Orice păcat, oricât de mic ar părea el, întinează sufletul

Două femei au plecat odată la o mănăstire, spre a se închina. Una dintre ele era cu conştiinţa neîmpăcată, căci săvârşise un păcat mare, cealaltă însă nu se credea câtuşi de puţin păcătoasă, căci, zicea dânsa, a făcut numai păcate mici la viaţa ei.
La mănăstire, părintele a ascultat mărturisirea păcatelor lor, iar mai apoi le-a trimis la câmp, dându-le un altfel de canon. Celei mai păcătoase i-a poruncit să aducă piatra cea mai mare pe care o va găsi, iar celei mai puţin păcătoase, să aducă diferite pietricele.
Femeile au făcut ascultare, iar mai apoi s-au întors la părintele cu pricina. Văzând că au adus pietrele cerute, părintele a zis fiecăreia să aşeze pietrele de unde le-a luat. Cea cu pietricele mici şovăia, iar părintele a întrebat-o:

- De ce eziţi?
- Fiindcă este greu să pun fiecare piatră la locul ei, căci sunt multe şi nu ţin minte locul fiecăreia.
Atunci, părintele i-a zis:
- Ia aminte, femeia cealaltă a săvârşit o singură faptă rea, dar o ţine minte, o regretă şi mereu o spală cu lacrimile sale. Ea ştie unde e locul pietrei luate. Dar tu, cu păcatele tale mărunte şi neînsemnate, nu-ţi poţi aduce aminte când, cui, unde şi cum ai pricinuit rău. Şi deoarece păcatele tale sunt mici, dar numeroase, tu nici nu eşti în stare să te pocăieşti pentru ele.

Femeia ceea ce se credea având păcate "mici" a înţeles că şi orice păcat, oricât de mic ar părea el, întinează sufletul.