11 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Ce primează, dragostea sau iubirea? Care este mai plăcută Domnului?

Cele două cuvinte sunt sinonime, dar este adevărat că „dragoste” poate să aibă și alte conotații, prost folosite.

Acum nu se mai spune la spovedanie „Am păcătuit, am avut relații cu cutare, cu cineva”, ci se spune „Am făcut dragoste” și eu spun: „Foarte bine”. Acela imediat „Cum să fie bine, părinte? M-am culcat cu fata asta”. „Păi, înseamnă că n-ai făcut dragoste, ci ți-ai bătut joc de ea”. Deci nu putem spune în cazul de față „am făcut iubire”, observați? Deci „am făcut dragoste” este puțin denaturat folosit, putem să îl folosim așa, chiar dacă nu este așa, dar „am făcut iubire” este exact ca în expresia cu colbul și cu praful. Poți să spui „praf de pușcă”, dar nu poți să zici „colb de pușcă”. Pe când praful și colbul sunt sinonime. Sau poți să zici inimă, poți să zici cord, dar poți să zici „te iubesc din toată inima”, dar nu poți să zici că „te iubesc din tot cordul”. Cam așa stau lucrurile.

10 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Crucea, geometric și simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual și material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească și pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic și cardinal, ne expune în dubla – paradoxala, perpendiculara, fundamentala – noastră solemnă și derizorie situație de făptură care ține deopotrivă de lume și de cer. 

Pr. Nicolae Steinhardt

Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. 

Sf. Isaac Sirul

9 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

„Crucea ni s-a dat semn pe frunte în același chip în care s-a dat lui Israil tăierea împrejur. Prin ea ne despărțim cei credincioși de cei necredincioși și ne cunoaștem. 

Crucea este pavăza, arma și trofeul contra diavolului.

Crucea este pecetea pentru ca să nu ne atingă nimicitorul, după cum spune Scriptura. 

Crucea este scularea celor căzuți, sprijinul celor care stau, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriți, călăuza celor convertiți, desăvârșirea celor înaintați, mântuirea trupului și a sufletului, izgonitorul tuturor răutăților, pricinuitorul tuturor bunătăților, distrugerea păcatului, răsadul învierii, pomul vieții veșnice.”

Sf. Cuv. Ioan Damaschin

8 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

O iubim pe Maica Domnului!

O iubim, pentru că simțim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel adresat lui Pavel: „Puterea Mea se arată în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). O putem vedea pe această plăpândă fecioară a Israelului, pe această fată firavă, biruind păcatul în ea însăși, biruind iadul, biruind totul prin puterea lui Dumnezeu care este în ea.

De aceea, în momente precum persecuțiile, când cu adevărat puterea lui Dumnezeu nu se arată în nimic altceva decât în slăbiciune, Sfânta Fecioară se înfățișează ochilor noștri într-un mod atât de miraculos, atât de puternic.

7 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Adu-ţi aminte de căderile celor puternici şi smereşte-te în virtuţile tale. Aminteşte-ţi căderile cele grele ale celor ce au căzut demult şi s-au căit, de asemenea, înălţimea şi cinstea de care s-au învrednicit după aceea; şi vei căpăta îndrăzneală în pocăinţa ta… pedepseşte-te pe tine însuţi şi vrăjmaşul tău va fugi când te vei apropia. 

Împacă-te cu tine însuţi; şi se vor împăca cu tine cerul şi pământul. Străduieşte-te să intri în cămara ta lăuntrică şi vei vedea cămara cea cerească; pentru că şi una şi cealaltă sunt acelaşi lucru şi, intrând într-una, le vei vedea pe amândouă. Scara acelei împărăţii este înlăuntrul tău, ascunsă în sufletul tău.

(Sfântul Isaac Sirul, Despre rugăciune și trezvie în învățăturile Sfinților Părinți,Editura Egmenița, p. 339 )

Nevoia de copilărie – Nașterea Maicii Domnului

 

Dacă ne-a afectat vara aceasta în ceva fundamental, odată cu toată drama de la Caracal, ne-a afectat în siguranța vieții pentru copiii noștri. Aici nu mai încap cuvinte de ocolire a adevărului și nici discuții politice. Nu putem negocia cu nimeni trădarea copilăriei românești la modul în care ea se adâncește de ani buni. Sub ochii noștri. Și, oricât am lucra de acum înainte pentru redresarea situației, generații întregi și-au pierdut stabilitatea și încrederea că pot dispune de un ajutor competent și imediat în situații de risc – indiferent cât și de unde s-ar naște riscul acela. Dinaintea unei atare provocări de risc de Țară, Hristos ne pune la suflet Nașterea Maicii Sale. Un soi de balsam ceresc peste rana lipsei de ceresc în care ne trecem zilele. Vor fi unii care vor zice, pe bună dreptate, că Nașterea Maicii Domnului nu este prezentă în Evanghelie. Aș adăuga că nici Adormirea ei. De la a cărei prăznuire nu a trecut tocmai mult timp. Dar asta nu înseamnă că aceea care L-a născut pe Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, nu s-a născut și nu a trăit propria viață. Din care, ici colo, Biserica a identificat artefacte de viață cotidiană a unei mame sfinte. Cumințenie, discreție, inteligență, feminitate verticală, empatie și iubire pentru Fiul Său și lucrarea Sa sunt remarcabile și în Evanghelie

Născuți din nou în Hristos, prin Duhul Sfânt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Bucuria mea, Hristos a înviat!” – așa îi întâmpina Sfântul Serafim de Sarov pe toți cei pe care-i întâlnea. Iată un element din biografia smeritului Serafim care ne spune multe despre înălțimea sa duhovnicească, dar și, în general, despre ce înseamnă a fi creștin. Căci mulți rostesc acest salut – este adevărat că unii o fac numai cu jumătate de gură ­–, dar puțini sunt cei la care această proclamare a Învierii Domnului are puterea pe care o avea la Sfântul Serafim. Căci, într-adevăr, salutul nostru pascal are o mare și negrăită putere. Însă vestirea „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat!” își vădesc întreaga lumină și putere numai în ființa, în graiul și în viața acelora, cu adevărat, și ei au înviat.

Chemarea Crucii

 

Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenței lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, Care folosise exemple din viața pământească pentru a limpezi înălțimile cerești, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocații: Cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești? (Ioan 3, 12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrățișează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor  și vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiți tocmai de dușmanul Crucii. Evanghelia Duminicii face amintire de un moment greu al neamului lui Israel: atunci când evreii au fost salvați privind spre un șarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălțat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 14-15). Oare să fie Hristos idolatru și închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenției lui Dumnezeu în planul vieții poporului lui Israel? Nu! Dumnezeu nu a vindecat simbolic pe cei atinși de mușcătura morții. Fiul Omului, înălțându-Se pe muchia de blestem a Crucii, pe noi ne-a izbăvit din moarte, real și veșnic!

Naşterea din nou în Duh

Arhim. Zaharia Zaharou

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui.

NICODIM – nădejdea nebună a intelectualilor sfârșitului de veac.

 Lui Nicodim, Domnul îi vorbeste ca unui om inteligent si cult (Ioan 3). Îl califica „învatator al lui Israel”. Drept pentru care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grairi sfatoase, ci îi dezvaluie pe nepusa masa tainele finale si principiile de capetenie ale noii legi. Ca pentru o fata bisericeasca si ca pentru un profesionist, ataca nemijlocit partea practica a problemei în cauza: însesi procedeele si conditiile sine quibus non ale mântuirii. Tonul e grav, de explicatii lesnicioase nici pomeneala. S-ar zice ca Domnul urmeaza preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tâlcuieste astfel: trag nadejde ca nu-s usor de înteles, ca îti dai seama de complicatia si de greutatea subiectului ce îl abordam, de încrederea ce-ti dovedesc expunându-ti nu gânduri conventionale în cuvinte oarecare, ci framântarile cugetului meu celui mai intim, mai nedeslusit. Asa si Mântuitorul: nu vrea sa-l crute pe fariseu, sa-l menajeze, sa-i îndruge vorbe degraba inteligibile, sa-l amageasca a crede ca-i împartaseste adevaruri simple, sa-l cucereasca în doi timpi si trei miscari. Semne nu-i va da. Si-i aplica regula: celui ce are mult, mult i se va cere. Domnul nu se sfieste a-l ului si, oricum, nu-si pierde vremea cu preambuluri si pregatiri. Da brânci unuia care nu stie a înota si-l azvârle în apa adânca. Parca mai mult ca oricând, Hristos se învaluie în negura si în mister, împrejurul Lui numai nori, apa întunecoasa si carbuni de foc, aidoma ca în psalmul 17 al craiului David. Atât sunt de nepatrunse si de zguduitoare cele pe care îi este dat lui Nicodim sa le asculte.

6 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Zis-a un bătrân:
- La tot lucrul pe care vrei să-l faci, să zici: de mă va certa Dumnezeu acum ce va fi? Vezi ce răspunde gândul. Şi de te va osândi, lasă-l îndată  şi aruncă lucrul pe care-l ţii şi ia altul, ca să ai nădejde cu el. Căci trebuie lucrătorul să fie gata în tot ceasul să meargă pe calea sa. Şi la lucru de vei şedea, chiar de vei umbla pe drum, aceasta zi-o totdeauna: de ne va chema Dumnezeu acum, cum va fi? Şi vezi ce-ţi răspunde conştiinţa. Şi grăbeşte de fă orice îţi zice. Iar de voieşti  să cunoşti dacă s-a făcut milă cu tine, întreabă-ţi conştiinţa!  Şi nu înceta să faci aceasta, până ce se va încredinţa inima ta şi conştiinţa îţi va zice: credem în îndurările lui Dumnezeu, că negreşit va face milă cu noi. Însă, ia aminte la inima ta, nu cumva să spună acest cuvânt din îndoială. Iar de se va îndoi în credinţă până la un fir de păr, departe de tine este mila.

(Cuvinte folositoare la sfinţilor bătrâni cei fără de nume, Pagini de filocalie)

5 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

Sfântul Vasile cel Mare scrie în cărţile sale: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului” (Epistola I către Corinteni 13, 11). Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Epistola către Filipeni 3, 13).

Aşadar aici este schimbarea omului lăuntric care sporeşte duhovniceşte pe zi ce trece. Tot Sfântul Vasile cel Mare ne spune că : „Fiecare om poate să atingă desăvârşirea în iubire şi să înveţe să-L cunoască pe Dumnezeu Care este cu totul Iubire. „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare; și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel).

4 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 [II Cor. 6,11-16; Mc. l, 23-28]. 

Demonul L-a slăvit pe Mântuitorul, dar Mântuitorul i-a spus: „Taci şi ieşi din el". Demonii nu spun

şi nu fac niciodată nimic cu un scop bun: ei urmăresc totdeauna vreo ticăloşie. Aşa şi atunci. Domnul, fără a da în vileag cursele lor, a hotărât cu un cuvânt: „Taci şi ieşi din el". N-a vrut să Se întindă la vorbă cu duhul cel viclean. 

Asta este o lecţie pentru noi. îndată ce reuşeşte cineva vreun lucru bun cât de mic, se iţeşte îndată demonul şi începe să-i trâmbiţeze în urechi: „Eşti aşa şi pe dincolo". Nu-l asculta şi nu intra în vorbă cu acest amăgitor, ci retează-i-o îndată:. „Taci şi ieşi"; prin suspinare şi mustrare de sine aeriseşte locul în care a stat de reaua putoare pe care a lăsat-o în urmă şi tămâiază-1 cu rugăciunea inimii înfrânte. Demonul vrea să zămislească părere de sine şi simţământul că eşti vrednic, din care să aţâţe mai apoi lauda de sine şi slava deşartă - toate acele gânduri şi simţăminte care în viaţa duhovnicească sunt aidoma hoţilor din viaţa lumească. 

Aşa cum hoţii, furişându-se în casă, fură bunurile stăpânului, aceste gânduri şi simţăminte, înrădăcinându-se în suflet, nimicesc şi alungă tot ce este bun în el, aşa încât nu mai rămâne nici un lucru pentru care Domnul să aibă mai apoi a ne lăuda.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an / Sfântul Teofan Zăvorâtul

3 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 [II Cor. 5,15-21; Mc. l, 16-22].

Domnul învăţa în sinagoga din Capernaum şi toţi se minunau de învăţătura Lui: „Fiindcă îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu în felul cărturarilor". 

Această putere nu stătea în tonul poruncitor, ci în puterea de a înrâuri sufletele şi inimile. Cuvântul Lui pătrundea înlăuntru şi prindea conştiinţele oamenilor, arătând că totul este aşa cum spune El. Aşa e totdeauna si cuvântul pătruns de puterea dumnezeiască, cuvântul insuflat de Duhul sau cuvântul cu ungere de sus.

Aşa era cuvântul Sfinţilor Apostoli, iar mai apoi cuvântul tuturor dascălilor de seamă, care au grăit nu din cărturărie, ci din ceea ce Duhul le dădea să propovăduiască. Acesta este un dar al lui Dumnezeu, dobândit totuşi prin osteneli nu numai pentru a cerceta adevărul, ci mai ales pentru înfrăţirea lui cu inima, în viaţă. Acolo unde se întâmplă asta, cuvântul capătă putere de înduplecare şi trece de la inimă la inimă: iată puterea cuvântului asupra sufletelor. Cărturarilor, care vorbesc şi scriu doar din cărturărie, nu li se dă asemenea putere, fiindcă vorbesc din capul lor, iar acest cap îl ticsesc cu filozofări proprii, în cap nu este viaţă, ci doar caimacul vieţii. Viaţa este în inimă şi numai ceea ce iese din inimă poate să înrâurească mişcările vieţii.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an / Sfântul Teofan Zăvorâtul

2 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 [II Cor. 5,10-15; Mc. l, 9-15]. 

Domnul şi-a început propovăduirea astfel: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie". 

La sfârşitul veacurilor se va spune, de asemenea: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu", dar nu si: „Pocăiţi-vă şi credeţi", ci: „Ieşiţi la judecată - vremea pocăinţei şi a ostenelilor îndreptării de sine a trecut, să dea acum fiecare socoteală pentru ceea ce a făcut prin trup - fie bun, fie rău".

1 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul (In. XVII, 7); poruncile evanghelice sunt adevărul (Ps. CXVIII, 86) şi tot omul este mincinos (Ps. CXV, 2). Toate aceste lucruri sunt mărturisite de Dumnezeiasca Scriptură. Aşadar, cum crezi că din ceea ce este minciună vei auzi glasul Sfântului Adevăr?

Vrei să-l auzi, vrei să auzi glasul duhovnicesc al Sfântului Adevăr? Învaţă să citeşti Sfânta Evanghelie: de la ea vei auzi adevărul, în ea vei vedea adevărul. Adevărul îţi va descoperi căderea ta şi legăturile minciunii, legăturile amăgirii de sine cu care este legat în chip nevăzut sufletul fiecărui om neînnoit de Duhul Sfânt.

Sfântul Ignatie Briancianinov

31 august - Lumina zilnică din Scriptură

 

Creștinul se bucură când făptuiește binele și dreptatea. Și precum spune Sfântul Teodorit, „aceștia care făptuiesc binele și dreptatea sunt plini de adevărata bucurie” (PG. 81,496).

Se bucură iar când împlinește voia lui Dumnezeu sau când se face ceva spre slava lui Dumnezeu, precum zice Marele Vasile: „Bucuria cea în Hristos există când se face orice spre slava lui Dumnezeu și în acord cu voia Sa” (P.G. 31, 1212 B).

Se bucură din pricina nădejdii, împlinind po­runca Scripturii care zice: „Bucurați-vă în nădej­de!” (Romani 12, 12).

Se bucură când are „fericita întristare” și „fe­ricitul plâns”, precum le numesc Sfinții noștri Părinți.

30 august - Lumina zilnică din Scriptură

 Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea, ca să nu fie văzut de oameni, va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Însă de l-ar vedea pe acela unul care umblă nopţile spre a păcătui, va spune: „Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea”, pentru că el însuşi are astfel de experienţe.

Sfântul Paisie Aghioritul

1924-1994

29 august - Lumina zilnică din Scriptură

 Mulți oameni nu cunosc calea mântuirii, rătăcesc în întuneric și nu văd Lumina Adevărului. Dar El a fost, este și va fi, și pe toți îi cheamă cu milostivire la Sine: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, cunoașteți-Mă și Eu vă voi da odihnă și libertatea”. Iată adevărata libertate: când suntem în Dumnezeu. 

Domnul vrea ca noi să ne iubim unii pe alții; în aceasta stă libertatea: în iubirea de Dumnezeu și de aproapele. În aceasta e și egalitate și libertate. În rangurile pământești nu poate fi egalitate, dar acest lucru nu contează pentru suflet. Nu se poate ca fiecare să fie patriarh sau egumen sau întâi-stătător; dar în oricare rang e cu putință să iubești pe Dumnezeu și să fii bineplăcut Lui și aceasta contează. Și cine iubește mai mult pe Dumnezeu pe pământ, acela va avea mai multă slavă în Împărăție. Cine iubește mai mult, acela se avântă cu tărie spre Dumnezeu, acela va fi aproape de El. Fiecare va fi preamărit pe măsura iubirii lui. 

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”

 

Evanghelia de la sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul Mc. 6, 14-30

În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut şi zicea că Sfântul Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în el.

Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip fratele său, pe care o luase de soţie.

Însă Ioan îi zicea lui Irod:

Nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta sta mult pe gânduri şi era bucuros să-l asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea.