Meditație la Apostol – Romani 2, 10-16

Legea mozaică – cunoaștere nedeplină a Domnului

Iubiți frați și surori. Pericopa aceasta face referire exclusivă la Legea lui Dumnezeu dată lui Moise pe muntele Sinai, pentru ca poporul respectându-o, să rămână credincioși lui Yahweh. Cuvântul ebraic Torah tradus prin „Lege” derivă de la verbul Yarah care semnifică „a arăta cu degetul, a învăța”, redând ideea că Legea cuprinde normele ce aveau să reglementeze viața religioasă și morală a poporului lui Dumnezeu. 

Termenul acesta are aceeași intensitate pentru evrei, cum are termenul de “Evanghelie” pentru creștini – ambele semnificând mesajul mântuirii, descoperit în mod gradual, etapizat[1]. În baza acestui adevăr, exprimă apostolul Pavel următoarele: “Așadar, câți au păcătuit fără lege, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit sub lege, prin lege vor fi judecați. Pentru că nu cei ce aud legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei care împlinesc Legea, aceia se vor îndreptăți” (2, 12-13). Sfântul Pavel îl arată pe iudeu mult mai îndatorat decât elinul prin darea Legii, căci acesta din urmă va fi judecat fără Lege, el va fi condamnat din perspectiva cugetului său natural, adică după Legea firii înscrisă în conștiința lui[2] (2, 14-15).

Legea descoperă dreptatea (gr. dikayosinē[3]) lui Dumnezeu astfel încât să-l pregătească pe om pentru întâlnirea cu Mesia, mijlocită prin har. Legea este bună pentru acel context istoric, însă ea nu poate fi păstrată acum în epoca harului, este revelată de către Dumnezeu, însă nu comportă un sfârșit în ea însăși, nu este absolutizată de către Biserică, ci ea este doar “un pedagog către Hristos” Cel ce este adevărata Lege a lui Dumnezeu, după cum inspirat a numit-o sfântul Pavel (Galateni 3, 24). Deși nu este opusă harului lui Dumnezeu, Legea lui Moise nu ne poate desăvârși sau mântui, căci aceasta este lucrarea “Legii Duhului” (Romani 8, 2) care mai este numită și “Legea lui Hristos” (Galateni 6, 2), adică Legea iubirii. Această Lege a iubirii este harul Sfântului Duh, activ în cei care au primit Taina Botezului și Taina Mirungerii[4], care ne izbăvește de lucrarea pătimitoare a cărnii (Coloseni 3, 9-10).

Apostolul vorbește în această pericopă, spune sfântul Teofilact, despre trei feluri de legi: cea scrisă, cea firească și cea care se socotește din fapte. Neamurile care nu au Legea scrisă, fac din Legea cea firească a cugetului lor obiectul împlinirii prin fapte a Legii celei scrise; pe când iudeii, deși au beneficiat de revelarea Legii scrise, totuși o încalcă. Însă apostolul Pavel își alege cu grijă cuvintele când vorbește împotriva iudeilor, tocmai pentru a-i câștiga pentru Hristos, căci nu zice că elinii ar fi mai buni decât iudeii – deși aceasta reiese din text – ci doar că “neamurile își sunt loruși lege[5]” (2, 14). De câtă grijă ar trebui să dăm și noi dovadă când suntem puși să mustrăm greșelile celor de lângă noi, căci dacă nu vom face aceasta cu duhul blândeții și cu maximă răbdare (1 Timotei 4, 2), nu-i vom câștiga pe aceștia pentru Hristos, și răspunzători ne vom face înaintea lui Dumnezeu de sângele lor pierdut (Iezechiel 33, 7-8).

Partea de final a pericopei este una mai mult decât moralizatoare, are un puternic impact psihic asupra omului preocupat de mântuirea lui. Bineștiind că va veni o Zi când Dumnezeu va scoate la lumină și cele mai ascunse gânduri ale oamenilor (2, 16), oare cum ar trebui să petrecem zi de zi, așa încât Judecata să nu ne rușineze înaintea oamenilor și a îngerilor lui Dumnezeu? Origen comentând acest verset, spune că nu gândurile de atunci de “prefăcută pioșenie” ne vor certifica înaintea Domnului, ci cele păcătoase care intenționat le-am ascuns în conștiință, în loc să le spovedim, acelea vor striga împotriva noastră[6]. Căci este ușor să fim sfinți când stăm în Biserică, însă bătălia se dă atunci când ieșim de la programul liturgic și ne cufundăm în prozaicul vieții, străini și nepăsători de Evanghelia lui Iisus. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că inspirata și nemitarnica Judecată a lui Hristos, îi va determina pe oameni să mărturisească adevărul vieții lor trecute, căci în lumina necreată a lui Dumnezeu, faptele cele bune, respectiv cele murdare nu mai pot fi ascunse, ci ele vor apărea pe trupul nostru ca o carte de vizită. Întru acelea vom fi acuzați sau achitați, ca la un proces de judecată[7].

Să ne trăim viața de credință astfel încât, crezând cu adevărat în Domnul Iisus, și împlinind voia Lui în viața noastră, să nu mai fim judecați (Ioan 5, 24), ci să trecem de la moarte la viață! Amin.

[1] Alexandru Isvoranu, Exegeza Vechiului Testament în viziune patristică, Editura Universitaria, Craiova, 2013, p. 154.

[2] Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani, trad. de Theodosie Athanasiu, Editura Christiana, București, 2005, p. 38.

[3] Cătălin Varga, “Dikayosinē în limbajul biblic. O scurtă incursiune filologică, exegetică și teologică”, în Revista Teologie și Viață, nr. 9-12, 2014, pp. 131-145.

[4] Jack Norman Sparks, The Orthodox Study Bible, Thomas Nelson, Nashville, 2008, p. 1525.

[5] Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolei către Romani, Editura Sophia, București, 2005, p. 60.

[6] Origen, Commentarii in Epistulam ad Romanos, (T. Heither ed.), vol. 1, Herder Verlag, Freiburg im Breisgau, 1990, p. 232.

[7] Gerald Bray, Thomas C.Oden, Ancient Christian Commentary on Scripture. New Testament: Romans, vol. 6, InterVarsity Press, Illinois, 1998, p. 69.

Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos