"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

miercuri, 1 august 2018

Postul Adormirii Maicii Domnului

În cursul anului, Biserica ne invită la patru perioade speciale de reflecție duhovnicească prin post. Mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului, timp în care ne pregătim prin înfrânarea de la bucate, spovedanie și fapte bune pentru sărbătoarea dedicată celei pe care o numim cu evlavie Maica Vieții.

Astfel, primele două săptămâni din luna august le parcurgem prin rugăciune şi post în aşteptarea celei mai mari sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria din cursul anului bisericesc, şi anume Adormirea Maicii Domnului, în ziua de 15 august.
Dacă vom cerceta cu atenţie calendarul creştin ortodox, vom constata că cele mai multe sărbători, după cele închinate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sunt dedicate Maicii Domnului. Postul care începe mâine este numit în popor al Sfintei Marii și a fost rânduit de Biserică spre a ne arăta virtuţile alese ale Sfintei Fecioare, despre care spunem în cântările noastre religioase că este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. În acelaşi timp ne amintim şi de tradiţia conform căreia Sfânta Fecioară Maria, ­înainte de trecerea la cele veşnice, a postit. După Sfântul Simeon al Tesalonicului, acest post este necesar pentru a cinsti şi mai mult cele două mari praznice care cad în această perioadă, adică Schimbarea la Faţă a Domnului şi Adormirea Maicii Domnului.

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început durata Postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini. Cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să înceapă cu 1 august și să se termine în ajunul zilei de 15 august, prăznuirea Adormirii Maicii Domnului.

Pr. Ciprian Florin Apetrei,
sursa: Ziarul Lumia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!