Gândurile ascunse din multe inimi vădesc necinstea la adresa Maicii lui Dumnezeu (Lc. 2, 35)

„În ziua de 2 Februarie, Biserica sărbătoreste un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la nasterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu si aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei si Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului. În acea vreme, Părintele si dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria si Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.” (Sinxar 2 Februarie)  

Era un om plin de credinţă, împlinitor al voii lui Dumnezeu. Dreptul Simeon era preot la templul din Ierusalim si mare cărturar al Legii Vechi.  

S-a născut cu trei sute de ani înainte de Nasterea Domnului, ducând o viaţă sfântă. Trăia în jurul templului, sub îndrumarea Duhului Sfânt. A fost ales între cei saptezeci de bărbaţi înţelepţi ai poporului pentru a traduce din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, în Egipt. Din rânduiala lui Dumnezeu a trebuit să traducă pe profetul Isaia. Când a ajuns să traducă profeţia despre întruparea Domnului: „Iată Fecioara va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14), Simeon socotea că ar fi o greseală în text.  

Arhanghelul Gavril îi vesteste că nu va muri până ce nu va vedea împlinirea acestor cuvinte. I se vesteste că Îl va vedea si Îl va purta în braţele sale pe Hristos Domnul. Asteptarea lui Mesia era universală. Credinciosi din Ierusalim asteptau cu nerăbdare împlinirea făgăduinţei. Locuitorii Ierusalimului se mirau de vârsta înaintată, nestiind taina prin care dreptul Simeon a fost legat de Duhul Sfânt să nu guste paharul morţii până nu-l va vedea pe Hristos. Într-o zi, mergând la templu a văzut strălucind ca fulgerul o rază de lumină deasupra Fecioarei Maria, având în braţe Pruncul. Plin de bucurie s-a închinat Lui până la pământ rostind cu lacrimi cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeste pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor si slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2, 99, 32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va stârni împotriviri. Si prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35). Dreptul Simeon a văzut în întruparea Domnului mântuirea si salvarea nu numai a poporului ales, ci a tuturor popoarelor lumii, ca o „lumină spre descoperirea neamurilor”. Ca preot dreptul Simeon îl binecuvântează pe Hristos. Dumnezeu se face prunc din smerenie, evidenţiind cinstea si respectul pe care îl acordă slujitorilor Săi. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „A preotului este numai a deschide gura, că harul le lucrează pe toate”. Prin cuvintele pe care le rosteste dreptul Simeon cere iertare de la Dumnezeu pentru îndoiala sa în credinţă si dezlegare de legăturile trupului. Desi era bătrân; în sufletul său sălăsluise credinţa că Mesia va veni, făcându-se Fiu al Omului pentru a răscumpăra neamul omenesc din robia păcatului si a morţii vesnice. Dreptul Simeon se dovedise a fi si prooroc zicând: „Acesta este pus spre căderea si ridicarea multora din Israel si ca semn care va stârni împotriviri”. Această proorocie se evidenţiază prin necredinţa si căderea unora care vor să răstălmăcească Evanghelia. Maicii Domnului îi vesteste lacrimile pe care le va vărsa pentru Fiul lui Dumnezeu, răstignit si batjocorit pe cruce, de cei credinciosi.  

Gândurile ascunse din multe inimi vădesc necinstea la adresa Maicii lui Dumnezeu (Lc. 2, 35). Asemenea dreptului Simeon, fiecare mădular viu al Bisericii ar trebui să fie stăpânit de nerăbdarea de a-l căuta si de a-L găsi pe Hristos. Prin Sfintele Taine, noi toţi cei botezaţi suntem purtători de Dumnezeu. Locul în care omul se întâlneste cu Dumnezeu este Biserica. Aici, prin Harul Ceresc, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin credinţă omul se întăreste duhovniceste. Credinţa trebuie să fie vie, statornică si lucrătoare, adică să se arate nu prin cuvinte ci prin fapte bune. Cugetul omului trebuie să fie la viaţa vesnică si la Dumnezeu. Din inima fiecăruia trebuie să izvorască cuvinte de zidire sufletească. Prin credinţă, Hristos se asază în inimile noastre luminându-ne si întărindu-ne viaţa si sufletele noastre.  

Dreptul Simeon a dobândit cununa vesniciei prin faptul că s-a smerit mărturisind greseala si urmând porunca. Frumuseţea vieţii este dobândirea Duhului Sfânt, iar modelul si călăuza este Iisus Hristos. (surse: Sinaxar 2 februarie, „Dreptul Simeon, slujitorul lui Dumnezeu”

de pr. Iulian Ceusan - cuvânt din numărul din februarie 2009 ai Revistei Ortodoxe “Lumina Cea Adevărată“, Editată de Parohia „Sfânta Cruce” Leesburg Pike, Alexandria, SUA).