Cea de-a treia duminică din perioada Triodului, perioadă de pregătire pentru slăvitul praznic al Învierii Domnului, ne propune spre adâncă meditaţie şi spre schimbare lăuntrică una dintre cele mai zguduitoare Evanghelii care se citesc şi se tâlcuiesc în cursul anului bisericesc, numită a „Înfricoşătoarei Judecăţi’’(Matei 25, 31-46).
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi continuă această introducere în atmosfera duhovnicească a celui mai important post creştin, Postul Patruzecimii, chemându-ne şi îndemnându-ne la o adâncă meditaţie, mai întâi asupra realităţilor celor de pe urmă ale vieţii personale şi ale lumii, iar apoi, aşa cum o face totdeauna credinţa creştină, susţinându-ne în efortul de îndreptare şi de îmbunătăţire morală, prin prezentarea şi îndemnul către faptele bineplăcute lui Dumnezeu şi folositoare sufletelor noastre, în mod deosebit al milosteniei creştine.
Lectura acestei pericope evanghelice ne descoperă un text profetic fundamental, ce descrie unele din evenimentele ce se vor petrece la sfârşitul veacurilor, la prefacerea lumii, la învierea morţilor şi la Judecata de Apoi.
Credinţa ortodoxă, cu discernământul ei caracteristic, nu a căutat niciodată să sădească panica şi spaima, teama şi angoasa în sufletul credincioşilor ei, atunci când a vorbit despre realităţile de pe urmă, ci a îndemnat totdeauna la conştientizare şi responsabilitate, învăţându-ne să ne trăim viaţa ca întreg, şi fiecare clipă a ei ca un timp al ridicării din păcat şi al luptei împotriva acestuia, al pocăinţei şi al îndreptării, spre răsplata fericită a aşezării celor de-a dreapta lui Dumnezeu, în Împărăţia şi viaţa cea veşnică.
Momentul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului, a Parusiei, rămâne o taină, încât orice încercare raţională de calculare şi aflare a timpului sau a unei date precise la care se vor petrece toate aceste lucruri este pură speculaţie, pentru că momentul sfârşitului lumii este doar de Dumnezeu cunoscut.
Duminica a treia a Triodului, datorită pericopei evanghelice ce se citeşte, precum şi temei sale centrale, este numită a Înfricoşătoarei Judecăţi, dar, tot atât de potrivit, poate fi numită ,,Duminica milosteniei creştine’’, pentru că, după prezentarea câtorva din tainele „zilelor de apoi’’, premergătoare sfârşitului lumii, ne sunt descrise şi căile prin care putem îndrepta viaţa noastră, dacă până acum am trăit-o într-un mod greşit, în înstrăinare şi izolare de Dumnezeu şi de aproapele, iar dacă am cunoscut şi gustat deja din frumuseţile vieţii duhovniceşti creştine, o cale prin excelenţă de sporire în acestea este milostenia.
Mai mult decât oricând, într-o lume tot mai zbuciumată şi în vremuri tot mai frământate, în care fragila fiinţă umană îşi află tot mai greu liniştea şi pacea lăuntrică, în vremuri în care se răceşte tot mai mult dragostea dintre oameni şi comuniunea, în favoarea individualismului şi a egoismului, faptele milei trupeşti se cer prelungite în fapte de înaltă nobleţe şi generozitate sufletească la adresa semenilor noştri. Uneori, mai mult decât lipsa celor materiale este mai greu de suportat lipsa dragostei şi indiferenţa celor din jur, uneori chiar apropiaţi. În vremuri în care fiecare se retrage şi se izolează în singurătatea sa, mai mult decât un colţ de pâine este nevoie şi preţuieşte un cuvânt bun, un cuvânt de alinare şi de mângâiere. Rostit cu dragoste şi sensibilitate, într-un moment de lipsă materială şi spirituală din viaţa cuiva, el este capabil să învie sufleteşte şi să hrănească. Să dea celui aflat la un capăt de drum, un nou sens şi puterea de a o lua de la început, cu nădejde în ajutorul lui Dum¬nezeu şi cu sprijinul celorlalţi.
În mod similar, fapta bună săvârşită pentru aproapele nostru se întoarce şi asupra celui care o săvârşeşte, umplându-i sufletul de bucurie şi aducându-i răsplată din partea Tatălui Ceresc, Izvorul de la care vine „toată darea cea bu-nă şi tot darul desăvârşi’’. Umple sufletul cu bucuria de a face bucurie, de a săvârşi tot mai multe şi tot mai înalte fapte de bunătate şi de mângâierea.
Astfel, cele trei duminici ale Triodului, Duminica Vameşului şi a Fariseului, a Fiului Risipitor şi a Înfricoşătoarei Judecăţi, ne pregătesc pentru parcurgerea postului prin rugăciune, pocăinţă şi milostenie, alcătuind un program de viaţă duhovnicească înaltă care ne pregăteşte pentru perioada în care intrăm, perioadă care va culmina cu slăvitul praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care trebuie să fim părtaşi atât cu sufletul, cât şi cu trupul.
Pr. Sergiu Nicolae Succurro
sursa:episcopiadevei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!