Sfântul Teofan Zăvorâtul
Porunca cea dintâi, porunca de temelie, este porunca dragostei. Mic cuvântul, atotcuprinzătoare lucrarea. E uşor să vorbeşti de dragoste, dar nu este uşor să ajungi la măsura cuvenită a dragostei. Nu e cu totul limpede nici cum se poate ajunge la ea; tocmai de aceea Mântuitorul adaugă la această poruncă reguli lămuritoare: „Ca pe tine însuţi; şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”.
Aici ni se arată măsura dragostei, care este, s-ar putea spune, lipsită de măsură; căci are oare dragostea, în sine, vreo măsură şi este vreun lucru bun pe care omul nu şi-ar dori să îl primească de la ceilalţi? Şi totuşi, porunca nu e cu neputinţă de îndeplinit. Totul e să ajungem la deplina unire de simţire cu ceilalţi, adică să primim în noi, deplin, simţirile lor, să simţim ceea ce simt şi ei. Când se va întâmpla asta, nu vei avea nevoie să ţi se arate ce şi când să faci pentru ceilalţi: inima însăşi o să îţi arate. Tu îngrijeşte-te să te păstrezi în această stare, altfel se va apropia îndată egoismul, te va întoarce în cochilia ta şi te va zăvorâ în ea. Atunci n-o să mai mişti un deget pentru altul, n-o să-i arunci nici o privire, de-ar şi muri acela. Arunci când Domnul a grăit: „Iubeşte-1 pe aproapele tău”, a vrut ca în locul nostru să intre în noi, adică în inima noastră, aproapele; iar dacă în inimă va rămâne, la fel ca mai înainte, „eul” nostru, să nu te aştepţi la nimic bun.
TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN
Editura Sophia, Bucureşti, 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!