Meditație la Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

“În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi mulţime multă. Iar când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o, Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul său.” - Lc. 7, 11-16

În Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii, vedem milostivirea lui Dumnezeu faţă de oamenii îndureraţi şi faţă de cei morţi. Minunea învierii fiului văduvei din Nain ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte durerea fiecărui om, dar şi măsura răbdării lui.

Minunea aceasta nu s-a făcut la cererea cuiva. Nimeni nu L-a invitat în satul Nain pe Iisus împreună cu ucenicii Săi; nimeni nu L-a chemat să aducă alinare durerii mamei care jelea pe ultimul drum, de la casă la mormânt, pe unicul ei copil. Şi totuşi Iisus a venit, din proprie iniţiativă, având iubire milostivă faţă de oamenii îndureraţi ca urmare a morţii celor dragi ai lor. ...

Când durerea omului se află la limita răbdării, Dumnezeu vine să-l mângâie şi să-l întărească

 Evanghelia ne spune că 'văzând-o, Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!' (Lc. 7, 13). El, Care a plâns pentru  prietenul Său Lazăr când l-a văzut mort; El Care a zis: 'Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!' (Mt. 5, 4), acum în mod surprinzător spune acestei mame îndurerate: 'Nu plânge!'          

De ce i-a spus El femeii îndoliate: 'Nu plânge!', când plânsul era manifestarea firească a durerii din inima ei? Pentru că El ştia că femeia se află la capătul puterilor ei, la limita răbdării unei dureri copleşitoare. Deci când durerea omului se află la limita răbdării, Dumnezeu intervine cu milostivirea Sa, întrucât Îi este milă de orice om îndurerat. El participă la suferinţa, durerea şi întristarea oamenilor. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că, deşi înviat din morţi şi înălţat la ceruri, Mântuitorul Iisus Hristos suferă până la sfârşitul veacurilor potrivit suferinţei fiecărui om. Cu alte cuvinte, taina Crucii Lui, ca iubire jertfelnică, este asumată în Învierea Lui arată slava Crucii Lui ca biruinţă a iubirii răstignite asupra păcatului şi morţii.

Aşadar, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos are milă de această femeie văduvă şi îndoliată, îi spune: 'Nu plânge!' Prin aceasta El ne arată ce trebuie să facem noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, şi anume când vedem în jurul nostru durere şi întristare, oameni îndureraţi sau îndoliaţi, să mergem spre ei, să nu aşteptăm să ne cheme, deoarece nici Hristos nu a fost chemat în satul Nain, ci S-a dus acolo unde durerea era copleşitoare. Hristos săvârşeşte minuni pentru a întări sufleteşte pe omul suferind sau îndurerat, ca acesta să nu se simtă singur, neajutorat şi părăsit. ...

 †  Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa web: www.ziarullumina.ro