La Mulţi Ani, tuturor celor ce poartă numele Sfântului Andrei!

"O, mărite Sfinte Apostol Andrei, tu ai fost primul care l-ai recunoscut si urmat pe Mielul lui Dumnezeu. Împreună cu prietenul tău Sfântul Ioan ai rămas cu Iisus din acea zi pentru toată viata, si acum în vesnicie. 

Precum l-ai condus pe fratele tău, Sfântul Petru, la Domnul Iisus si multi altii dupa aceea, condu-ne si pe noi, fie că-ţi purtăm numele sau nu, spre El. Ajută-ne să învătăm lectia Crucii si să purtăm crucea zilnică cu resemnare, ca ea să ne ducă la Domnul si Mantuitorul nostru. Amin."

Sfântul Apostol Andrei a urmat în toate lui Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe țări, a dărâmat capistile idolești, a botezat nenumărați creștini, a întemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoți și episcopi și a adus la credința în Hristos mai multe țări, printre care și țara noastră. 

†) Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Ier. Frumentie, Episcopul Etiopiei

1. Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, fiind fiul lui Iona şi fratele lui Simon-Petru. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.

Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând pe Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat lui Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 41). Şi astfel, l-a atras şi pe Petru spre urmarea Domnului. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat.

Din zilele acelea, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-L pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos, şi, mai presus de toate, a văzut Pătimirile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii.

Sfântul Apostol Andrei, părintele nostru duhovnicesc

Căci de ați avea zeci de mii de învățători

în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți.

Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.

(I Cor. 4,15)

Iubiți credincioși, ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei e un prilej de bucurie duhovnicească profundă, dar și un moment de conșteintizare sau reconșteintizare a unei responsabilități spiritual ce trebuie s-o avem față de cel pe care biserica îl cinstește ca pe ,,Cel întîi chemat dintre apostolic”, iar tradiția îl numește încreștinătorul poporului nostru.

Pentru a însuși mai bine aceste două aspecte legate de ziua pomenirii Sfîntului Apostol Andrei, de bucurie și de responsabilitate, vom folosi unele mărturii despre viața lui, atât cele relatate deEvanghelie, cât și cele parvenite din Tradiție.

Evanghelia ne spun că Sfântul Andrei, a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, iar în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29), în inima Sântului Andrei se aprinde dorința și dragostea de al cunoaște mai bine pe Hristos, Mesia Cel profețit de veacuri întregi și pe care mulți îl așteptau cu ardoare.În urma convorbirii cu Hristos, Sfântul Andrei plin de entuziasm merge la fratele său Petru  zicându-i: ,,L-am aflat pe Mesia” ( Ioan 1,46). Ne spun tâlcuitorii biblici că acesta a fost momentul culminant din viața Sfântului Andrei, întâlnirea cu Hristos. Ne întreabă oarecum retoric mitropolitul Augustin Kandiotis: ,,Oare noi mai avem această dorință să umblăm în urma lui Hristos pentru al cunoaște mai bine? Oare mai consideră cineva astăzi cel mai important moment al vieții sale întîlnirea cu Hristos?”E bine să cugetăm profund asupra acestor întrebări.

Predică la praznicul Sfântului Apostol Andrei

Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, în Calcedon şi în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Tesalia şi în Grecia până la Herson. De la Herson s-a întors în Bizanţ şi după ce l-a hirotonit acolo episcop pe Stahie, a venit în Peloponez. În Patras a fost arestat de către antipatul Egheat care l-a răstignit cu capul în jos. Acesta a fost sfârşitul Sfântului. Dar care a fost începutul? Astăzi se citeşte acea pericopă evanghelică care vorbeşte despre prima întâlnire a Apostolului cu Hristos (vezi Ioan 1, 35-52).

Bogat şi nebun? Fii doar bogat!

Sfinţii Părinţi au rânduit ca în duminicile din această lună, noiembrie, să fie citite în biserici o serie de pericope evanghelice în care tema principală este bogăţia materială şi modul în care aceasta este utilizată spre mântuirea sau spre pierderea sufletului. Acum două duminici am văzut cum un bogat nemilostiv şi zgârcit ajunge în iad, iar săracul Lazăr, ce cerşea la poarta lui, este dus de îngeri în sânul lui Avraam. Apoi, duminica trecută, am învăţat de la samarineanul milostiv că, dacă faci un mic efort (inclusiv de natură materială), poţi salva viaţa unui om. Pe cel bătut de tâlhari, samarineanul îl duce la o casă de oaspeţi unde îşi asumă toate cheltuielile pe care le presupunea îngrijirea acestuia.

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina – Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – Sfântul Ioan Gura de Aur

 

“Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea “

(Efeseni 5, 18).

Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub tirania satanei. Fie ca sfătuirile noastre să poată aduce oarecare folos!

Noi numim destrămaţi pe acei tineri care îndată ce au primit moştenirea părintească o cheltuiesc fără a gândi cui şi când trebuie să dea; care risipesc haine, aur şi argint cu desfrânatele şi cu tovarăşii cei răi. Tot aşa se întâmplă şi cu beţia. Ea se năpusteşte asupra judecăţii beţivului ca asupra unui tânăr destrămat, face mintea lui roabă şi îl sileşte a cheltui toate comorile duhului fără prevedere şi fără chibzuire.

Beţivul nu ştie ce şi când trebuie să vorbească şi când să tacă, ci gura lui stă deschisă pururea şi buzele sale n-au nici uşă, nici zăvor. Beţivul nu ştie a-şi economisi cuvintele sale, nici a stăpâni comoara duhului său; el nu ştie a păstra pe unele, nici a cheltui pe altele, ci el cheltuieşte şi le risipeşte pe toate. Beţia este o smintire de bună voie, o trădare a propriilor sale gânduri, o boală vrednică de râs, o patimă care se ia în râs, un satan pe care cineva şi-l alege lui însuşi. Patima aceasta este mai rea decât nebunia.

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

(Lc 12, 16-21)
 

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus

„Marta” și „Maria”: două surori și două stări

Potrivit dumnezeieștii Scripturi, într-o bună zi, Maria și Marta au avut bucuria de a-L avea oaspete pe Mântuitorul Hristos. Câtă exaltare sufletească, câtă emoție! Se pare că cele două surori și-au manifestat în mod deosebit bucuria de a-L avea pe Hristos sub acoperișul casei lor: Maria, dornică a interioriza fiecare clipă petrecută de Alesul Oaspete în locuința lor, stătea „la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui” (Luca X, 39); Marta, însă, mai pragmatică, a hotărât să ofere o masă îmbelșugată în cinstea venirii Învățătorului în casa lor. Probabil, dându-și seama că nu mai prididea cu gătitul bucatelor, I se adresează Oaspetelui: „Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute” ( Luca X, 40). Spre mare ei nedumerire, ba chiar și a unora dintre noi, Hristos nu răspunde în mod favorabil solicitării bunei gospodine ci, dimpotrivă, îi adresează o fină dojană: „Marto, Marto, te silești şi de multe te grijești, dar un singur lucru trebuie. Maria, însă, şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea” (Luca X, 41-42). Cu toate că și Hristos, ca om, avea nevoie de hrană, totuși din această întâmplare, ne învață să prioritizăm acțiunile din viața noastră: cele spirituale întâi, iar apoi, cele materiale.

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE

 

DUMINICA

Ora 08.30 – Utrenia

Ora 09.45 – Sfânta Liturghie

Ora 18.00 – Vecernia

MIERCURI

Ora   8.30 – Sfânta Liturghie

VINERI

Ora   8.30 – Sfânta Liturghie

SÂMBĂTA

Ora   8.30 – Sfânta Liturghie

Ora 10.00 – Pomenirea morţilor(Parastase)

Ora 18.00 – Vecernia

PRAZNICE ÎMPĂRĂTEŞTI ŞI SĂRBĂTORI

Seara din ajunul sărbătorii – Ora 18.00– Vecernia/

Acatistul Sărbătorii

Ora 08.30 – Utrenia

Ora 09.45 – Sfânta Liturghie

Ora 18.00 – Vecernia / Acatistul Sărbătorii

TAINA SFÂNTULUI MASLU

În prima și în a treia zi de vineri din lună

Ora 18.00                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

Pentru săvârşirea celorlalte Sfinte Taine sau Ierurgii contactaţi preoții bisericii

Și tu și eu putem fi un samarinean milostiv

 

Între creştinii de astăzi circulă o zicală: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”. Toţi oamenii au întrebări. Nu e niciunul atotştiutor. Şi marii duhovnici, care povăţuiesc pe alţii, au şi ei la rândul lor pe cineva pe care îl întreabă. Şi Evanghelia de astăzi cuprinde câteva întrebări la care se dau şi răspunsuri. Un dialog interesant între doi învăţători de Lege: unul era recunoscut oficial, cu o funcţie în ierarhia Templului, Celălalt recunoscut de mulţimea care Îl asculta cu nesaţ. Iată cu ce întrebare vine cel dintâi la Domnul Hristos: „Învăţătorule, ce să fac eu ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Lc 10, 25). Chiar dacă a venit cu gândul să-L ispitească, întrebarea era foarte importantă, pe care şi-o pune el şi pe care să şi-o pună fiecare om să recâştige ceea ce a pierdut: Împărăţia lui Dumnezeu. Deşi ştia multe din lege şi era expert (învăţa pe alţii), el avea o întrebare: Cum să facă ceva în viaţă pentru a dobândi Împărăţia Cerurilor? Sau altfel spus: ce să facă după ce ştie totul despre Dumnezeu?

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR - «Omilii la parabola despre săracul Lazăr si bogatul nemilostiv»

1. Praznic satanicesc fiind ziua de ieri, voi aţi făcut-o praznic duhovnicesc primind cu multă bunăvoinţă cuvintele cele de la mine şi petrecând aici cea mai mare parte din zi, îmbătându-vă cu beţie plină de întreagă înţelepciune şi dănţuind împreună cu Pavel. Deci, într-acest chip îndoit câştig s-a făcut vouă: pe de o parte aţi scăpat de dănţuirea fără de rânduială a celor beţi, pe de alta aţi săltat cu săltări duhovniceşti pline de bună rânduială, şi v-aţi împărtăşit nu de cupă din care curge vin curat (3), ci de una plină de învăţătură duhovnicească, şi v-aţi făcut fluier şi alăută Duhului Sfânt; şi în vreme ce alţii dănţuiau diavolului, voi, petrecând aici, v-aţi gătit ca organe şi vase duhovniceşti, aţi lăsat Duhul să scoată cântare din sufletele voastre şi să insufle harul Său în inimile voastre, drept care aţi şi răsunat cu viers atotmelodios, veselind nu numai oamenii, ci şi puterile de sus.

Săracul Lazăr şi bogatul anonim

Prof. Univ. Vasile Gordon

Părinţii Bisericii au rânduit a se citi în această duminică la Sfânta Liturghie Evanghelia, în care este relatată pilda cu „Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr“.

Să încercăm un scurt comentariu, pe care să-l legăm de contextul vieţii noastre de azi. Pentru a ne fi mai uşor să intrăm în , trebuie, totuşi, să reamintim partea de început a pildei: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, pe nume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi ar fi poftit să se sature dintre cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui…“.

VIAȚA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

Evanghelia pomenită astăzi de Biserică este de o extremă importanţă teologică şi spirituală, căci Domnul ne dă învăţătură de mare limpezime cu privire la soarta sufletului după moarte, la adevărata natură a Iadului şi la pocăinţă. Această pildă este relatată numai de către Sfântul Luca.

Evanghelia bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 16, 19-31)

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui.

O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită întotdeauna, ori de câte ori li s-ar spune: că fără nimic au intrat în această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea.

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL

 Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul.

Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi alergărilor tre­cătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, beţiilor şi plăcerilor.

Lazarii – Predica la pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar – IPS Augustin

 

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

Predica la DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII:
„Era un sărac pe nume Lazăr…”  (Luca 16, 20)

Iubiţii mei, este cunoscută pilda pe care am auzit-o în Evanghelia din Duminica de astăzi… Să explicăm toată Evanghelia de astăzi? Ne-ar trebui mult timp. De aceea, din toate imaginile pe care le prezintă pilda, vom explica doar una. Vom vedea, cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

***

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.

Şi alţii sunt săraci. Dar aceştia sunt sănătoşi. Se duc unde vor, lucrează, îşi primesc plata sau salariul şi trăiesc. Desigur că nu trăiesc ca bogaţii. Dar trăiesc acceptabil. De ce nu şi fericiţi? Când cineva e sănătos, atunci o bucată de pâine, câteva măsline şi o ceapă le mănâncă cu poftă. Când însă este bolnav, atunci şi cele mai bune mâncăruri i se par lipsite de gust. Aşadar, Lazăr pe lângă sărăcie avea şi boala.

Desigur că şi alţii sunt săraci şi bolnavi. Dar au rude şi prieteni, oameni care se interesează de ei şi nu-i lasă fără îngrijire, hrană şi medicamente. Dar Lazăr nu era doar sărac şi bolnav. Era şi cu totul singur. N-avea pe nimeni care să-i arate atenţie.

Bogatul nemilostiv pierde mântuirea – Predica Patriarhului României la Duminica a XXII-a după Rusalii

 

Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii ne prezintă pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Această pericopă este plină de învățături duhovnicești care ne arată că, după moartea trupului, sufletul trăiește și își aduce aminte de toate faptele săvârșite în timpul vieții pe pământ. Avem, deci, în Evanghelia de astăzi mărturia clară a Mântuitorului privind existența și viața sufletului după despărțirea sa de trup, după moartea fizică a omului.

Starea sufletului după moarte

Evanghelia ne spune adevăruri fundamentale pentru înțelegerea legăturii care există între viața pământească a omului și viața de dincolo de mormânt a sufletului uman. Ea ne arată că sufletul omului, după ce se desparte de trup, merge fie în comuniunea drepților și a sfinților, fie în izolarea păcătoșilor, adică fie în fericita existență a raiului, fie în nefericita existență a iadului. Această precizare este deosebit de importantă, deoarece ea ne arată valoarea unică a vieții omului pe pământ. Deși viața omului pe pământ este una trecătoare, de ea depinde viața netrecătoare a sufletului după moarte, adică după despărțirea sufletului de trup.

Vedem din pericopa evanghelică de astăzi că sufletul omului după despărțirea sa de trup nu stă într-o stare de nepăsare, de indiferență, într-un somn sau într-o amorțire, ci sufletul are conștiința luminată și poate comunica acolo cu alte suflete, mai ales cu sufletele drepților din rai care au trăit pe pământ în credință, împlinind voia lui Dumnezeu în viața lor.

„Faceţi-vă prieteni din mamona al nedreptăţii”

 

Duminica a XXII-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 16,19-31

¹⁹ Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. ²⁰ Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, ²¹ poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. ²² Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. ²³ Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. ²⁴ Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. ²⁵ Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. ²⁶ Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. ²⁷ Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, ²⁸ căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. ²⁹ Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. ³⁰ Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.³¹ Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

 1. „Faceţi-vă prieteni din mamona al nedreptăţii”. Parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr se desfăşoară în două acte consecutive: primul se petrece pe pământ (v. 19-22); iar al doilea în viaţa de dincolo (v. 23-31). Ea continuă lecţia parabolei de la începutul capitolului, despre iconomul necredincios (Lc 16,1-9). Acesta a ştiut să folosească bogăţia, care nici nu era a sa, pentru a-şi asigura o situaţie bună în viitor. Mântuitorul extrage şi „lecţia” acestei pilde, prin îndemnul: „Faceţi-vă prieteni din mamona al nedreptăţii, ca atunci când veţi fi săraci, să vă primească aceia în corturile cele veşnice” (Lc 16,9). Textul este dificil numai a prima vedere. „Lecţia” parabolei este înţeleapta folosire a banilor şi, în general, a bogăţiei pământeşti (în aramaică mamona înseamnă „bani”, „bogăţie”) pentru a ne asigura primirea în Împărăţia lui Dumnezeu. Este vorba de folosirea lor pentru ajutorarea săracilor, cum ne arată alte texte lucanice (cf., mai ales Lc 12,33). Acest „mamona” este numit „al nedreptăţii” nu numai pentru că, în general, la originea oricărei mari bogăţii stă nedreptatea (Sfântul Ioan Gură de Aur), nici numai că, de foarte multe ori, bogăţia este cauză a păcatului, ci mai ales pentru că bogăţia prin care suntem invitaţi să ne facem „prieteni” nu este, de fapt, a noastră. Ca şi „iconomul” din parabolă, noi nu suntem altceva decât administratori ai ei. Totul e să ştim a folosi înţelepţeşte şi spre folosul propriu această bogăţie care, de fapt, nu ne aparţine. Cum n-a ştiut s-o folosească bogatul cel nemilostiv. Şi cum, vai, atâţia oameni nu ştiu s-o folosească spre binele lor, ci îşi fac din ea mijloc de pierzare.

Evanghelia bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 16, 19-31)

 Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui.

O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită întotdeauna, ori de câte ori li s-ar spune: că fără nimic au intrat în această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea.

Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţa, nu ca s-o ia.

Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere 1, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul. Prin fapte însă oamenii arată că, dimpotrivă, socotesc iarba mai presus de om, de vreme ce îşi dau şi viaţa lor, şi pe a altora, pentru iarbă. Dacă chestiunea averilor e o chestiune de iarbă şi nimic altceva, înseamnă că aceasta e cea mai mare piatră de poticnire în viaţa omului pe pământ. Doar cei duhovniceşti nu se împiedică de piatra aceasta, ci trec netulburaţi pe lângă ea, lăsând ce este al lor altora. Iar celorlalţi piatra de poticnire le este izvor de ceartă, luptă, sudoare şi chin. Piatra de poticnire le este tot cuprinsul vieţii lor, iar la sfârşit le este piatră de mormânt.

Program Liturgic: 24 - 30 Octombrie 2021

 

Duminică, 24 octombrie, 

ora 18 - Vecernie;

Luni, 25 octombrie,

ora 18 Vecernie cu Litie și Acatistul Sf. M. Mc. Dimitrie- izvorâtorul de mir;

Marți, 26 Octombrie,

ora 8.30 - Utrenia cu Sf. Liturghie,

ora 18 - Vecernie cu Litie și Acatistul Sf. Dimitrie cel Nou(Basarabov)

Miercuri, 27 octombrie 

 ora 8.30 - Utrenia cu Sf. Liturghie;

Vineri, 29 octombrie, 

ora 8.30 -Sf. Liturghie 

Sâmbăta, 30 octombrie, 

ora 10 - parastase,

ora 18 - Vecernia