Sf. Serafim de Sarov: Despre iertarea jignirilor

Pentru jignire, ori de ce fel ar fi ea şi de la oricine ar veni, nu numai că nu se cade să ne răzbunăm, ci dimpotrivă, pe acela ce ne jigneşte trebuie să-l iertăm din toată inima, chiar dacă el s-ar împotrivi la aceasta şi să-l înduplecăm prin cuvintele Domnului: „Dacă nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu va ierta greşalele voastre” (Mat. 6, 15) şi iarăşi: „Rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc” (Mat. 5, 44).

Credința este ca o piatră puternică. Împotriva iubirii de argint

Sf. Ioan Gură de Aur
din „Tâlcuiri la Epistola Întâi către Timotei”

 

Deci, să fugim de o asemenea ştiinţă, iubiţilor, şi să ne alipim de credinţă, care este piatra cea puternică. Nici râurile şi nici vânturile abătându-se peste ea, cu nimic nu ne vor putea vătăma, căci noi stăm neurniţi pe aceasta ca pe o piatră. Tot aşa şi în viaţa aceasta, dacă avem acea puternică temelie, noi stăm în siguranţă, nesuferind iarăşi nici un rău. Cel ce preferă să aibă acea bogăţie, nu va întâmpina nici un rău; acela va avea lauda, slava, cinstea, plăcerea. Toate acestea sunt sigure şi fără nici o schimbare, în timp ce toate cele de aici se prefac, şi stau într-o schimbare necontenită, toate se transformă. Căci ce voieşti să-ţi spun? Despre slavă? „Când va muri el, zice, nu va lua toate, nici nu se va pogorî cu el slava lui” (Psalmi 48, 18), ba de multe ori, chiar trăind, nu va rămâne cu dânsul acea slavă. Nu aşa sunt însă cele ale virtuţii, ci toate rămân. Cel slăvit aici din cauza stăpânirii ce poate o are, de-ndată ce un altul i-a luat stăpânirea, el a devenit om obişnuit, şi unul dintre cei stăpâniţi. Bogatul de-ndată ce 1-au călcat hoţii, sau a căzut victimă clevetirilor şi intrigilor, fără de veste a devenit sărac. Nu însă tot aşa sunt şi cele ale noastre. Cel înţelept, dacă este cu băgare de seamă asupra sa, nimeni nu va putea să-i răpească înţelepciunea lui. Pe cel ce se stăpâneşte pe sine, nimeni şi nimic nu-l va putea stăpâni.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni!

Sfântul Maxim Mărturisitorul

 

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. întristează şi se întris­tează însă cu singura întristare mîntuitoare, cu care şi fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă în­gerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Trebuie să devenim supuşi Domnului Iisus Hristos – ascultători până la capăt

Sfântul Luca al Crimeei

,

Cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Mc. 8, 35).

Aceste spuse ale lui Hristos, spuse de o uriaşă însemnătate, pot stârni nedumerire în mulţi. Noi, doar, dorim să ne mântuim sufletul, iar Domnul spune că dacă vom năzui spre asta îl vom pierde şi că pentru a ne mântui sufletul este nevoie să ni-l pierdem – să-l pierdem pentru însuşi Domnul Iisus Hristos şi pentru Evanghelie. Ce să însemne asta? Cum trebuie să înţelegem aceste spuse?

Un sfat scurt

Sf. Ioan Gură de Aur
din „Părinți, copii și creșterea lor”

 

„Copii, ascultati pe parintii vostri în Domnul, ca aceasta este cu dreptate” (Efeseni 6, 1). Aici nu vorbeste nici despre Hristos, nici despre cele ceresti. Se adreseaza sufletelor simple, copiilor, si de aceea o face cu un sfat scurt, pentru ca ei n-ar putea urmari un cuvânt prea lung. De aceea nu spune nimic despre Împaratia lui Dumnezeu, fiindca la aceasta vârsta nu pot întelege asemenea lucruri. Spune doar ce ar dori sa asculte un suflet de copil, ca va trai ani multi pe pamânt.

Să crezi în Dumnezeu în sensul că te lași în voia lucrării Lui

Arhimandrit Simeon Kraiopoulos

 

Astăzi, într-o anume împrejurare la Spovedanie, mi-am amintit ceva ce am văzut cândva la Strasbourg, și m-a impresionat foarte mult. Între Strasbourg, care este un oraș francez și Koln, un oraș german, trece râul Rin, care desparte cele două orașe. Este un râu navigabil, mare, pe care urcă și coboară vapoarele. Nemții, în partea lor au construit o trecere inegală, de aceea au fost silți să ridice puțin podul de linie ferată, care trece pe deasupra râului și unește cele două orașe și să-l mute puțin mai spre stânga.

Cuvânt la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului - Sfântul Serafim Sobolev

Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare...” (din troparul praznicului).

În condacul acestui mare praznic al Schimbării la Faţă a Domnului se spune: „În munte Te-ai schimbat la Faţă...pentru ca atunci când Te vor vedea răstignit, să înţeleagă Patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.

Aici, Sfânta Biserică ne arată scopul schimbării la faţă a Domnului, faptul că înaintea ucenicilor stătea o grea încercare a credinţei lor. Îi aştepta groaznica umilire a lui Hristos - scuiparea, ocărârea, biciuirea, răstignirea ruşinoasă şi moartea pe Cruce. Era nevoie să li se întărească credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi să li se arate că El de bunăvoie se predă acestei ruşini, acestor chinuri.

Predică la Schimbarea la Față a Domnului

Prin păcatul săvârşit de protopărinţii noştri în grădina Edenului, un zid de despărţire, o prăpastie uriaşă s-a ivit între omenire şi dumnezeire. Din acest moment a apus soarele graţiei divine şi întuneric mare s-a revărsat peste întreg pământul. Noaptea aceasta a fost lungă şi grea pentru neamul omenesc, deoarece îl mistuia dorul fierbinte după fericirea paradisiacă. Şi ce n-a făcut omul pentru a-şi regăsi drumul spre Dumnezeu?! Altare, statui din piatră şi din bronz şi atâtea jertfe sângeroase au constituit tot atâtea suspine omeneşti pentru cucerirea paradisului nostalgic.

Cuvant ortodox - Anul V ,Nr. 46 (259), 1 - 7 august, 2017

Credinţa care mută munţii

Duminica a X‑a după Rusalii
Evanghelia de la Matei 17,14‑23

 

¹⁴ Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, ¹⁵ şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. ¹⁶ Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. ¹⁷ Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. ¹⁸ Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. ¹⁹ Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? ²⁰ Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. ²¹ Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. ²² Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. ²³ Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte.

1. „Duh mut şi surd”. Duminica trecută L‑am auzit pe Mântuitorul mustrându‑l pe Apostolul Petru pentru puţinătatea credinţei sale: „Puţin credinciosule, pentru ce te‑ai îndoit?” (Mt 14,31). În Evanghelia acestei Duminici, Domnul vădeşte încă o dată necredinţa, mai întâi a mulţimii, apoi a ucenicilor înşişi. Şi arată puterea negrăită şi nelimitată a credinţei.

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”

“(…) Credinţa, aşa cum reiese din numeroase locuri ale Sfintei Scripturi şi din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezintă ca un mister şi un paradox. Ca pe un mister şi ca pe un paradox ne este înfăţişat actul de credinţă – mai acut şi mai tainic decât oriunde altundeva – la Marcu 9, 24. Căci răspunsul tatălui la mustrarea Domnului (i s-a atras atenţia că acelui ce crede toate îi sunt cu putinţă): „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” nu pare mai puţin contradictoriu şi indescifrabil decât „problema încuietoare”, cunoscută în logică drept paradoxul cretanului. Toţi cretanii sunt mincinoşi este premisa de la care se porneşte; o afirmă un cretan. Dar de vreme ce este cretan, înseamnă că şi el minte şi că – prin urmare – afirmaţia sa nu este adevărată, altfel spus, nu toţi cretanii sunt mincinoşi. Dacă însă cretanul căruia i se pune întrebarea: cu adevărat sunt toţi cretanii mincinoşi? dă un răspuns negativ, ce deducem? Că, fiind şi el mincinos ca toţi cretanii, răspunsul lui negativ înseamnă că de fapt cretanii toţi rostesc neapărat neadevăruri. Descurcă-se cine poate!

Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu

Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, aşa ţii împotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Cu toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

Părintele Arsenie Boca

Extras din ”Cuvinte vii”, Ed. Charisma, Deva, 2006

Mulţi nu-şi văd darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, ci văd numai darurile celorlalţi şi îi cuprinde invidia

– Cum va putea cineva care invidiază să biruiască invidia?

– De cunoaşte darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi le pune în valoare, nu va mai invidia, iar viaţa lui va deveni Rai. Mulţi nu-şi văd darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, ci văd numai darurile celorlalţi şi îi cuprinde invidia. Se socotesc nedreptăţiţi, înjosiţi, şi astfel se chinuiesc şi îşi fac viaţa amară.

„De ce acesta să aibă aceste daruri, iar eu să nu le am?”, spun ei. Dar tu ai nişte daruri, iar acela are altele. Vă amintiţi de Cain şi de Abel? Cain nu s-a uitat la darurile lui, ci la darurile lui Abel. Aşa a început să crească în el invidia faţă de fratele său, după care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. În cele din urmă, de la invidie a ajuns la ucidere. Şi poate că el avea daruri mai multe şi mai mari decât Abel.

Multe boli au la rădăcină neiertări de sine sau ale celorlalți

Cum învățăm să iertăm și să iubim?

 Iertând și iubind. Exercițiul zilnic al iertării și al iubirii. Contează foarte mult ce viziune personală are fiecare asupra iertării. Înțelegerea procesului biochimic și neuronal al ancorării reacțiilor emoționale în corp și blocarea în trecut (emoțional și cognitiv) fac ca decojirea rănilor și vindecarea lor să fie eficientă. Iertarea este un proces terapeutic care începe „aici și acum”, indiferent de travaliul lui.

Vă recomand să vă faceți o listă cu pomelnic. Și când mergeți seara la culcare, chiar dacă nu vă rugați, spuneți: Doamne, binecuvântează pe:…

„Terminați cu frica. Noi nu ne pierdem copiii niciodată. Copiii ne sunt dați de Dumnezeu oricum cu împrumut. Ei sunt ai lui Hristos. Nu-l puteți înlocui pe Hristos în convertirea lui. 

Tot ce putem noi face este să asistăm cu demnitate, cu motoarele pornite, la întoarcerea copilului nostru, indiferent unde merge. Să știți că s-ar putea ca nu tot ceea ce credeți dumneavoastră, să fie credință. Copiii nu pot fi sufocați cu biserica și nici noi nu putem fi. Și pe preoți ne sufocați uneori, noi nu suntem pompă de benzină, suntem niște oameni, putem da cât avem.

Să nu credeţi că aceasta-i totul, să mâncăm bine şi să bem bine

Acela pe care-l doare stomacul sau nu are gust de mâncare, acela nu-i bolnav trupeşte, ci sufleteşte. N-a postit şi boala i-a venit de la prea multă mâncare. Acesta n-are nici o dezlegare de la Dumnezeu.

Postul face mari minuni. A făcut în trecut şi va face în vecii vecilor. El nu ne lasă să slăbănogim când postim. Să nu credeţi că aceasta-i totul, să mâncăm bine şi să bem bine până murim.

Extras din Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. 

O sinteză a gândirii Pr. Cleopa în 1670 de capete, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pag. 210

Părintele Paisie despre zodia atârnată de gât, cercel în nas sau ureche.

Odată, ca să-l încurce pe înţeleptul Solomon, i-au adus înainte un grup de băieţi şi un alt grup de fete, la fel îmbrăcaţi întru toate, ca să-i deosebească. Acela i-a trimis la o cişmea şi i-a pus să se spele. După felul cum se spălau i-a deosebit; fetele aruncau cu grijă şi cu sfială apa pe faţă, în timp ce băieţii o aruncau cu vioiciune şi făceau zgomot din lovirea feţei lor cu palmele.

Astăzi băieţii au imitat atât de mult femeile, încât de multe ori nu se deosebesc de ele. Mai demult puteai distinge bărbatul de femeie de la cinci sute de metri. Acum de multe ori nici de aproape nu îţi poţi da seama ce este. Nu-ţi dai seama ce este, femeie sau bărbat.

Sf. Nectarie – Pentru ce necazurile noastre sunt dese si succesive?

Trebuie să le purtăm pe acestea cu răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm. Şi nu numai pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al doilea rând, fiindcă cel ce rabdă  aici necazurile cu răbdare acela va primi răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte cu fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce ne-a făgăduit-o pe aceasta.

Cuvânt despre pricina pentru care necazurile noastre sunt dese şi unul după altul şi pentru ce trebuie să le răbdăm pe acestea cu stăpânire de sine.

1. Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive.

Dar oare pentru ce întristările noastre sunt atât de dese şi atât de numeroase? Această nedumerire ne-o dezleagă Sfânta Scriptură, care arată pricina pătimirilor noastre – pricină care coboară până la păcatul strămoşesc – când zice: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii fiindcă toţi au păcătuit în el.”[1]

Domnul nu împinge cu umărul în uşă, dragul Bunelului; uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…

Ci, o, Doamne, uneori ai o cumplită încredinţare, ca o telegramă cu veşti întunecate pe care o primeşti fiind pe front şi luptându-te cu duşmanul ce te atacă de pe uscat şi din aer, cu foc de artilerie şi cu aviaţia de vânătoare. Deodată, se poate întâmpla să înţelegi că ai tăi, cărora le trimiţi întruna telefoane, nu vor nicidecum să ridice receptorul, să primească ajutor de la cei ce pot să le spună de unde trage inamicul. Ci se încăpăţânează să rămână întru al lor plan de bătaie prost întocmit, netot gândit! Trag şi trag ai noştri orbeşte, irosindu-şi muniţia, încasând răni după răni, pierzând mult sânge, dar se încăpăţânează să continue după aceeaşi strategie. Ceva mai rău nici că se poate…

Dragul Bunelului, acesta este un război prost condus. Dragul Bunelului, ce pot eu să-ţi spun? Înger din cer de ar veni, şi mai mult decât atât, legiuni de îngeri de ar trimite Domnul să vestească voia Lui şi să îndemne la pocăinţă, dacă omul voieşte a-şi astupa urechile, astupate vor fi acestea şi nimic nu vor folosi nici sfatul, nici implorarea, nici vorba bună.

Postul Adormirii Maicii Domnului

În cursul anului, Biserica ne invită la patru perioade speciale de reflecție duhovnicească prin post. Mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului, timp în care ne pregătim prin înfrânarea de la bucate, spovedanie și fapte bune pentru sărbătoarea dedicată celei pe care o numim cu evlavie Maica Vieții.

Astfel, primele două săptămâni din luna august le parcurgem prin rugăciune şi post în aşteptarea celei mai mari sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria din cursul anului bisericesc, şi anume Adormirea Maicii Domnului, în ziua de 15 august.