DUMINICA ORBULUI

   

 Pr. Dumitru Dospin

 Evanghelia din această duminică ne relatează cazul vindecării unui orb. Şi nu orice orb, un orb din naştere. De-a lungul întregii Evanghelii asistăm la minunea şi totodată la convorbirea  dintre orbul deja vindecat şi farisei. Aceştia din urmă nu doreau să creadă în această minune şi chiar voiau să-l prindă pe Iisus.     

  

Ni se spune că trecând, Iisus a văzut un orb din naştere. L-a văzut, s-a apropiat de el. Mulţi orbi a vindecat Iisus, dar, după cum cunoaştem din dumnezeieştile evanghelii, ceilalţi orbi Îl căutau ei pe Iisus şi strigau ei şi cereau să vadă. De data aceasta Iisus îl caută pe orb. El Se îndreaptă spre orb, Îl caută. Şi odată ajuns în faţa orbului, ucenicii, care de bună seamă îl văzuseră şi mai înainte; aflaseră că este orb din naştere. Era un cerşetor la uşa templului. ,,Învăţătorule – întreabă ucenicii –, cine a păcătuit: el, sau părinţii lui, de s-a născut orb?”. 

Era în Vechiul Testament, mentalitatea că toate relele şi necazurile ce se abat asupra omului, deci şi orbirea, este urmare a răului. De aceea au întrebat ucenicii cine e vinovat de orbirea lui. Mântuitorul care le ştia pe toate şi căutând să schimbe această mentalitate le răspunde: ,,Nici el, nici părinţii lui; ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, să se arate actul creator şi binefăcător al lui Dumnezeu. Mântuitorul deci îl căutase pe el. De ce? Ca să se arate prin El voia lui Dumnezeu aceea de a aduce lumină lumii.Căci spune Iisus:,,Atât cât sunt în lume, Lumină sunt lumii”. De aceea venise Iisus, căci El este Lumina, să fie Lumină lumii; şi fără El e noapte. Dacă oamenii ar gândi că fără Dumnezeu şi fără Hristos, Lumina, nu e lumină în nimeni, ce bine ar fi! Şi acesta este un adevăr că El e Lumina lumii şi întreaga Lumină. Oricine ar cugeta adânc, ar vedea lumina în întregul ei în Hristos; ar afla răspuns la toate întrebările ale vieţii, ale morţii şi ale învierii. Atunci înţelegem de ce a spus Iisus:,,Câtă vreme sunt în lume, Lumină sunt lumii” Şi ce a făcut Iisus cu orbul? A scuipat jos, a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus orbul, s-a spălat şi a venit văzând”. 

Era sâmbătă în ziua aceea. Era sâmbătă, iar fariseii hotărâseră în sinedriu că dacă Îl vor vedea pe Iisus făcând ceva sâmbăta, să-L pârască. Sâmbăta devenise, la farisei păzirea Legii. De aceea îl întreabă fariseii pe fostul orb: ,,Cum ai văzut tu?”. El le-a zis: ,,Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd”. Ziceau unii dintre farisei: ,,Acest Om nu este de la Dumnezeu fiindcă nu ţine sâmbăta”. Alţii ziceau: ,,Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni?”. Şi era dezbinare între ei pe tema acestui fapt. 

Prin nedumerirea lor demonstrau cât sunt de întunecaţi căci nu-L vedeau pe Fiul lui Dumnezeu prin lucrare, prin minune. De aceea îl întreabă din nou pe fostul orb: ,,Tu ce zici despre tine, că ţi-a deschis ochii?”. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind această întrebare parafrazează: ,,Ce zici despre tine că tu vezi?”. Această întrebare o spuseseră ca să-L atace că a săvârşit lucru în zi în care socoteau ei că nici bine măcar nu ai voie să faci nimic.

După spusa Sf. Părinţi sunt trepte de vedere şi feluri de vedere. Fariseii vedeau cu ochii fireşti. Orbul, deşi n-avea ochi din naştere, ochii minţii lui erau vii. El L-a auzit pe Iisus vorbind cu ucenicii şi cu lumea, i-a auzit pe părinţi vorbind despre El. Şi atunci, deodată se descoperă aici cele două vederi: vederea cu ochii trupului şi vederea cu ochii minţii. Dar mai important este un alt ochi, cel de-al treilea, al luminii necreate, ochiul duhovnicesc, ochiul credinţei, ochiul inimii curate. Ei vedeau cu ochii aceştia; dar nu vedeau cu ochiul harului, ochiul luminii divine. Lipsa vederii trupeşti nu este cel mai mare rău. Cel mai mare şi tragic rău e păcatul, care te desparte de Dumnezeu. A nu-L vedea pe Dumnezeu, aceasta este marea durere.

 Lumea aceasta, cu luminile ei, ni se adresează, şi Dumnezeu ne-a dat pentru această lumină ochiul trupesc. Pentru a vedea această lumină ne-a dăurit Dumnezeu ochiul inteligenţei, ochiul minţii. Dar ca să-L cunosc, îmi dă lumină din lumina Lui necreată, pentru că El este necreat. Din lumina Lui ne dăruieşte lumină, ca să-L putem cunoaşte pe El. Şi acestui orb din naştere i-a zidit ochi şi a dăruit minţii şi inimii lui lumină divină; iar el L-a văzut şi L-a recunoscut pe Hristos. Şi noi am primit această lumină divină, lumina credinţei, lumina harului pe care trebuie să o păstrăm în veci, Amin.