Credinţa noastră creştină este credinţa bucuriei. Noi, credincioşii creştini, trebuie să fim oameni ai bucuriei, nu numai înmulţitori, ci şi purtători de bucurie. Trebuie să avem o euforie. Bineânţeles că nu trebuie să căutăm lucrul acesta anume, dar nu se poate să trăieşti corect şi să nu-ţi dea Dumnezeu bucurie. Dumnzeu nu rămâne niciodată dator nimănui. Omul rămâne adeseori dator lui Dumnezeu, că nu împlineşte poruncile, dar Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Dumnezeu ne dă bucuria, ne face purtători de bucurie.
Nu se poate să fii credincios şi să nu fii bucuros.
Credinţa noastră este o chemare la bucuria de la Paşti. Ortodoxia, taina ortodoxă, trăirea în dreapta credinţă este o trăire în bucurie, o trăire în bucuria nădejdii şi într-o bucurie adevărată, într-o bucurie mai presus de fire. Şi necredincioşii au o bucurie a lor, dar nu este de calitatea bucuriei pe care o dă credinţa în Dumnzeu şi bucuriile credinţei.
Ce se va întâmpla cu cei care sunt străini de dreapta credinţă?
Noi nu ştim ce face Dumnezeu cu cei care nu se pot folosi de mijloacele pe care ni le-a pus la îndemână Dumnezeu. Ceea ce ştim noi este că Dumnezeu poate să schimbe multe şi Dumnezeu, fiind El atotputernic, poate găsi modalitatea de a-i ajuta şi pe cei care n-au putut să se folosească de mijloacele Harului. Necazul cel mare este nu ce urmează după moarte, ce hotărăşte Dumnezeu – pentru că Dumnezeu fiind bun, poate să-i ajute pe oameni mult mai mult, eu cred personal că or să se mântuiască mult mai mulţi oameni decât gândim noi că se mântuiesc –, ci că nu se pot bucura de darurile credinţei în această viaţă. Pentru că e un mare dar să te poţi bucura de binefacerile credinţei. Gândiţi-vă, de pildă, ce lucru minunat este să poţi să te rogi, ce lucru minunat este să poţi să trăieşti un eveniment prin sărbătorire. Cei necredincioşi nu au aceste bucurii. Sau vă spuneam, când am vorbit odată despre disciplinarea minţii prin rugăciunea de toată vremea, că am avut la Timişoara nişte bucurii pe care eram sigur că numai credinţa în Dumnezeu le dă şi fără credinţă nu poţi avea bucurii, nu poţi ajunge la calitatea bucuriilor pe care le aduce credinţa.
Să căutăm să fim în aşa fel orientaţi, încât să creăm în jurul nostru o atmosferă care să impună respect şi celor care altfel ar fi potrivnici.
Noi nu suntem exclusivişti. Noi ne bucurăm de tot ce-i frumos în lumea aceasta. Ne bucurăm de toate producţiile literare înălţătoare de suflet. Mă gândesc de pildă la „Mama” de Coşbuc. Le spuneam într-o cuvântare la mănăstire că aşa de mult îmi place „Mama” de Coşbuc încât eu aş fi dorit, şi doresc, să fi existat de la întemeierea lumii, toată lumea să se fi întâlnit cu această producţie literară. Sau, în Antologia Sanscrită se spune, printre altele, că: „Mânia în oamenii cei buni se naşte moartă, se topeşte; în cei cuminţi un ceas trăieşte; în semidocţi trăieşte luni, cinci ani în proştii cei din gloată, iar în mişei viaţa toată”. Nu-i un cuvânt revelat, dar îi un cuvânt adevărat.
Gândiţi-vă, numai câte se pot descoperi cu mijloace de cunoaştere, de mărire; de pildă, cu microscopul sau telescopul se pot descoperi nişte lucruri pe care noi nu le putem cunoaşte numai prin puterile noastre. Cam aşa ceva este şi credinţa noastră: un fel de telescop cu care-L vedem pe Domnul Hristos mai presus de noi.
Credinţa noastră e o credinţă a tainelor şi învăţătura Bisericii noastre este o învăţătură de taină şi de taine.
Credinţa noastră este o credinţă despovărătoare.
Parintele TEOFIL PARAIAN,
din "Veniti de luati bucurie"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!