Trebuie să le purtăm pe
acestea cu răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm.
Şi nu numai pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al
doilea rând, fiindcă cel ce rabdă aici necazurile cu răbdare acela va
primi răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte
cu fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce
ne-a făgăduit-o pe aceasta.
Cuvânt despre pricina pentru
care necazurile noastre sunt dese şi unul după altul şi pentru ce
trebuie să le răbdăm pe acestea cu stăpânire de sine.
1. Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive.
Dar oare pentru ce întristările noastre sunt atât de dese şi atât de numeroase?
Această nedumerire ne-o dezleagă Sfânta Scriptură, care arată pricina
pătimirilor noastre – pricină care coboară până la păcatul strămoşesc –
când zice: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat,
moartea aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii fiindcă toţi au păcătuit
în el.”[1]
Prin urmare păcatul şi moartea pe care le-am moştenit sunt
cele dintâi pricini ale chinurilor pe care le îndurăm, fiindcă pe de o
parte păcatul, interpunându-se ca o potrivnicie despărţitoare între
Dumnezeu şi oameni[2], l-a înstrăinat pe om de Dumnezeu. Consecinţa
acestui fapt a fost întunecarea duhului şi orbirea puterilor sufleteşti,
adică a puterii cunoscătoare, voitoare şi simţitoare; şi acestea
tocindu-se, cu greu l-au mai putut sluji pe om şi au devenit pentru el
surse a mii de întristări şi dureri. Iar pe de altă parte, moartea pe
care am moştenit-o a semănat în noi stricăciunea care a crescut şi s-a
dezvoltat în noi şi acestea, de-a lungul timpului, au arătat toate câte
ne-au venit din această dezvoltare, care, de vreme ce ne ameninţă
existenţa, sunt dureroase şi greu de purtat.
Aşadar, cea dintâi şi cea mai importantă
pricină a întristărilor noastre este aceea pe care deja am enunţat-o la
început, iar a doua o constituie starea noastră morală care ne situează
fie mai aproape, fie mai departe de Dumnezeu. Iar această despărţire pe
care o aduce potrivnicia faţă de El pe toţi ne-a depărtat de Dumnezeu
şi starea aproape a tuturor era una de potrivnicie faţă de Dumnezeu, dar
când aceasta a fost smulsă prin Hristos, deja totul a fost diferit,
fiindcă Hristos nu numai că a împăcat neamul omenesc cu Dumnezeu, ci a
întărit din nou sufletul omului prin lumina Lui dumnezeiască, deşi
puterile sufleteşti erau tocite. Aşadar, starea creştinilor poate să se
schimbe în funcţie de luminarea pe care o primesc prin credinţa lor în
Domnul nostru Iisus Hristos, fiindcă El întăreşte puterile sufletului
pentru a-i sluji lui fără greşeală şi pentru a-i da astfel mai puţine
necazuri de răbdat.
Necazurile şi întristările noastre
depind în mare măsură şi de starea noastră morală şi pot fi privite ca
un efect al acesteia. Trebuie, aşadar, să fim cu luare aminte la viaţa
noastră morală şi să avem grijă de relaţiile noastre cu Dumnezeu, pentru
ca şi necazurile noastre să se împuţineze şi să fie mai puţin
chinuitoare.
2. Pentru ce suntem datori să le răbdăm pe acestea cu stăpânire de sine?
Trebuie să le purtăm pe acestea cu
răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm. Şi nu numai
pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al doilea
rând, fiindcă cel ce rabdă aici necazurile cu răbdare acela va primi
răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte cu
fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce ne-a
făgăduit-o pe aceasta.
Dar nu se cuvine oare să filosofăm
asupra lucrurilor lumii acesteia, având în minte vremelnicia întregii
lumi şi caracterul efemer al propriei noastre vieţi, care este mult
asemănătoare cu crinii câmpului, care trăiesc şi înfloresc pentru o
singură zi?[3] Dar pentru ce am lăsat de o parte cel mai important
cuvânt? Creştinul nu se cuvine să se neliniştească pentru necazurile
lui, fiindcă Hristos îi ridică tainic povara, îl despovărează şi îi
dăruieşte mângâiere. Hristos prin lucrarea lui tainică face să izvorască
în inima credinciosului creştin credinţa nestrămutată în harul Lui
izbăvitor şi îi dă putere în lupta cu necazurile, pentru ca să rabde cu
nepătimire amărăciunile vieţii şi durerile pătimirilor lui. Hristos
picură în inima creştinului aflată în suferinţe şi pătimiri de tot felul
dumnezeiescul balsam care topeşte durerile. Creştinul nu trebuie să
deznădăjduiască în necazurile lui, fiindcă nădejdea în Hristos este una
dintre cele trei importante datorii ale creştinului. Trebuie să rabde
fiindcă pentru puţine întristări şi necazuri el va moşteni Împărăţia
cerurilor[4] acolo unde nu este întristare sau suspin, ci viaţă fără de
sfârşit[5] şi fericirea cerească.
Pătimirile vremii de acum, zice Sfântul
Apostol Pavel sunt foarte mici în comparaţie cu viitoarea slavă ce se va
descoperi: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice
de mărirea care ni se va descoperi”[6]. Căci mărirea aceea „pe care a
gătit-o Domnul celor ce Îl iubesc pe El” pe care „ochiul nu a văzut-o şi
ureche nu a auzit-o şi la inima omului nu s-a suit.”[7]
Aşadar, să le răbdăm pe acestea de
acum şi să răbdăm puţin ca să dobândim bucuria cerească a dumnezeieştii
slave. Să filosofăm asupra lucrurilor lumii, pentru ca să devenim mai
nepătimitori. Să ne punem nădejdea în Dumnezeu, iar El, Care a vindecat
pe paralitic, ne va da şi nouă ajutor care suntem în suferinţă. Încă
puţin şi iată harul Domnului va veni. Să răbdăm încă puţin pentru
Împărăţia cerească. „Căci cel ce va răbda până la sfârşit acela se va
mântui”[8]
(Sfântul Nectarie de Eghina, Zece cuvântări bisericeşti la Postul Mare, Editura Sophia)
[1]Rom. 5:12.
[2]Ef. 2:14.
[3]Mt. 6:28-30.
[4]Fapte, 14:22.
[5]Is. 35:10.
[6]Rom. 8:18.
[7]I Cor. 2:9.
[8]Mt. 10:22. Mc. 13:13.
[2]Ef. 2:14.
[3]Mt. 6:28-30.
[4]Fapte, 14:22.
[5]Is. 35:10.
[6]Rom. 8:18.
[7]I Cor. 2:9.
[8]Mt. 10:22. Mc. 13:13.
Sursa: http://www.doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!