„Desfrânarea este, în general, poftirea
sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a
plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi: a) în cuget, adică
prin închipuiri şi pofte; b) prin cuvinte şi fapte, c) după rânduiala
firească, când se face în afara căsătoriei, d)împotriva rânduielii
naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele
strigătoare la cer, e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare
simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”
„Demonul preacurviei îl sileşte să
poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se
înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă.
Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre trebi mârşave. Ba îl face să
spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar
fi chiar în faţa ochilor lor.”
Desfrânarea este un păcat foarte grav.
Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este
păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa,
orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele
materiale, groaza de moarte etc.
Desfrânarea este o degradare, o
sinucidere şi are ca urmare degradarea trupească, istovirea acestuia,
degenerare biologică etc. Din cauza desfrânării suferă neamurile, se
nasc copii bolnavi mintal, se înnebuneşte (vezi sifilisul) etc., dar cea
mai gravă consecinţă este pierderea mântuirii.
Ca terapeutică, Părinţii Pustiei recomandă:
1. Rugăciunea: „un frate
a întrebat pe avva Agathon pentru păcatul curviei şi i-a răspuns
aceluia: mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei afla
odihnă.” (Agathon, 21); „povestitu-sa despre maica Sara, că a răbdat
treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei şi niciodată nu
s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea:
Dumnezeu, dă-mi putere!” (Sara, 1)
2. Postul: „un frate l-a
întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că pântecele meu
mă supără şi nu pot să-l opresc? De aceea zburdă trupul meu. Zis-a lui
bătrânul: de nu vei pune întru el frică şi post, nu vei îndrepta paşii
tăi pe cărarea lui Dumnezeu,” (VI, 34)
3. Răbdarea: „un bătrân
oarecare, l-a văzut pe ucenicul său că este foarte supărat şi necăjit de
dracul curviei. Şi i-a zis lui: fiule, vrei să-l rog pe Dumnezeu să se
depărteze de la tine şi să te părăsească acel război? Iar el a zis: ba
nu, părinte, că de mă şi supăr şi mă necăjesc de acel război şi mă
ostenesc muncindu-mă, dar văd din osteneală roada răbdării întru mine.
Pentru aceasta mai vârtos te roagă pentru mine, părinte, să-mi dea
Dumnezeu răbdare ca să pot purta cu mulţumire această ispită. Zis-a lui
bătrânul: acum, fiule, am cunoscut că eşti în sporire şi că mă întreci.”
(VI, 5)
4. Nădejdea: „un frate
oarecare, ce trăia în Enat, în mănăstirea Alexandriei, a căzut în
păcatul curviei şi după cădere, de multa lui scârbă l-a dus pe el
vrăjmaşul la deznădăjduire. El mai venindu-şi în fire şi văzându-se
biruit de scârbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a
pus gândul său spre buna nădejde, zicând: crezi în marea milostivire a
lui Dumnezeu, că va face şi cu mine păcătosul şi mă va ierta! Iar când
grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: cum ştii tu că îşi va
face milă cu tine? Şi le răspundea lor aşa: dar voi cine sunteţi şi ce
grijă aveţi, de îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu îşi va face?
Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei şi ai pieirii veşnice,
iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi? Acestea
grăindu-le lor fratele au fugit dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând
să-i mai facă nimic. Iar fratele cu nădejdea şi cu ajutorul lui
Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mântuit.” (VI, 24)
5. Luarea aminte la cauza patimii şi tăierea acesteia:
„a zis un bătrân. Dacă curvia se luptă cu trupul tău, vezi din care
pricină s-a pornit războiul asupra te şi o îndreptează. Sau din
desfătare, sau din somn mult, sau din mândrie, sau de te socoteşti pe
tine mai bun decât pe altul, sau ai osândit pe cineva când greşea.
Fiindcă afară de acestea nu se luptă omul spre curvie.” (VI, 42)
6. Înfrânarea simţurilor şi a gândului:
„s-a dus odată avva Isidor la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi
dacă s-a întors la Schit, l-au întrebat pe el fraţii: cum se află. Iar
el a zis: cu adevărat, fraţilor, eu faţă de om nu am văzut, fără numai a
arhiepiscopului. Iar ei auzind, s-au tulburat zicând: oare, s-au
cufundat ei, avvo? Iar el a zis: nu aşa, ci nu m-a biruit cugetul să văd
pe cineva. Iar ei auzind s-au minunat şi s-au întărit ca să păzească
ochii de răspândire.” (Isidor, 8); „spuneau părinţii despre un bătrân,
care mergând pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lângă drum.
Iar el mergând, tot astupa cu piciorul acele urme, zicând: ca nu cumva
să le vadă vreun frate neputincios şi din vederea acestora să înceapă
a-l supăra gândurile şi războiul curviei.” (VI, 18)
7. Fuga de prilej:
„zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să
mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este
femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu
aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la
pustie du-mă!” (Sisoe, 3)
8. Fuga de compania sexului opus:
„un frate a rugat pe avva Daniil zicând: dă-mi o poruncă şi o voi păzi
pe ea! Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în
strachină şi să mănânci cu ea şi cu acestea vei scăpa puţin de dracul
curviei.” (Daniil, 2); „zis-a un bătrân: sarea este din apă şi când se
apropie de apă, se topeşte şi piere! Aşa şi călugărul, din femeie este
născut şi de se va apropia de ea, se va topi şi va pieri.” (VI, 27)
Visul, aşa cum am arătat, este un
indicativ al stării în care ne aflăm faţă de această patimă: „mişcările
fireşti ale trupului (poluţii nocturne) neînsoţite de imaginii în timpul
somnului arată că sufletul este destul de sănătos. Orice încropire de
imagini e semn de nevolnicie. Socoteşte feţele fără contur simbolul unei
patimi mai vechi, iar cele bine conturate, simbolul unei răni
proaspete.”
Pr. Petru Suciu, „Metode psihoterapeutice in Pateric”
sursa:florinm.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!