rugăciuni avem cuprinse, lămurite şi cântate învăţăturile despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (toate rugăciunile încep cu invocarea lui Dumnezeu; vezi îndeosebi rugăciunile Liturghierului şi ale Molitfelnicului), despre lume şi om, despre păcat şi osândă, despre Biserică şi mântuire, despre trup şi suflet, moarte şi viaţă, durere şi fericire. Rugăciunea trece prin faţa ochilor minţii gândurile pe care trebuie să le cugetăm, adevărurile pe care să le trăim şi păcatele de care să ne ferim. Rugăciunea ţine mereu conştiinţa trează şi religia vie. Rugăciunea - vorbirea smerită cu Dumnezeu - e „sângele Bisericii”.

„Precum este mai mare vederea decât toate simţurile, aşa şi rugăciunea este mai mare decât toate faptele bune”.

Toţi avem trebuinţă de rugăciune, ca plantele de apă şi holdele de soare. Trupul e mort fără de suflet şi sufletul fără de rugăciune, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Creştinul strigă către Dumnezeu, strigă tare, ca şi orbul din Ierihon (Mc. 10, 48) - să nu ia altul binecuvântarea de la El, înaintea lui.

va urma

preot Ilarion V. Felea - Spre Tabor, vol. III, Luminarea, edit. Crigarux, Piatra Neamţ, 2008


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!