Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului

”După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul.” ( Evrei 1: 1-2)           

În înţelepciunea Sa, Dumnezeu a prevăzut dintru început căderea omului. De aceea El a stabilit mai dinainte planul pentru mântuirea oamenilor din robia păcatului şi a morţii. Dumnezeu ştia că omul o dată căzut în prăpastia pierzării nu se va putea ridica singur, prin propriile puteri ci trebuia ajutat de o putere mai presus de el, adică de Dumnezeu. De aceea El a făgăduit primilor oameni un mântuitor încă din clipa căderii lor spunând: ”Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.”(Fac. 3:15)  
                                                                                                                                               Nădejdea venirii unui izbăvitor a fost ca un fir de aur care străbate întreaga istorie a poporului evreu. Aşa se face că în preajma Naşterii Domnului mulţi aşteptau mântuirea în Ierusalim, ca dreptul Simeon, proorociţa Ana şi păstorii care s-au mirat de vestea auzită de la îngeri şi au alergat îndată şi s-au închinat Pruncului de curând născut.        

                                       

Dar oare popoarele celelalte au rămas în afara acestei pregătiri a lumii de către Dumnezeu pentru primirea Mântuitorului? Fără îndolailă că nu. Dumnezeu a pregătit şi lumea   păgână pentru venirea Mântuitorului  mai ales prin aceea că a făcut din ea un teren prielnic pentru propovăduirea şi răspândirea Evengheliei, pe care Mesia o va aduce.                                                 

O dată cu venirea Mântuitorului  începe în istorie o eră nouă. ”Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape.” ( Rom. 13: 12) Noaptea de dinaintea venirii Mântuitorului este şi acum amintită şi închipuită simbolic prin postul Naşterii Domnului, în care ne aflăm. De aceea s-a făcut azi pomenirea strămoşilor după trup ai Domnului şi o dată cu ei a tuturor drepţilor şi prorocilor care L-au aşteptat, au crezut în El dar n-au apucat să-L vadă.                                                                           

Spre deosebire de ei, noi avem fericirea să-L vedem pe Domnul Iisus, căci îl avem necontenit în Biserica întemeiată şi condusă de El din care facem parte. ”Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit.” Dar câţi dintre noi ştim să preţuim fericirea aceasta? Facă bunul Dumnezeu ca după ce vom vedea pe cerescul Prunc în ieslea cea săracă să ne întorcem şi noi ca magii pe o altă cale, să nu mai apucăm pe calea păcatelor dinainte ci pe cea a vituţilor creştineşti, a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, a păcii şi a bunei înţelegeri. Numai aşa vom putea retrăi cu adevărat bucuria creştină pe care ne-o aduce în fiecare an Naştera Domnului. Amin

Pr. paroh, Gabriel Valeriu Basa