Dacă ne-a afectat vara aceasta în ceva fundamental, odată cu toată drama de la Caracal, ne-a afectat în siguranța vieții pentru copiii noștri. Aici nu mai încap cuvinte de ocolire a adevărului și nici discuții politice. Nu putem negocia cu nimeni trădarea copilăriei românești la modul în care ea se adâncește de ani buni. Sub ochii noștri. Și, oricât am lucra de acum înainte pentru redresarea situației, generații întregi și-au pierdut stabilitatea și încrederea că pot dispune de un ajutor competent și imediat în situații de risc – indiferent cât și de unde s-ar naște riscul acela. Dinaintea unei atare provocări de risc de Țară, Hristos ne pune la suflet Nașterea Maicii Sale. Un soi de balsam ceresc peste rana lipsei de ceresc în care ne trecem zilele. Vor fi unii care vor zice, pe bună dreptate, că Nașterea Maicii Domnului nu este prezentă în Evanghelie. Aș adăuga că nici Adormirea ei. De la a cărei prăznuire nu a trecut tocmai mult timp. Dar asta nu înseamnă că aceea care L-a născut pe Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, nu s-a născut și nu a trăit propria viață. Din care, ici colo, Biserica a identificat artefacte de viață cotidiană a unei mame sfinte. Cumințenie, discreție, inteligență, feminitate verticală, empatie și iubire pentru Fiul Său și lucrarea Sa sunt remarcabile și în Evanghelie
