"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 11 iunie 2016

Sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice pentru disciplina Religie, la Simeria

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, s-a desfășurat, joi, 09 iunie 2016, în ziua Praznicului Înălțării Domnului, Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice pentru disciplina Religie.
Găzduită, în acest an, de C.T.T.F. „A. Saligny”, structura – Școala gimnazială ”Sigismund Toduță” – Simeria, aceasta s-a desfășurat începând cu ora 14, sub genericul: Luminarea neamului românesc prin Biserică şi Şcoală – rolul educaţiei religioase şi al ierarhului tipograf Antim Ivireanu.

Deschiderea manifestării s-a făcut prin sluba de Tedeum, săvârșită – în paraclisul școlii, cu hramurile „Sf. Cuv. Siluan Atonitul”, „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sfântul Stelian” – de către părintele consilier eparhial pentru învățământ și activități cu tineretul Radu Trifon, părintele inspector școlar Gabriel Basa și părintele Mureșan Alin, de la Colegiul Național Decebal din Deva, în prezența conducerii școlii, a profesorilor și a elevilor veniți din întregul județ. Cuvântul de învățătură adresat de părintele consilier Radu Trifon, a fost urmat de salutul conducerii școlii și de anunțurile referitoare la desfășurarea lucrărilor, făcute de organizatorii evenimentului: prof. Gabriel Basa, prof. Alin Suciu, prof. Daniel Ungureanu și prof. Liliana Toșcuță.
Lucrările s-au desfășurat pe trei secțiuni: gimnaziu, liceu și cadre didactice. Între lucrările prezentate de elevi socotim elocvent a menționa: Contribuția Sfântului Ierarh Antim Ivireanul la dezvoltarea limbii române, Rolul educației religioase în formarea morala a copiilor și a tinerilor, Tiparul si cartea, Luminarea neamului romanesc prin biserică și școală, Poezia creștină-dincolo de cuvant !, Biserica și Școala – Aripi mântuitoare !, Legătura vie dintre școală și biserică, Repere generale ale educației religioase, Părintele Arsenie Boca – despre familie si educarea copiilor.
La sfârșit a avut loc festivitatea de premiere.
Inspector școlar Pr. prof. dr. Gabriel Valeriu Basa

Un comentariu:

  1. Bucurie de praznicul Înălțării Domnului! Precum Domnul lucra minunile Sale (mai ales) de Sabbath, așa și preoții noștri cei vrednici lucră ”cu timp și fără timp”...

    RăspundețiȘtergere

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!