Pastorala Preasfințitului Părinte Nestor la praznicul Nașterii Domnului

 † NESTOR,

Prin Harul lui Dumnezeu,

Episcop ales al Episcopiei Devei şi Hunedoarei

NAȘTEREA LUI DUMNEZEU DIN CER PE PĂMÂNT

ȘI NAȘTEREA OMULUI DE PE PĂMÂNT ÎN CER

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Frățească îmbrăţişare cu prilejul praznicului Nașterii Domnului!

Iubiți creștini hunedoreni,

Marele Praznic al Nașterii Domnului, Sărbătoare a bucuriei prin excelență, ne întâmpină, în anul acesta, la capătul unei perioade presărate cu multe evenimente, care ne-au răscolit sufletul cu trăiri dintre cele mai diverse: întristare, teamă, incertitudine, nesiguranță, neîncredere, toate cauzate de efectele nefericite ale unei molime care, pentru un al doilea an consecutiv, a semănat o grea suferință pe întreg mapamondul și care pentru mulți s-a făcut pricină a plecării din această viață înainte de vreme.

Teama de moarte în fața unei boli încă fără leac a reușit, în doar doi ani de zile să schimbe traiectoria mersului întregii planete, influențând legăturile dintre oameni, concepția despre sănătate și boală, despre viață și moarte, în prezent, în lume existând multă neîncredere că oamenii ar mai fi capabili de dragoste unul față de celălalt și că ar mai avea disponibilitatea de a lupta cu sinceritate și cu sacrificiu unul pentru binele celuilalt.

Pastorala ÎPS Laurenţiu de Crăciun: Exemplul magilor trebuie să ne fie pilduitor; Istoria adevărată o scrie Dumnezeu, nu oamenii

 † LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

An de an, Sărbătoarea Naşterii Domnului este pentru noi toţi un reper şi un prilej de negrăită bucurie şi de nădejde. Oricât de multe întristări am întâmpina şi prin oricât de multe încercări am trece, bucuria acestui praznic nu o poate lua nimeni de la noi, aşa cum ne-a promis Mântuitorul nostru, că orice vom cere în numele Lui Tatăl ne va da nouă (cf. In 16, 23). Suntem acum sub ploaia de daruri ale iubirii Sale, căci El, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptății, ne cercetează pe noi, Se coboară la noi pentru a ne lumina viețile, pentru a ne dărui viaţa Sa, pentru a ne face ai Săi. Aceasta este bucuria noastră în aceste zile luminoase: ne întâlnim şi ne unim cu Dumnezeul nostru cel viu, cu Ziditorul a toate, Care Se face om pentru a putea să ne ridice la Sine şi să ne facă dumnezei după har. Bucuria aceasta este fără de sfârșit şi cu cât o gustăm mai mult cu atât simțim că încă de aici, de pe pământ, ne împărtășim de fericirea vieţii veșnice.

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel - 2021

 † DANIEL

Prin harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei

şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler

şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor

Har, pace şi bucurie de la Domnul Nostru

Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări

„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.

Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.

Naşterea Domnului, sărbătoarea familiei

IPS Justinian

”Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție”.

Acum, în aceste zile zbuciumate, Neamul nostru – Neam Creştin – s-a pregătit pentru Sfintele sărbători ale Naşterii Domnului. Acestea sunt sărbătorile bucuriei şi speranţei, sărbătorile în care noi, creştinii, preamărim Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Copiii noştri se pregătesc şi în acest an să-L preamărească pe Iisus Hristos prin colindele străbune, pe care le-am moştenit de la tata, de la mama noastră, de la moşii şi strămoşii noştri.

PREDICĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în ziua cea sfântă a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mai înainte de a intra în miezul textului evanghelic, îngăduiţi-i preotului, omului şi fra-telui frăţiilor voastre, să vă dorească cu bucurie ca toate sărbătorile mari ale anului să le ţineţi cu Hristos, pentru Hristos şi în Hristos, cu bucurie mare, bucurie care, iată, este şi mesajul central al Evangheliei şi al Evangheliilor Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ce ne spun Evangheliile despre Naşterea Lui iată vom citi împreună. Din Evanghelia de la Luca, la capitolul 2, citim următoarele:

ȘI IATĂ, STEAUA A VENIT ȘI A STAT. UNDE…?

În ghidul de iconografie bizantină, urmând îndeaproape relatările Evangheliilor canonice ale sfinților Apostoli Matei și Luca, Nașterea Mîntuitorului Hristos este reprezentată și printr-o rază mare de lumină dumnezeiască, ce coboară din bolta cerului, pînă ce ajunge pe capul Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o cruce.

Creștinismul este religia sărbătorii. Oriunde nu se pregătește Nașterea lui Hristos Dumnezeu, după duhul și rînduiala pe care El ni le-a lăsat, nu este sărbătoare plinită și primită. Astăzi, pericolul pierderii identității creștine trebuie să aibă prioritate, o prioritate în ascultarea de Dumnezeu și nu de oameni.Fără un mare eroism, sărbătoarea nu poate fi sărbătoare, devine încă o dată ceva de rutină, protocolar, ”domnule/frate, am făcut-o și anul acesta: am tăiat porcul, am cumpărat brad și l-am împodobit cu artificii, am invitat nașii și prietenii să ne bucurăm după obiceiul străbun”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel - Predică la Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină)

Care e sensul vieții când conținutul ei nu e Hristos?

 Un articol de: Marcel Tang 

Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină) Luca 14, 16-24

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.

„UN OM A FĂCUT CINĂ MARE”…

 

(Lc 14, 16-24).

În Evanghelia de duminică, Iisus a spus o pildă. Omul din Evanghelie care a făcut cină închipuie pe Dumnezeu. Iar „cina cea mare” înseamnă mântuirea şi fericirea noastră veşnică. În vremile acelea, Iisus a spus pilda ca o mustrare pentru iudei, căci pe ei i-a chemat mai întâi Evanghelia la mântuire, dar ei n-au voit „să intre”; şi atunci au fost chemaţi cei „orbi, şchiopi”, adică păgânii care n-aveau nici o lumină şi nici o cunoştinţă despre Dumnezeul cel adevărat. Dar pilda din Evanghelia de duminică se potriveşte nu numai pentru mustrarea iu­deilor, ci se potriveşte şi pentru noi şi datoriile noastre sufleteşti. Dumnezeu cheamă şi astăzi pe toţi oamenii la cina cea mire a mântuirii şi fericirii veşnice. Dar nu toţi, ci numai puţini ascultă che­marea Domnului Dumnezeu. Ca şi pe chemaţii din Evanghelie, aşa şi pe creştinii de astăzi îi opreşte şi îi departă de la cina mântuirii alergările şi grijile averilor, lăcomia avuţilor şi poftele cele rele şi neînfrânate. Evanghelia de duminică este oglinda vremurilor noastre, pentru câ parcă niciodată n-au fost atât de mulţi oameni cari să-şi uite atât de mult grija şi grijile sufletului ca astăzi.

PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ

 

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a fă-cut cină mare şi a chemat pe mulţi.

Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata!
Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa.
Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea (Lc 14, 16-24).

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.

Când Dumnezeu te cheamă la Cină…

 Se simte că se apropie Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Duminica aceasta devine definitorie pentru a gândi asupra Întrupării Domnului Hristos. Pe de  o parte, avem prăznuirea Sfinților Strămoși. Pe de alta, o chemare la cină (Luca 14, 16-24). În Duminica ce vine vom asculta Cartea Neamului Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 1, 1-25). Insistența  aceasta pe genealogie, pe rădăcina umană a Întrupării, ține, vizibil, de voința lui Dumnezeu de a nu-L socoti pe Fiul Său, Unul Născut, un accident genetic, o frângere de sens uman. Insistența pe genealogia Sa descoperă sufletelor noastre Întruparea, fondul uman, împărătesc și rabinic deopotrivă, din care Hristos Domnul Și-a luat firea umană. Cine crede în întâmplare e momentul să învețe, prin taina lecturii acesteia din Scriptură, că nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator, face parte din lucrarea purtării de grijă asupra lumii pe care Dumnezeu o poartă de la Facere asupra noastră. Și încă ceva. Ne arată, vorba Părintelui Nicolae Steinhardt și a lui Petre Țuțea, că Hristos nu are buletin de Focșani, adică are un timp și un loc al nașterii Sale, fără de care profețiile ce-L priveau nu s-ar fi împlinit în persoana Sa. Atenție dar, Hristos nu admite naționalisme obscure și detruncheri din duhul Scripturii.

Cuvânt al Sf. Ignatie Briancianinov la Pilda celor poftiți la cină

Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pre mulţi (Lc. 14, 16).

Iubiţi fraţi! Astăzi, Evanghelia ne istoriseşte despre un om necunoscut care a dat un ospăţ măreţ, la care au fost chemaţi numeroşi oaspeţi. După aceea, Evanghelia stăruie asupra unui fapt ciudat: la masă au luat parte nu cei chemaţi la început, ci cu totul alţii. Strălucitul ospăţ a fost dat seara, şi ca atare este numit Cină Mare. “Seară” numim cele din urmă ceasuri ale zilei, dinainte de venirea nopţii.

Istorisirea despre Marea Cină este o pildă prin care Domnul nostru Iisus Hristos a zugrăvit în culori vii Împărăţia lui Dumnezeu, pe care Tatăl Ceresc a gătit-o de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34) pentru aleşii Săi – a zugrăvit-o arătând şi cum a fost primită buna vestire despre această Împărăţie de către omenirea care a fost chemată la ea.

Pe toţi, până la unul, ne aşteaptă moartea; suntem datori cu toţii să intrăm pe porţile morţii în veşnicie şi să rămânem în veşnicie pentru totdeauna. Viaţa pământească este cămara din care se intră în veşnicie. Este ca o anticameră strâmtă şi neaerisită înaintea unor iatacuri măreţe şi nespus de neîncăpătoare. În veşnicie este gătită pentru noi Împărăţia lui Dumnezeu; în afara ei e nesfârşită amărăciune, nenorocire ce niciodată nu va înceta, plângere şi tânguire ce niciodată nu vor cunoaşte mângâiere şi niciodată nu vor amuţi. Dacă mâine, peste o săptămână, peste o lună, ar avea să se întâmple ceva ce ne-ar hotărî soarta pământească fie în bine, fie în rău, oare n-am lua toate măsurile, nu ne-am da toată osteneala pentru a îndrepta curgerea întâmplărilor spre deznodământul dorit de noi? Deci, să ne întoarcem luarea-aminte spre soarta noastră din veşnicie. Să lepădăm somnul trândăvirii şi al uitării, în care suntem cufundaţi; să lepădăm orbirea, să lepădăm amăgirea de sine, ce face ca omului să i se pară nesfârşită viaţa sa pământească. Să credem în adevărul cel mai vrednic de crezare. Să credem că pe toţi ne aşteaptă moartea, de care nu putem scăpa. Pe cât de neîndoielnic este faptul că vom muri, pe atât este de neapărată nevoia să ne îngrijim pentru soarta noastră din tărâmul de dincolo de mormânt. În acest scop, să cercetăm pilda Domnului nostru despre Marea Cină.

DOUĂ CHEMĂRI – Parabola celor poftiți la cină

Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană

(Luca 14, 16-24)

Citind sau ascultând această parabolă, ne întrebăm: Este una ușor de înțeles? La o primă lectură și ascultare am fi tentați să răspundem pozitiv: Da! Am înțeles totul! Dar, reflectând mai mult asupra ei, vom vedea că răspunsul este mult mai complicat decât un simplu Da! Pilda ridică mult mai multe întrebări decât am crezut la început, iar răspunsul la ele nu este nici el chiar foarte simplu și nici ușor de dat. Dar să vedem despre ce este vorba.

Într-una din zile, Mântuitorul Hristos a fost invitat la masă în casa unui fariseu. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că acest fariseu era chiar unul dintre mai-marii acestei grupări religioase. Era un fruntaș al lor: „Şi a intrat El să mănânce în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta și ei Îl pândeau” (Luca 14, 1).

În casa lui s-au adunat și alți farisei, dar și mulţi cărturari, unii venind doar să-L prindă pe Iisus în cuvânt. Luca ne spune clar că și de data aceasta „ei Îl pândeau” (Luca 14, 1). Așadar, în acest context, Mântuitorul Hristos rostește Parabola celor chemați la Cină. Și iată ce spune El.

Europa o reprezintă pe femeia gârbovă

Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, şi i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile; şi îndată s’a îndreptat, şi slăvea pre Dumnezeu. (Lc. 13:12-13)

Tâlcuirea modernă: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s’a aplecat atât de jos, încât s’a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului, şi nu mai poate respira decât duhorile pământului. Să-i vorbeşti despre cer înseamnă să-i vorbeşte despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei fiinţă e atât de gârbovită încât, cu simţurile ei, nu poate percepe decât ceea ce e jos, ce e din pământ, ce e mai prejos de om.

Dezlegătorul neputinţelor

Duminica a 27-a după Rusalii – Luca XIII, 10-17)

 Hristos, sâmbăta, în sinagogă. Se întâlneşte cu „o femeie stăpânită de un duh necurat, de slă­biciune“ (Luca XIII, 11). După ce mai înainte arătase cum trebuie să te porţi cu un smochin uscat (Luca XIII, 6-9), aplicând tăierea ca pedeapsă pentru nerodire (Luca XIII, 9), iată-L acum în faţa unei femei uscate, gârbovite, care, desigur, în 18 ani de boală, nu adusese roadă, starea ei făcându-o „neroditoare“, neaducătoare de nici o roadă care să ia ochii celorlalţi. Domnul Hristos nu ezită să o vindece – „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta“ (Luca XIII, 12), fiind „parola“ prin care duhul este desconspirat. Este obligat să iasă din femeie, aceasta „slăvind pe Dumnezeu“ (Luca XIII, 13).

Ziua Domnească

Duminica a XXVII-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 13,10-17

¹⁰ Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. ¹¹ Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; ¹² iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. ¹³ Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. ¹⁴ Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! ¹⁵ Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? ¹⁶ Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? ¹⁷ Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.

1. Vindecări în zi de sâmbătă.

 Evanghelia acestei Duminici ne vorbeşte despre o altă mare minune a Mântuitorului.

FEMEIA GÂRBOVĂ

(Duminica a 27-a după Rusalii)

Ca şi altor pătimitori, Domnul, din proprie iniţiativă şi nesolicitat, îi vine în ajutor femeii gârbove pe care o află printre enoriaşii unei sinagogi într-o zi de sâmbătă. Din milă şi bunătate; întru mărirea lui Dumnezeu; ca să se vădească puterea Tatălui şi a Fiului. O vede, o cheamă, o vindecă – totul în pripă, cu iuţeala fulgerului. Textul istorisirii evanghelice nu-i mai puţin concis şi ritmat decât al celebrei scrisori prin care, din Orient, Cezar vestea senatului: veni, vedi, vici.

Este în capacitatea aceasta a Mântuitorului de a vedea suferinţa celorlalţi, a lua aminte la ea, a o zări de îndată şi de a se concentra asupră-i, o imensă milă şi totodată o sensibilitate (omenească) de natură a iuţi bătăile inimii celui care citeşte Evanghelia aceasta (Luca 13, 10-17), ori Pericopele paralele: Matei 12, 9-l4; Marcu 3, l-5; Luca 6, 6-l1 (toate trei se referă la omul cu mâna uscată, sau Luca 14, l-6, referitoare la bolnavul de idropică) şi a isca într-însul nebănuite simţăminte de înfiorare şi compătimire. Curând, însă, măreţia şi tăria înduioşătoare a tabloului evocat de Sfântul Evanghelist Luca sunt parcă înceţoşate de veninoasa intervenţie intempestivă a mai marelui locului.

În femeia gârbovă din Evanghelie ar trebui să ne vedem pe fiecare dintre noi în parte, și toată omenirea la un loc

 Pr. Claudiu Melean

“Preacucernice si iubite parinte, iubiti frati intru Hristos,

Am inceput sa tresarim – cred ca fiecare dintre noi – dimineata, cand am vazut zapada, si acum am tresarit din nou cand am auzit cuvintele, pentru ca simtim bucuria Craciunului cum se apropie pas cu pas de sufletele noastre. Si parca ni s-au descretit fruntile, parca ni s-a indreptat spatele, parca viata duhovniceasca incepe sa intre mai cu putere in inimile noastre, mai ales ca am venit astazi la Sfanta Liturghie.

Biserica ne-a asezat inaintea inimilor noastre o Evanghelie, o minune pe care Domnul Iisus Hristos o face si care nu are in sinea ei un lucru spectaculos ca si multe alte minuni: o femeie garbova, o femeie cocosata, ”o femeie care nu se putea indrepta nicicum” – ne zice evanghelistul Luca, in cap. 13. Venise in zi „de sambata” in sinagoga. Stiti ca evreii merg sambata, praznuiesc „sambata” ca zi de odihna. Venise in sinagoga, si acolo o vede Mantuitorul. Adica in aceasta suferinta a ei, ii zice doar cateva cuvinte:

„Femeie, esti dezlegata de neputinta ta!”

Doi gârbovi izgoniți din Eden

 – Predicã la Duminica a 27-a dupã Rusalii (Luca 13, 10-17) –

Evanghelia Duminicii a 27-a după Rusalii, de la Luca, capitolul 13, versetele 10-17, ne pune înainte o vindecare deosebită pe care a făcut-o Hristos unei femei gârbove, adică aplecată spre pământ, o fiică a lui Avraam, cum o numeşte Mântuitorul. Avraam era tatăl tuturor credincioşilor, dar cum toţi fiii lui Avraam erau căzuţi în neascultare, sufereau legaţi de satana. Raiul era închis, şi sufletele tuturor oamenilor ajungeau în iad, ajungeau la acela care le-a legat prin păcat. Şi această femeie de 18 ani era legată. Cifrele sunt simbolice în Sfânta Scriptură. Optsprezece este format din cifra şase de trei ori. A fi legat de satana înseamnă a petrece de trei ori şase ani, 666, cu această pecete a păcatului asupra ta avându-o toată viaţa până când ajungi, în sfârşit, în ziua a şaptea, ziua Sabatului, care este ziua întâlnirii cu Iisus Hristos.

Mântuitorul întreabă dacă se cuvine ca această femeie să fie dezlegată în ziua Sabatului. Dar El a venit tocmai pentru ca pe noi, oamenii, umanitatea gârbovită, aplecată din cauza păcatelor, să ne elibereze şi să ne îndrepte, adică să ne reaşeze în normalitatea în care am fost la început când Dumnezeu ne-a creat. Ce frumoşi au fost Adam şi Eva în Eden!

Actualitatea Evangheliei | Evanghelia Duminicii a XXVII-a după Rusalii (Vindecarea femeii gârbove) » Îndemnul la fapta milostivă

 Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVII-a după Rusalii, care ne prezintă vindecarea unei femei gârbove, are profunde înţelesuri duhovniceşti şi o legătură strânsă cu perioada de post în care ne aflăm, ca timp de pregătire pentru sărbătoarea mare şi sfântă a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Această Evanghelie ne dezvăluie, în acelaşi timp, puterea lui Dumnezeu, arătată în Mântuitorul Iisus Hristos, ca putere a iubirii vindecătoare, şi virtuţile ascunse ale femeii gârbove, care de optsprezece ani era robită de o legătură nevăzută a Satanei, sub forma unei neputinţe trupeşti.

Evanghelia ne spune că, pe când se afla într-o sinagogă, Mântuitorul Iisus Hristos a văzut o femeie gârbovă, aplecată cu faţa spre pământ şi care suferea astfel de optsprezece ani. Ea nu putea să ridice privirea în sus, nici să vadă feţele oamenilor, nici albastrul cerului. Totuşi, această femeie, în pofida bolii şi a neputinţei ei, venea cu regularitate la sinagogă spre a se ruga lui Dumnezeu, poate nu atât pentru vindecarea trupului său, cât pentru mântuirea sufletului său. Femeia gârbovă unea răbdarea bolii ei apăsătoare cu lucrarea rugăciunii ei stăruitoare.