„Acum preotul este gata să se apropie el
însuşi de Masa euharistică şi să cheme şi pe credincioşi. Dar cum
împartaşirea nu este îngăduită absolut tuturor, el nu-i cheamă pe toţi;
ci luând Pâinea cea făcătoare de viaţă si arătând-o, cheamă la
împărtăşire numai pe cei ce sunt vrednici să o primească, zicând:
„Sfintele, Sfinţilor!”. Cu alte cuvinte: iată, ceea ce vedeţi este
Pâinea vieţii. Veniţi, deci, cei ce vreţi sa va împartasiti dintr-însa,
dar nu toti, ci numai cine e sfânt. Căci lucrurile sfinte sunt îngăduite
numai celor sfinţi. Însă prin „Sfinţi” înţelegem aici nu numai pe cei
desăvârşiţi în virtute, ci pe toţi câţi se străduiesc spre desăvârşire,
chiar dacă n-au ajuns încă la ea; nimic nu-i împiedică pe aceştia să se
sfinţească şi ei prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi să devină
sfinţi, aşa precum şi Biserica întreagă se numeşte sfântă şi cum zice
marele Apostol al neamurilor, scriind către tot poporul: „Fraţi sfinţi,
părtaşi ai chemării celei cereşti!” (Evr. 3, 1).
Credincioşii se numesc sfinţi din
pricina sfântului (Iisus) la care ei participă şi din al cărui Trup şi
Sânge se împărtăşesc. Căci ei sunt mădulare ale acelui Trup, carne din
carnea Lui si oase din oasele Lui. Deci, cât timp suntem uniţi şi
păstrăm legătura cu El, trăim viaţa sfântă, sorbind izvor de sfinţenie
din Capul şi din Inima aceea (Hristos), prin Sfintele Taine; dar după ce
ne-am despărţit şi ne-am rupt din întregimea prea sfântului Trup, în
zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin
mădularele moarte şi tăiate (Is. 54, 2).
Şi cine desparte pe mădulare de sfântul
Trup? – „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi”,
zice Domnul (In. 15, 1-8). Dar oare orice păcat ucide pe om? –
Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se numeşte de
moarte; căci există şi un păcat ce nu e spre moarte, precum ne spune
Sfântul Ioan Evanghelistul (I In. 5, 7). Prin urmare, credincioşii care
n-au săvârşit păcate de moarte care i-ar putea despărţi de Hristos, nu
sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să
devină părtaşi la sfinţire, atât cu numele cât şi cu fapta, ca unii care
sunt mădulare încă vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul
(Hristos).
De aceea, atunci când preotul strigă:
„Sfintele! Sfinţilor!” credincioşii răspund: – „Unul (e) sfânt, Unul (e)
Domn: Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filip. 2, 11).
(Ei vor să spună) că nimeni n-are de la sine însuşi sfinţenia, pentru că
aceasta nu este rezultat al virtuţii omeneşti, ci toţi o avem de la şi
prin Hristos. Atunci când pui sub soare mai multe oglinzi, toate
strălucesc şi răsfrâng raze de ai crede că se văd mai mulţi sori, dar în
realitate unul este soarele care se răsfrânge în toate; tot aşa şi Cel
ce singur e sfânt, răsfrângându-Se în credincioşi, străluceşte în multe
suflete şi pe mulţi îi arată sfinţi, deşi Cel cu adevărat sfânt este
unul şi singur, întru nimic mai prejos în slavă decât Tatăl”.
Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, trad. Ene Branişte, Eibmbor, pp. 52-53.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!